Sotii, Poante, Inscenari....

Cap. 6


A doua zi dupa cateva scurte investigatii am aflat fara putinta de tagada ca in camera aceea locuia chiar Geta...dar cititorul a banuit deja singur chestia asta, nu-i asa ?

Am inceput sa facem tot felul de glume, si fata s-a dovedit foarte receptiva si comunicativa..
Doar din doua trei schimburi de priviri am inteles ca partenerul Getei la partidele de “iooooooi”-uri, era chiar seful locatiei, asa ca am avut grija sa nu ii oferim astuia motive de gelozie.

Am invitat-o la masa noastra la un ness dupa ce si-a terminat treaba si a acceptat…am facut poante am povestit bancuri, si Geta ne-a mai servit cu cateva rime din alea de ale ei.
Dupa o vreme s-a intors la treaba si noi am plecat in drumetie….”noi”, adica Eu, Tone, Tamba, si o sticla de vodca.

Cand ne-am intors am dat roata hotelului si am localizat camera Getei din afara. Nu se putea ajunge in acea aripa a cladirii decat pe scara de siguranta, care era mult mai ingusta ca cea principala si care avea la intrare o usa metalica.

Se inserarse deja, si discutiile din ajun, dar si vodca consumata ne-au facut sa credem ca
de acum eram prieteni suficienti de apropiati cu Geta pentru ca sa ii putem face o vizita; asa ca am deschis usa metalica si am urcat scarile secundare pana la primul nivel.

Odata ajunsi in capul culoarului care potrivit calculelor noastre ar fi trebuit sa contina si camera Getei am putut constata ca si acesta avea tot trei camere, si ca la cea din mijloc lumina era aprinsa si usa deschisa de perete.

E de prisos sa mai adaug ca era chiar camera Getei...si ca era identica cu cea locuita de noi.

Cap. 7


Camera era insa in chip misterios parasita, situatie care a impus unele scurte investigatii ..

Pe masuta de sub fereastra statea o scrisoare inceputa si gata de a fi reluata, cateva crème si mai multe farduri.

Incaperea era destul de ingrijita.

Dintr-un colt , de pe un scaun Tamba a inceput sa inventarieze hainele Getei, asezate acolo cu multa grija...

Ridicand sutienul la nivelul ochilor Tamba zice:
"- Binisor, nici prea mari nici prea mici,…privind apoi cupa pe interior cu multa atentie:
- Nici o urma de vata, nici o pernita ajutatoare…o fata cinstita asadar !………daca au si forma de mar chiar foarte, foarte, bine .." thumb_

...studiind in acelasi mod dar cu mult mai multa atentie chiloteii, Tamba continua:
"- Curatica ..curatica ...nimic de zis.."..

....si mirosind apoi profund dresul in zona talpilor exclama:
"-...mmmmmmmmmmm, “Ahhh ce miros violent, ah ce sfanta duhoare !!” ...aroma dulce-acrisor, my kind of flavour !!"... wink.gif

iar in cele din urma, asezand totul cu grija la loc Tamba exclama pe un ton teatral:
"-... o iubesc, Dumnezeule mare, femeia vietii mele…..o iau de nevasta !!...
Am sa ii cer mana chiar in aceasta seara !!"

Cap. 8


In timpul asta Tone, un tip mult mai pragmatic propune:

"- Bai tovarasi, hotelul e "in oglinda". ce e pe culoarul asta e identic ca la noi. Asta inseamna ca tipa are baia in capat si ca acum e la dus. Faptul ca a lasat usa de la camera deschisa, indica destul de clar ca toate camerele astealalte sunt nelocuite.
Eu zic sa ii facem o poanta Big Time !!

Fara sa mai astepte alte puncte de vedere Tone isi scoate bluza de la trening si tricoul, dupa aia baschetii din picioare, si cu restul hainelor pe el se baga sub plapuma acoperindu-se pana la jumatate.

Compune apoi mimica unui Don Juan , care isi asteapta plin de speranta si curtoazie ibovnica, apoi se opreste introduce lanterna sub patura si o prinde bine intre pulpe.

Dupa asta aranjaza iar cu grija patura peste, facand astfel sa para pe la mijlocul ei o mica movilita si explica:

-Ba, cand ea vine si da cu ochii de mine mai intai are sa se sperie, dupa aia o sa inceapa sa injure si sa tipe, dupa aia veniti si voi, radem glumim si o invitam la noi in camera..

Stam toata noaptea la suete si imediat o sa ii devenim cei mai buni prieteni din partea asta a lumii.

Acuma ia incercati voi sa ghiciti cine are sa aiba maine in farfurie cele mai mari, si cele mai bune portii de mancare ??

-Nu va fie nici o frica, am mai facut asta la Costinesti acum un an cu niste fete care curatau cartofi la un restaurant.
Am dus-o regeste tot timpul cat am stat acolo.

E drept nu ne aduceau decat resturi de prin farfuri, dar erau de cea mai buna calitate... unele dintre ele abia daca erau muscate...
Am avut mancare atunci ca niciodata !

Cap.9


Hai, gasiti-va repede un loc de ascunzis prin camera sau pe hol, s-a grabit sa zica Tone...pentru ca zgomote dinspre baie se faceau deja auzite.

Noi buluc dupa usa, da nu incapeam amandoi acolo asa ca ne tot impingeam unul pe altul nedorind niciunul sa renunte la locul ala.

-Repede sub pat ! strigaTamba, si fara sa mai gandesc ca daca el pleca acolo usa ar fi ramas doar pentru mine, tusti si eu dupa el.
Sub pat locul era destul de inghesuit; era si mult praf...dar am zis ca totul are sa se termine repede asa ca n-am mai comentat.

Intra in camera Geta, si da imediat cu ochii de Tone:

-Iooooooooooooooooooooooii, zice ea ducand ambele maini la gura. Asa cum aveam sa aflam putin mai tarziu, avea un halat de baie si parul ii era infasurat intr-un prosop.

- Nu striga, madam, fii mizericordioasă! Sunt nebun de amor; da, fruntea mea îmi arde, tâmplele-mi se bat, sufer peste poate, parcă sunt turbat. Sunt un june tânăr şi neferic, care sufere peste poate şi iubeşte la nemurire. Nu striga! Nu striga! Fii mizericordioasă;

-Smintitule care esti, ce cati acolo ma dracule ma…..ma impielitatule, ce nebunie ti-a dat pa’n cap ma !!!

- Ingrato! ? În van te aperi. Şi tu mă iubeşti pe mine, nu mai umbla cu mofturi

-Eu mi-s fata serioasa ma bolundule, eu nu-s dintralea de care crezi tu…Mars imediat afara nebunule !!

-! Tu eşti angelul visurilor mele, tu eşti steaua, pot pentru ca să zic chiar luceafărul, care străluceşte sublim în noaptea tenebroasă a existenţii mele, tu eşti...

-Ia asculta ba “nebunie pe hartie”, daca nu o intinzi cat mai urgent de aici incep sa urlu si are sa hie vai de pielicica ta..revine Geta la un ton mai comunicativ

- nu, orice s-ar zice şi orice s-ar face, eu voi susţinea, sus şi tare, că tu eşti aurora, care deschide bolta înstelată într-o adoraţie poetică...

Cred ca pe la momentul asta privirea Getei a descoperit movilita din mijlocul plapumei ce il acopera pe Tone, alta explicatie nu e, si cred ca lucrul asta a facut-o sa isi schimbe radical atitudinea…

-Si ia zi ma “pustan gogoman”, cum de ti-a dat tie prin cap asemenea nazdravanie ?...zice ea sagalnic intr-un cu totul alt registru…
-Sa dai buzna asa nitam, nisam in patul femeilor serioase.

-.....aibi pietate si nu rade ingrato de amoarea mea..!! !!

-Hai, talpasita…altfel incep sa ma supar rau di tat… mad.gif Tu poate ca o ei in gluma da lumea pe aici are sa tat vorbeasca despre mine daca se afla de nazbatia asta…

Si asa zic toti numai vrute si nevrute.

