Sotii, Poante, Inscenari....

mda, romanul e nascut poet, nimic de zis.

Cu bicicleta - vara lui 1970  


   Asta nu era gaşca mea.. Găbeaţă, liderul nostru recunoscut si acceptat, nutrea o preocupare permanenta pentru asocierea cu alte grupari de copii ce functionau in vecinatati si care se consacrau clasic pe principiul “scarii de bloc”, adica fiecare scara cu echipa sa. Gabeaţă ajungea la altii prin relatiile colegiale de la scoala, ori pur si simplu vagabondand prin cartier, cerandu-le lipsit de noima prietenia, sau insinuandu-se fara sa fie invitat, in joaca lor.

      In zilele lungi de vara initiativa plătea, caci mai toate cârdăşiile erau sparte si in deriva, prin plecarea pustanilor in tabere organizate ori, in vacante la tara; Cei ramasi nu isi gaseau defel  locul plictisindu-se de moarte. Asa s-a intamplat si atunci cand Găbeaţă a alcatuit din toti cunoscutii sai ramasi pe baricade un grup pestrit, dupa singura cerinta comuna ca fiecare dintre membrii sa posede (sau sa poata dispune de) o bicicleta.

      Dupa formarea concordiei entuziaste s-au planuit o sumedenie de actiuni nastrusnice, intre care cea mai indrazneata era de departe fabuloasa excursie in comuna Cornetu; Ideea asta, apartinand lui Cornel, parea la  inceput un obiectiv de neatins, intrucat presupunea traversarea orasului pe trasee greu de identificat pentru un scolar; iar intreaga expeditie abia daca putea incăpea intr-o zi de dimineata si pana seara. Niciun parinte nu ar fi acceptat o asemenea absenta din partea odreaslei sale, cu atat mai mult cu cat si stia in ce aventura riscanta copilul sau va fi fiind implicat (accidentele pe doua roti erau la ordinea zilei si aproape mereu grave).. Tinta exacta: plaja de la malul Argesului, devenita in vara aia un vad cu o reputatie terifianta privind frecventa cazurilor de inec, se constituia la randul sau in argument agravant..

     Nimic din toate astea nu ne-a abatut insa din urzelile noastre, ce au continuat nestingherit pana la momentul in care ne-am nascut cu adevarat ca o ceată unită cu identitate proprie… Cum Dumnezeu ii rasplateste mereu pe cei ce au curajul sa creada in ţelurile lor, norocul ne-a batut la usa exact la ceasul la care nu mai asteptam mare lucru din partea intreprinderilor noastre: un adult respectabil, dl. Toma, professor de istorie la liceul din cartier, a acceptat sa gireze prin participarea sa la drumeţie, responsabilitatea necesara si reusita ei deplină.   Nu imi amintesc detaliile cooptarii sale, dar marturisesc sincer ca m-am bucurat nespus ca preconizata călătorie avea sa fie supravegheata de o astfel de persoana, intrucat aveam in sinea mea  suficiente indoieli privind compatibilitatea participantilor si a posibilitatilor lui Găbeaţă de a se impune in cazul in care s-ar fi ajuns la o situatie critică.

  Trec peste toate etapele pregatitoare si peste micile peripetii ce ne-au condimentat promenada de dus si ajung acum direct pe nisipurile din fata raului Arges, miezul nazuintelor trupei de temerari.. Ne aflam asadar pravaliti printre bicicletele culcate si incercand sa ne recapatam ritmul, caci cel putin ultima portiune de parcurs, o carare neamenajata urcand si coborand,  se dovedise epuizant de dificila.


