Acasa+4
Articon
Kavarna
Sfatuitorul
The Dude
8 participanți
Ploaia care va veni....
Autentikov- Mesaje : 516
Puncte : 512
Data de inscriere : 19/05/2017
Mikka- Mesaje : 45
Puncte : 47
Data de inscriere : 06/06/2017
yaaaaa... me and my arrow... 
Autentikov- Mesaje : 516
Puncte : 512
Data de inscriere : 19/05/2017
Harry Nilsson a compus muzica filmului de animatie Oblio adica "The Point! - 1971"
Mikka- Mesaje : 45
Puncte : 47
Data de inscriere : 06/06/2017
Autentikov a scris:Harry Nilsson a compus muzica filmului de animatie Oblio adica "The Point! - 1971"
Da. Am avut sansa sa privesc cu ochii de copil... si sa revad, peste o viata, si tot, spre marele meu noroc, cu ochii de copil. Oblio. Bun tovaras de drum imi este, el si cu Arrow si mai ales cu muzica asta... curgatoare, prefecta, minunat amestecata in imagini...
Poti sa crezi ca imi tinea de "talisman" la examene?
https://www.youtube.com/watch?v=h2O3cUN8yWk&index=1&list=RDh2O3cUN8yWk
The Dude- Mesaje : 6855
Puncte : 6988
Data de inscriere : 17/02/2015
Din pacate Nilsson a murit in 1994 (atac de cord) taman cand pregatea o revenire in forta.
Directorul Fred Wolf, a preluat fabula lui Harry si a dezvoltat-o intr-un sens artistic dedicat ecranului.
Povestea apartine insa lui Nilsson care in film este si narator (avea sa declare ca ideea i-a venit in timpul unei sesiuni in care isi administrase o doza de LSD)
Albumul viny s-a vandut impreuna cu o carte ilustrata (continand imagini din film si un resume al acestuia).
*****
Drepturile de difuzare pentru TVR s-au obtinut pe un pret de nimic si in niste conditii excelente (fara restrictii de reluare, pe o perioada de trei ani). Filmul a venit la pachet cu o alta pelicula interesanta The Ballad of Andy Crocker (1969) si aceasta este explicatia pentru care am putut revedea cele doua productii in repetate randuri.
Directorul Fred Wolf, a preluat fabula lui Harry si a dezvoltat-o intr-un sens artistic dedicat ecranului.
Povestea apartine insa lui Nilsson care in film este si narator (avea sa declare ca ideea i-a venit in timpul unei sesiuni in care isi administrase o doza de LSD)
Albumul viny s-a vandut impreuna cu o carte ilustrata (continand imagini din film si un resume al acestuia).
*****
Drepturile de difuzare pentru TVR s-au obtinut pe un pret de nimic si in niste conditii excelente (fara restrictii de reluare, pe o perioada de trei ani). Filmul a venit la pachet cu o alta pelicula interesanta The Ballad of Andy Crocker (1969) si aceasta este explicatia pentru care am putut revedea cele doua productii in repetate randuri.
Articon- Mesaje : 6430
Puncte : 6432
Data de inscriere : 13/07/2015
El a scris si aceasta geniala piesa:
Mikka- Mesaje : 45
Puncte : 47
Data de inscriere : 06/06/2017
Multumesc de povestile despre Nilsson si prietenul Oblio. Tare multumesc, nu le stiam... Si nici cantecul. Gracias! 
Si nici cantecul. Gracias!
The Dude- Mesaje : 6855
Puncte : 6988
Data de inscriere : 17/02/2015
" Prin orificiul mic din perete, șoricelul se uită la fermierul și soția lui care deschideau un pachet.
- Ce mâncare o fi? s-a întrebat șoricelul.
A rămas șocat când a văzut că era o capcană pentru șoareci.
Șoricelul a fugit ca să-i avertizeze pe toți cei care locuiau la fermă.
-Există o capcană pentru șoareci în casă! Există o capcană pentru șoareci în casă!
Găina a ridicat capul și a spus:
-Domnule șoarece, înțeleg că acest lucru este grav pentru dumneavoastră, dar pe mine nu mă ingrijorează. Nu mă deranjează deloc.
Șoricelul s-a dus la porc și i-a spus:
-Există o capcană de șoareci în casă! Există o capcană de șoareci în casă!
Porcul, mai empatic, a spus:
-Îmi pare foarte rău, domnule șoarece, dar nu pot face altceva decât să mă rog. Vă asigur că veți fi in rugăciunile mele. Șoarecele atunci s-a dus la vacă:
-Există o capcană de șoareci în casă! Există o capcană de șoareci în casă!
Vaca a spus:
-Ohh... Domnule șoarece, îmi pare rău pentru tine, dar nu mă deranjează.
Șoricelul, trist, speriat și descurajat s-a întors în casă pentru a înfrunta singur capcana fatidică.
În timpul nopții a auzit un zgomot ciudat care a răsunat în toată casa; un zgomot ca cel al unei capcane care își prinde prada. Soția fermierului s-a ridicat imediat să vadă ce va găsi. În întuneric, nu a văzut că era un șarpe veninos cu coada prinsă în capcană. Șarpele a mușcat-o pe soția fermierului, care a facut febră mare. După cum mulți știu, în cultura țărănească, febra este vindecată cu supă proaspătă de găină, așa că fermierul a ieșit cu cuțitul în ogradă pentru a-și procura ingredientul principal al supei: găina.
Cu toate acestea, boala soției sale nu a dispărut. Mulți prieteni au venit să o viziteze pentru a o incuraja. Casa era mereu plină și pentru a hrăni pe toată lumea, fermierul a trebuit să taie porcul. După câteva zile soția lui a murit și atât de mulți oameni au venit la înmormântarea sa, încât fermierul a trebuit să măcelărească și vaca pentru a oferi prânzul tuturor. Șoricelul, prin gaura mică din perete, privea totul cu mare tristețe.
Morala: Data viitoare, când simți că cineva se confruntă cu o problemă și crezi că nu te preocupă, amintește-ți că atunci când unul dintre noi este lovit, suntem cu toții în pericol. Suntem cu toții implicați în această călătorie numită viață.
A avea grijă unul de celălalt este o modalitate de a ne încuraja și de a ne susține reciproc. Când auzi clopotul, nu întreba pentru cine sună. Sună și pentru tine..."
Ernest Hemingway
- Ce mâncare o fi? s-a întrebat șoricelul.
A rămas șocat când a văzut că era o capcană pentru șoareci.
Șoricelul a fugit ca să-i avertizeze pe toți cei care locuiau la fermă.
-Există o capcană pentru șoareci în casă! Există o capcană pentru șoareci în casă!
Găina a ridicat capul și a spus:
-Domnule șoarece, înțeleg că acest lucru este grav pentru dumneavoastră, dar pe mine nu mă ingrijorează. Nu mă deranjează deloc.
Șoricelul s-a dus la porc și i-a spus:
-Există o capcană de șoareci în casă! Există o capcană de șoareci în casă!
Porcul, mai empatic, a spus:
-Îmi pare foarte rău, domnule șoarece, dar nu pot face altceva decât să mă rog. Vă asigur că veți fi in rugăciunile mele. Șoarecele atunci s-a dus la vacă:
-Există o capcană de șoareci în casă! Există o capcană de șoareci în casă!
Vaca a spus:
-Ohh... Domnule șoarece, îmi pare rău pentru tine, dar nu mă deranjează.
Șoricelul, trist, speriat și descurajat s-a întors în casă pentru a înfrunta singur capcana fatidică.