Cap. 10



-Geta, sigur am mers cu gluma ceva mai mult decat se cuvenea…dar sa sti ca ochii astia ai tai albastrii, parul tau balai..
..Meriti cu mult mai mult decat fundatura asta…

Se topise de tot fata…
Tone simtea si indreznea tot mai mult…

-Esti cea mai frumoasa fata din tot tinutul asta de tolomaci…Crezi ca prietenul ala al tau lu’ care ii scri scrisori te merita ??
E un dobitoc daca a lasat o fata ca tine sa plece..
Eu singur te pot iubii in numai o ora cat n-are sa te poata iubii el o viata intreaga..

Geta se scurgea de-a binelea… wub.gif Se asezase pe pat si simteam cum cu greu isi mai putea dezlipi ochii de pe movilita lui Tone.

- In definitiv esti tanara, esti libera…de ce sa nu iti traiesti viata asa cum trebuie ea traita ??

-iooii, a suspinat total ratacita Geta…..

Fara nici un dubiu, Tone avea stil.

Asa cum eram sub pat, toata povestea incepuse sa devina stanjenitoare.
Prin putina lumina care razbatea pana la locul nostru il puteam dezlusi pe Tamba si ne puteam chiar face unele semne.
Ma uit drept in ochii lui si ii fac unul care vroia sa insemne: ce e de facut ?
Tamba ridica din umeri si apoi bate usurel aerul cu palma: asteptam.

De deasupra noastra zgomotele harjonelii se inteteau..
Veneau de acum sunete precum clipocitul unor saruturi lascive, practicate direct cu gura deschisa..
Era tot mai greu de suportat. probabil ca in acele momente si mie si lui Tamba ne-a picat imediat fisa...
Fusesem folositi..

Tone isi calculase meticulos lovitura, recitarea din Caragiale o dovedea pe deplin.

Daca lucrurile ar fi luat o directie gresita, atunci totul nu era decat o gluma nevinovata a unor tineri nabadaiosi, si eu si Tamba eram dovada ca nu a fost vorba decat de o sotie....

Daca se lega insa, se lega...
Tone avea sa "inscrie" la Geta, iar numele lui va fi fiind inca odata acoperit de glorie...
In toata istoria asta noua nu ne ramaneau decat rolurile celor doi mascarici cronicari care sa urmareasca evenimentele de sub un pat si care sa le confirme peste tot mai apoi.
M-am uitat la Tamba si el mi-a intors privirea...
Asa era, intelesese si el...

Cap 11


In tot taraboiul de deasupra aparusera deja si primele "ioiiiuri" fluierate, iar eu incercam acuma sa mi-i imaginez pe cei doi in acele momente.

Un puternic miros pestilential venind dinspre capatul celalat al patului, ma intrerupe insa din visare si ma readuce cu violenta inapoi la locul meu de sub pat.

Dumnezeule ziceai ca e mirosul unui hoit intrat in putrefctie de ceva vreme..

Ma uit inca odata la Tamba , dar acum el nu se mai uita la mine. Avea privirea pironit intr-un punct fix situat undeva pe directia nasului pe captuseala de dedesubt a patului.

Mirosul crestea in intensitate intr-o rata geometrica si la un moment dat s-a auzit destul de clar si un fasait discret venind dinspre Tamba.
Asta explica chiar totul...


Cei de deasupra erau insa mult prea pierduti in iooooi-uri si in lupte corp la corp ca sa aiba urechi pentru asa ceva.
Sub pat aerul devenise de nerespirat...

Gatul ma ardea si ochii incepusera sa imi lacrime...Incercam sa ii gasesc privirile lui Tamba implorand din ochi sa inceteze.
Avusesem la pranz "iacnie= gaze de butelie", asa ca va puteti face o idee..

Tamba fu atunci zgaltait de un hohot de ras pe care insa la retinut fara mari eforturi...

Dar imediat au urmat altele si altele…il simteam rosu la fata si cu obrajii umflati asa cum fac scufundatorii cand isi retin respiratia pe sub ape…

Cum se forta asa sa nu mai rada Tamba a scapat insa o motoreta zgomotoasa si inca si mai imputita decat toate cele de pana atunci.


Asta a fost auzita de cei de sus si a produs o incremenire imediata a tuturor miscarilor de deasupra..
- Da ce se intampla mai ?..a zis Geta...
- IOI da ce pute asa...mai nesimititu’ dracu ?
- ptiuuuuuuuuuu………………
-Mai, Te-ai cacat pe tine ma nesimtitule ?...Puahhh !!!

Am sesizat imediat ca deznodomantul era foarte aproape si intr-adevar in cateva secunde Tamba a izbucnit in rasul ala al lui urmat aproape instantanu de al meu si de alte cateva paraituri...

Peste hohotele noastre, de sus se auzeau tot felul de invective adresate de Geta lui Tone si care se amestecau cu explicatiile inconsistente ale acestuia…

Geta ii cara pumni lui Tone , si dintrodata imboldita de un gand s-a lasat pe marginea patului si si-a varat capul dedesubt fiind cat pe ce sa si-l ciocneasca de al meu..

-Apai hirati voi ai necuratului sa hiti de dementi, las ca vedeti voi pe dracu…Si dai cu o umbrela de aia de care se strange, (pe care habar nu aveam de unde o luase), ba la coaste, ba la capalau.

Si eu si Tamba ne-am parasit in mare viteza ascunzatoarea si ne-am grabit spre usa…
Incercand sa evite umbrela Tamba alerga cu capul intors, sa vada de unde vine lovitura si sa faca eschiva…In felul asta a ratat usa la prima incercare, nimerind tocul usii..

Pe mine si chestia asta m-a amuzat si cand sa ma bucur mai bine de ea: PAC !! o umbrela in crestet…ma rog

Cap. 12


-Bai, zice Tone…mi-am uitat baschetii la Geta !
-Si cei cu asta ??
-N-am cu ce sa ma incalt !
-Si ce treaba ai ?
-Nu stiu, dar poate am…
-Lasa ma ca ii cerem maine si ii capeti atunci inapoi…
-Ba, eu vrea baschetii mei acum…daca e vreun cutremur la noapte, daca imi vine treaba mare..ce dracu n-aveti minte ?
Omu’ avea dreptete aici…In plus el purta 43, eu 40 si Tamba 41..
-Trebe sa mearga unul din voi pana la fata sa ii ceara..
-Eu nu merg, am zis imediat mangaindu-mi cucuiul

-Nici eu nu merg…a adaugat si Tamba. Iti era bine acolo in bratele ei…Noi ne-am luat leapsa pe degeaba

-Hai ba Tamba du-te tu !...incerc eu o stratagema..
-Nici pan cap nu-mi trece..spune Tamba si se si vara in pat..Eu d'abia te-am cunoscut…Ajutati-va voi intre voi ca sunteti cunostiinte mai vechi..


Ce era sa mai fac..Cu o mana la scafarlie. Am coborat scarile spre iesirea principala din hotel.


Receptionerul sorta niste hartii si cand am trecut prin dreptul lui imi zice:

-Vreti sa vedeti daca mai bate vantul ??

I-am zambit si nu i-am raspuns. Am dat ocol hoteluilui si am ajuns sub fereastra Getei, unde am inceput sa o strig asa soptit: GEEEETA !!

....pe la al treilea strigat aud de sus o voce grava:

-Ce vrei ma ??
-Arunca si mie baschetii lui Tone…Sa sti ca lui Tone ii pare foarte rau, si isi cere scuze.

Plosc un baschet langa mine….

-Si noua ne pare rau , a fost o gluma de cel mai prost gust..Nu mai stiam ce sa indrug..cel de al doilea baschet se lasa prea mult asteptat..

Cand tocmai ma gandeam ca nu voi primi decat atat in aceasta seara, ca pedeapsa, apare la geam capul Getei care imi si arunca al doilea baschet..

Ma grabesc sa il culeg si cum eram asa aplecat vaaasti un lighean de apa pe spate..

