Sotii, Poante, Inscenari....

Catalin...


Cata era un baietel firav, pipernicit, si usor tâmp......
Radea din orice si insasi fata lui, compusa intr-o simetrie ciudata, radia voiosie amenintand sa instaleze un adevarat dezastru in absenta notei ilare.

Cand era salutat, imbrancit, scos la tabla, admonestat, ori laudat...Cata raspundea mereu la fel, printr-un zambet larg...
Ceva biologic, care n-a functionat cum trebuie, il punea in opozitie evidenta cu cei doi frati mai mari, niste atleti in toata regula, dedicati parca activitatilor fizicului si construiti ca pentru performanta culturista....Poate ca tocmai din cauza asta Cata era asa de jovial...simplul fapt ca apartinea unei familii numeroase era insa o asigurare ce il scutea de multe dintre grijile naturale oricarui elev din clasele primare, ale unei scoli de cartier a anilor '60..


Treaba nasoala fusese ca parintii lui Cata, dupa doua nasteri cu rezultate de sex masculin, s-ar fi asteptat atunci la o fata...De aia se si oprisera la numele de Catalina...Cand insa destinul a decis diferit, surprinderea nu a mai lasat timpul necesar schimbarilor si pruncul a fost declarat Catalin.....Dicu, caci acesta era numele de familie.


********************


Salutare tuturor !!

Sunt Hampu The Great, revenind dupa "o scurta pauza"...

Bine v-am regasit prieteni...Bun gasit tuturor thumb_yello.gif

Reluam azi sirul amintirilor pline de haz din sotii, poante, inscenari, cu povestea lui Catalin - pusti de clasa a patra...


********************


Noi nu stiam foarte precis la varsta aia valoarea trivialitatilor...si cu siguranta nu pricepeam mai nimic din sensul lor....
Stiam doar ca sunt cuvinte interzise si ca era gest de mare bravada si curaj sa le utilizezi cat mai des si cat mai sonor. De aceea, atunci cand am observat cum chemarea pe nume a colegului nostru starnea rasete si amuzament, am inceput sa insistam pe ea, chiar daca, atunci cand intrebuintam apelativul...nu pe Catalin il strigam....

Zile intregi, in recreatiile de toate duratele (mici, mari, ori mijlocii) cum ne reaminteam, incepeam sa scandam in cor:
Catalin Dicu....Cata...lin.... Dicu..........Cata...linDicu..!!......iar Cata, zambea ingaduitor, si striga si el agitand cate un brat, ca si cum ar fi dirijat scandarea....



va continua,

...sa fi trecut asa cateva saptamani..Doamna profesoara, pe un ton bonom si brusc protocolar, a inceput in ziua aia, la ora de dirigentie, o treaba care se anunta delicata:

- Copii..E vorba de colegul vostru Dicu Catailn... (la faza asta, cum era pe atunci, Cata s-a si ridicat din banca)...Nu, nu...nu-i nevoie...Stai jos Catalin...Deci, copii...numele intreg al elevului acesta e Dicu Catalin...Ei bine......ar trebui folosit in aceasta ordine ci nu altfel....Profa era sigura ca putea scapa atat de ieftin, asa ca...a inspirat optimista, ca la finalul grabit al unei corvoade, apoi ne-a intrebat firesc daca am inteles..

-Da de ce sa nu ii spunem pe numele lui ?? ..pe mine ma cheama Mesina Virginia, pe cel cu care stau in aceiasi banca il cheama Olteanu Doru, iar pe prietena mea Mihai Georgeta....de ce sa ne schimbam numele ????

-Copii...in cazul elevului Catalin...stai jos Catalin....e o problema de...de....de consonanta...

-Doamna profesoara...zice Elena agitand doua degete pe sus...da ce e aia "consonanta" ??

-....Pai...copii..."consonanta" e cand spui cuvintele unul dupa altul si atunci cand nu faci pauzele cum trebuie. Cel caruia i te adresezi poate intelege cu totul altceva....si iar pare eliberata de o mare tensiune, care e clar ca a crescut in intensitate de la abordarea subiectului si pana acum...

-Deci ne-am inteles...nu il mai strigam pe Catalin...te rog asaza-te Catalin......aaaa, asa cum il strigam pana acum ci ii spunem simplu Catalin...sau Dicu Catalin..E limpede pentru toata lumea ??


O privire de ansamblu ii infirma repede supozitia, iar de acum profa e chair nervoasa...

-Copii...daca zicem Catalin Dicu, cuvintele puse unul langa altul inseamna ceva urat....si care voi n-aveti dreptul sa folositi in limbaj...Asadar, trebuie sa evitam aceasta formulare...stai jos Catalin....si sa ii spunem Dicu Catalin...unde prin asociere...cuvintele suna mai bine..

-Dar doamna profesoara..

-Stai jos Elena...E limpede pentru toata lumea ??? Buuuun...deci cum il chemam noi de acum incolo pe elevul Lindicu' ????....




pauza jenanta....apoi chicoteli, urmate de hohote de-a binelea....


profa rosie ca racul...


-Gata...toata lumea in pauza....si sa ramana sfant...Dicu Catalin...de acum......Lin....Catalin...stai dracu' jos..!!!....aaaa...te rog..




sfarsit

Duhul Padurii



....era una dintre zilele alea intunecate de noiembrie. La ses, in zona Fetestilor, cerul e parca si mai intunecat ca in alte parti , iar asta nu prea te lasa in largul tau...Ai asa, ca o lehamite, si aproape ca nici nu iti pasa de ce se intampla in jur.

Eram la vanatoare. Din echipa noastra, ne-am impartit intai in doua, apoi fiecare subgrupa in alte doua la randul lor, ca sa putem face bataie pe cel mai bogat dintre loturile fondului. Ajungeam rar aici si numai atunci cand nu faceam treaba prin celelalte parti. Era un fel de caz de rezerva pentru situatiile nefavorabile si asta pentru ca il menajam constant si in mod special. Configuratia ariei, parte padure, parte lastaris, convenea perfect vanatului mic, care stiindu-se in siguranta mai mare, migra mereu aici cand auzea focuri de arma.

Acum partida se terminase, cu o recolta multumitoare si obositi de greul si apasarea zilei ne indreptam razleti, pe drumuri diferite, spre punctul de intalnire, unde lasesem masinile.

Eu imparteam poteca cu Tony, un coleg genetic moracanos, plin de ifose si teribil de indaratnic. Mic si indesat, la jumatatea varstei, Tony tintea ca in filmele americane, si a fost cotat ca cel mai bun tragator dintre noi toti; era in schimb foarte dificil, fiind un tip pricinos, iute la manie si infumurat. Cu vanatoarea se descurca ceva mai greu, nu pricepea urmele, nu intuia ascunzatorile, nu era atent nici la strecurat prin desisuri, dar nici la scotocirile din camp...Prin compensatie insa, mama natura ii lasase la schimb un al saselea simt: cel al salbaticiunilor. Ca pe cainii pontatori, il vedeai ades oprindu-se brusc si intorcandu-se pe o directie de pe care, mai devreme sau mai tarziu, ori tasnea un iepure, ori se ridica un fazan, ori se lansa un stol de potranichii...Noi ii invatasem flerul, asa ca ori de cate ori Tony ridica o mana, totul in jur incremenea, iar vigilenta crestea la cote maxime, fiecare cercetand febril din priviri zona indicata...

Asa s-a intampla si atunci....pe drumul de intoarcere din ultima goana, atunci cand potrivit obiceiului, pastrasem armele inca incarcate, caci in padure....nu stii niciodata de unde si mai ales cand sare iepurele. Tacerea era deplina, ne delasam in linie, unul in spatele celuilalt, calcand aproape pe aceleasi urme si incercand sa evitam orice zgomot.

In padurea la Marsilieni mai sunt doar cateva gospodarii izolate si aproape toate locuite doar ocazional. In ele nu mai stau sateni, ci oameni de la oras care le-au achizitionat pentru a practica recolta padurii (fructe, ciuperci, plante medicinale, etc.). Nu-i cine stie ce procopseala, dar e un venit destul de frumusel cand treaba e facuta cu sarguinta, iar daca s-ar axa pe trufe (conditiile sunt ideale pentru ele), ei atunci chiar ca ar da lovitura....Situate la kilometrii distanta una de alta, rar mai descoperi printre casele de aici o darapanatura a cate unui localnic. Cand se intampla, o recunosti usor dupa gradina din fata si dupa lanul de porumb asezat in fundul curtii, iar acum, noi tocmai depaseam una dintre ele.