În timpul nopții a auzit un zgomot ciudat care a răsunat în toată casa; un zgomot ca cel al unei capcane care își prinde prada. Soția fermierului s-a ridicat imediat să vadă ce va găsi. În întuneric, nu a văzut că era un șarpe veninos cu coada prinsă în capcană. Șarpele a mușcat-o pe soția fermierului, care a facut febră mare. După cum mulți știu, în cultura țărănească, febra este vindecată cu supă proaspătă de găină, așa că fermierul a ieșit cu cuțitul în ogradă pentru a-și procura ingredientul principal al supei: găina.
Cu toate acestea, boala soției sale nu a dispărut. Mulți prieteni au venit să o viziteze pentru a o incuraja. Casa era mereu plină și pentru a hrăni pe toată lumea, fermierul a trebuit să taie porcul. După câteva zile soția lui a murit și atât de mulți oameni au venit la înmormântarea sa, încât fermierul a trebuit să măcelărească și vaca pentru a oferi prânzul tuturor. Șoricelul, prin gaura mică din perete, privea totul cu mare tristețe.
Morala: Data viitoare, când simți că cineva se confruntă cu o problemă și crezi că nu te preocupă, amintește-ți că atunci când unul dintre noi este lovit, suntem cu toții în pericol. Suntem cu toții implicați în această călătorie numită viață.
A avea grijă unul de celălalt este o modalitate de a ne încuraja și de a ne susține reciproc. Când auzi clopotul, nu întreba pentru cine sună. Sună și pentru tine..."
Ernest Hemingway
The Dude- Mesaje : 6855
Puncte : 6988
Data de inscriere : 17/02/2015
Un negustor se întilnește cu ciuma drumului său. Se uită alarmat la ciumă și-o întreabă:
" Unde te duci?".
"In Bagdad".
"Ciți oameni vei ucide?" întreabă din nou negustorul.
"Nu mulți, doar 5000 de oameni", raspunde ciuma.
Timpul trece și negustorul se întilnește din nou cu ciuma, în calea lui. Auzise, deja, că 60.000 de oameni murisera în Bagdad, din cauza ciumei.
"Mi-ai spus că vei omorî 5000 de oameni! Cu toate astea, ai măcelărit 60.000 de vieți", spune furios ciumei.
Ciuma ii raspunde foarte calmă și încrezătoare:
"Am ucis 5000 oameni. Ceilalți au murit de frică''.
" Unde te duci?".
"In Bagdad".
"Ciți oameni vei ucide?" întreabă din nou negustorul.
"Nu mulți, doar 5000 de oameni", raspunde ciuma.
Timpul trece și negustorul se întilnește din nou cu ciuma, în calea lui. Auzise, deja, că 60.000 de oameni murisera în Bagdad, din cauza ciumei.
"Mi-ai spus că vei omorî 5000 de oameni! Cu toate astea, ai măcelărit 60.000 de vieți", spune furios ciumei.
Ciuma ii raspunde foarte calmă și încrezătoare:
"Am ucis 5000 oameni. Ceilalți au murit de frică''.
The Dude- Mesaje : 6855
Puncte : 6988
Data de inscriere : 17/02/2015
A fost odată ca niciodată o minciună. Aranjată, luxoasă şi mândră, ea se plimba pe străzile oraşelor şi căuta compania oamenilor. La un colţ de stradă stătea şi Adevărul. Modest şi simplu. Blând şi iubitor. Oamenii treceau îngânduraţi pe lângă el, dar nimeni nu îl lua în seamă, deşi în ochii lui străluceau adevăratele frumuseţi. Totuşi el a rămas să aştepte cu răbdare, speranţă şi îngăduinţă.
Minciuna îşi căuta prieteni şi locuinţă. O aşa mândreţe să fie singură? Îşi dorea cu orice preţ să câştige oameni. Şi pentru că era vicleană reuşea de multe ori să stea la braţul lor. Unii o pofteau cu drag în casă, chiar o lăsau să pătrundă în gândurile şi în sufletele lor, iar ea le promitea că le va aduce numeroase satisfacţii. Mulţi au căzut fermecaţi la picioarele ei şi au ajuns să o venereze. Dar, nu a trecut multă vreme, şi aceştia au observat că râmân singuri din vina ei. Că cei dragi lor s-au depărtat, că au pierdut încrederea, iubirea şi prietenia. Că ea le-a adus doar bunuri vremelnicie şi fără valoare. Şi i-au cerut socoteală. Dar ea i-a tratat cu indiferenţă.
Şi atunci s-au gândit să meargă la Adevărul care îi aştepta de atâta timp. Şi au adus minciuna în faţa lui să îi ceară iertare:
-Dragă Adevăr, ţi-am adus minciuna să o pedepseşti sau să dacă ai putere să o ierţi.
Adevărul a oftat adânc şi le-a răspuns:
-V-am iertat, căci nu minciuna trebuia iertată. Ci voi cei care aţi lăsat-o în gândul, sufletul şi casa voastră.
Oamenii au insistat că este vina minciunii care i-a ispitit şi că ea trebuie să îi ceară iertare şi i-au spus astfel:
-Priveşte Adevărul şi cere-i iertare pentru ce ne-ai făcut.
Însă Adevărul le-a explicat:
-Nu minciuna v-a distrus, ci alegerea voastră. Pe mine mă găsiţi oricând în voi. Nu mă mai abandonaţi. Eu sunt dragostea, iertarea, nădejdea şi credinţa.
Adevărul nu se poate acoperi, ci numai descoperi.
Minciuna îşi căuta prieteni şi locuinţă. O aşa mândreţe să fie singură? Îşi dorea cu orice preţ să câştige oameni. Şi pentru că era vicleană reuşea de multe ori să stea la braţul lor. Unii o pofteau cu drag în casă, chiar o lăsau să pătrundă în gândurile şi în sufletele lor, iar ea le promitea că le va aduce numeroase satisfacţii. Mulţi au căzut fermecaţi la picioarele ei şi au ajuns să o venereze. Dar, nu a trecut multă vreme, şi aceştia au observat că râmân singuri din vina ei. Că cei dragi lor s-au depărtat, că au pierdut încrederea, iubirea şi prietenia. Că ea le-a adus doar bunuri vremelnicie şi fără valoare. Şi i-au cerut socoteală. Dar ea i-a tratat cu indiferenţă.
Şi atunci s-au gândit să meargă la Adevărul care îi aştepta de atâta timp. Şi au adus minciuna în faţa lui să îi ceară iertare:
-Dragă Adevăr, ţi-am adus minciuna să o pedepseşti sau să dacă ai putere să o ierţi.
Adevărul a oftat adânc şi le-a răspuns:
-V-am iertat, căci nu minciuna trebuia iertată. Ci voi cei care aţi lăsat-o în gândul, sufletul şi casa voastră.
Oamenii au insistat că este vina minciunii care i-a ispitit şi că ea trebuie să îi ceară iertare şi i-au spus astfel:
-Priveşte Adevărul şi cere-i iertare pentru ce ne-ai făcut.
Însă Adevărul le-a explicat:
-Nu minciuna v-a distrus, ci alegerea voastră. Pe mine mă găsiţi oricând în voi. Nu mă mai abandonaţi. Eu sunt dragostea, iertarea, nădejdea şi credinţa.
Adevărul nu se poate acoperi, ci numai descoperi.