Ma luat din plin…
Cand trec inapoi pe langa receptioner, tipul zice plin de ironie si fara sa isi ridice privirile de pe hartiile lui..
-Ia te uita, a inceput sa ploua ?..

-Numai “pe alocuri” raspund eu smecher


Omul nici nu se sinchiseste dar isi inalta totusi capul si privirile I se opresc pe baschetii pe care ii aveam in mana:

-Doriti sa ii facem cu crema..?...unu zero pentru el !!




A treia noapte, eu si cu Tamba stateam in pat si numaram “iooooooooiurile” Getei…
Tone lipsea din camera…

Tamba zice :
-Ba ce noroc au unii…
-Da zic si eu la fel de inciudat…
-Lasa ma Tamba, ca o sa ne vina si noua randul odata si odata..
-Acum trebuie sa luam lucrurile asa cum sunt..Tone cu ale lui, noi cu ale noastre…Nichita Stanescu avea chiar o vorba in sensul asta, zicea el : “Altii, cu ale lor………”
-Da, zice Tamba ganditor, sigur ca da Tone cu ale lui, noi cu ale noastre….ofteaza apoi din greu si se intoarce cu spatele la mine…
Ma gandeam cum sa il mai ogoiesc cand dinspre Tamba se aude iar: Poc, si Trosc !!


Rasete scartaite, bataie cu perne, injuraturi…....Vorba poetului: “altii, cu ale lor”….



sfarsit

Sut si GOOOOOL....



Era prin 1985....
Ceasca avea obiceiul sa scoata oamenii din fabrici si uzine pentru "a da o mana de ajutor" la munca campului...

Cei mai multi erau chemati la prasit, altii la stransul si selectarea recoltei, sau la asezarea ei in hambare..

In vara aia pe mine, impreuna cu o echipa compusa din vreo zece personae, m-au trimis la Magurele.
Acolo, impreuna cu oamenii, trebuia sa asiguram consolidarea unor patule de porumb, si ridicarea altora noi.

Lucram zi lumina, si nu aveam decat o pauza ce dura cam o ora in jurul pranzului.

Patulele erau simple, asa ca nu dadeam in branci.
Greu era doar cu turnatul betoanelor...

Intr-una din zile am gasit in curtea CAP-ului o minge de cauciuc taiata.
Era o minge noua, de marimea unui pepene, cu cauciucul destul de gros, si cu o taietura de vreo 15 centrimetri.
Am cantarit-o pe toate fetele sa vedem cum am putea sa o repunem in folosinta, apoi cand am fost cu totii de acord ca lucrul asta nu era posibil am abandonat-o.

Chiar in acea zi insa a venit si betonul.....si ce beton…. B600 de fundatii (cu adaus), cel mai al dracu !!

Unuia Gica, zis si Gica Mahala, i-a venit ideea sa umple mingea de cauciuc cu beton.
Nu a stat pe ganduri si a facut imediat lucrul asta, justificand gestul prin afirmatia:
“in felul asta o sa avem si noi o minge de fotbal beton !”
Treaba se intampla intr-o sambata, asa ca pana luni am gasit mingea exact asa cumne asteptam, adica bolovan..

Relatiile noastre cu CAP-istii erau destul de incordate...Noi credeam ca muncim munca lor, si ei ne acuzau ca suntem puturosi si nepriceputi..Ne-am fi incaierat in mai multe randuri daca nu ar fi fost mereu pe faza oamenii de la partid.

Oricum pe taramul razbunarii, ne pusesem mari sperante in mingea noastra de cauciuc betonat...
Planul era destul de simplu: mingea urma sa fie lasata in mijlocul drumului.
Cand aparea vreun CAP-ist el era rugat sa ne-o inapoieze.
Cum erau cu totii oamenii de la tara, lipsiti de maniera, era de presupus ca au sa incerce sa faca lucrul asta shutand.

Mai multe incercari de a ademenii persoane din CAP in capcana s-au soldat cu esec....
Erau prea circumspecti si ori de cate ori le ceream mingea, o cercetau mai intai cu multa atentie, sfarsind de fiecare data prin a descoperii lucratura...


va continua.....

Tecusera asa mai multe zile si aproape ca renuntasem la poanta.....
Eram acum in una din pauzele de pranz, tocmai terminasem de mancat si stateam cu totii tolaniti in iarba la o tigara.
Nu mai stiu cum mingea plina cu beton ajunsese prin iarba din margine soselei intr-un loc de unde putea fi usor observata din locul din care ne aflam.
Cineva a remarcat-o acolo si toata tarasenia a revenit in discutie cand, taman atunci, in capul drumului a aparut un tzugurlan. unsure.gif
L-am vazut mai intai micut asa cum il facea distanta, margand saltat, in pasi mari, asa cum obisnuiesc sa mearga oamenii de la tara.
Cand s-a mai apropiat am putut vedea ca avea in picioare cizme de cauciuc.

Ne gandeam daca se facea sa ii cerem sa ne dea mingea...
Aveam remuscari pentru ca omul nu era din cadrul CAP-ului si nu prea aveam nimic de impartit cu el...
Pe de alta parte ardeam de nerabdare sa ne vedem planul functionand, asa ca nu am zis nimic...

Tzugurlanul a ochit mingea cam de pe la zece metrii si fara sa ii zica cineva ceva, si-a tras cusma mai bine pe cap si si-a luat elanul exact de pe acolo...
Si-a numarat atent pasii (ca sa nu pateasca ca Beckham la eurpoene), a ochit coltul unei porti de fotbal imaginare, si ZBANG !!! cu toata forta in betonul cauciucat.

La inceput a ramas ca paralizat, apoi incet, incet si-a ridicat capul spre cer ,si din pozitia asta a suierat un “UUUULIUU..LIUUUU…LIUUUU….!!!!!” usturator si prelung….....Parea ca e un lup urland la luna.

Dupa aia au urmat mai multe serii de “ARSHA…AULICA ...Arshhhhhhh…AAAAA….Auua” care insoteau un fel de dans al ploii executat intr-un picior, in cercuri concentrice fata de mingea beton…

In cele din urma tugurlanul a sfarsit prin a se prabusii pe spate, si din acesta pozitie si-a aruncat cat colo cizma din piciorul lovit, apoi examinand cu atentie stare celor doi trei cartoafe ce se iveau din gaura ciorapului a strigat plin de mahnire spre cer:
“In pastele, anafura si grijania….imi cade unghia, saracutz de mine, raman fara de ea….” Fraza asta rostita asa, pe un ton plin de patima si venind din adancul unei suferinte atat de vii direct pe gura unui om simplu de la tara, mi-a amintit de doina romaneasca ce l-a insotit prin veacuri pe taranul nostru in suferinta, bejanie, sau in amaraciune.

Apoi a cazut ca o carpa.
O masina l-a dus cam peste o ora la Bucuresti, unde i-au pus imediat piciorul in gips...
Toti care auzeau povestea intai izbucneau in ras, apoi deveneau sobrii macar ca mai mustaceau asa pe sub nas...

Sigur, si atunci si acum mi s-a parut o poanta destul de nasoala...dar in amintire e haioasa si plina de invataminte folositoare. O posibila morala a acestei patanii ar putea fi : “Nu da niciodata cu piciorul la ceva ce nu cunosti indeajuns”

Nu au fost repercursiuni si cu baiatul in cauza ne-am imprietenit peste o vreme...

The End

Excelent ca de obicei. Mai vrem!

urmatoarele trei sunt noi noute si haioase foc...

Hi-Lander, iti multumesc ca te-ai alaturat republicii, si iti doresc o sedere cat mai placuta si mai indelungata...

Acum, am sa iti raspund aici intrebarii puse dincolo.

Am intarziat sa iti trimit cartea in speranta ca voi putea recupera macar un singur exemplar din volumul 2.

Trebuie sa stii, ca ele au fost doua. Prima carte a avut si o post-editare. Din ea mi-au mai ramas suficiente exemplare.
A doua a fost contractata cu un distribuitor ce a achizitionat intregul tiraj. Putin dupa asta editura mea a intrat in vrie si nu am mai avut posibilitatea unei noi editii a volumului doi, care s-a si vandut foarte bine (spre deosebire de primul, epuizat din rafturi greu si tarziu).