In perioada asta a anului numai stiuletii uscati mai erau in picioare, iar desimea lor, ce trada o cultura neprofesionista, te obliga sa faci ocoluri mari si costisitoare.

Asadar, cand tocmai evitam un astfel de camp, Tony s-a oprit brusc, ridicand in aer doua degete...Am incremenit cu piciorul in aer. Apoi tot el a indicat un loc din mijlocul lanului si a facut semn sa ne lasam pe vine....ceea ce am si facut cu cea mai mare grija.

Am ramas asa, stana de piatra, cateva minute...nu se intampla nimic, asa ca m-am apropiat si l-am intrebat din ochi ce se petrece... " nu stiu...cred ca e porc.." a soptit el, apoi cu gesturi lente si intr-o liniste totala a frant arma pentru a o reincarca cu cartusele potrivite vanatului mare.

Trecusera vreo zece minute...



va urma,

Tony se apleaca spre urechea mea si zice: "...n-o sa stam aici toata ziua...ne-a simtit si e ca noi, in asteptare...tu intoarce-te si cand ajungi la cap de lan trage un foc...atunci se va urni, dar nu in directia asta, ca ne crede inca aici...ci spre padure...eu merg si il astept acolo....Hai Go, Go, Go...!!!"

Mi-a trebuit un sfert de ceas, insa imediat ce am ajuns, am socotit ca lui Tony ii va fi necesar un timp mai lung ca sa atinga liziera, asa ca am mai zabovit. La capatul perioadei, m-am ridcat brusc am pus teava pe cer si am tras un foc in aer.....


- Baaaaaaaaaaa.....baaaa......Nu trage ba....Ai mila boierule....Nu ma omori ma! ...indurareeeeee !! criminalule....Baaaaaaaaaaaai......Asasinule !!!...nu mai trage bai.....nu ma impusca baiiiii talharule..... !!!!

Glasul, hodorogit, isteric si convulsiv, schimba brusc tonalitatea si modulatia dintr-un registru in altul...Parea sa apartina unui batran si venea de undeva din centrul lanului. Am calculat iute: daca era vreo salbaticie in desis ea a tasnit deja spre Tony, insa de acolo nu s-a auzit nicio impuscatura. Cel mai sigur era ca turmentatul (trezit probabil din somnul bahic) ce se tot vaicarea, era cel care ne-a alarmat, si ca in zona nu exista niciun vanat..Am mai asteptat cateva secunde apoi am strigat..

- Stai linistit omule ca nu trage nimeni inspre tine....vezi-ti d-ale tale !!

Apoi mi-am pus arma pe umar si am pornit-o agale spre punctul in care il banuiam pe Tony...

- Baaaaiii...sa nici nu indraznesti bai bestie....Suntem mai multi bai boule...Nu ne poti ucide pe toti bai mucegaiule...ce daca ai arma, tembelule...o sa te jupuim de viu...maaaa.... Desteaptat-te romane din somnul cel de moaaarte din care... Eroi am fost, eroi vom fii in tarisoara asta: Pui de lei...Alelei...acolo este tara mea si neamul meu cel roamnesc...acolo eu sa mor n-as vrea, dar mi-ar placea mult sa traiesc.....pana la patru dimineta...dimineata la sosea, cu nevasta altuia......lelele lalala...

- Stai bre la un loc....nu trage nimeni, a fost un foc in aer...am crezut ca esti un porc...iar acum m-am convins, ultima parte am zis-o doar pentru mine, soptit, insa cumva interlocutorul meu anonim a si prins-o din aer :

- Baaaa muuuiistule... !...Zi-o p-aia dreapta: ai vrut sa ma omori ??...da sa stii ca nu iti merge cu mine....ma pisss pe tine din toate pozitiile javra penala ce esti... iaca, iaca de trei ori...sa-ti miroasa gura’a flori....hopa....hopa sa....hop s-asa....!!

-...si ai sa infunzi puscaria....te si vad seara de seara, spart in currr amical de catre colegii din celula....Hahahahaha....nu-i nimic asa iti trebuie, daca ai vrut sa te pui cu mine....cacaciosule, boule... !!! ... Frumoasa-i vecina noastra scoate capul pe fereastra....haida...iaca sa...opsasa.. !!!

N-avea niciun rost sa continui...Sigur ca impielitatul era praf si pulbere si bun inteles ca ar fi meritat o corectie cum se cuvine, insa era greu de gasit in frunzarisul ala si daca m-ar fi asteptat in punct fix, in plus n-aveam niciun chef de asta...Am plecat inainte pe aceiasi latura a palcului de stiuleti cu gandul ca in felul asta o sa ajung la partenerul meu din buza padurii pe scurtatura, si asa a si fost, caci geometria trapezoidala imi oferea acum latura cea mica...



va urma,

Pe Tony l-am gasit sezand pe o buturuga cu arma pe genunchi si mancand un mar...Zice :

- Ce dracu il lasi pe tzugurlanul ala sa te faca cum ii vine la gura ?..n-ai si tu un pic de mandrie acolo ??? Io daca imi zicea mie toate alea il tocam pana acum..

- O tocai pe ma-ta....ia te uita, jigodiile sunt perechi.. ???....nu-i nimic...am de unde sa va dau muuuie la amandoi..scarbe ordinare..hai ingenunchiati !!....otrepe, cazaturi, scursori....n-ati vazut, pe Radu mamii ??....ba era la crasma Stanei....!!!

Cand cerul inorat e atat de jos nu doar langa apa, ci si oriunde altundeva, sunetele au un mod tare curios de a se propaga. Ajutata de ecourile padurii din preajma, vocea din mijlocul lanului parea imposibil de localizat, chiar si in linii mari, caci venea de peste tot....Mai mult, cuvintele rostite pe un ton mediu, dadeau altfel de efect ca si cum ar fi fost pornite din unul dintre colturi.....Cred ca asta il si inebunea pe betivan...felul in care se auzea...ii placea al naibi de mult sa se asculte in asemenea acustica, ca intr-o aula, si acum ii oferisem si prilejul sa se afirme artistic.

Lui Tony sa ii zici injuraturi nu-i o idee grozava, insa sa ii zici de mama...asta era prea prea....

- Ba...tarane....ba... fara mama, ca-i batrana, clantaniai floci-n gura...ai auzit bai jartea ??? ...fara mama !!!...apoi isterizat la culme a si aruncat cu restul de mar in locul in care il credea pitit pe lautarul improvizat..

- Aolicaaaa...Aoleuuuuu !!...ce mi-ai facut zdreanta...era sa ma prapadesti vaca incaltata....m-ai nimerit taman pe la zece metrii....Hahahahaha...Daca oi trage asa bine si cu pusca inseamna ca e vai si amar...iar ma-ta, codoarba aia batrana, pai sa vezi tu ce ti-o cifulea toata lumea acum niste ani ?? D-aia a ajuns sefa de sindicat la Crucea de Piatra...ca dadea cel mai bine cu gura....Hahahaha...Darnica, darnica si iubareata foc...vorba aia, numai cainii nu i-au tras-o... !! ..... ba umbla zvonul ca si ei...intr-o seara pe maidan...toata haita.. Who lets the dogs out..Hau, Hau, Hau....!!!

Tony era vanat la fata....In ciuda culorii si a atitudinii inghetate, stiindu-i temperamentul, nu puteam sa ma gandesc dacat la ce e mai rau :

- Ba frate lasa-l bai in ma-sa si hai sa mergem...ce dracu’ te pui la mintea unui alcoolist damblagiu....da-l in Doamne iarta-ma. Trebe sa ne caram, e deja tarziu...zicand asta i-am luat arma de pe genunchi si i-am facut semn sa se ridice...

Neasteptat de ascultator, s-a inaltat si a inceput sa isi aranjeze hainele, moment in care o rafala din bulgari de pamant aruncati tintit dinspre lan ne-au lovit in plin, pe mine in cap, pe Tony in gura...tocmai cand se pregatea sa zica ceva...

- Uite asa martofoilor...asa se da la tinta....vanatorii lui peste prajit..acu hai valea, sa nu vin peste voi ca se lasa cu morti, raniti si disparuti....hehehehehehe ...puslamalele dracului...Doamne miluiestei pe romani...Pai m-am nascut intre carpati...dintr-o mama si doi tati mai....hehehehehe !!!