The Dude- Mesaje : 6855
Puncte : 6988
Data de inscriere : 17/02/2015
A fost odată ca niciodată o lacrimă. A coborât din cer într-o zi de toamnă şi încerca să îşi găsească un adăpost. A privit cum toamna îşi scria poveştile în natură şi în oameni. A admirat un amurg tomnatic şi un răsărit unic. A descifrat misterele copacilor goi, a atins frunzele si picturile realizate de toamnă. Dar îşi dorea să mai cunoască şi alte anotimpuri. Văzând privirea caldă a unui copil, a simţit că vrea să atingă candoarea şi s-a cuibărit acolo pentru ceva vreme. Se simţea bine în casa purităţii. Era lumină, linişte şi libertate. Părea că a pătruns într-un alt anotimp. Însă la scurt timp, copilul a început să simtă dorul părinţilor plecaţi departe. Lacrima se simţea neputincioasă în faţa inocenţei lui şi nu ştia cum să-i aline dorul. Ar fi vrut să străbată mări şi ţări şi să-i readucă lângă el pe părinţi. Apoi a privit spre cer de unde venise şi a lăsat o dorinţă să se înalţe.
Şi a hotărât să mai aştepte un timp. De fiecare dată când copilul plângea, lacrima simţea şi ea că se împovărează şi ar fi vrut chiar să fugă din ochii lui. Dar, într-o zi, părinţii s-au întors acasă şi copilul a revărsat întreaga fericire într-o lacrimă. Şi a înţeles de ce dorul de părinţi are lacrima lui. Atunci ea s-a împăcat şi a decis să plece mai departe, simţind că a cunoscut primăvara.
A văzut apoi un tânăr şi a dorit să stea în ochii lui pentru o perioadă. I-a înţeles emoţiile şi năzuinţele, i-a ascultat gândurile, speranţele şi frământările. A recunoscut în ochii lui şi primăvara şi toamna. Când tânărul şi-a pierdut bunicii, ea a încercat să-i mângâie obrajii dorind să-i aline suferinţa şi tot astfel ar fi vrut să fugă departe şi să-i readucă seninătatea pe chip. A mai rămas o vreme în privirea lui sperând că va veni din nou primăvara.
Nu a trecut mult timp, iar tânărul a avut o bucurie mare. După multă muncă şi sacrificii, a reuşit să intre la facultatea dorită şi şi-a îndeplinit visul. Atunci lacrima i-a împărtăşit fericirea şi i-a luminat chipul şi a plecat mai departe cu emoţia primăverii.
Cutreierând printre oameni şi locuri, lacrima a văzut o femeie care suferea din dragoste şi s-a asezat în pleoapele ei. I-a ascultat dorul, rugăminţile şi tăcerile. De fiecare dată când femeia plângea, lacrima se odihnea puţin pe obrazul ei înţelegându-i durerile. Şi a cunoscut astfel o toamnă ploioasă a sufletului, cu furtuni şi dezlănţuiri puternice.
A stat o vreme în privirea femeii până când ea şi-a regăsit iubirea şi a plâns de fericire. Astfel, lacrima a văzut cum arată şi anotimpul verii. Cum se încălzeşte fiinţa în braţele iubirii şi cum arde acest foc fără de care nu ar fi viaţă. Apoi şi-a continuat drumul.
În curtea unei case văzu un batrân singur. Şi se ascunse atunci în ochii lui. Acolo întâlni multe doruri şi zbuciumări care se tânguiau. Lacrima a simţit în genele îngreunate un fior cum nu mai simţise niciodată. Îi era frig şi teamă şi a înţeles că singurătatea are cea mai rece privire. A ştiut că aceasta este iarna. A privit spre cer şi şi-a pus o dorinţă. Ar fi vrut să străbată mări şi ţări să-i readucă acasă copii bătrânului. Un asemenea dor nu mai întâlnise. Când bătrânul plângea, simţea neputinţa acestuia, neputinţa ei de a-l ajuta şi, totuşi, nu putea să-l părăsească.
În Ajunul Crăciunului bătrânul şi-a revăzut în prag copiii, iar lacrima de sub pleoape a străbătut obrazul într-o lumină caldă şi curată, înseninându-i chipul. Şi l-a privit cu primăvară, plecând mai departe.
După toate aceste drumuri şi adăposturi, lacrima îşi căuta liniştea. Strânsese atâta căldură în ea, emoţii, dor, iubire şi toate stările pe care le cunoscuse în privirea celor care au găzduit-o. Şi s-a aşezat pe pământ. Câţiva fulgi de zăpadă au îmbrăţişat-o şi a adormit în iarna mirifică sărutând pământul.
Deschide poarta cerului şi lasă
Secundele să plângă-n efemer
Şi nu e o iubire mai frumoasă
Ca lacrima plecată de la cer.
Şi a hotărât să mai aştepte un timp. De fiecare dată când copilul plângea, lacrima simţea şi ea că se împovărează şi ar fi vrut chiar să fugă din ochii lui. Dar, într-o zi, părinţii s-au întors acasă şi copilul a revărsat întreaga fericire într-o lacrimă. Şi a înţeles de ce dorul de părinţi are lacrima lui. Atunci ea s-a împăcat şi a decis să plece mai departe, simţind că a cunoscut primăvara.
A văzut apoi un tânăr şi a dorit să stea în ochii lui pentru o perioadă. I-a înţeles emoţiile şi năzuinţele, i-a ascultat gândurile, speranţele şi frământările. A recunoscut în ochii lui şi primăvara şi toamna. Când tânărul şi-a pierdut bunicii, ea a încercat să-i mângâie obrajii dorind să-i aline suferinţa şi tot astfel ar fi vrut să fugă departe şi să-i readucă seninătatea pe chip. A mai rămas o vreme în privirea lui sperând că va veni din nou primăvara.
Nu a trecut mult timp, iar tânărul a avut o bucurie mare. După multă muncă şi sacrificii, a reuşit să intre la facultatea dorită şi şi-a îndeplinit visul. Atunci lacrima i-a împărtăşit fericirea şi i-a luminat chipul şi a plecat mai departe cu emoţia primăverii.
Cutreierând printre oameni şi locuri, lacrima a văzut o femeie care suferea din dragoste şi s-a asezat în pleoapele ei. I-a ascultat dorul, rugăminţile şi tăcerile. De fiecare dată când femeia plângea, lacrima se odihnea puţin pe obrazul ei înţelegându-i durerile. Şi a cunoscut astfel o toamnă ploioasă a sufletului, cu furtuni şi dezlănţuiri puternice.
A stat o vreme în privirea femeii până când ea şi-a regăsit iubirea şi a plâns de fericire. Astfel, lacrima a văzut cum arată şi anotimpul verii. Cum se încălzeşte fiinţa în braţele iubirii şi cum arde acest foc fără de care nu ar fi viaţă. Apoi şi-a continuat drumul.
În curtea unei case văzu un batrân singur. Şi se ascunse atunci în ochii lui. Acolo întâlni multe doruri şi zbuciumări care se tânguiau. Lacrima a simţit în genele îngreunate un fior cum nu mai simţise niciodată. Îi era frig şi teamă şi a înţeles că singurătatea are cea mai rece privire. A ştiut că aceasta este iarna. A privit spre cer şi şi-a pus o dorinţă. Ar fi vrut să străbată mări şi ţări să-i readucă acasă copii bătrânului. Un asemenea dor nu mai întâlnise. Când bătrânul plângea, simţea neputinţa acestuia, neputinţa ei de a-l ajuta şi, totuşi, nu putea să-l părăsească.
În Ajunul Crăciunului bătrânul şi-a revăzut în prag copiii, iar lacrima de sub pleoape a străbătut obrazul într-o lumină caldă şi curată, înseninându-i chipul. Şi l-a privit cu primăvară, plecând mai departe.