sfarsitul episodului 1- va continua

Cum stateam asa secerati, tăcerea s-a rupt delicat prin urmatoarea fraza rostita taraganat de Găbeaţă:
- Locul asta e incarcat de istorie... Uite, vezi tu, aici s-a remarcat cel mai mare biciclist al tuturor timpurilor… Va vine sau nu sa credeti dar de aici a pornit Damaschin… Marele Damaschin.. se tanguia el surpat in contemplatia malului si cu o mima de intelept batran aflat in transa…
- Care Damaschin ??  intreaba Mircea mirat… E campion la noi in tara ?... N-am auzit de el..
- N-ai auzit fiindca esti si fraier si needucat.. Damaschin e campion Mondial.. Dulapul lui n-are decat tricouri galbene..La turul Frantei nici nu il mai primesc, caci ar strica tot concursul… E un fenomen.. s-au scris carti.. da tu de un’să stii..??
- Eu citesc mereu ziarul si iti zic sincer ca n-am auzit de el vorbindu-se vreodata.. De la ce club zici ca vine ?... Evita Mircea elegant atacul.. Sa-l intrebam pe don’profesor cand s-o intoarce… ?

Profesorul era la coada sa ne cumpere sirop si avea sa mai lipseasca o vreme… Găbeaţă nu putea astepta intoarcerea sa… Cu Toma nu te riscai ca era prof de istorie, ce naiba…
- Hampu, tu care le sti pe toate, zi ma si tu… Spune-le la astia cine a fost  Damaschin cel mai mare biciclist al tuturor timpurilor ??

Nu l-am vazut pe Găbeaţă facandu-mi cu ochiul fiindca nici n-am privit macar in directia lui… Era clar ca urmeaza o poanta la inscenarea careia eram chemat sa particip, asa ca pe nerasuflate am preluat din vole:
- Ce amuzant, chiar zilele trecute am gasit un articol despre viata lui. Da, Damaschin a fost al mai important… A si inventat niste mecanisme care sa faca Bicicleta sa arate asa cum o cunoastem noi azi. A castigat primul concurs international la numai 12 ani in Italia la Verdun si in Elvetia la Nisa in marele tur… Da ce nu stie inca prea multa lume este ca el e fiul legitim al unui alt urias talent. E fiul Miţei Biciclista.. campioana pur sange, care insa nu a avut noroc sa se afirme deoarece era femeie si penca bicicletele fara cadru nu erau omologate in timpurile alea… Damaschin a intrat in legenda de la 18 ani… Are si statuie la Lupoaica, in centru… Una micuta, chiar in dreapta cum mergi spre Kogalniceanu.. a fost scandal national ca nu i-au facut una pe masura… se judeca si azi.

- ….Pe bune  ?? … zice Cornel cu ochii cat cepele.. chiar asa… ? Astia la scoala te invata numai prostii, cat despre personalitatile importante: ioc.. Niciun cuvant…  Era din Bucuresti Damaschin ?
- Mda, zice Găbeaţă..  Din Militari, ca de acolo il stiu. Pana sa ne mutam in Giulesti am fost cu familia lui pe aceiasi strada…
- Cu Miţa Biciclista ?
- Nu ma, ca aia numai l-a facut si l-a dat la altii sa il creasca. Nu vroia ca lumea sa il bage in fata doar pentru ca e fie-su, asa ca l-a dat la nisite rude, sa isi croiasca singur un drum daca are intr-adevar valoare.. O tipa de caracter Miţa Biciclista.. Plangea toata ziua de dorul lui Damaschin, dar cand iesea pe poarta era numai un zambet si voie buna… mergea la carciuma, petrecea, dansa pe mese… insa numai de fatada… inima ei era bezna. … m-am bagat eu iar in joc.