Dupa ce a terminat de scuipat pamant, Tony se apropie de mine si zice :

- Il impusc...sa moara copii mei daca nu il impusc....merg la puscarie dar stiu de ce merg...Te omor ba cioban idiot si cretin...am sa iti bag teava pustii in gaoaza curului si am sa iti imprastii matele prin tot lanul asta...tu’ti mortii ma-tii....Bai Hampule....il impusc...asa sa stii..bai...si ma tot zguduia de reverele de care ma apucase cu ambele maini.

-... Tony...mai, dar tu n-ai copii, nu-i asa.. ??..reusesc eu anevoie sa duc un gand natang pana la capat.. inapoindu-i circumspect arma.
- N-am, de care sa stiu....dara asa vine vorba, cand e de injuratura....Fii atent, eu o iau prin partea de acolo, tu vino pe dincoace...ar trebui sa il prindem la mijloc

-..de toarta...sa il prindeti de toarta....si cu ocazia asta sa ii faceti si un mic belis pe furis....Bai handralailor, mai vreti un tur de bombardele....nu vati saturatara ???...ia stai tu sa vezi acum cu tii joaca taica pe vatrai..... hei tot pe loc, pe loc, hei tot pe loc, pe loc...puia-gaia plosc !!

- Ba Tony...nu e bine...In lanul asta e imposibil sa il gasim numai noi amandoi...in plus el cunoaste locurile....Cine stie ce iese...poate te infurii si ajungem sa ne impuscam intre noi....ia, baga astea...sunt cu alice de doi, daca e sa iti pierzi cumpatul, macar trage la picioare....cu astea n-ai cum sa omori pe nimeni....

- Hopa.....bai tovarasi....Chiar ati inebunit la creierii capului... ????....De data asta zicerea nu mai era in zeflemea si abandonase si declamativul dinainte...Nu era nici de teama ori frica, ci era una absolut normala si bine controlata, a cuiva extrem de lucid. Poate ar fi cazul sa va reamintesc ca va aflati pe o proprietate privata unde ati patruns fara acceptul proprietarului...acum vreti sa mai si atentati la viata lui....Domnilor, toate astea au un nume: jaf armat...si se pedepsesc grav in tarisoara asta....Daca chem politia s-a cam terminat cu voi...ia mai ganditi-va un picut, pana sa treceti la fapte de vitejie cu pusti si gloante impotriva unui amarat de agricultor... Nu cumva ar fi mai nimerit sa ma pupati in centrul curului ???...zevzeci sandilai.....hai....pe rand unul cate unul..... bulangii nenorociti....hai, zvarcoliti-mi o limba’n currr si uscheala de pe tarlaua mea...


buuum buumm !!...am simtit cum imi sta inima, dar intorcand capul spre Tony am zarit pusca orientata in sus cu gurile fumegande...Trasese in aer....la panica si sperietura...in timp ce isi frangea arma ca sa o umple din nou alt nor de bulgari a picat din cer...la fel de precis....Cum dracu de reusea.... ???



Va urma,

- Hahahahahaa....haida ca acusi acusi formez numarul Politiei..cacanari de mucava....apoi dupa o pauza, in linistea restabilita au inceput sa se auda tastele apasate ale unui telefon mobil...beeeep, beeeep...beeep...


-Bai nene..bag eu imediat....Stai un pic...uite...a fost o neintelegere....noi plecam....lasa telefonul in pace, daca vin aia le spunem ca ne-ai atacat, ca ai dat in noi cu pietre si ca esti beat....nu e bine pentru nimeni.....fii om intelegator....pricepi ???

-Offfffff......bine....fie...va iert de data asta....dar numai dupa pupatul in cur...altfel nu-i chip...

- Pai ada-l incoa sa ne ocupam de el....zice Tony cu privirea sticlind a gand ascuns si parsiv...

L-am smuls tarandu-l dupa mine cativa zeci de metrii...dupa aia m-a urmat cuminte, macar ca mai bufnea pe sub nas si isi tot agita pumnul...

La masini am ajuns cu o mare intarziere taxata imediat de Gelu, care era si organizatorul partidei :
- ce mai Hampule, si intr-o padure ca asta cu trei copaci ati reusit performanta sa va rataciti ???
- Nu, zic eu....am dat de un porc. Gandul era sa indrug intreaga tarasenie, insa Tony a preluat din zbor...

- Daaa...sunt sigur ca l-am ranit...ati auzit impuscaturile, nu-i asa ???...Primul foc i l-am dat in pulpa....cred...N-a cazut...a marcat lovitura printr-o saritura, apoi a schimbat directia...ei bine a intrat intr-un desis de papusoi si nu l-am mai putut gasi...stiti bine ca eu sunt varza la scotocit...Poate mergeti voi sa il mai cautati ???...e o gospodarie cam la o jumate de ora in directia asta....in spatele ei gasiti si lanul....

Gelu i-a insarcinat pe Nick si pe Dinu, apoi s-a decis sa meraga si el. Eu ma uitam la fata lui Tony, care avea buza umflata si ochiul tumefiat...
- Hampule nu vi si tu ??
- Nope....mie mi-a ajuns porcul asta.....

Apoi m-am dus sa imi pun rucsacul, arma si celelalte in porbagaj...

Gelu a insistat ca unul dintre noi sa insoteasca grupa, caci trebuia indicat locul ranirii, pentru a putea lua urma de sange. Abia atunci ne-am spovedit....si colegii au ras de noi zicand ca ala nu era fiinta vie ci doar un duh....duhul padurii.

Gelu a promis ca o sa il vizitam pe duh la urmatoarea sedinta, acum ca stim ce ii poate pielea si ca ii cunaostem adresa.

Tony s-a jurat ca nu mai pleaca niciodata la vanatoare fara cateva cartuse cu sare, iar eu, asemanator cu cel putin o duzina din cele incarcate cu bile de cauciuc...


In noaptea aia insa duhul a petrecut de mama focului...si avea si de ce.




sfarsit

Voinicul Lucian – Cap Spart

Ep.1

…inapoi la anii copilariei, in scoala generala, incaierarile dintre baieti erau singura forma de a stabili o ierarhie recunoscuta de anturaj. Se declansau din nimic si in esenta, nu isi propuneau aproape niciodata sa regleze conturi, ci doar sa reaseze un clasament de palmares..La ce era el bun ???...nimeni nu putea spune asta cu exactitate, dar fiecare detinea cateva posibile explicatii ……

Daca la clasa lucrurile erau destul de limpezi, cei mai nevolnici ocupand jumatatea  din partea de jos a listei (fara nevoia vreunei confruntari),  iar in departajarea celorlalti intervenind delicat si pozitia ocupata la invatatura;  pentru mediul de joaca din jurul blocului treaba se simplifica reducandu-se la o singura solutie: cafteala.

Inevitabila, chiar si intre cei mai buni prieteni  (cand se realiza doar formal), chelfaneala avea si ea tot o unica regula,  se considera adjudecata atunci cand unul dintre combatanti abandona, sau atunci cand el sangera, indiferent daca in momentele alea  cel astfel ranit se afla in avantaj. Judecatori erau toti cei prezenti, dar minim trei, care alcatuiau rapid un cerc in jurul arenei, facand larma prin incurajari, indicatii si suport in favoarea luptei, sau a uneia din parti. Erau admise drept corecte, doar infruntarile dintre copii de aceiasi varsta, cel mult cu diferenta de un an; toate celelalte capaceli, nelipsite nici ele,  nu faceau obiectul acestei traditii.

In topul domestic, cel “din preajma curtii”, Hampu era fruntas. Concurenta venea doar din doua directii:  Telemea (scara  ”B”) si Musca (scara “C”), amandoi descendentii unor familii de rromi (cartierul era Giulesti), in care parintii de gen masculin, se facusera cunoscuti atat prin prestanta, dar mai ales datorita  absolvirii “magna cum laude” a unor faimoase institutii de pregatire: unul la Jilava (talharie si viol, opt ani cu executare prelungita pentru comportament inadecvat in penitenciar), celalalt la Poarta Alba (vatamare corporala deosebit de grava, 5 ani).  Desigur, mai era si Tamba, insa el avea alte preocupari, ceva mai selecte…

Si nu atat  agresivitatea, ori dexteritatea in tehnica intrebuintarii pumnilor, il instalasera pe Hampu in pozitia de lider, cat timorarea contracandidatilor care stiau ca, rod al unei politici abile si istete, el putea conta oricand pe protectia  Sobolanului (un bataus cu trei ani mai mare) si pe instructiunile primite la cursurile lui Oase-Mops, cel mai eficient mardeias al locului (adolescent deja, cu intermitente perioade de formare in scoala de corectie).