Desigur, ambele carti pot fi gasite la biblioteca nationala, acolo unde am avut obligatia de a preda cate sapte bucati din fiecare.

Partea nasoala e ca si calculatorul in care se afla manuscrisul este in prezent paradit.

Cum s-a lungit deja prea mult, iti voi trimite exemplarul din primul volum in cursul saptamanii viitoare..

pana atunci pregateste-te de ceva castoc:

Tricamerunul, sau "in teama marelui urs"


...se dedica userului Hi-Lander


Ep.1

…sfarsitul oficial al facultei a fost marcat de sedinta repartitiei guvernamentale…o excelenta gaselnita a regimului comunist, ce avea ca rezultat invrajbirea generala a tuturor fostilor tovarasi de studentie …era vorba sa prinzi un serviciu in Bucuresti si eventual ca el sa fie unul foarte bun….Din astea nu erau pentru toata lumea…

Lista se afisa cu cateva zile inainte, avea sute de randuri iar tu trebuia sa afli despre toate intreprinderile interesante cate ceva. Selectia se facea in doua faze… Orasul in care locuiai, ori in care doreai sa te stabilesti si apoi calitatea economica  a unitatii pentru care sa aplici. Ieseau din asta aproximativ 50-60 de tinte (daca prospectarea era una corecta si acoperitoare…insa nu ajungea sa fie niciodata asa…nu era vreme indeajuns pentru asta).

Un sistem tele-conferinta tinea in legatura directa, simultan, toate centrele universitare cu facultati similare, iar absolventii isi exprimau optiunea pe rand, functie de ordinea mediilor generale.

Fiecare statea cu sufletul la gura si incerca sa prinda din zbor pozitiile ce fusesera deja alocate, evidenta aceasta fiind ceva  esential, caci daca solicitai un loc ce fusese deja atribuit, dupa o a doua incercare,  comisia nu mai tinea cont de dorinta candidatului si ii impunea una din oficiu…cea care urma in suita afisajului  la acel moment precis, indiferent daca solicitantul era de la Timisoara, iar oferta din Iasi.

Si nu era deloc simplu: megafoanele distorsionau comunicatia, sefii comisiilor nu se pricepeau sa vorbeasca in microfon…….in sfarsit, bucuria exteriorizata a celor care reuseau ceea ce isi propusesera, altera pasaje intregi din discurs.
Prietenii stranse si sudate, in tot soiul de conjuncturi vitrege sau extreme, acumulate cu prilejul examenelor de semestru, al proiectelor de an, laboratoarelor si seminariilor, se destramau acum in secunde…
Scapai o fraza din difuzor si cu mana tremuranda pe pixul cu care ajustai titlurile,  intrebai cersind un camarad tocit in trecute izbanzi comune:

-Ce loc a iesit taman acum frate ??
..iar el raspundea malefic, cu ochii sclipind, privindu-te superior si optimist direct in ochi:
-Nu stiu prietene, n-am fost atent….si apoi isi opera, rapace si mascat, in caiet informatia pe care o receptase mai bine ca ceilalti, felicitandu-se in sinea lui ca prin asta sansele ii crescusera cu cateva procente…

Cei care isi atingeau scopul si primeau confirmarea aruncau victoriosi in aer hartiile contabilizate cu truda pana atunci…Pe ele se isca instant o gramada dezorganizata, si daca prindeai chiar si numai una, sau doua file, tot era un avantaj considerabil, caci prin confruntarea lor cu evaluarile tale intrai in avantaj…subtire, dar tot avantaj… si fiecare detaliu conta.

N-am sa spun despre felul in care am scos-o la capat. E subiectul unei alte povesti de care nu sunt chiar foarte mandru..voi zice azi despre frica si cateva poante insailate pe seama puterii ei , dar ca sa ajung acolo era nevoie sa trec pe aici, pentru ca, epuizat de acest ultim act m-am napustit pe rucsac si fara niciun traseu, niciun plan, niciun partener, m-am suit in primul tren care mergea spre munte, cu gandul sa ma eliberez de toate toxinele acumulate printr-o cura de aer curat, privelisti incantatoare….ma rog, ceva bere, putina vodca, niscaiva jamaica….alea, alea…

(va urma)

Ep.2

Drumul pana la cabana Sambata de Sus din Fagarasi, nu e unul usor nici azi…insa pe atunci, chiar si sa ajungi in buza traseului, era in sine o mare reusita (Sambata de Jos, cu complexul brancovenesc monahal care ii poarta numele, renumita carciuma cu doar doua meniuri ardelenesti, dar de neegalat…..vestita herghelie de cai…). Nu existau rate, distanta pana la prima gara masura kilometrii, iar soselele de legatura erau mult  prea putin circulate. Ar fi insemnat o nerozie sa te aventurezi de unul singur…

O stratagema veche si ascunsa imi sugerase sa caut un  grup organizat si sa ma insinuez pe langa,  cerandu-le celor ce il compuneau permisiunea sa ii insotesc macar pe o portiune a traseului lor. Functionase in alte randuri si n-avea de ce sa nu mearga din nou… iar culmea, de aceasta data i-am intalnit inca din tren; dar n-a fost de bun augur ...

Nu erau prea incantati de compania mea, desi cel ce parea sa le fie conducator o aceptase formal, restul discutau pe bisericute, comentand decizia  bosumflati… Cand ne-am  apropiat de statia CFR terminus, seful a revenit posomorat interesandu-se pe ocoilte despre conditia mea fizica, echipamentul disponibil, alimentele din bagaj…cunostiintele in drumetie si in regulile ei… Nici nu interesau raspunsurile (oricum satisfacatoare), pe care toti le ascultau acum cu maxima atentie cautand vreo fisura; Omul avea de transmis un mesaj neplacut si incerca sa o faca cat mai delicat posibil. Era asadar  limpede ca ii pusesem in dificultate, asa ca la coborare, in gara, le-am multumit, i-am anuntat ca renunt la cerere si m-am indepratat rapid, prinzand la tanc un microbuz TV (cine isi mai aminteste de ele) care facuse aprovizionarea pentru carciuma din valea sambetei si care acum se pregatea de retur. Am negociat pretul autostopului dupa care am fost depozitat printre navete cu paine, salami, sunci si carnati, in partea din spate a vehicolului, reusind performanta unica de a intra in traseul montan in mai putin de un ceas.

(va urma)

Ep.3


Ambitionat de neincrederea celor ce mi-au refuzat alipirea la grup, am abordat poteca ingusta in mare forta, voiniceste si prin toate scurtaturile cunoscute, reusind (spre surprinderea mea) ca pentru prima data sa implinesc calatoria fix in timpul estimat de tablitele indicator, adica in 2,5 ore.

Una peste alta triumful era total, aceea excursie insemnand un record de palmares pe care il retraiesc mereu cu vie placere in amintiri. Rasplata  efortului, s-a achitat imediat: am gasit cabana goala cu singurele camere de un pat dublu libere. Era zi din saptamana, asa ca pana in weekend escapada promitea o perioada linistita, conditii optime de locuit, meditatie, lectura si relaxare; iar vremea constanta (ceva foarte rar pentru orice la peste 1000 de metrii atitudine) suplinea in mod fericit toate semnele binevoitoare.

Dupa cazare am coborat in sala de mese, unde prevazator mi-am cumparat doua sticle de bere (Azuga..o adevarata trufanda a epocii) si m-am asternut pe citit incercand sa ma cufund cat mai adanc in slovele textului  (jurnalul de la Paltinis al lui Liiceanu, grandiosul bestller al anilor ’80, seminterzis de regim)…

Ii spuneam sinelui ca Dumnezeu exista, si ca in clipele alea ne rasfata pe amandoi mai abitir decat pe preferatii sai…si imi doream in taina ca momentul de beatitudine sa nu se sfarseasca niciodata…..asta in timp ce usor, usor, alcoolul si somnolenta de dupa osteneala ma acaparau in stapanirea lor…Cu pacea padurii si deplina siguranta a muntelui, motaiala se instala subtil in toate cotloanele fiintei….furnizand la schimb neantul…bolta instelata…marele necuprins…..