Dodu intrigat:
- Si ma rog cu ce s-a facut el remarcat ca biciclist super-campion, aici unde nu-i nici macar o pista cat de cat.. A scos timp record pe poteca aia nenorocita ?? Cat a scos ?? Ca ma prind pe 10 lei ca pot si eu…
- Nu poti tu ce a putut el… Nici cati suntem aici laolalta n-am putea. Vezi tu, intr-o zi Damaschin a plecat sa faca antrenament si a ajuns aici. Noua ne-a trebuit cat ??  ... O juma’ de zi, cu paispe pauze… El in timpul asta pleca si venea de cateva ori… Asta era el… Numai fibra… Da nu asta e important pentru ce s-a petrecut pe meleagul de aici. La ultima cursa, n-a mai oprit pe plaja. A luat-o pe pontonul de colo, a accelerat pe pinionul cel mai mic (avea un Sputnik modificat) si a sarit taman pana la jumatatea râului. Ar putea careva din noi ?? Nici in 1000 de ani…   Pe el l-a vazut atunci un secretar de partid venit la imbaiat. L-a urmarit, a stat de vorba cu el si l-a inscris la clubul Steaua la juniori.. asta a fost norocul lui.. Din povestea asta i s-a tras cariera… asa a facut avere. Cand venea pe intinsura asta n-avea firfirei nici de un suc, acu’ daca ar fi sa vina, ar cumpara singur toti micii de la gratar.. si toata berea.. poate si tot sucul.


sfarsitul episodului 2- va continua

- Si de crezi tu ca eu, de pilda,  n-as putea sa sar pana la jumatatea raului ? … se baga in seama si Croco, un pirpirica tuciuriu si neinsemnat..
- Pai, prima ca n-ai bicicleta potrivita. Pagasul asta al tau n-are cum sa atinga viteza de care e nevoie ca sa se desprinda… Apoi tu, cu fizicul asta ?? ..pai iti trebuie stapanire de sine, nu gluma !.. Iti trebuie muschi sa tii ghidonul drept… Cand se termina pontonul trebuie sa bati cu putere pe roata din spate ca atunci cand sari de la trambulina.. Pricepi goanga … ??  Cum ai putea tu vreodata… ??? .. a replicat Găbeaţă lasand abil sa se strecoare in glas sau o nuanta de compatimire ..

Cam asta a fost declicul. Tot fara sa ma uit la Găbeaţă i-am continuat mestesugit toată șurubăraia, caci de acum stiam bine ce avea in cap. Dunca era in colimator. Dunca era cel vizat.

Inca de la inceputul excursiei colegul nostru Dunca, fiu de bani gata (tatal carciumar), ne-a agasat prin modul insistent in care s-a tot dat rotund.. Ba ca el are bicicleta cea mai scumpa, ba ca el e cel mai atlet, ba ca el are indrazneala si putere mai multa chiar decat Gica Gansterul (element contraventional de referinta, care la vremea aia era spaima sectiei de politie, intrucat isi facuse obiceiul sa astepte cadrele la intrarea principala si sa traga asupra lor din loc ascuns, bile de sticla utilizand o prastie – avea sa sfarseasca la scoala de corectie)..

Faptul ca nimeni nu raspundea la provocarile Duncai atenua in parte efectele prezentei sale penibile, insa ele il rodeau pe dinauntru mai ales pe Găbeaţă, ce isi vedea astfel amenintat postul de conducator (ca sa nu mai spun ca bicla lui era o epava ce il facea sa perceapa orice comparatie cu celelalte ca pe o jignire personala).

Asa ca:

- Mai, sa nu imi spuneti voi mie pe nume daca exagerez cu ceva; Va spun cinstit si cu mana pe suflet ca eu, Hampu, nu ma simt in stare de un asemenea salt, insa pun mana in foc ca aici Damaschin a avut numai bafta. Vreau sa spun ca daca eu, as avea o scula cum are Dunca, si curaj pe jumatate cat are Gansteru’, eu atunci m-as incumeta sa incerc sa egalez zborul ala si jur pe tata mare cel decedat ca as si reusi.. Asa va zic…

Ca musca’n lapte, insa in folosul intrigii, Scufiţă  (numele era chiar cel din acte), se trezeste comentand:
- Ei da, asta ar trebui: un plavan ca Dunca cu o ţoaclă ca aia de o pedaleaza el… cine stie.. daca Dunca ar avea si ceva vitejie…? deh... cine stie.. ??
- Situ eu !! .. supraliciteaza siret Găbeaţă. Damaschin e numai unul singur.. Asa, sa stai pe margine si sa chibitezi, asta poate oricine… Eu zic sa o lasam balta. Dunca, oricat ar fi de valabil, sau de vitamina, n-are cum sa fie Damaschin.. macar ca in incercarea asta cumplita, cu dotarile lui e posibil sa aiba si el saracu’ o sansa .. asa, pe hartie..