(va urma)

Ep. 2

- Ce mai faci ba Telemea ??
- Iaca, am drum pe la ghene sa caut brazi aruncati pentru sabii..
- Pai  merg si eu la filmul asta !
- Binee, bravo….Ce castoc…ca vine si Taragot si Perete..pe ei ii astept...Am vazut dimineata unul la blocul B15, si stiu de la Nicu, ca azi isi demonteaza pomul de iarna ai lui…Asa ca avem doi la siguranta…
- Ahaa..Si cum impartim ??
- Mai Hampule, ala de e la ghena e clar al meu….restul, va descurcati intre voi, dar baga de seama ca nici cracile nu-s de lepadat. Poti face rug cu ele..Alea care imi revin sunt ale tale…promit.
- Telemea…daca aveai vlaga il luai tu pe ala de la B15, atunci cand l-ai vazut…Dar bag seama ca  ai nevoie de noi ca sa il poti colecta si d-aia zic eu ca el ni se cuvine si noua intrucatva….Caci daca iese sucar cu gospodinele, cum ca imprastiem gunoiul, sau cu celelalte gasti care cauta si ele, pai tu neinsotit esti o victima sigura…mai ales ca nu esti smardoi…
Constatare din final, nu i-a picat bine lui Telemea. Scorul direct al intalnirilor noastre era la data aia  de trei la zero, insa ultima victorie s-a obtinut cam la limita, asa ca revansa plutea in aer inca de pe atunci. In plus, pe sfanta dreptate, Telemea merita mult mai mult decat mine sa fie jupan. Intreaga sa viata se invartea strict  in lumea interlopa.  Era campion abslout la fugitul de acasa, pe la scoala trecea doar ocazional, iar naravurile i-se pastrau centrate pe nevoia unei autoritati ce nu putea functiona optim decat prin forta.
Dupa o pauza, desi ezitant inca, Telemea s-a decis:
- Auzi Hampu….da tu nu crezi ca ar trebui sa ne batem iar..Intreb asa, intr-o doara, ca dupa socotelile mele ar cam fi timpul…Ca data trecuta era in septembrie..nu-i asa..??
- Parca septembrie…Daaaa mai, incepuse scoala…Mi-ai rupt camasa, fir-ar basca ta a dracu’ …si am avut de tras acasa dupa aia. Da nu te-am turnat…
- Ai avut noroc atunci de mi-a dat borsu pe nas…ca erai halit…
- Halit pe naiba Telemea… C-o mana la spate, legat la ochi si intr-un picior, arsice fac din tine oricand..Stie toata lumea asta…Nu-i niciun secret. Daca vrei asteptam baietii si tragem o repriza…??...in felul asta stabilim si cine ia bradul ala de la B15… Io-te-l si pe Taragot…Deci…Hai bataie !!
- Gata Hampule…Ne ciocnim..Acum…sa vina si Perete… apoi mergem in spate ca sunt acolo: Dambla, si Copilu’, si  Cornel…ridicau o cazemata din zapada…Cinci martori !!...nici nu trebe mai multi…Hai si-om mere..
- No…hai si-om mere frate Telemea…si fie ca cel mai bun dintre noi sa invinga….din nou….
Asa se scria istoria…si in ziua aia am avut iar noroc…Insa unul care nu avea sa dureze, cum se va vedea din povestea de azi, inchinata amintirii vremurilor  in care grijile noastre nu depaseau nivelul unor asemenea provocari… E istoria trista a voinicului Cap-Spart.


(va urma)

Ep.3

Se mutase pe Constructorilor, nu departe de locuinta noastra, o familie de moldoveni refugiati. Si cei doi parinti si cei doi copii (o fata mai mare si un baiat leat cu noi) erau supradimensionati si pantagruelici (fara insa a fi obezi) avand un aer neglijent, derivat din atitudinea pasiv-conteplativa specifica celor crescuti la tara.

Incetineala baiatului, era pusa de cunoscuti pe seama unui accident agricol, intamplat in frageda pruncie. Un cal naravas lovise capul copilului provocandu-i  o cicatrice infundata, ce avea sa ii marcheze chipul, pe tot restul vietii, printr-o groapa sapata in partea din stanga-sus a fruntii. Lucian, pe numele lui, zacuse luni de zile in spital pe chestia asta, cu grave complicatii, insa temerile marcajelor neurologice  permanente au fost pe rand eliminate de tratament, din diagnosticul primar, pustiul fiind pana la urma externat cu certitudinea unei recuperari fara sechele degenerative.

Rautaciosi si invidiosi pe alura culturista a proaspatului tovaras, noi nu am vrut sa luam de bun faptul ca Lucian primise in final  statutul de om normal, asa ca il barfeam constant, inventand un amalgam de teorii care sa ii explice molcomitatea, prin argumente culese din zona tragicului experiment cavalin.

Sigur ca din prima zi, Cap Spart a devenit automat chalanger la titlul pe care il detineam, motivul, data,  locul, si condtiile primei confruntari, fiind doar chestiuni ce tineau de timp.

Desi iminenta incercarii imi producea o teama serioasa, iar sentimentul  esecului si al neputintei ma cam luau in primire, pastram inca o urma de optimism. Ea a fost cea care a activat din reflex  reactia naturala de a ii cere sprijin lui Oase-Mopsu, expertul local in close-combat…


(va urma)

Ep.4

Oase avea la activ trei ani neintrerupti de box. La capatul lor fusese alungat de club din cauza caracterului violent si a apucaturilor urate (bautura, fumat). Antrenamentele ii strambasera nasul devenind astfel responsabile pentru partea a doua a poreclei sale: Mopsul.

Legatura noastra speciala (dictata de interese)  o intretineam  prin mici atentii si cadouase incropite cu  tigari sterpelite din tabachera tatii, ori prin cedarea pachetelelor cu mancare (pentru pauza mare),  indesate de mama in ghiozdan, si avea la origini relatia de familie existenta intre  parintii, colegi la acelasi loc de munca.

Cazul, expus in termeni nuantati,  nu i s-a parut deloc complicat lui Oase, care a punctat sec la sfarsitul  relatarii:  “…cine-I lung cat o prajuna/ e si prost ca o basina..”

Calm si destins, mestecand agale pranzul taman oferit, Oase a inceput se depene:
-Zici ca e cu un cap mai inalt ??...Pei bai Hampule, daca omu’ are nasu’ pe sus…Pai atunci e simplu ma…Trebuie sa il cobori la nivelul tau.
Da-i una la turloaie..Din surpriza baga-i-o…ZBANGGG !!!...Trage-i un picior cat poti tu de tare in fluierul gleznei….Arde-ln  cu toata puterea la lingurica, in stomac, sau atinge-l copios la pateu…Fa-l sa se indoaie de durere, si apoi,  cand s-a aplecat, cand l-ai adus jos,  ia-l la crosestat….Moaca prioritar…Fatzaul… Vizeaza barba, pometii, ori fruntea…astea zguduie cutia si astern ceata.…Cauta-I mai ales fruntea…Daca zici  ca tipu’ e  subred la devla, acolo trebuie altoit…


(va urma)

Ep.5


Proaspat incurajat si cu cateva sedinte de incalzire realizate pe sest, in compania unui covor persan facut sul pe post de dusman, am hotarat  sa provoc eu disputa pentru a valorifica avantajul surprinderii, asa ca intr-o recreatie, ma apropii subtil de palcul copiilor ce il aveau printre ei concurentul meu si schimb intelept vorba…Auzi mai Cap-Spart, da tu ai vazut cat e ceasul ?.... fac apoi gestul de a il consulta, intinzandu-i dupa aia bratul ca sa vada singur…Nici nu aveam ceas, insa Cap-Spart, fraier de profesie,  pune botul  si se apleaca sa priveasca…Fara ezitare i-am aplicat o capatana….in crestet, ca dinamica miscarii m-a facut sa ratez gura tintita…

Pe Cap-Spart, nici surpriza, nici impactul nu l-au afectat de fel, insa eu intrasem deja in vertij..Tartacuta aia ciobita parea confectionata din stanca…Cum dracu’ de o fi reusit martoaga sa-i faca atata deranj ???...