Pluteam deja intr-o salba  de culori, cand harmalaia starnita  de strigate si tipete isterice m-a smuls brutal din binecuvantata letargie in care alunecasem..


(va urma)

Ep.4


Trebuie ca atipisem bine de tot, altfel nu imi explic de ce, de indata ce mi-am revenit, am gasit cartea pe jos, ochelarii alaturea, pixul si block notes-ul in care copiam vorbele de duh  ratacite aiurea pe bancuta….Pe de alta parte, durerile din umeri si din coaste indicau si ele fara tagada ca intregul corp a stat prea mult intr-o singura pozitie..

Larma de afara se domolise intru-catva, dar acum se auzeau conversatii aprinse, in ritm alert si pe ton inalt, desi apparent, nu parea sa fie vorba de vreo cearta…

Prevazator, mai inainte de a iesi sa aflu ce se petrece, am golit ce mai ramsese in sticla de bere, iar in calea spre afara am mai luat si un gat din sticlontul de vodca pe care il purtam in buzunarul de la piept al hanoracului…Nu se stie niciodata cu ce te poti confrunta…si apoi, era ora mesei oricum …

Nu mai departe decat in fata usii principale, cabanierul Ghorghe (Ghita, pentru amici) asculta pasiv relatarile exaltate ale membrilor grupului ce imi negasera afilierea..Din franturi de fraze si cuvinte razlete, am priceput repede ca ori intalnisera, ori fusesera chiar atacati de un urs…Nici azi nu stiu exact asta, intrucat versiunile se cam contraziceau si in niciun caz nu puteau constitui o istorioara cursiva si credibila. Nici n-am investigat, preferand in schimb o atitudine mandra si distanta..Pana la urma ajunsesem la cabana inaintea lor…si fara nicio peripetie..Ei ar fi trebuit sa regrete acum ca nu m-au acceptat, nu eu.

Spaima de pe chipuri le era insa evidenta, iar prezenta unui urs pe arealul cabanei un potential pericol ce trebuia tratat cu toata responsabilitatea. In Fagarasi ursii sunt infinit mai agresivi decat in oricare alta parte a tarii. Populatiile supranumerice in efective, mobilitatea mult mai mare a vietatilor cu care se hranesc, lipsa culturilor din care sa poata fura…Dumnezeu mai stie de ce ?? ..Statisticile insa sunt si au fost neinduratoare: aici, numarul evenimentelor inregistrate intr-un singur sezon este mai mare decat toate celelalte cazuri contabilizate in restul fondurilor la un loc……pe o perioada de cinci ani…

Stanile izolate din munti sunt obiectivul cel mai calcat de ursi, insa ei nu se dau in laturi nici sa prade gospodarii, ograzi, hambare sau sure…Chiar si cabana Sambata fiind in mai multe randuri deposedata de magarii cu care i se asigura aprovizionarea, legenda povestind de adevarate crize de panica declansate printre turistii ce au intalnit in drum parti din corpul lor dezmembrat…

(va urma)

Ep. 5

Seara nu era departe, iar regulamentele de siguranta impuneau instituirea imediata a unei carantine. Potrivit lor cabanierul, care comunicase imediat prin radio un sumar al intamplarii, avea obligatia de a bloca toti turistii prezenti, de a impiedica plecarea lor in trasee fara suportul celor de la salvamont si/sau al celor de la asociatia de vanatori locala, si de a asigura cabana impotriva oricarei agresiuni.

Pe timpul preparativelor, la care participam cu totii, au mai aparut in pragul stabilimentului un alt turist solitar si o familie de varsta a doua compusa din sot si sotie…Niciunul nu sesizase nimic anormal pe parcurs si fiind doar extenuati de efortul calatoriei.

Ultima dintre manevre, abordarea unor felinare pe petrol, care sa lumineze intreaga noapte (Sambata de Sus nu avea pe atunci curent electric, ci doar un grup electrogenerator minuscul, necesar statiei de emisie receptie) a precedat blocarea portilor si a obloanelor, in forma avansata de fortificare….si cu un puternic efect claustrant printre ocupantii temporari ai adapostului.

Cum nu puteam sa imi calc pe inima asezandu-ma la masa montaniarzilor plini de ifose, am preferat compania calatorului singuratic, iar la masa noastra au sosit curand si cei doi soti.

Din partea cabanei s-a oferit o cina rezonabila (masura facea parte din protocolul unor asemenea situatii) iar curand dupa ea, urmand obiceiul locului, am comandat apasat bauturi care sa ne ridice moralul.

Curand, cand atmosfera a inceput sa se incalzeasca, limbile sa se deznoade, socializarea sa isi intre in drepturile firesti, calatorul singuratic si-a dat cu parerea ca intreaga tevatura e disproportionata fata de  riscurile reale…care in opinia lui nici macar nu existau.

“Si daca ar fi ajuns aproape de casa, animalul n-ar fi indraznit niciodata sa incerce vreo patrundere, iar intalnirea din padure cu fiara salbatica are intodeauna un final fara consecinte daca reusesti sa iti stapanesti frica si surpriza..”

“-Intr-adevar”, a continuat dansul, “pot certifica si eu asta. Teama e cauza multor nenorociri…si nu doar a celor de genul asteia care ne-a zavorat aici, azi. Teama insasi e un enorm pericol…Cand iti este teama ca ai sa cazi de pe schela” (la afirmatia asta sotul ne-a informat ca e de profesie constructor) “atunci pericolul fricii e mai serios decat caderea in sine, la a carei posibila intamplare chiar contribuie masiv….”

Sotia l-a intrerupt insa (asa cum fac ele mereu cu partenerii lor) atragand tuturor atentia ca subiectul e morbid si impropriu unei baute, acolo unde fiecare e chemat sa spuna chestii nostime..”mai ales in cazul de fata, a precizat ea, e musai sa facem haz de necaz….” si calatorul s-a aliniat imediat jovial  cerintei propunand plin de buna dispozitie: “..pai atunci, hai sa povestim fiecare chestii care dau de ras frica si fac misto de ea…..uite de exemplu mie, in copilarie…”

(va urma)

Ep.6

Soarta a vrut ca tatal meu, fratele lui geaman si sora lor mai mica sa aiba fiecare cate un copil in acelasi an. Toti trei baieti, deveniti astfel verisori primari. Daca tatal meu si fratele lui se stabilisera la oras, de indata ce le-a mijit mustata, sora a ramas in casa parinteasca si a continuat sa o locuiasca dupa, cu propria familie.

Astfel eu, adica Adrian si cu Tavi, varul meu de dupa tati eram prin forta imprejurarilor oraseni, iar Nicusor fiul matusii, doar consatean…cu vecinii sai de pamant.

Rivalitatile  dintre copii care cresc impreuna se nasc iminent si sunt de neevitat. In cazul nostru ele au stabilit rapid doua tabere ce opuneau pe scurt ruralitatea/urbanului..sau viceversa. Sicanele erau continue, iar la toate intalnirile (cele mai multe avand loc pe terenul lui Nicu) conflictul exploda in confruntari fatise ce se incheiau in lacrimi si/sau pedepse aspre.

Daca intepaturile noastre vizau aproape exclusiv accentul, obiceiurile si unele din apucaturile suburbane ale lui Nicu, replicile sale loveau precis in lipsa noastra de abilitate la treburile gospodaresti, in stangaciile din activitatile  practice, in cunoasterea superficiala a animalelor si a naturii.