Lui Dunca nu i-a trebuit mai mult, asa ca atunci cand Profesorul s-a intors cu halbele aburinde, l-a gasit pe acesta cu buza cat un pepene, ochiul vanat si o mana sucită. Roata din fata a biclei sale fusese facuta optar… Apa avea numai vreo 40 de centimetrii in locul ala, iar debarcaderul nu era obisnuit sa suporte biciclete in alergare, fapt pentru care i-au sarit podetele… si nu a fost nevoie de mai multe decat de unul singur ... intre spite…

Pe Dunca l-a luat invatatorul cu mijloacele de transport. A fost nevoie sa demonteze biciclu pentru asta. Mai intai au gasit o ocazie si apoi au folosit tramvaiul.  Noi, pana acasa, am facut popasuri la fiecare kilometru, nu de osteneala, ci ca sa ne mai oprim din cascadele de ras… Imposibil sa iti pastrezi echilibrul cand esti zguduit de hohote contagioase, ce trec de la unul la celalalt mai iute decat curentul electric prin firele sale.

Din ziua aia Dunca a capatat porecla Buzatu', pentru ca gura nu s-a mai dezumflat niciodata cum a fost inainte. Peste revolutie a devenit director de supermarket si un personaj le fel de instarit ca si tatal sau. Are doi fii mari. Nu stiu ce fel de biciclete le-o fi cumparat in copilaria lor... si nici ce povete de intrebuintare le-o fi dat.

Cat despre celebrul Damaschin ? ...el si-a incheiat destinul magic exact in ziua in care l-a inceput, reintorcandu-se la fel de semet in neantul din care fusese invocat pentru scopul minuscul al reglarii unor conturi pasagere ..

Sfarsit

BINEEEE HAMPUUUU !!!

   

   

Prăștii



De mai multe zile cucuveaua canta necontenit pe domeniul cabanei. Era altfel decat stiam. Trilurile sunau de data asta cumva agresive si destul de stridente, cand de regula ele ar fi trebuit sa fie discrete si persuasive.

Mai grav e ca se intampla si ziua in amiaza mare, iar faptul asta m-a contrariat pana intr-atat incat am purces la megiesul Luca, localnic excelent cunoscator al florei, faunei, traditiilor si datinilor regionale.

L-am gasit preocupat cu doi nepotei neastamparati, pe la 7-9 ani, care il sufocau cu cereri de tot felul, fata de care saracul Luca abia daca mai reusea vreo eschiva.. Macar si din simplul motiv al intreruperii asaltului, vizita mea l-a bucurat din cale afara, asa ca ..

Nuuu… nu e in obiceiul cucuvelelor autohtone sa faca taraboi pe lumina. Ele sunt si aici, ca si prin alte parti, destul de prezente, dar anonime si suficient de retrase.. Asta probabil ca are vreo  problema fizica. Ranite, multe pasari cer ajutor astfel.  “Nu prea e genul bufelor, insa nadajduiesc ca nu va dura. N-ar fi cine sa profite de pe urma necazurilor sale, nimeni sa ii sara in sprijin, iara daca e ceva grav va sucomba… Sa nu fie prinsa in vreo capcana… ??  oricum, iti zic ca e periculos sa incerci sa o ajuti.”

Am discutat apoi despre semnificatia cantecului de cucuvea si Luca mi-a confirmat ca si aici ea era aceiasi: proroceste moartea cuiva. Credea insa ca fiind vorba de o interpretare melodica atipica n-ar trebui sa imi fac griji… “E ca si cum profetul ar mai vorbi si despre altceva decat depsre preziceri, despre tocana de cartofi de exemplu…”

In tot timpul asta, nepoteii, asezati pe o bancuta ne iscodeau cu privirea si urmareau din ochi conversatia ca la tenisul de camp. Era o lucire malefica in privirea celui mai mare, insa pentru moment n-am luat in seama..