Chiar si asa, jumatate groggy,  inca stapan in reactii, am continuat sa bifez punctele prestabilite: ficat, uper-cut, directa, directa, croseu de stanga……Efect: zero !! Cap-Spart era  intact…Fresh ca o floare si parand sa nu inteleaga: ce gluma mai era si asta ??..... inca o serie, acelasi rezultat…
Descumpanit gandeam ca nu-i sansa sa razbesc…insa mi-am amintit imediat despre masurile de urgenta…I-am tintit barbatia, si apoi am trimis genunchiul sa o intalneasca cu putere…fara succes..Diferentele de statura au intotdeauna acest inconvenient cand vine vorba de pleznit sub centura…

In sfarsit Cap-Spart, incepe sa priceapa si baga asa, mai mult la misto, o scatoalca telefonata care sa ma indeparteze…Eschiva si atac nou la plexul solar…Atat…Cu un singur pumn, de tip stampila, directionat de sus in jos, Cap-Spart mi-a stins definitiv  lumina in dupamiaza aia, casigand o victorie nemuncita, dar pe deplin justificata.

Gataaaa….domnia s-a sfarsit… Cap-Spart ii noul campion…auzeam ca prin vis comentariile, incercand sa ma ridic din tarana…


(va urma)

Ep.6


…La saptamani distanta inca adunam lectii depre ce si cum se poate convietui cu umilinta…insa in ciuda impacarii cu destinul, care isi facea tot mai mult loc, imperativul unei replici usturatoare coexista nestingherit si devenise aproape o obligatie. El ii viza laolalta pe toti aceia care acum imi intorsesera spatele ca la o comanda (ploconindu-se in temenele la curtea  noului imparat) dar si impotriva lui ca atare.

Sa fi rapus de o maniera atat de autoritara, si comica deopotriva, insemna enorm in debutul devenirii mele……..iar sa ii faci viata mizerabila lui Hampu nu a fost niciodata o alegere inteleapta.

Forma razbunarii, care se contura, nu vroia sa construiasca scenarii in care Cap-Spart sa fie infrant pe drept si/sau prin siretlic..Asa ceva putea cel mult sa restaureze o situatie anterioara pe care o catalogasem eu insumi ca profund inechitabila, ce oricum dainuia nefiresc. Replica il vroia pe Cap-Spart, daca nu  inzecit umilit, macar de doua trei ori peste cat o facuse el cu persoana mea, chiar daca  involuntar si nevinovat.

Tot sfredelindu-mi creierii in zadar, scaparea e sosit pana la urma tot de la zei. Si s-a furnizat asa cum fac ei intotdeauna livrarile …Cu Varf si Indesat.

(va urma)

Ep.7


Unul dintre locurile de joaca preferate ale copilor din Giulesti, a fost, este si am motive intemeiate sa cred ca va ramane inca mult timp de acum incolo, celebrul  triaj 16 Februarie. Tot felul de garnituri CFR, unele degradate pana la ruina, gata pentru casare, altele noi-noute, stationate doar pentru a fi pregatite inaintea calatoriilor, prin curatenie, revizii, reparatii; alaturi de trenuri marfar ce isi asteapta cuminti fie completarea numarului de vagoane, sau poate  unda verde pentru a isi continua calatoria, staioneaza aici ani, luni, zile, ore, minute, intr-o organizare precisa, dar imposibil de sesizat din afara sistemului,  generand permanent o tentatie irezistibila.

Mai ales in zilele ploioase, pusti si pustoaicele din vecinatati, se adapostesc in compartimentele parasite, sarind un gard, sau patrunzand incinta regionalei prin placile lui lipsa, pentru un nevinovat “popa prostu’ ”, un antrenant “bonjour madame”, un incrancenat “septic” pe echipe, ori pentru un teribil “nu te supara frate”…In absenta ustensilelor necesare (carti de joc, zaruri, cartoane imprimate cu punctele critice ale pasajului), te puteai usor multumi cu un “fazan”, “tari, orase, ape, munti” sau debordantul in haz: “telefonu’ fara fir”.

In dimineata aia mohorata de primavara timpurie, la scurta vreme dupa prima mea disputa cu Cap-Spart, ne-am regasit mai multe grupe, in cercetare si zburdalnicie, prin labirintul de sine al triajului, constatand cu amarciune ca singura oferta venea de aceasta data din partea unui trans container, format deja in convoi si ale carui piese erau in marea lor majoritate inchise si sigilate. Un pact nescris al operatorilor cu micii delicventii ce abuzau vagoanele cerea ca acestia sa nu umble niciodata la sigilii si el era cu sfintenie respectat. Nu din buna cuvinta ci de teama politiei, care intervenise ferm de fiecare data cand regula se incalcase.

Ceata ce il avea in frunte pe opozantul Cap-Spart  se compunea acum majoritar din fosti mei locotenenti si asta a fost al doilea motiv important pentru care i-am evitat, preferand in schimb compania penibila a unor domnisoare interesate in tintar, ce nici n-a tinut prea mult.

(va urma)

Ep. 8


Cand burnita s-a transformat in lapovita, topaiala p’afara a devenit imposibila si toti baietii s-au ingramadit in singurul container deschis larg, tragand repede usa in urma lor pentru ca cei doi lucratori care se intrezareau venind, sa poata trece mai departe fara sa observe nimic anormal...

Insa belea..Ceferistii s-au oprit taman in dreptul vagonului cercetandu-l atent si schimband cateva cuvinte intre ei. In mod normal, ar fi urmat evacuarea in injuraturi insotite de suturi in fund, insa se parea ca oamenii aia aveau alte dispozitii si ca nu sesizasera nimic suspect care sa ii determine sa verifice interiorul. Au impins si mai bine usa.....apoi au inzavorat-o cu temeinicie pecetluind-o dupa tipic. Corvoada gatata, rebegiti de averse, si zgribuliti de frig, s-au indepartat repede la fel cum aparsusera...iar in cateva minute trenul s-a si pus in miscare...Ramas singur in urmarirea scenei nici n-am tresarit. Si daca as fi vrut, nu mai aveam cum interveni...Desigur, as fi putut da alarma acasa insa aveam datorii grele de recuperat, asa ca am tacut malc, impunandu-mi sa cred ca nu vazusem si ca nu stiam nimic.


(va urma)

Ep. 9

Mult dupa ce intreaga tarasenie a intrat in legenda, aveam sa aflu ca destinatia finala a trenului fusese undeva in Rusia, via Baia Mare…Containerul nu era gol, ci avea montate pe suporti parti ale unui utilaj de a carui reancorare se ocupasera ce doi muncitori, asa ca locuirea lui in tangajul drumului, se povesteste ca a fost un teribil chin. Pe langa el insuficienta aerului, ghionturile foamei, panica si frica, povara spatiului stramt, toate astea impletite la un loc, au declansat rapid calvarul printre eroii pataniei….

Pe infractori i-ar fi gasit oricum la granita, insa au avut (ne)norocul sa fie descoperiti pe la Dej, dupa 32 de ore de incarcerare. In tot acest periplu, s-au certat, s-au jignit si scuipat, si-au baut urina unul altuia direct de la sursa (nu existau pahare)..au strigat pana la epuizare si dincolo de pierderea vocii dupa ajutor..In ultimele ore printre ei s-a instalat si celebra depresie a claustrarii, ce avea sa impuna complicate terapii psihiatrice ulterioare. Cel mai vitreg tratament i-a fost rezervat lui Cap-Spart, (devenit dincolo de aceste eveniment Cap-Patrat si Cap-Sec) pentru gaselnita de a se ascunde in acel loc nepotrivit si pentru ca le-a impus camarazilor sai sa nu isi dezvaluie prezenta atunci cand containerul era ferecat de ceferisti. Neputinta lui in a forta usa (un munte de om) si gangaveala care nu i-a permis sa gasesca solutia necesara evadarii, erau iarasi mari deceptii din partea unui conducator.