După toate aceste drumuri şi adăposturi, lacrima îşi căuta liniştea. Strânsese atâta căldură în ea, emoţii, dor, iubire şi toate stările pe care le cunoscuse în privirea celor care au găzduit-o. Şi s-a aşezat pe pământ. Câţiva fulgi de zăpadă au îmbrăţişat-o şi a adormit în iarna mirifică sărutând pământul.
Deschide poarta cerului şi lasă
Secundele să plângă-n efemer
Şi nu e o iubire mai frumoasă
Ca lacrima plecată de la cer.
The Dude- Mesaje : 6855
Puncte : 6988
Data de inscriere : 17/02/2015
Ia aminte la cainii care vaneaza iepuri
Un frate l-a intrebat pe un batran: de voi vedea pe vreunii din cei ce petrec cu mine ca se intorc la lume, cum pot sa nu ma smintesc? Si i-a raspuns batranul: trebuie sa iei aminte la cainii care vaneaza iepuri: precum acolo unul din caini vazand iepurii, alearga neoprindu-se pana il va ajunge, pe cand ceilalti nu pe iepure, ci numai pe cainele ce alearga vazandu-l alearga si ei pana la un loc. Pe urma, intelegand se intorc inapoi. Insa cel ce a vazut iepurele alearga dupa el si nu inceteaza din alergare pana ce il va ajunge. El nu cauta la cei ce s-au intors inapoi, nici nu se sperie de prapastii si de maracini. Ci numai la acela cautand dupa care alearga.
Un frate l-a intrebat pe un batran: de voi vedea pe vreunii din cei ce petrec cu mine ca se intorc la lume, cum pot sa nu ma smintesc? Si i-a raspuns batranul: trebuie sa iei aminte la cainii care vaneaza iepuri: precum acolo unul din caini vazand iepurii, alearga neoprindu-se pana il va ajunge, pe cand ceilalti nu pe iepure, ci numai pe cainele ce alearga vazandu-l alearga si ei pana la un loc. Pe urma, intelegand se intorc inapoi. Insa cel ce a vazut iepurele alearga dupa el si nu inceteaza din alergare pana ce il va ajunge. El nu cauta la cei ce s-au intors inapoi, nici nu se sperie de prapastii si de maracini. Ci numai la acela cautand dupa care alearga.
The Dude- Mesaje : 6855
Puncte : 6988
Data de inscriere : 17/02/2015
Din când în când, o oaie va naște un miel și îl va respinge. Există multe motive pentru care ea poate face acest lucru. Dacă mielul se întoarce la ea, mama poate chiar să dea cu piciorul săracului animal. Odată ce o oaie își respinge unul dintre miei, nu se va răzgândi niciodată. Acești miei mici își vor pleca capul atât de jos încât se pare că ceva nu este în regulă cu gâtul lor. Duhul lui este rupt ... Acești miei sunt numiți „miei răniți” (orfani sau respinși). „Dacă nu intervine ciobanul, acel miel va muri, respins și singur ...
Deci știi ce face păstorul? Îl ia pe micuțul respins acasă, îl hrănește cu mâna și îl ține la căldură lângă foc. Îl înfășoară cu pături și îl va ține la piept, astfel încât cel respins să-i audă bătăile inimii ... Odată ce mielul este suficient de puternic, ciobanul îl va așeza înapoi pe câmp împreună cu restul turmei ... Dar mielul acela nu va uita niciodată cum s-a îngrijit ciobanul de el când mama lui l-a respins ... Când ciobanul cheamă turma, ghiciți cine aleargă mai întâi la el? Așa este, oile respinse. Ele cunosc vocea păstorului. Nu pentru că mielul respins iubește mai mult, ci pentru că știe intim cine îl iubește. Nu pentru că este iubit mai mult, ci el crede asta pentru că a experimentat dragostea față în față ...
Mulți dintre noi sunt miei orfani, respinși și alungați. Dar ISUS HRISTOS este păstorul cel bun. Îi pasă de toate nevoile noastre și ne ține aproape de inima lui, astfel încât să-i putem auzi bătăile inimii.
S-ar putea să fim alungați, dar DOMNUL NOSTRU ISUS CRISTOS ESTE PĂSTORUL NOSTRU, el ne iubește profund ...
Dumnezeu să vă binecuvânteze !
Deci știi ce face păstorul? Îl ia pe micuțul respins acasă, îl hrănește cu mâna și îl ține la căldură lângă foc. Îl înfășoară cu pături și îl va ține la piept, astfel încât cel respins să-i audă bătăile inimii ... Odată ce mielul este suficient de puternic, ciobanul îl va așeza înapoi pe câmp împreună cu restul turmei ... Dar mielul acela nu va uita niciodată cum s-a îngrijit ciobanul de el când mama lui l-a respins ... Când ciobanul cheamă turma, ghiciți cine aleargă mai întâi la el? Așa este, oile respinse. Ele cunosc vocea păstorului. Nu pentru că mielul respins iubește mai mult, ci pentru că știe intim cine îl iubește. Nu pentru că este iubit mai mult, ci el crede asta pentru că a experimentat dragostea față în față ...
Mulți dintre noi sunt miei orfani, respinși și alungați. Dar ISUS HRISTOS este păstorul cel bun. Îi pasă de toate nevoile noastre și ne ține aproape de inima lui, astfel încât să-i putem auzi bătăile inimii.
S-ar putea să fim alungați, dar DOMNUL NOSTRU ISUS CRISTOS ESTE PĂSTORUL NOSTRU, el ne iubește profund ...
Dumnezeu să vă binecuvânteze !
Takuma- Mesaje : 338
Puncte : 338
Data de inscriere : 12/04/2018
Varsta : 58
Localizare : Bucuresti
Ce ma bucur ca se reia rubrica asta
The Dude- Mesaje : 6855
Puncte : 6988
Data de inscriere : 17/02/2015
Legenda bradului
Legenda spune ca atunci cand a venit prima toamna pe lume toate pasarile s-au grabit sa plece spre tari mai calde. Una singura mai ramasese: o pasarica mica si zgribulita, pe o creanga de la marginea codrului. Avea, saracuta, o aripa rupta si nu putea sa zboare prea mult. S-a dus sa ceara ajutorul unui copac, caci acesta avand radacini, de buna seama ca nu va pleca nicaieri si va sti cum sa infrunte frigul si crivatul iernii. S-a dus mai intai la stejar, vazandu-l mai falnic:
- Te rog frumos, lasa-ma sa traiesc printre ramurile tale, caci vine iarna si voi muri fara adapost!
- Nu pot, i-a raspuns semet stejarul, nu vreau sa-mi mananci ghindele.Cauta-ti de drum!
S-a dus, biata pasarica, si la un fag, dar nici acesta nu s-a indurat sa o gazduiasca:
- Imi pare rau, i-a zis fagul ingrijorat de vantul ce se intetea. Am deja destule griji si iarna o sa fie grea. Nu pot sa te ajut.
Si tot asa, de la un copac la altul... Biata pasarica nici nu stia incotro sa se mai indrepte, cand, trecand pe langa brad, auzi spre mirarea si bucuria ei:
- Ei, pasarica, nu te mai framanta I Daca vrei ramai la mine. Poti sta pe oricare dintre crengile mele si impreuna vom trece noi si peste iarna ce vine!