Nicu, desi nu articula cum trebuie, n-avea rabdare sa vada un film cap/coada, utiliza excesiv perfectul simplu, si isi spala dintii doar ocazional, cunostea in schimb bine de tot pescuitul, stia exact cum iti dai sema daca ai sa gasesti ciuperci in padure numai dupa semnele pe care firul ierbii i le comunica; putea face o mamaliga, mulge o vaca, inchega branza; cosea si secera, iar odata in clasa a cincea a facut singur un cotet de caine…. capatand laude peste laude, in ciuda faptului ca acel caine a fugit de acasa la scurta vreme dupa, din motive ramase neclare.

Intr-una din vacantele de vara, Nicu ne-a taxat consecutiv pe trei componente…prima ne-a indemnat sa facem baie intr-un iaz al raului plin de lipitori, a doua ne-a invatat cum sa calmam intepaturile de tantar, frecand locul cu frunze de urzica; si a treia, ne-a dat sa bem lapte batut cu fructe de afina, preparat sub ochii nostrii…afinele, pe care noi nu le cunosteam, fiind inlocuite cu  cacareze de oaie….

Cum nici la tranta nu il puteam dovedi impreuna, echilibrul pe tabela de marcaj trebuia stabilit altfel, si n-aveam nici macar cea mai banala idee cum… asta pana in dimineata aia cetoasa in care  Tavi sculat prea devreme de muscaturile unor purici ajunsi misterios in patul sau, l-a surprins pe Nicu plecand in pas saltat spre malul raului. Era foarte clar ca mergea sa isi verifice sculele lasate peste noapte si ca acolo ii puteam juca un renghi pe cinste …


(va urma)

Ep.7

Malul satului, riveran Oltului, nu era sistematizat. Desele inundatii sezoniere lasau in retragerea apei ochiuri de mari dimensiuni, marginite de namol nisipos in care nu se putea merge, caci in el te afundai lejer pana dincolo de brau. In baltile astea ramaneau captivi tot felul de pesti, si ei erau cel mai usor de prins, pentru ca flamanzeau. Tot acolo se gaseau in numar mare racii, o delicatesa ravnita de orice localnic si pentru care tatal lui Nicusor avea un apetit nesatios.

Ca sa poata ajunge la amplasamentul sculelor familia lui Nicu asezase peste mlastini o retea intreaga de dulapi din lemn, dupa o harta secret imaginata, ce continea toate podetele necesare, care sa permita deplasarea din loc in loc. Era  suficient sa mutam cateva dintre scandurile astea si dusmanul de moarte ar fi ramas prizonier pe unul dintre diguri, la discretia noastra, in bine meritate umilinta, suferinta si rusine…

Pentru un plan atat de indraznet ceata de afara reprezenta un adevarat semn divin de incuvintare…asa ca, imbracandu-ne din mers am luat urma banditului, caci era musai sa ii aflam pasajele ca sa stim ce podete trebuiau retrase.

Pasii afundati in iarba moale au inlesnit cautarile, dar pe masura ce ne apropiam de firul apei, pacla devenea tot mai groasa, asa ca in cateva minute a trebuit sa ne tinem de mana ca sa nu ne pierdem unul de altul…Ceva mai incolo am ratacit si drumul iar acum nu mai aveam nici habar pe unde am putea fii…

Tavi a constatat cam pe atunci ca totul nu-i inca pierdut…oriunde ne-am fi pierdut, undeva aproape de noi era si Nicu…Iar cum sudorile ne treceau in valuri, din cauza negurii de afara, nici el n-ar trebui sa simta diferit…In plus el era de unul singur si mai era si foarte fricos din nascare…

Am inceput sa facem ca Buha….pe tonuri diferite si usor agresive..apoi tot mai strident…Cateva suieraturi pe la urechi ne-au reamintit insa ca Nicu, avea mereu cu el o prastie.. Partea buna era ca il localizasem…partea proasta ca nu stiam ce sa facem in continuare…


(va urma)

Ep. 8


..de data asta am preluat initiativa si l-am indemnat pe Tavi sa faca rasul ala al lui de vrajitoare, cel care facea pielea de gaina pe oricine, ziua in amiaza mare si cu interlocutorii fata’n fata… “daramite acum, bai Tavi…iti dai seama in ce sperieti  il bagam…”.."si las-o dracu', ca are sa ii tremure mainile atat de tare ca va fi imposibil sa nimereasca ceva…”…baaai oricum el credea ca trage in bufnita, cand are sa afle ca sunt vrajitoare arunca prastia cat colo….”

Cand Tavi si-a gasit curajul sa dea curs cererii mele, replica a sosit fulgerator printr-un proiectil cu o consistenta incerta care la pocnit pe verisorul meu ferm, direct in nas.. Pe fondul confuziei, dintr-o apropiere incredibila, a rasunat vocea tremuranda a lui Nicu care  mai mult gemea: “…Ma…care esti acolo ma….??”…"da-te prins ma ca am crucea la gat si n-ai nicio putere cu mine pocitanie si scarnavie…. Lu-lu-lu…du-te du…morti dupa tine du…. sfanta maica fecioara apara-ne si pazeste de duhul cel rau…alunga piaza rea si du-o pe pustie..”

…Saracu Nicu era plin de spaima si in delir mistic….asa ca m-am gandit ca nu mai avea niciun rost sa continuam.. geniala  gaselnita nu putea fi insa explicata lui Tavi, asa ca am dat direct curs scenariului: “Nicule…?...tu esti ma Nicule…???...spune ma ca esti tu si ca te tii de goange…??...ce darcu de glume sunt astea ma Nicule ca mi-a inghetat sira spinarii ??…”

Daaaa…Nicu sunt…!!...Adriane, stai acolo ba ca vin la tine  …Baaa sa nu pleci nicaieri, daaaa ??…repeta si tu ra-ta are patru la-be, ba-ba are sase salbe, asa scadat ca sa pot sa te reperez… ba sa stai pe loc, da ma ??

Cand am ajuns impreuna l-am iscodit pe Nicu, chipurile ingroziti de rasul isteric de  mai devreme si i-am povestit cum ne-a speriat el pe noi de moarte,…iar Nicu fara sa banuiasca nimic si balbaindu-se a inceput si el sa spuna despre grozavia satanica si a mai adaugat cum si vazuse prin ceata o silueta intunecata cu bratele deschise care mergea marinareste balansandu-se in unghi nefiresc si agitand o cruce mare cat ea… Fornaia miseleste si apoi a disparut spontan intr-o penumbra colorata, in locul ei coborand din ceruri rasul ala cutremurator.

Era atat de ingrozit incat convingerea lui ne-a contaminat  adanc paralizandu-ne orice  judecata, astfel incat incat atunci cand am auzit fornaitul ala la doar cativa pasi si am zarit umbra colosala, tuciurie si inclinata peste o cruce de mari dimensiuni, eu am lesinat, Tavi s-a aruncat in apa, iar Nicu a bagat capul in namol precum strutul, luxandu-si serios ceva pe la gat…


Vreau sa spun, a continuat calatorul singuratic,  ca din pilda mea, ce s-a petrecut aevea, se poate pricepe foarte lesne ca numai teama a cauzat dezastrul…

Caci daca eroii ar fi avut macar un dram de luciditate, si-ar fi dat usor seama ca fantoma din lunca era doar tatal lui Nicu, plecat si el cu noaptea in cap sa recolteze raci, dar cazut in cocioc, cu gura strambata in cadere si soldul dislocat..

In incercarea de a se intoarce acasa, omul culesese pe drum o cruce din lemn ce marca locul unui proaspat deces prin inec si se folosea acum de ea pe post de carje…Cand i-a intalnit pe copii a incercat sa le vorbeasca, dar maxilarul lovit n-a vrut sa faca ce ii dictau creierul si buna ratiune…asa ca pe gura nu au iesit decat niste horcaieli… rasul lui Tavii il inspaimantase si pe el, asa ca toti participantii la tararasenia asta se cam cufurisera pe ei de infiorare.