Martor al justitiei divine, Hampu nu si-a facut nici atunci, nici mai tarziu, vreun repros in legatura cu aceste cumplite pedepse..A luat doar nota de ele si a incercat ca in viitor sa evite orice contributie la actiuni ce pot provoca raul altcuiva, caci nimic de pe lumea asta nu ramane neachitat, iar pretul pretins de viata in contul unor greseli trecute are intotdeauna adausuri pur si simplu nesimtite…

(IN)SFARSIT

Azi, povestea lui:

HALVA

Septembrie a venit mult prea friguros in acel an.
Inca de la inceput si-a aratat intentiile ostile.
In primele zile de dupa plecarea lui august cerul s-a inourat brusc si o ploaie insipda s-a instalat constincios si temeinic lasand timpului frumos doar scurte pauze de numai cateva minute pe ici, pe colo.
Taman cand a intrat in primele zile ale celei de-a doua saptamani vremea a inceput sa se si raceasca pregatindu-ne astfel fizic si moral pentru cel mai greu moment al fiecarui an: inceperea scolii.

Zgribuliti de frig, ne adunam prin parc cu lehamitea in gat si abia daca mai aveam puterea sa ne privim in ochi unii cu altii.

Dar in ziua aia a fost altfel.

S-a intamplat intr-o sambata si era trecut de orele cinci ale dupa-amiezii. Tata lui Adita zis "Halva" trebuia sa plece in weekend la tara tocmai la Iasi si cum Halva nu avea mama (n-am aflat niciodata de ce, dar am luat de buna vorba lui: "Eu n-am mama. Pe mine m-a nascut o vecina"), asta insemna ca tocmai ne aranjasem de un loc de adunare. Pica excelent pentru ca era ultimul sfarsit de saptamana al vacantei mari, si am fi putut in felul asta sa celebram de'odata, atat trecuta vara, cat si lunga perioada de tristete ce ne sta in fata.

Halva era usor tamp.
Nu era baiat rau, insa era retras si reactiona mereu cu intarziere in orice situatie, mai ales pe terenul de fotbal unde aceasta limita a lui devenea imposibil de tolerat. Cred ca problemele deosebite de acasa carora trebuia sa le faca fata il afectau destul de serios, dar nu lasa pe nimeni sa se apropie prea mult de necazurile lui.
Cand se afla in situatii tensionate incepea intotdeauna sa se balbaie si sa tremure. Nu sarea niciodata la bataie

Eu am aflat de petrecere de la Patrocle.
Max se intalnise cu Halva pe cand se ducea la cumparaturi. Erau vecini de bloc si locuiau pe aceiasi scara.
Halva i-a zis jubiland:

-N-am treaba, m-am procopsit. Sunt singur acasa pana luni !
-Vin si eu pe la tine diseara ?? a intrebat imediat Max.

Halva cica ar fi ridicat din umeri in loc de raspuns, dar Max nu a mai bagat de seama, si l-a invitat instantaneu pe Melte. Melte l-a chemat pe Polly, Polly pe Mielu, Mielu pe Patrocle si Patrocle pe mine. Eu tocmai primisem ultimul album Genesis proaspat aparut pe atunci :"The Lamb Lies Down on Broadway " asa ca am fost rugat sa vin cu discul, numai ca la un disc ca asta era nevoie de un pickup pe masura. Asa ca a fost musai sa il invit la randul meu pe Albina cu Dualul sau, iar Albina pe Clapacioaca cu statia si el pe Oprica cu boxele; ca Dualul era deck si nu putea fi utilizat fara statie, iar statia fara boxe....


...va urma.

Din prieten in prieten ne-am gasit la usa lui Halva vreo cinsprezece baieti in acea seara si ne-au trebuit cateva minute bune si ceva strategii neortodoxe ca sa ne convingem gazda sa ne primeasca in casa.
Stia el ce stia..
Pana la coada l-am amenintat ca facem tambalau pe scara daca nu ne da drumul inauntru si doar asa am putut sa il convingem sa ne primeasca. Albina si incepuse deja sa ridice glasul "Mihai Adrian de la parter apartamentul unu, de ce demontezi sistematic intrerupatoarele de la instalatia electrica a scarii ???" " Mihai Adrian zis Halva de la parter apartamentul unu, nu-i asa ca tu esti ala de face mereu pipi in lift ???"

Dupa ce am patruns inauntru, Halva, care deja se balbaia a inceput sa se jure pe toti sfintii ca nu stie nimic de petrecere si era de crezut. Ca sa isi sustina afirmatiile ne-a aratat sufrageria.
Isi amenajase o tratatie cu alune si bere pe o masuta, si era pregatit sa urmareasca la televizor, din fotoliu si de unul singur, un meci din campionat urmat de vestitul serial politist din fiecare sambata seara.

Lui Melte privelistea asta nu i-a placut deloc....
Gasea ca televizorul Lux-S avea ecranul mult prea mare comparat cu distanta la care era asezat fotoliul si fara sa mai astepte vreo aprobare din partea lui Halva, impreuna cu Patrocle au si insfacat fotoliul si l-au dus in coltul opus al camerei.
Ce dracu....doar nu-l puteau lasa pe Halva sa isi strice ochii.

Clapacioaca mesterea la instalatia de ascultat muzica chinuindu-se cu statia.
Oprica, in mare verva, cara si el la scaune, iar Halva se agata cand de unul cand de altul incercand sa ii convinga sa lase lucrurile asa cum erau.
Cuvintele se amestecau insa in gura lui si nimeni nu il prea baga in seama.
Eu si cu Polly stateam pe margine si le dadeam mereu dreptate la toti ori chiar ii incurajam.
Rontaiam la alunele lui Halva si era bine ca ceilalti sa aiba alte procupari pana cand gatam noi cu ele si cu berea.

...va urma..

Dupa primul tur de rocade era mult mai bine, numai ca acum fotoliul nu putea fi utilzat confortabil din cauza vitrinei…Vitrina asta il deranja insa teribil si pe Clapacioaca. Din cauza ei boxele nu puteau fi asezate simetric, si cum sticla de la usile si peretii vitrinei era o adevarat catstrofa pentru sonorizarea unei sali de auditii muzicale vitrina a fost imediat evacuata in cealalta camera..cu pretul modest a catorva bibelouri ce nu au rezistat transferului. Oprica l-a consolat imediat pe proprietar: "Nu te nelinisti..Zi bogdaproste ca nu s-a spart oglinda…Sti ce-nsemna asta ??? Sapte ani de belele frate..si nu-i nicio minciuna aici..Eu am o matusa care a patit-o rau de tot in felul asta"

Saracul Halva avea lacrimi in ochi. Am incercat sa il imbarbatez cerandu-i sa isi imagineze bucuria pe care o va arata tatal sau la intoarcere observand schimbarile insa nu am reusit decat sa il dau prada unei deznadejdi cu mult mai profunde…Bietul de el tremura tot.

Ceilalti insa nu s-au sinchist si au continuat. Max si Mielu au demontat masa extensibila, in timp ce canapeaua din camera de zi a fost dusa, neiertand niciun perete, pe usa dormitorului de catre Clapacioaca si Patrocle.
Albina ajutat de Oprica au adus si frigiderul: "...sa nu trebuiasca sa facem atata drum pentru fiecare bautura..ce mama ma-si ".

Cand in sfarsit am socotit ca un echilibru echitabil se realizase in camera de petrecere taman atunci a picat si Rash.
Cand l-a vazut in cadrul usii Halva s-a albastrit la fata. A mai apucat doar sa zica: "Doamne, mi s-au muiat genunchii", apoi s-a pravalit in fotoliu.....

Rash si cu Mama erau cei doi artisti din liceul nostru, dar daca Mama era recomandat de o descendenta corespunzatoare (ambii parinti plasticieni), Rash nu avea decat pretentiile. Se credea un geniu neanteles si era ferm convins ca lumea intreaga ii este cumva datoare pentru fiecare dintre minunatiile sale.
Avea o fixatie pe brusturi. Nu de putine ori l-am auzit spunand ca noi toti ii datoram lui brusturii; pentru ca el este cel care a ingaduit brusturilor sa fie brusturi, intrucat numai el singur le-a inteles si sensul si justificarea in fata divinitatii.
Cand vorbea era intr-un fel de transa si lungea fiecare cuvant asa cum il auzise la televizor facand pe Dan Haulica.
Rash era o prezenta inedita. Era filiform si soca prin asocierea dintre o esarfa roz pe care o purta mereu si o sapca kaky, a la Lenin, cu steluta rosie emailata, originala, la care la fel nu renunta vreodata. Parul lung si carliontat impreuna cu ochii mari si albastrii ar fi facut din el un baiat dragut insa nasul urias si acvilin nu lasa nicio sansa alternativei asteia.