Bucuroasa, pasarea isi facu degraba un culcus pe una dintre ramurile bradului. Si chiar din noaptea aceea vantul rece incepu sa sufle. Palide, una cate una, frunzele pomilor cadeau la pamant. Doar frunzele bradului ramaneau verzi, toti fiind uimiti de asa minune. Si vantul se mira nespus, asa ca s-a dus chiar inaintea Creatorului:
- Doamne, lasa-ma sa scutur si frunzele bradului, asa cum fac cu toti copacii. ..
- Nu, i-a raspuns Dumnezeu vantului.
Bradului sa nu-i faci nimic, caci a fost bun cu biata pasaricaD De el sa nu te atingi! Si de atunci, toti copacii isi pierd haina lor de frunze si flori, doar bradul isi pastreaza totdeauna frunzele verzi, fie vara, fie iarna.
Sărbători fericite!
The Dude- Mesaje : 6855
Puncte : 6988
Data de inscriere : 17/02/2015
A fost odată o rază de soare şi aceasta era chiar fata cea mai mică și răsfățată a astrului luminos. Și tocmai pentru că era cea mai mică și mai răsfățată, tatăl ei o lăsa să zburde pe unde îi dorea inima. Și iată că, într-o bună zi, raza de soare a hotărât să se plimbe într-o grădină. Acolo era Grădina Paradisului, iar flori care mai de care mai colorate și mai parfumate se unduiau sub adierea blândă a vânticelului cald de primăvară!
„Ce-ar fi să aleg eu o floare frumoasă pe care să mi-o prind în păr?” a gândit raza de soare. Și, repezită cum era, s-a năpustit asupra grădinii, a cules o floare și s-a înălțat din nou în văzduh.
Toate florile din grădină au privit mirate către cer și au început să murmure:
„Ați văzut-o? Ce frumoasă era? Ce rochie frumoasă? Oare ce floare o fi ales prințesa?”
„Cu siguranță a cules un trandafir, a spus un trandafir mare, catifelat și roșu, pe care boabele de rouă străluceau ca diamantele în soare.”
„Ba eu cred că a fost una dintre noi, a murmurat o lalea galbenă, iar suratele ei dădeau din capete încântate.”
„Nici vorbă de așa ceva! Le-a retezat-o un crin mândru. A fost unul dintre frații mei. Nu vedeți ce frumoși și parfumați suntem?”
Până și o violetă mică, dar într-adevăr splendidă, a susținut că raza de soare culesese o violetă, și nu altceva.
Numai într-un colț cineva plângea. Era un ghiocel mic și firav, a cărui codiță fusese ruptă de trena rochiei de aur a prințesei. Cum raza de soare nu era departe, l-a auzit și i-a părut tare rău. Și a rostogolit pe obrajii ei de aur o lacrimă ca o perlă, care a căzut pe codița cea ruptă a ghiocelului, vindecând-o pe dată.
Dar nu a fost numai atât. Prințesa-Rază de soare a venit lângă ghiocel și i-a spus așa:
„Floricică firavă, îmi pare tare rău că te-am făcut să suferi! Ce dorință vrei să-ți îndeplinesc pentru a-mi repara greșeala?”
„Nu vreau nimic, a răspuns ghiocelul, lăsându-și frumosul căpșor în jos.”
„Nu vrei frumusețea trandafirului, parfumul crinului, strălucirea lalelei?” a insistat raza de soare.
!Bine, a încuviințat ghiocelul. Dacă vrei într-adevăr să-mi faci un dar, dă-mi voie să răsar primul dintre toate florile, de sub zăpada rece, iar parfumul meu abia simțit să-i facă pe oameni să se bucure și să știe că a venit primăvara!”
Raza de soare l-a sărutat pe ghiocel și vraja a fost făcută. Apoi a dispărut în înaltul cerului, de unde venise.
De atunci, ghiocelul este prima floare care ne zâmbește dintre peticele de zăpadă în fiecare primăvară, și toată lumea știe că iarna este pe sfârșite.
„Ce-ar fi să aleg eu o floare frumoasă pe care să mi-o prind în păr?” a gândit raza de soare. Și, repezită cum era, s-a năpustit asupra grădinii, a cules o floare și s-a înălțat din nou în văzduh.
Toate florile din grădină au privit mirate către cer și au început să murmure:
„Ați văzut-o? Ce frumoasă era? Ce rochie frumoasă? Oare ce floare o fi ales prințesa?”
„Cu siguranță a cules un trandafir, a spus un trandafir mare, catifelat și roșu, pe care boabele de rouă străluceau ca diamantele în soare.”
„Ba eu cred că a fost una dintre noi, a murmurat o lalea galbenă, iar suratele ei dădeau din capete încântate.”
„Nici vorbă de așa ceva! Le-a retezat-o un crin mândru. A fost unul dintre frații mei. Nu vedeți ce frumoși și parfumați suntem?”
Până și o violetă mică, dar într-adevăr splendidă, a susținut că raza de soare culesese o violetă, și nu altceva.
Numai într-un colț cineva plângea. Era un ghiocel mic și firav, a cărui codiță fusese ruptă de trena rochiei de aur a prințesei. Cum raza de soare nu era departe, l-a auzit și i-a părut tare rău. Și a rostogolit pe obrajii ei de aur o lacrimă ca o perlă, care a căzut pe codița cea ruptă a ghiocelului, vindecând-o pe dată.
Dar nu a fost numai atât. Prințesa-Rază de soare a venit lângă ghiocel și i-a spus așa:
„Floricică firavă, îmi pare tare rău că te-am făcut să suferi! Ce dorință vrei să-ți îndeplinesc pentru a-mi repara greșeala?”
„Nu vreau nimic, a răspuns ghiocelul, lăsându-și frumosul căpșor în jos.”
„Nu vrei frumusețea trandafirului, parfumul crinului, strălucirea lalelei?” a insistat raza de soare.
!Bine, a încuviințat ghiocelul. Dacă vrei într-adevăr să-mi faci un dar, dă-mi voie să răsar primul dintre toate florile, de sub zăpada rece, iar parfumul meu abia simțit să-i facă pe oameni să se bucure și să știe că a venit primăvara!”
Raza de soare l-a sărutat pe ghiocel și vraja a fost făcută. Apoi a dispărut în înaltul cerului, de unde venise.
De atunci, ghiocelul este prima floare care ne zâmbește dintre peticele de zăpadă în fiecare primăvară, și toată lumea știe că iarna este pe sfârșite.
Kavarna- Mesaje : 1770
Puncte : 1819
Data de inscriere : 17/02/2015
Varsta : 43
_________________
Nouă lucruri ar trebui să fie ținute secrete: vârsta, bogăția, problemele în familie, rugăciunea, problemele de sănătate, relația de dragoste, cadourile primite, onoarea și dezonoarea.
The Dude- Mesaje : 6855
Puncte : 6988
Data de inscriere : 17/02/2015
Într-o zi, o profesoară i-a rugat pe elevii ei să scrie pe o foaie de hârtie numele tuturor elevilor din acea clasă și să lase puțin loc liber între nume. Apoi le-a spus să se gândească și să decidă care este lucrul cel mai agreabil pe care-l pot spune despre fiecare coleg și să scrie lucrul acela în dreptul numelui respectiv.
A durat o oră întreagă până au terminat toți și când au părăsit clasa, au predat foile profesoarei.
La sfârșit de săptămână, profesoara a scris fiecare nume de elev pe o foaie de hârtie și alături a trecut lista cu observațiile agreabile pe care colegii lor le notaseră pentru fiecare în parte.