Discutia a continuat iar dupa o vreme dupa ce s-au susotit intre ei pirpiriul, cu mai mult curaj, a venit sa ii sopteasca ceva la ureche lui Luca… Cand s-a reintors pe bancuta lui batranul m-a intrebat de prastia ce imi iesea din buzunarul de la piept… “E de-adevaratelea ?? ..E buna de ceva ??? …Ai facut-o tu ??? …E de vanzare ?? …Se gaseste la magazin ?”

Am prins spilul. Cei mici erau de fapt interesati, pe ei ii rodea grija…  Da !! E de la magazine si costa atat. Trage pietre, insa cel mai bine merge cu bile de rulment ce se pot cumpara la randul lor de la acelasi comerciant. E amuzant pentru tras la tinta, dar prinde bine si daca te ataca vreun caine..

- “ Pai si nu ai putea talica, cand mai vi pe aici, sa imi cumperi si mie doua pentru nazdravanii astia ? Cu niscaiva bile, desigur..”
   Copii entuziasmati se foiau nelinistiti in asteptarea unui raspuns ce intarzia… Desi ma gandeam diferit, i-am spus un da cu juma’ de gura… Nea Luca in principiu n-ar fii nicio problema, doar ca nu stiu cand mai ajung din nou in sat..

- “Nu-i nicio graba. Cand va fi, va fi. Flacaii raman la mine pana la toamna cand incepe scoala… ajungi talica iar pe aici pana atunci.. Promiti sa ne ajuti ?? … Uite, promite-le lor… “

Eu m-am scuzat, apoi i-am facut un semn complice lui Luca din care sa inteleaga ca ar cam fi cazul sa ii indemne pe pusti sa mearga la joaca..

Topaind fara prea mult chef, cei doi au disparut in spatele sopronului cu lemne. Frustrarea de a nu primi o promisiune era evidenta, dar n-aveau incotro. Pe de alta parte eu, harjait de atatea alte intamplari din trecut, stiam dureros ce inseamna sa promiti ceva unui copil si apoi sa nu te tii..

Ramas cu Mos Luca i-am explicat cat de periculoase sunt prastiile astea… si cate necazuri pot provoca. I-am mai facut apoi si o scurta prezentare a listei preturilor de cost aproximative pentru geamurile termopan si i-am mai vorbit nuantat despre cuantumurile amenzilor celor de la protectia animalelor, daca s-ar fi constatat ca prastia in chestiune a fost utilizata si doar numai in scopul sicanarii altor vietati..

- “Eu pot sa iti aduc chiar saptamana viitoare, insa baga de seama ca nu-i de gluma… Daca isi sparg capul intre ei, ori pe al altcuiva, va fi tare greu sa ajungi de aici intr-un punct de prim ajutor… Te-ai gandit daca isi dau in ochi ??"

In clipa aia un mic scartait s-a auzit de pe copertina sopronului, si am stiut fara nicio alta dovada ca cei doi impielitati se pitisera sus pentru a asculta conversatia noastra… Am mai banuit ca n-aveau cum sa fie multumiti de ce au aflat si pentru o sclipire de secunda am trait un sentiment de neliniste.

- “Stai linistit cu pasarea ta.. La noi in munte se spune ca vestirea se face numai pentru cei din sat, nu si pentru vizitatori. Noi suntem in comuniune cu salbaticiunile cu care ne cunoastem bine si ne impartasim toate cele.. Pe tine n-au avut vreme sa te cunoasca, iar asta de care zici sigur are boala, sau rana, sau a pierdut puii.. n-are vreme de prevestiri.. “



......