Cat despre groaza ??..ar trebui sa pot zugravi chipul matusii atunci cand, in prag i-au aparut un individ neguros (din care tot ce puteai percepe era doar albul ochilor) stramb in mers si cu o cruce la subrat, un pusti cu gatul sucit si capul plecat intr-o rana, altul ud leoarca, cu botul umflat de un metru si al treilea livid, confuz, impleticit incapabil sa articuleze…

Cand logica functioneaza, totul are o explicatie plauzibila…iar teama nu isi afla niciun rost…si-a sfarsit el agale relatarea …..


(va urma)

Ep. 9

Povestea pe care am ascultat-o e atat de plina de intelptciune, incat ea ar merita scrisa in coltul ochiului, astfel incat sa ramana mereu vie ori de cate ori omul isi ridica privirea… a comentat ingandurat si insinuant sotul, continuand apoi…Insa ea paleste in splendoare daca o punem alaturi de intamplarea pe care vreau sa v-o impartasesc chiar acum, si care ne arata cum si atunci cand judeci cu mintea limpede nu poti gasi chiar pentru orice, raspunsurile multumitoare. Luati aminte asadar, caci cazul e al naibi de intortocheat, iar concluzia ?? una pe care n-am deslusit-o nici macar azi…

Poate putem face asta impreuna ?? …cine stie ??

Cand am intalnit-o pe Ana intaia data, si eu si sotia am ramas inmarmuriti pret de secunde. Asemanarea era izbitoare dar imposibil de corelat. Ana parea identica Luciei, o persoana apropiata noua…dar decedata cu doi ani in urma.

Era o sosie perfecta nu doar in chip si alura, cat mai ales in gesturi si atitudini..Doar glasul diferea cumva, insa ca sa sesizam asta ne-au trebuit ore intregi de analiza atenta. Pana atunci, in primele minute, am crezut ca traim un cosmar, dar pana la coada a trebuit sa ne impacam cu adevarul ca o asemenea coincidenta e posibila si tocmai se intampla.

Ana era roscata, miniona si plina de viata. Intocmai ca defuncta Lucia, Ana reactiona spontan in cel mai neasteptat mod, avea numai poante si radea din te miri ce, in cascade ce contaminau audienta … Hazul ei inviora repede orice ambient, iar sotiile puse la cale ii amuza pana si pe subiectii lor, chiar daca nu de putine ori erau duse pana dincolo de limite…

Ne aflam la o nunta..iar Ana s-a facut imediat remarcata sarind grijuliu in ajutorul lui ginerica cu batista care ar fi vrut sa ii stearga o urma de pe obraz… “Batista” insa, fusese mai inainte impregnata cu funinginea unui cos de soba demontat prin curtea casei, de indata ce chipul tanarului se mascarea cu dungi de negreala totii au izbucnit in ras, asta in timp ce Ana pastra o seriozitate ferma, iar flacaul nu pricepea o iota.. Ceva mai tarziu, mimand ca vorbeste la telefon cu un medic, l-a convins repede pe unul dintre meseni ca acneea aparuta pe frunte e ceva foarte grav si impune un regim alimentar strict, imediat si fara nici cea mai vaga urma de alcool…

(va urma)

Ep.10

Pana la sfarsitul petrecerii, si doar dupa ce sacul de nazbatii al Anei s-a epuizat, am putut sa o aducem la masa noastra si sa o informam in legatura cu strania potriveala….. Ne-a ascultat pana la capat, apoi amabila, a spus ceva de genul ca regreta tristul accident al Luciei, oferindu-se sa ii suplineasca lipsa printr-o prezenta frecventa, desigur daca aveam aceasta dorinta.

Noi n-am facut niciodata un secret din asta, insa am iubit-o mult pe Lucia si am suferit teribil pierderea ei… standu-i alaturi pana si in desele episoade de viata amara pe care fostul sot, Dorel, se straduia sa i le impuna prin toate mijloacele,..un magar ce a avut impertinenta ca in chiar ziua inmormantarii sa o barfeasca, reprosandu-i retoric ca a plecat fara sa ii lase parolele unor conturi comune, in absenta carora un laptop ramanea inutilizabil…ceea ce…in rememorare mi-a dat o idee lugubra.

Montat de glumele Anei si suparat pe marlania lui Dorel, am intrebat-o atunci daca ar fi de acord sa ma ajute intr-o gluma …caci planuiam sa o trimit in vizita la sot pentru a ii cere socoteala in legatura cu intregul lui comportament din vaduvie.

In general nu sunt o persoana care sa aprecieze macabrul si imi imaginez ca nici nu e usor de inteles un asemenea gest, daca insa distinsul auditoriu de la aceasta masa, ar fi avut prilejul de a ii fi cunoscut pe Ana, pe Lucia ori macar pe sotul acesteia, idea n-ar mai parea nimanui atat de bizara. Desi fara sa comenteze nevasta mea, aici de fata, a fost din capul locului impotriva planului si cu putin inainte ca el sa fie aplicat i-a mijlocit dezamorsarea, fiind convinsa ca nu-i decat o gluma de prost gust ce ar fi putut declansa serioase consecinte, ceea ce s-a si petrecut in fapt.

Aici omul a facut o lunga pauza pentru a isi prepara o pipa (Dr. Geo cu tutun Amphora) timp in care niciunul dintre ascultatori nu a indraznit sa rupa tacerea.

Pe nesimtite in sala de mese mai aparuse nu stiu de unde un chip nou, o piticanie...Sa tot fi avut 1,60 inaltime, destul de bine legat pe picioare, si purtand un echipament de invidiat. Era bine cherchelit dupa ce a pterecut cale de cateva beri cu grupul, iar acum se propiase, incercand sa nu perturbe sirul naratiunii, din care nu prinsese nimic, dar pe care o estima ca deosebita, de vreme ce toti aveam urechile ciulite si nici macar nu respiram. Se numea Ticu... de la Slavamont.

(va urma)

Ep.11

Fara sa ii comenteze venirea, sotul a reluat imperturbabil:

In ziua stabilita, Ana, imbracata si coafata precum Lucia din cele cateva poze ramase, astepta sa i se deschida usa apartamentului, dincolo de care fostul sot se pregatea de unul singur sa urmareasca un meci de fotbal. Ce s-a intamplat atunci aveam sa aflam doar din spusele lui; caci a fost ultima data in care am mai vazut-o, ori auzit-o vreodata pe Ana.

Temandu-se ca emotia ar putea fi atat de puternica incat ea sa produca un atac, sotia mea l-a avertizat in dimineata aia pe barbatul Luciei despre farsa care i se pregatise, insa smulgandu-i acestuia promisiunea ca el sa nu destainuie nimic din secret si ca purtarea lui in general sa fie una cat mai naturala. Dorel n-a primit prea rau informatia si a considerat experienta interesanta, dovedind apoi o mare nerabdare in asteptarea clipei in care se va reintalni cu imaginea vie a celei ce i-a fost consoarta.

Cand avea sa se deschida usa, Ana trebuia sa recite urmatoarea fraza: “Buna ziua Dorel….” apoi functie de reactia subiectului sa continue: “ M-am gandit ca a sosit vremea sa avem o explicatie…” (sau, dupa caz, sa il culeaga de pe jos). Desi ramas fara aer de imposibila similtudine, Dorel a avut insa puterea sa ramana calm si sa isi pofteasca vizitatoarea inuntru, fiind stupefiat de minutiozitatea mizanscenei ce tinuse seama pana si de cele mai mici detalii, precum cel al mirosului persistent de mosc. Lucia era exact asa cum o lasase in mormant, cu acelasi vesminte si acelasi machiaj gros si exagerat…mai mult decat atat vorbea in acelasi ritm taraganat, iar gestul acela al mainii, care tot aranja o suvita de par, un fel de tic nervos, era si el fermecator redat.

Timp de mai bine de juma de ceas, Dorel i-a ascultat reprosurile si i-a raspuns laconic la cele cateva intrebari sorbindo din ochi. Cand ea s-a ridcat sa plece, si-a amintit subit chestiunea parolelor pierdute si cu toate ca era constient de inutilitatea demersului a intrebat, iar Lucia i-a raspuns imediat si fara nicio clipire… Dupa ce a condus-o, a ramas in hol, incapabil sa se miste in o directie sau alta, cu gandurile aiurea si profund marcat.