Luni i-a dat fiecărui elev lista lui. După numai puțin timp toți zâmbeau: „Chiar?” … Se auzea șoptind: „Nici n-am știut că însemn ceva pentru cineva!” și „N-am știut că alții mă plac atât!” Acestea au fost comentariile.
După aceea nimeni n-a mai amintit de listă.
Profesoara n-a știut dacă au discutat elevii între ei sau părinții, dar n-a contat. Exercițiul își atinsese scopul. Elevii au fost fericiți cu ei înșiși și cu ceilalți.
Câțiva(mulți) ani mai târziu, unul dintre elevi a căzut pe front și profesoara a mers la înmormântarea acestui elev. Biserica era arhiplină cu prieteni. Cei care l-au iubit sau l-au cunoscut pe tânărul bărbat au trecut pe la sicriu și i-au adus ultimul omagiu. Profesoara s-a dus ultima și s-a rugat lângă sicriu. În timp ce stătea acolo, unul dintre soldații care purtau sicriul i-a spus: „Sunteți profesoara de matematică a lui Mark?” Ea a dat din cap afirmativ. Atunci el a spus: „Marc vorbea foarte des despre dumneavoastră.”
După înmormântare, cei mai mulți dintre foștii colegi de școală ai lui Marc erau adunați laolaltă. Părinții lui Mark erau și ei acolo și așteptau evident cu nerăbdare să vorbească cu profesoara. „Vrem să vă arătăm ceva”, a spus tatăl lui Mark și a scos un portofel dintr-un buzunar. „Aceasta s-a găsit asupra lui când a căzut în luptă. Noi credem că o veți recunoaște.”
A scos din portofel o foaie de hârtie foarte folosită, evident împăturită, care a fost de multe ori îndoită și dezdoită. Profesoara a știut fără să se uite că era una dintre foile pe care erau trecute lucruri agreabile pe care colegii de clasă ai lui Mark le scriseseră.
„Vrem să vă mulțumim așa de mult pentru ce ați făcut!” a spus mama lui Mark. „După cum vedeți, Mark a prețuit foarte mult lucrul acesta.” Toți elevii de altădată s-au adunat în jurul profesoarei. Charlie a zâmbit puțin și a spus: „Și eu mai am lista mea. Este în sertarul de sus al biroului meu.” Soția lui Chuck a spus: „Chuck m-a rugat să lipesc lista în albumul nostru de nuntă.” „Și eu o mai am pe a mea”, a spus Marilyn. „Este în jurnalul meu.” Atunci Vicki, o altă colegă, a băgat mâna în calendarul ei de buzunar și a arătat celorlalți lista ei uzată și zdrențuită. „O am mereu la mine”, a spus Vicki și apoi și-a spus părerea: „Cred că toți am păstrat listele.”
Profesoara a fost așa de emoționată, încât a trebuit să se așeze și să plângă. A plâns pentru Mark și pentru toți prietenii care nu-l vor mai vedea.
În viața comună cu semenii noștri uităm adesea că orice viață se va sfârși într-o zi și că nu știm când va fi această zi. De aceea ar trebui să le spunem oamenilor pe care îi iubim și pentru care ne facem griji, că ei sunt ceva deosebit și important. Spune-le înainte să fie prea târziu! Poți s-o faci și prin aceea că trimiți acest mesaj mai departe. Dacă nu faci aceasta, vei fi pierdut din nou o minunată ocazie de a face ceva plăcut și frumos.
Dacă ai citit acest mesaj este tocmai pentru că cineva își face griji pentru tine și înseamnă că există cel puțin un om pentru care însemni ceva.
Dacă ești prea ocupat ca să jertfesti aceste câteva minute pentru a trimite mesajul mai departe, este poate pentru prima dată că n-ai făcut nimic pentru a face o bucurie unui semen?
Gândește-te că seceri ce ai semănat. Ce aducem în viața celorlalți, aceea se va întoarce și în viața noastră. Această zi să fie o zi binecuvântată și exact ceva așa de deosebit cum ești tu.
(Autor necunoscut)
A durat o oră întreagă până au terminat toți și când au părăsit clasa, au predat foile profesoarei.
La sfârșit de săptămână, profesoara a scris fiecare nume de elev pe o foaie de hârtie și alături a trecut lista cu observațiile agreabile pe care colegii lor le notaseră pentru fiecare în parte.
Luni i-a dat fiecărui elev lista lui. După numai puțin timp toți zâmbeau: „Chiar?” … Se auzea șoptind: „Nici n-am știut că însemn ceva pentru cineva!” și „N-am știut că alții mă plac atât!” Acestea au fost comentariile.
După aceea nimeni n-a mai amintit de listă.
Profesoara n-a știut dacă au discutat elevii între ei sau părinții, dar n-a contat. Exercițiul își atinsese scopul. Elevii au fost fericiți cu ei înșiși și cu ceilalți.
Câțiva(mulți) ani mai târziu, unul dintre elevi a căzut pe front și profesoara a mers la înmormântarea acestui elev. Biserica era arhiplină cu prieteni. Cei care l-au iubit sau l-au cunoscut pe tânărul bărbat au trecut pe la sicriu și i-au adus ultimul omagiu. Profesoara s-a dus ultima și s-a rugat lângă sicriu. În timp ce stătea acolo, unul dintre soldații care purtau sicriul i-a spus: „Sunteți profesoara de matematică a lui Mark?” Ea a dat din cap afirmativ. Atunci el a spus: „Marc vorbea foarte des despre dumneavoastră.”
După înmormântare, cei mai mulți dintre foștii colegi de școală ai lui Marc erau adunați laolaltă. Părinții lui Mark erau și ei acolo și așteptau evident cu nerăbdare să vorbească cu profesoara. „Vrem să vă arătăm ceva”, a spus tatăl lui Mark și a scos un portofel dintr-un buzunar. „Aceasta s-a găsit asupra lui când a căzut în luptă. Noi credem că o veți recunoaște.”
A scos din portofel o foaie de hârtie foarte folosită, evident împăturită, care a fost de multe ori îndoită și dezdoită. Profesoara a știut fără să se uite că era una dintre foile pe care erau trecute lucruri agreabile pe care colegii de clasă ai lui Mark le scriseseră.
„Vrem să vă mulțumim așa de mult pentru ce ați făcut!” a spus mama lui Mark. „După cum vedeți, Mark a prețuit foarte mult lucrul acesta.” Toți elevii de altădată s-au adunat în jurul profesoarei. Charlie a zâmbit puțin și a spus: „Și eu mai am lista mea. Este în sertarul de sus al biroului meu.” Soția lui Chuck a spus: „Chuck m-a rugat să lipesc lista în albumul nostru de nuntă.” „Și eu o mai am pe a mea”, a spus Marilyn. „Este în jurnalul meu.” Atunci Vicki, o altă colegă, a băgat mâna în calendarul ei de buzunar și a arătat celorlalți lista ei uzată și zdrențuită. „O am mereu la mine”, a spus Vicki și apoi și-a spus părerea: „Cred că toți am păstrat listele.”
Profesoara a fost așa de emoționată, încât a trebuit să se așeze și să plângă. A plâns pentru Mark și pentru toți prietenii care nu-l vor mai vedea.
În viața comună cu semenii noștri uităm adesea că orice viață se va sfârși într-o zi și că nu știm când va fi această zi. De aceea ar trebui să le spunem oamenilor pe care îi iubim și pentru care ne facem griji, că ei sunt ceva deosebit și important. Spune-le înainte să fie prea târziu! Poți s-o faci și prin aceea că trimiți acest mesaj mai departe. Dacă nu faci aceasta, vei fi pierdut din nou o minunată ocazie de a face ceva plăcut și frumos.