In zorii zilei urmatoare nu m-am trezit… am reusit sa ma dezmeticesc abia pe la amiaza, caci fusese o noapte agitata. Un vant puternic iscat din nimic incepuse sa loveasca inca de cu seara obloanele si ele au frematat asa in bezna tenebrelor, cu sunet lugubru.. Peste padure s-au putut zarii lumini bizare, ceea ce indica probabil tot atatia tarani ce se lungisera la ottava (caci era vremea celei de a doua coase).. ori poate o facusera lata in carciuma ?? Starea mea circumspecta ajutata si de unele excese bahice, lua insa in calcul variante miraculoase, intre care stafiile, strigoii, extraterestrii pusi pe rele ori demonii, ce au un adevarat devotement pentru noptile de vara ??

In ciuda unei atmosfere linistitoare la ceasul desteptarii continuam sa ma aflu in aceiasi nota spirituala sumbra si asta pentru ca din palcul copacilor situat chiar in fata casei, cucuveaua se auzea acum mai abitir si mai apasat ca oricand… Parea sa ganugureasca pe doua glasuri, care uneori se si suprapuneau insa putea fi la fel de bine si un efect al ecoului…

"... CucucveauuuuuCucuveauuu …. CucucveauuuuuCucuveauuu CucucveauuuuuCucuveauuu … CucucveauuuuuCucuveauuu CucucveauuuuuCucuveauuu CucucveauuuuuCucuveauuu…. CucucveauuuuuCucuveauuu CucucveauuuuuCucuveauuu…"

Mi-am imaginat ca aria redata nu avea cum sa fie nici lamentare, nici cerere de ajutor.. Apoi am aprofundat rational: Daca inaripata cu faima proasta avea vreo problema locomotorie, nici speriata nu s-ar fi desprins locului. Daca era incapabila de fuga, atunci starnita nu si-ar fi putut lua zborul spre alta parte.. Trebuia sa fac incercarea.. Sa o constrang sa plece ca sa ii interpretez reactia.

Perfect constient ca experimentul era in masura sa produca si rezultatul opus, cel care sa confirme limpede ca pradatoarea cobea si ca ea ma persecuta in mod expres, am decis totusi sa aplic…

Trebuia asadar sa expediez cativa bolovani in directia din care venea sunetul.. Pentru turistul in drumetie pe carari de munte, sunetul sfasietor al unui proiectil ce sfarteca frunzarisul ar putea sa nu insemne ceva nemaipomenit; pentru un obisnuit al padurii, pentru un vanator si mai ales pentru prada sa, el se constituie insa intr-un avertisment infiorator de cea mai grava importanta.. e un anunt imperativ, e clopotul bisericii batut in dunga, e sirena de pe bloc… intr-un cuvant e Clear and Present Danger !!!

Zis si facut. O piatra de dimensiunile unui ou, plasata din mana si in arc de cerc, vizand locul probabil al scenei de spectacol, a si plecat in drum. Exact dupa prima intersectie a coroanei copacului strigarea s-a frant in ceva cu totul neasteptat, dar ce poate fi astfel transcris: "... CucucveauuuuuCucuveauuu Cucucveauuuuu..Aolicaaaaaa, da cu prastia maaaaiii… !!! ... tuleooooo pe vale…"


Am coborat rapid pe diagonala potecii ca sa pot prinde in campul vizual marginea de jos a palcului de mesteceni, acolo de unde serpuia drumul comunal spre sat… Doua mogaldete pe la 7-9 ani se deplasau inca in alergare, asa dupa cum anticipasem in sinea mea imediat dupa reactia vocala…

Se razbunasera si ei cum au putut, dar nu le-a iesit pe de-a-ntregul, fiinda s-au lacomit.. au exagerat si asta i-a tradat..


In urma şotiei nici cucuveaua n-a mai dat vreun semn (jignita fara indoiala de prestatia cabotina a imitatorilor), iar eu m-am conformat totusi semipromisiunii, cadorisind poznasii la o saptamana distanta cu doua prastii de dimensiuni mici si cu bile din lemn… cele mai adecvate varstei lor…



***