Nu putea spune cat timp a stat ratacit in meditatie, insa curand soneria s-a auzit iar… A fost convins ca eram noi, gata sa ne savuram poanta, asa ca atunci cand, intr-un final, a catadicsit sa deschida, in fata lui statea o alta Lucia, diferit costumata mult mai vie si fara niciun miros de mosc… “Buna ziua Dorel…. M-am gandit ca a sosit vremea sa avem o explicatie…” in clipa aia s-a prabusit in inconstienta, asa l-am gasit noi, fara nicio urma a Anei. Cand a ajuns la spital era incaruntit, incoerent, tremura ca o piftie si i-au trebuit saptamani bune sa isi revina.

Pentru ca ma simteam responsabil i-am fost permanent in preajma, i-am ascultat relatarea si i-am spus-o pe a mea; Intrebarile lui insa, foarte simple si foarte directe, m-au pus mereu pe ganduri caci: Cine era Ana ??...Cine a fost persoana din prima vizita ??...A fost oare una dintre glumitele Anei care s-a gandit sa adauge de la ea o contributie speciala a scenariului, si suspectand ca Dorel stia de aranjament a decis sa isi joace scena in doua reprize ??... iar apoi mistuita de remuscari a decis sa dispara fara urme ??...

Refuzand explicatiile paranormale am continuat sa construiesc ipoteze plauzibile, care mai de care, insa si cele mai indrznete se izbeau de zidul uriasului mister ce imi ingheata venele in corp chiar si acum, numai povestind: de unde a stiut femeia care l-a vizitat pe Dorel parolele conturilor blocate ???

Asadar vezi bine ca si atunci cand logica functioneaza, nu totul poate fi acoperit prin explicatii plauzibile…
Reusind cu greu sa se pastreze decent, Ticu... de la Slavamont, care se tot foise mai mult cercetandu-ne pe fiecare decat ascultand, a intrebat inocent daca nu cumva cei doi si-o si trasesera in scurta intalnire...Daca da, poate ca ar fi elegant ca povestitorul sa reia mai amanuntit acest pasaj....sper ca sunt in asentimentul tuturor, a mai adaugat el protocolar......apoi, neinvitat, s-a servit copios din paharul pe care il aveam in fata...

Interventia a ramas ignorata in totalitate....


(va urma)

Ep.12

Mare minune…!!!....m-am surprins exclamand in linistea penibila care se lasase. Sotul mesetrea acum ceva la pipa si drept raspuns a ridicat doar din sprancene….Am recuperat paharul grav abuzat si cum eram la rand sa iau cuvantul i-am informat pe noi mei prieteni ca peripetiile ce vor urma s-au intamplat cu mult in urma si ca eu le-am fost un martor direct.

Era vorba despre o tabara scolara in statiunea Slanic Moldova. Grupul de elevi, cazat intr-o vila veche, fusese impartit in camera de cate trei sau patru paturi, iar insotitorii, o profesoara de fizica (Andreica) in prag de pensionare si un prof de geografie la polul opus ei, adica proaspat debutant in meserie pe nume Lupan, ce masura vreo doi metrii. Regulamentul instituit inca de la sosire spunea ca usa principal a locuintei se inchide in fiecare seara la ora sapte, imediat dupa cina. Un sumar recensamant preceda ritualul, iar cheile erau pastrate de dl. Lupan.

Bun inteles ca inca din prima zi a fost identificata si contramasura. Trapa care dadea in pod, oferea acces la un chepeng prin care se ajungea extrem de simplu la scara metalica de incendiu, pozata pe unul dintre peretii cladirii…Nu ca aveam vreo treaba in oras dupa orele sapte, dar la varsta noastra regulile stricte erau adevarate provocari, pe care aveam datoria sacra de a le incalca.

Daca doamna Andreica era mai mult absenta din peisaj, proful Lupan isi dadea toata silinta sa fie perceput drept un coleg mai mare (nu unul „prea mare”). Si ar fi reusit. Din pacate promova genul dascalului ce aplica neconditionat regulamentele scolare, fara sa se sinchiseasca macar de consecinte; ori sa mimeze cel putin dibuirea unor rezolvari mai blande si mai eficiente la sentintele punitive (intotdeauna abuziva), atunci cand utilizarea lor se impunea.

In curtea scolii, cand avea o fereastra, sau dupa orele de curs, dom’ profesor, se baga adesea fara retineri in partidele de fotbal organizate de scolari, facandu-se ca nu observa atunci cand cei mai talentati dintre ei ii strecurau ironic mingea printre picioare, sau il luau la tinta cu centrarile lungi si violent sutate din apropiere...

Lupan era totusi popular, relata bancuri si facea tot felul de ironii pe care cei mai multi, copii de cartier, nu le desluseau talcul. Cu aceiasi deschidere binevoitoare insa, trecea note proaste direct in catalog, fara sa dea niciodata a doua sansa elevului ghinionist, sau sustinea scaderea notei la purtare pentru 10 absente nemotivate, desi diriginta si celelalte cadre se faceau ca nu observa atingerea pragului admisibil.

Din toate aceste motive sentimentele noastre fata de el erau contradictorii, insa pentru bunul mers al vacantei, tacit, am decis ca e mult mai sanatos sa nu ne bagam prea mult in seama cu persoana sa in niciun fel. Si asa a fost....

(va urma)

Ep.13

Oricum, elementul central al sejurului din Slanic Moldova, devenise pentru toti cei prezenti si la scurt timp de la instalare, elevul problema: Toma zis Bâzdâc, un capsoman perfect, care comitea zilnic cel putin cate o boacana; iar frecvent suite compacte de cate trei, sau patru, in lant.

Numai si pana la prima inserare de dupa debarcare, a spart la masa cana cu apa intorcandu-se neatent si cu gesturi exagerat de largi, a rupt robinetul de la baie strangandu-l prea tare, a sfasiat cearceaful atunci cand a tras cu forta de el ca sa desfaca patul, a stricat intrerupatorul si a mancat prajitura lui Gelu „din greseala” cand acesta era inca ocupat cu felul doi…
Pentru ca era o pacoste de la un cap la celalalt, toti copii il ocoleau sau se fereau sa aiba de a face cu el, iar cand Bâzdâc s-a prins de ostilitate…atunci a inceput sa toarne, ca sa se razbune…. o imensa prostie, intrucat turnatorii nu plac niciodata nimanui, nici macar celor care ii folosesc.

Desi trecuse intr-a sasea Toma, marcat serios de un caz tragic din frageda copilarie, nu suporta noaptea din cauza lipsei luminii. Adusese cu el de acasa o lampita de veghe pe care o tinea aprinsa aproape tot timpul, patul lui fiind cel mai apropiat de priza. Ca represalii pentru tradarile repetate, in cadrul unui proiect mai amplu, am decis sa ii furam veioza silindu-l astfel sa isi infrunte barbateste obsesiile.

Pedeapsa trebuia sa fie numai una temporara, caci toti cunoscusem isteria ce il cuprinsese la repartizarea pe incaperi, atunci cand o pana de curent a lasat totul in bezna pret de doua ore......si nu o doream repetata.

Cum, necum, Bâzdâc a aflat insa de intentiile noastre revansarde si a dat totul pe goarna, iar domna profesoara Andreica ne-a tinut o prelegere lunga si plicticoasa despre rezultatele posibile ale necugetarii si consecintele grave ale unor gesturi aparent nevinovate, dar criminale in esenta .... Vati gandit vreodata ca prietenul vostru ar putea face un stop cardiac ???....Ce ?? ...s-au vazut cazuri si la vraste mai fragede...

Tamaiati de atata perdaf, cu capul plecat in pamant si marturisind remuscari ce nu ne incercau nici pe departe, am parasit incaperea mai hotarati ca niciodata sa ii facem felul lui Bâzdâc, si cum figura cu intunericul nu mai putea fi utilizata fara sa ne dam in mod automat de gol, atunci era musai sa gasim altceva.

(va urma)