Dacă ai citit acest mesaj este tocmai pentru că cineva își face griji pentru tine și înseamnă că există cel puțin un om pentru care însemni ceva.
Dacă ești prea ocupat ca să jertfesti aceste câteva minute pentru a trimite mesajul mai departe, este poate pentru prima dată că n-ai făcut nimic pentru a face o bucurie unui semen?
Gândește-te că seceri ce ai semănat. Ce aducem în viața celorlalți, aceea se va întoarce și în viața noastră. Această zi să fie o zi binecuvântată și exact ceva așa de deosebit cum ești tu.
(Autor necunoscut)
The Dude- Mesaje : 6855
Puncte : 6988
Data de inscriere : 17/02/2015
DATORIA PROSTITUATEI
Nu stiu cine este geniul care a scris... dar este excelentă si merită citită !!! Am găsit-o pe internet ....
,, În august, într-un oraş mic, cade o ploaie torenţială şi face ca pentru câteva zile oraşul să pară pustiu. Era ceva timp de când criza a afectat acest loc, toți aveau datorii şi trăiau pe baza creditelor.
Din fericire, vine un milionar burduşit cu bani și intră în singurul hotel, mic, al locului, cere o cameră, pune o hârtie de 100 de euro pe masa recepţiei și se duce să vadă camerele.
Seful hotelului ia bancnota şi fuge să-şi plătească datoriile la macelar. Acesta ia bancnota şi fuge să-şi plătească datoria la crescătorul de porci.
În acest moment, acesta pleacă să plătească ceea ce datorează furnizorului de hrană pentru animale. Proprietarul morii ia bancnota in zbor şi fuge să-şi lichideze datoria la Maria, prostituata pe care o lunga perioada de timp nu o plătise, caci deh, in vremuri de criza pana si ea oferea servicii pe credit...Prostituata cu bancnota în mână se duce la Micul Hotel, unde şi-a adus clienţii in ultimele dați şi nu platise încă, şi ii da bancnota proprietarului hotelului.
În acel moment, milionarul care s-a uitat la camere pana sa vina Maria, spune că nu ii place niciuna, ia bancnota şi pleacă.
"Nimeni nu a câştigat niciun ban, dar acum tot oraşul trăieşte fără datorii şi priveşte viitorul cu încredere"!!!
Morala:
Dacă banii circulă în economia locală, criza s-a terminat.
Consuma mai mult din magazinele şi pieţele mici.
- încetează cu vorbăria!
- consuma ceea ce produc prietenii tai si tara ta!!!
- dacă prietenul tău are o microîntreprindere, cumpără!
- dacă prietenul tău vinde haine, cumpără!
- dacă prietenul tău vinde pantofi, cumpără!
- dacă prietenul tău vinde patiserie, cumpără!
- dacă prietena ta face manichiura... Du-o pe mama ta!
- dacă prietenul tău e contabil, du-te să te sfătuiască !!!
- dacă prietenul meu ar fi proprietarul unui restaurant... Tu ce crezi? Eu aş mânca acolo!
- dacă un prieten de-al meu ar avea o brutărie, acolo as merge!
- dacă un prieten de-al meu ar avea un magazin, din acela as cumpăra!
Data viitoare când intri într-o mare patiserie, adu-ţi aminte de prietenul tău, de sora, vărul, unchiul care vinde plăcinte, prăjituri, şi care sunt de asemenea, delicioase.
La sfârşitul zilei, cei mai mulţi bani sunt strânși de marile corporaţii şi ce crezi? Pleacă din ţară! Dar când cumperi de la un antreprenor, o mică sau medie companie sau de la prietenii tăi, îi ajuţi pe ei, toţi câştigăm daca ne alăturăm economiei noastre.
Să sprijinim spiritul antreprenorial...
Să sustinem consumul local....
Să sprijinim producţia naţională...”
Nu stiu cine este geniul care a scris... dar este excelentă si merită citită !!! Am găsit-o pe internet ....
,, În august, într-un oraş mic, cade o ploaie torenţială şi face ca pentru câteva zile oraşul să pară pustiu. Era ceva timp de când criza a afectat acest loc, toți aveau datorii şi trăiau pe baza creditelor.
Din fericire, vine un milionar burduşit cu bani și intră în singurul hotel, mic, al locului, cere o cameră, pune o hârtie de 100 de euro pe masa recepţiei și se duce să vadă camerele.
Seful hotelului ia bancnota şi fuge să-şi plătească datoriile la macelar. Acesta ia bancnota şi fuge să-şi plătească datoria la crescătorul de porci.
În acest moment, acesta pleacă să plătească ceea ce datorează furnizorului de hrană pentru animale. Proprietarul morii ia bancnota in zbor şi fuge să-şi lichideze datoria la Maria, prostituata pe care o lunga perioada de timp nu o plătise, caci deh, in vremuri de criza pana si ea oferea servicii pe credit...Prostituata cu bancnota în mână se duce la Micul Hotel, unde şi-a adus clienţii in ultimele dați şi nu platise încă, şi ii da bancnota proprietarului hotelului.
În acel moment, milionarul care s-a uitat la camere pana sa vina Maria, spune că nu ii place niciuna, ia bancnota şi pleacă.
"Nimeni nu a câştigat niciun ban, dar acum tot oraşul trăieşte fără datorii şi priveşte viitorul cu încredere"!!!
Morala:
Dacă banii circulă în economia locală, criza s-a terminat.
Consuma mai mult din magazinele şi pieţele mici.
- încetează cu vorbăria!
- consuma ceea ce produc prietenii tai si tara ta!!!
- dacă prietenul tău are o microîntreprindere, cumpără!
- dacă prietenul tău vinde haine, cumpără!
- dacă prietenul tău vinde pantofi, cumpără!
- dacă prietenul tău vinde patiserie, cumpără!
- dacă prietena ta face manichiura... Du-o pe mama ta!
- dacă prietenul tău e contabil, du-te să te sfătuiască !!!
- dacă prietenul meu ar fi proprietarul unui restaurant... Tu ce crezi? Eu aş mânca acolo!
- dacă un prieten de-al meu ar avea o brutărie, acolo as merge!
- dacă un prieten de-al meu ar avea un magazin, din acela as cumpăra!
Data viitoare când intri într-o mare patiserie, adu-ţi aminte de prietenul tău, de sora, vărul, unchiul care vinde plăcinte, prăjituri, şi care sunt de asemenea, delicioase.
La sfârşitul zilei, cei mai mulţi bani sunt strânși de marile corporaţii şi ce crezi? Pleacă din ţară! Dar când cumperi de la un antreprenor, o mică sau medie companie sau de la prietenii tăi, îi ajuţi pe ei, toţi câştigăm daca ne alăturăm economiei noastre.
Să sprijinim spiritul antreprenorial...
Să sustinem consumul local....
Să sprijinim producţia naţională...”
HTG- Mesaje : 2045
Puncte : 2076
Data de inscriere : 17/02/2015
Se spune că, în zilele cele mai grele ale unui mare război, un soldat s-a întâlnit cu o pasăre mai... neobișnuită.
– Ești trist astă-seară, i-a spus pasărea vorbitoare după ce se așeză pe brațul lui drept. De ce ești trist? Războiul se va sfârși curând. Ai încă puțină răbdare. Nu te lăsa. Eu te voi ajuta cu cântecul meu.
– Nu, nu – răspunse soldatul, n-ai de unde să știi. Ești o biată pasăre. Du-te de aici. N-am nevoie de cântece, am nevoie de arme. Peste tot e numai disperare și moarte.