...va urma...

De cum a privit incaperea Rash a fost din cale afara de nemultumit de schimbarile facute dar si peste masura de fericit ca i se oferea prilejul sa faca dovada simtului sau artistic cu totul deosebit.
Primul lucru care nu i-a convenit a fost lustra. A etichetat-o imediat ca pe o oroare si ca pe un afront adus ochiului.
Halva devenise livid. Nu a mai zis nimic. S-a dus pana in bucatarie de unde a revenit strangand la piept o sticla de tuica. S-a asezat pe fotoliu si a inceput sa toarne in el cu inghitituri lungi si rapide ca si cum ar fi baut apa..Privea total pierdut si incerca zadarnic sa isi stapaneasca tremurul mainilor.

Rash a terminat repede cu lustra pe care pentru o mai mare siguranta a exilat-o direct pe balcon. Era atat de inversunat impotriva ei incat a fost nevoie de eforturi uriase din partea noastra ca sa impiedicam ajungerea ei la gunoi.
In locul ei Rash a propus aplica din hol, un artizanat in chip de felinar agatat de o ramura. Nu lumina cine stie ce dar atarna intr-o pozitie neobisnuita si avea un fel de farmec rustic.
Rash ne-a auntat ca astfel incaperea capata perspectiva si inaltime ..Ca reusise printr-un gest simplu sa dilate spatiul care acum se cerea umplut.

Am remontat asadar masa extensibila, tragand canapeaua inapoi in camera de zi, pe unul din peretii acesteia.
Rash a cerut sa aducem tot aici si sifonierul din dormitor, dar asta era facut "de comanda" si nu se putea muta din loc. Noptierele insa puteau fi mutate, asa ca ele au luat imediat calea salii de baie...Albina a insistat ca frigiderul adus de el in camera de zi sa ramana pe loc si Rash a fost de accord cu asta. Incurajat de succes, Oprica a pretins si el ca langa frigider sa fie adus si aragazul intr-o intregire fireasca a dezvoltarii imagistice. Rash insa s-a opus. In coltul lui, Halva a suflat ratacit a usurare.

S-a trecut apoi la dormitor.
Eu si cu Polly am ramas pe loc. Mai aveam dosite doua din sticlele din bere ale lui Halva si sorbeam din ele ori de cate ori nu eram priviti.
Era o ocazie unica sa terminam cu ele.

Din camera alaturata se auzeau tot felul de franturi de conversatie si de zgomote de mobila tarata pe parchet, totul interupt destul de des de hohote suprapuse si groase de ras. Pe sub masa Clapacioaca se tot se chinuia sa lege firele boxelor obtinand insa la fiecare proba doar cate un brum asurzitor. Injura de mama focului apoi o lua iar de la cap: ...rosu la rosu, negru la negru...
La un moment dat din dormitor s-a auzit un urias zgomot de sticla sfaramata, urmat de multe reprosuri si grave jigniri venite din gura lui Oprica, care isi si face aparitia in camera si se rasteste la Halva: "Gata frate ai pus-o..Sapte ani de-acu' incolo ai belit belengheru... Ti-am zis sa ai grija ca cu astea nu se glumeste ???..Ti-am zis mai sau nu ti-am zis ???...Da tu carpa..zdreanta ...Mimimi si Mimimi Acu' descurcate singur tovarase !! Ce neghiob frate, nu pot sa cred asta...sapte ani...

In capul meu imi faceam socoteala ca Halva nici nu avea cum sa mai apuce sapte ani. Sfarsitul lui era undeva mult mai apoape, avea un nume si o locatie foarte precisa in acest moment: Iasul.


.....urmare si finalul in postul viitor

Am terminat cu mutatul mobilei abia pe la 12 noaptea, si chiar si atunci am renuntat din cauza vecinilor care ne tot bateau in teava de la calorifer, facand imposibil orice act de creatie.
Nu era ce si-a dorit Rash, dar era cu totul altceva decat ceea ce gasisem. Oprica a stabilit ca facusem indeajuns pentru o singura zi: "Dupa atat munca avem si noi dreptul la o mica compensatie "

"Ce, si Dumnezeu s-a odihnit in a saptea zi", iar Mielu i-a dat imediat dreptate adaugand: "Trebuie sa ne gandim si la saracii vecini care vor sa doarma". Ne-am adunat asadar in camera cu pick-upul si am dat drumul la muzica..la maxim (cu gandul la ei) , ca de-aia am carat dupa noi si statie si boxe.

Tarziu in noapte, dupa mai multe reprize de controverse cu vecinii de bloc ai lui Halva am adormit care pe unde s-a nimerit. In zori ne-am rispit fiecare pe la casele noastre, dar in dupa-amiaza zilei ne-au cuprns remuscarile si ne-am intors la sarmanul Halva. Cum am putut am incercat sa stergem urmarile dezastrului...Desigur cu lustra si cu vitrina nu se mai putea face mare lucru. Si nici cu ranile de pe pereti, dar una peste alta am facut ca locul sa arate omeneste.

Plangandu-si de mila Halva ne-a intrebat balbait ce ar trebui sa ii spuna el tatalui sau ca motivatie pentru cele intamplate ???
-Zi si tu ca a fost cutremur !! a bagat la shto Mielu destul de convingator. O lucire tainica a sclipt in privirea pierduta a lui Halva, dar Mielu s-a grabit sa o stinga repede si brutal adaugaind: Da parca vad ca au sa strice vecinii toata povestea, cand au sa inceapa ei sa reclame tambalaul de azi noapte.

Halva a fost pedepsit exemplar. Tatal lui ura pedepsele corporale. Nevoit sa isi creasca singur copilul ii ingaduia foarte multe, dar in rarele ocazii in care trebuia sa ia masuri punitive o facea la fel de disproportionat. Halva a trebuit sa curete singur tot subsolul blocului, pentru ca astfel sa isi imbuneze si vecinii.
I-a luat doua saptamani, in care in fiecare dupa-amiaza, cum venea de la scoala isi petrecea ore bune incarcand si carand la saci de rafie cu toate gunoaiele posibile.

Noi ne-am oferit imediat sa ii fim alaturi, insa cand am vazut mai exact despre ce era vorba, am socotit ca era mai intelept sa il lasam sa se descurce singur. Nu ca ne-ar fi venit greu sa ii dam o mana de ajutor in tot infectul ala plin de rahati de caine si de pisici decedate, nu de asta doamne fereste, ci pentru ca am socotit ca Halva avea nevoie de pedeapsa asta: Cine Dumnezeu il pusese sa ne invite la petrecere si sa ne primeasca in casa ?? De ce nu a stat cuminte cu alunele si cu berea lui ??? Ce i-a trebuit muzica si tambalau
A meritat-o din plin. Asta e !!!.

SFARSIT



P.S. Din pacate si oglinda si-a facut efectul. Nu l-a iertat.
Halva s-a certat rau cu tasu pana la urma. A ratat facultatea si a fugit de acasa plecand sa munceasca tocmai in Maramures. Cand reusise sa se faca apreciat acolo l-au inhatat in armata..la marina unde era cel mai lung termen, si unele din cele mai nashpa conditii. Nu mai stiu nimic de el.

Geta, care face ca racheta...

Cap 1

Eram cred in anul III, sau ma rog in vacanta care i-a urmat, si datorita unor reusite pe care nimeni nu le astepta din partea mea tata s-a decis sa isi deschida baierele pungii si sa imi finanteze un mic concediu la munte.

Mai inainte de a imi da efectiv banii, a inceput ca de obicei o lunga disertatie plictisitoare despre toti ceilalti fii care nu au astfel de posibilitati, despre cumpatare, despre rolul educativ al distantei atunci cand ea e asezata intre cei ce se indragesc, despre relatia tata/fiu, despre incredere si devotament...
Se pierduse saracu' in labirintul discursului si era atat de miscat de tot ce spunea incat aproape lacrima.

La un moment dat s-a oprit si cred ca astepta din partea mea o replica ceva...
Cum nu prinsesem ultima abordare, am fost putin luat prin surprindere:
-What ?..am bagat asa de control
Tata se uita pierdut la mine...zice:
-N-ai nimic de spus in legatura cu toate astea ??
-Ba da, spun eu, sigur am sa am grija, are sa imi fie dor, sunt recunoscator...si dupa o scurta pauza:
-Marca banu' omule, ce sa mai pierdem vremea !