Pasărea plecă și veni a doua zi.
– Și totuși pari trist, zise pasărea cea albă, pari trist. Lasă-mă să-ți cânt, ca să nu mai suferi atât. Mai rezistă puțin și nu dispera.
– Nu, nu sunt trist, răspunse soldatul, și nu vreau să-mi cânți. Sunt părăsit de lume și vom pieri cu toții în întuneric. Și tu vei pieri o dată cu noi.
Pasărea plecă și se întoarse și a treia zi.
– Ești trist din nou astă-seară, văd eu, ai ceva pe suflet – mai zise pasărea albă. Ascultă puțin cântecul meu.
–Nu, nu sunt trist – și lasă-mă-n pace! se răsti la ea soldatul. Nu mai veni niciodată, nu avem nevoie de păsări albe, ci de tunuri și bombe, de apă, medicamente și hrană.
Pasărea se desprinse de pe brațul lui și zbură fâlfâind din aripile ei mari și albe.
A patra zi nu mai veni pasărea. Nici a cincea, nici a șasea.
– Unde-o fi plecat pasărea aia cuvântătoare? se trezi deodată soldatul, vorbind singur. Nimeni nu-i răspunse. Simți doar în inimă un dor extraordinar și o dragoste pentru toate lucrurile. Și atunci auzi strigăte de bucurie. La radio, o voce străină anunța finalul războiului.
– Ești trist astă-seară, i-a spus pasărea vorbitoare după ce se așeză pe brațul lui drept. De ce ești trist? Războiul se va sfârși curând. Ai încă puțină răbdare. Nu te lăsa. Eu te voi ajuta cu cântecul meu.
– Nu, nu – răspunse soldatul, n-ai de unde să știi. Ești o biată pasăre. Du-te de aici. N-am nevoie de cântece, am nevoie de arme. Peste tot e numai disperare și moarte.
Pasărea plecă și veni a doua zi.
– Și totuși pari trist, zise pasărea cea albă, pari trist. Lasă-mă să-ți cânt, ca să nu mai suferi atât. Mai rezistă puțin și nu dispera.
– Nu, nu sunt trist, răspunse soldatul, și nu vreau să-mi cânți. Sunt părăsit de lume și vom pieri cu toții în întuneric. Și tu vei pieri o dată cu noi.
Pasărea plecă și se întoarse și a treia zi.
– Ești trist din nou astă-seară, văd eu, ai ceva pe suflet – mai zise pasărea albă. Ascultă puțin cântecul meu.
–Nu, nu sunt trist – și lasă-mă-n pace! se răsti la ea soldatul. Nu mai veni niciodată, nu avem nevoie de păsări albe, ci de tunuri și bombe, de apă, medicamente și hrană.
Pasărea se desprinse de pe brațul lui și zbură fâlfâind din aripile ei mari și albe.
A patra zi nu mai veni pasărea. Nici a cincea, nici a șasea.
– Unde-o fi plecat pasărea aia cuvântătoare? se trezi deodată soldatul, vorbind singur. Nimeni nu-i răspunse. Simți doar în inimă un dor extraordinar și o dragoste pentru toate lucrurile. Și atunci auzi strigăte de bucurie. La radio, o voce străină anunța finalul războiului.
HTG- Mesaje : 2045
Puncte : 2076
Data de inscriere : 17/02/2015
HTG- Mesaje : 2045
Puncte : 2076
Data de inscriere : 17/02/2015
Se spune că, în zilele cele mai grele ale unui mare război, un soldat s-a întâlnit cu o pasăre mai... neobișnuită.
– Ești trist astă-seară, i-a spus pasărea vorbitoare după ce se așeză pe brațul lui drept. De ce ești trist? Războiul se va sfârși curând. Ai încă puțină răbdare. Nu te lăsa. Eu te voi ajuta cu cântecul meu.
– Nu, nu – răspunse soldatul, n-ai de unde să știi. Ești o biată pasăre. Du-te de aici. N-am nevoie de cântece, am nevoie de arme. Peste tot e numai disperare și moarte.
Pasărea plecă și veni a doua zi.
– Și totuși pari trist, zise pasărea cea albă, pari trist. Lasă-mă să-ți cânt, ca să nu mai suferi atât. Mai rezistă puțin și nu dispera.
– Nu, nu sunt trist, răspunse soldatul, și nu vreau să-mi cânți. Sunt părăsit de lume și vom pieri cu toții în întuneric. Și tu vei pieri o dată cu noi.
Pasărea plecă și se întoarse și a treia zi.
– Ești trist din nou astă-seară, văd eu, ai ceva pe suflet – mai zise pasărea albă. Ascultă puțin cântecul meu.
–Nu, nu sunt trist – și lasă-mă-n pace! se răsti la ea soldatul. Nu mai veni niciodată, nu avem nevoie de păsări albe, ci de tunuri și bombe, de apă, medicamente și hrană.
Pasărea se desprinse de pe brațul lui și zbură fâlfâind din aripile ei mari și albe.
A patra zi nu mai veni pasărea. Nici a cincea, nici a șasea.
– Unde-o fi plecat pasărea aia cuvântătoare? se trezi deodată soldatul, vorbind singur. Nimeni nu-i răspunse. Simți doar în inimă un dor extraordinar și o dragoste pentru toate lucrurile. Și atunci auzi strigăte de bucurie. La radio, o voce străină anunța finalul războiului.
– Ești trist astă-seară, i-a spus pasărea vorbitoare după ce se așeză pe brațul lui drept. De ce ești trist? Războiul se va sfârși curând. Ai încă puțină răbdare. Nu te lăsa. Eu te voi ajuta cu cântecul meu.
– Nu, nu – răspunse soldatul, n-ai de unde să știi. Ești o biată pasăre. Du-te de aici. N-am nevoie de cântece, am nevoie de arme. Peste tot e numai disperare și moarte.
Pasărea plecă și veni a doua zi.
– Și totuși pari trist, zise pasărea cea albă, pari trist. Lasă-mă să-ți cânt, ca să nu mai suferi atât. Mai rezistă puțin și nu dispera.
– Nu, nu sunt trist, răspunse soldatul, și nu vreau să-mi cânți. Sunt părăsit de lume și vom pieri cu toții în întuneric. Și tu vei pieri o dată cu noi.
Pasărea plecă și se întoarse și a treia zi.
– Ești trist din nou astă-seară, văd eu, ai ceva pe suflet – mai zise pasărea albă. Ascultă puțin cântecul meu.
–Nu, nu sunt trist – și lasă-mă-n pace! se răsti la ea soldatul. Nu mai veni niciodată, nu avem nevoie de păsări albe, ci de tunuri și bombe, de apă, medicamente și hrană.
Pasărea se desprinse de pe brațul lui și zbură fâlfâind din aripile ei mari și albe.
A patra zi nu mai veni pasărea. Nici a cincea, nici a șasea.
– Unde-o fi plecat pasărea aia cuvântătoare? se trezi deodată soldatul, vorbind singur. Nimeni nu-i răspunse. Simți doar în inimă un dor extraordinar și o dragoste pentru toate lucrurile. Și atunci auzi strigăte de bucurie. La radio, o voce străină anunța finalul războiului.
HTG- Mesaje : 2045
Puncte : 2076
Data de inscriere : 17/02/2015
HTG- Mesaje : 2045
Puncte : 2076
Data de inscriere : 17/02/2015
HTG- Mesaje : 2045
Puncte : 2076
Data de inscriere : 17/02/2015
|
|
|