Cap. 2


Acuma in acea perioada cei mai multi din prietenii mei erau deja plecati in vacanta, care pe la munte, care pe la mare.
Foarte multi se angajasera in campul muncii sa mai faca un ban si sa scape de “practica obligatorie”...

Cu cine Dumnezeu sa plec, si in ce directie ??

Chiar in acea zi m-am intalnit intamplator cu Tone cel din povestea cu vinul de coacaze.
Am schimbat cateva vorbe si am inteles ca o iesire l-ar tenta.
E interesant ca in toata viata mea, eu nu am fost plecat in excursii cu Tone decat de doua ori si asta la distanta de cinci ani una de alta... unsure.gif
Aici cele doua povesti se succed ca si cum ele s-ar fi petrecut in continuare.
Pentru cei care n-au citit postul anterior, e bine de stiut ca Tone era un atlet desavarsit cu mult “lipici” la fete.
Avea fiecare gest indelung studiat, si nu rata niciodata.
Din acest motiv nu era prea popular printre restul baietilor care ii purtau o pisma nedisimulata.

Am mai incercat la cateva numere de telefon dar nu a fost chip sa gasesc pe cineva disponibil.

Cap.3


In bloc cu mine locuia unul Tamba cam de aceasi varsta.
Cu el facusem multe nazbatii impreuna pe vremea cand eram copii; acum relatiile se racisera si cred ca Tamba imi reprosa faptul ca eu am putut sa imi urmez studiile.

Devenise foarte retinut si odata intr-o seara mi-a zis:
“-Tu ai sa devii un filfizon intr-o buna zi, iar in ziua aia eu tot la saiba am sa trag.
Nu mai putem sa fim aceiasi Hampule..!
Ne schimba si ne invrajbeste viata si lumea asta..”

Dar Tamba nu era mereu un tip asa de suparacios si atat de profund...ba chiar dimpotriva era un tip de un umor devastator.
Era autorul unor poante magistrale, asa dupa cum se va vedea si in cele ce urmeaza...

In plus,Tamba era inzestrat de la mama natura cu un ras cu totul special. Era asa ca un scartait, ca si cum ai fi frecat o bucata de zapada artificiala de un geam ud.
Rasul lui venea in cascada si nu se intrerupea niciodata facandu-te sa te intrebi cand naiba mai si respira.

Despre Tamba si despre rasul lui se povestestea ca odata, la o inmormantare a unui unchi , lui Tamba i s-a parut foarte amuzant felul in care era pieptanat parintele ce oficia slujba. Avea o coafura “valvoi”..

La inceput s-a straduit sa se gandeasca in alta parte dar orice facea privirile ii ajungeau mereu inapoi pe bretonul popii.
Cand tocmai reusise sa se desprinda de imaginea asta hazlie a venit o musca si popa ca sa scape de insistentele ei a inceput sa amestece gesturile de pendulare a cadelnitei cu cele de alungare a insectei...
Pentru Tamba asta era deja prea mult..
A inceput sa chicoteasca, si maica-sa la si corectat cu una scurta dupa ceafa.

Tamba a incercat sa isi retina rasul dar din ce se straduia mai tare, cu atat nevoia lui era mai mare, asa ca dupa trei patru hohote inghitite al patrule a rabufnit din toti rarunchii.
Maica-sa la tras repede deoparte si s-a apucat sa il mustruluiasca insa era prea tarziu.
Rasul ala deosebit contaminase deja doi vecini de ceremonie si asta a fost de ajuns...
In cateva minute toata comunitatea era zguduita de hohote, care tinandu-se de burta, care batand cu piciorul in pamant.
Chiar si parintele nu s-a mai putut abtine si a mustacit asa in barba cateva chicoteli, incercand iarasi sa le amestece cu o tuse inventata...

Cand lumea s-a mai potolit a dres-o si el cum a putut: "si defunctului ii placeau glumele, si rasul, sper sa se bucure si acum vazandu-ne de acolo de unde e"
Defunctul avea insa cu totul alte probleme...fusese parlagiu si avusese pe constinta viata multor animale.
Cred ca tocmai in clipele alea isi pleda cazul, oferind tot felul de explicatii la ultima sa judecata…


Asadar l-am luat pe Tamba, si pe Tone, si am ales ca loc de desfasurare a mini concediului Cabana Pestera...defapt un hotel cu mult confort pentru vremea aia.

Cap. 4

In aceea perioada de timp hotelul Pestera era inca in lucru.
Unul din etaje avea santier in toata regula iar pe masura ce coborai, de la el in jos, celelalte se aflau in diverse grade de executie.
Doar primele doua functionau cum trebuie si chiar si aici aripa nordica numai partial.

Receptionerul, un personaj plin de un umor rafinat, ne-a privit multa vreme pana sa "gaseasca" printre paginile registrului o camera libera care sa corespunda cerintelor si posibilitatilor noastre.

Chiar si dupa asta ne-a avertizat in legatura cu regulamentul hotelului, si cu grija deosebita pe care ar trebui sa o acordam inventarului din camera.
Ne-a urat in cele din urma o sedere cat mai placuta, accentuand cuvantul “sedere” intr-un anume mod astfel ca noi sa retinem sensul sedentar al cuvantului, cel care indica atitudinea pasiva.

Totul se anunta destul de anost.
Vremea de afara era incerta, turistii putini, foarte multi muncitori ai santierului, iar distractiile... ioc.

Singura persoana cat de cat amuzanta in afara receptionerului era Geta, ospatarita care ne servea la masa.
Era o blonda frumoasa, cu forme pline, cam pe la 25 sau 27 de ani, si care vorbea cu un puternic accent ardelenesc.
Geta incerca sa fie placuta comentand in versuri ori de cate ori avea prilejul sa spuna cate ceva.
De exemplu la micul dejun se serveau: "rosioare din Pitesti, cum mananci te'n veselesti", sau desertul uneia din zile era alcatuit din fructe...."pergamute de la munte, cum mananci iti vine'a..... ........ spune: Doamne, ce mai pere bune !!".

Era in plina perioada de foamete ceausista si la mesele de pranz primeam mazare cu oua ochiuri, sau ciorba de sfecla cu leustean, ori fasole iacnie ("Fasole iacnie = gaz la butelie") cu parizer prajit (??)..

Cap. 5


In prima noapte petrecuta in camera hotelului Geta a devenit pentru noi brusc cea mai interesanta persoana a sejurului.
E necesar sa precizez ca locuiam intr-o camera cu doua paturi, unul mare dublu in care, la cerere lui Tone, ne-am asezat eu impreuna cu Tamba pentru ca..."voi va cunoasteti din copilarie, si pentru ca eu si asa am mari probleme daca am vreo erectie si nu as vrea sa cad, Doamne fereste, in vreun pacat (vezi povestea cu vinul de coacaze)” .

Patul lui Tone era asezat perpendicular pe directia patului nostru le ceva distanta de el...
-E bine asa pentru ca putem sa il avem tot timpul sub observatie, i-am explicat eu lui Tamba. Cu apucaturile lui nu se stie niciodata...


In prima seara ne-am culcat destul de tarziu, si chiar si in pat, cu lumina stinsa am continuat palavrageala fericiti si plini de sperante pentru zilele de vacanta care vor urma.

Cand eram cat pe ce sa adormim din camera vecina au inceput sa se auda tot felul de zgomote ciudate:
Erau strigatele unei femei tinere, mai degraba lamentarile ei:
“ IOOOOOOOOOI, ioooooooooi, ahhhhhhhhh”..toate insotite de scartaituri ritmice de pat..
Nu era nici un dubiu cu privire la cauza sunetelor ce ne parveneau prin perete, intrigant era insa acel nobisnuit "ioooooooooi" care suna precum un fluier din ala cu elice la mijloc, si care trezea in noi…..ma rog, trezea in noi, ce era de trezit….
Peretii hoteluilui erau la fel de subtiri "ca portofelul unui tip lefter".

Bineinteles ca ne-a apucat chicoteala si ca Tamba si-a dat drumul la rasul lui caracteristic instituind astfel un moratoriu in camera alaturata unde “luptele” au incetat la scurt timp dupa primele hohote.