Charles Bukowski

si inca una ....

Arunca zarul..

Dacă vei vrea să încerci, mergi pînă la
capăt.
Altfel nici măcar nu începe.

Dacă vei vrea să încerci, mergi pînă la
capăt.
Asta ar putea însemna să-ţi pierzi prietene,
soţii, rude, locuri de muncă şi
poate chiar minţile.

Mergi pînă la capăt.
Poate însemna foame de trei sau patru zile.
Poate însemna să îngheţi pe o bancă
în parc.
Poate însemna închisoare,
poate însemna derizoriu,
bătaie de joc,
izolare.
Izolarea e un dar,
toate celelalte sunt un test a
răbdării tale, a
cît de mult vrei realmente
s-o faci.
Şi o vei face
în ciuda respingerilor,
a celor mai rele şanse
şi va fi mai bine decît
orice altceva îţi poţi imagina.

Dacă vei vrea să încerci, mergi pînă la
capăt.
Nu există niciun sentiment ca ăsta.
Vei fi singur cu zeii
şi nopţile vor scăpăra în flăcări.

Fă-o, fă-o, fă-o.

Fă-o
pînă la capăt,
pînă la capăt.

Vei călări viaţa direct pînă la
bucuria perfectă
asta e
singura bătălie adevărată
care există.

Charles Bukowski - deci, vrei să fii un scriitor

dacă nu vine explodînd
din tine
în ciuda a orice
nu o face.
numai dacă vine neîntrebată
din inima şi mintea şi gura şi
viscerele tale
nu o face.
dacă trebuie să stai cu orele
holbîndu-te la ecranul calculatorului
sau aplecat deasupra maşinii
tale de scris
căutînd cuvintele,
nu o face.
dacă o faci pentru bani
sau faimă,
nu o face.
dacă o faci pentru că
doreşti femei în patul tău,
nu o face.
dacă trebuie să stai acolo
şi să o rescrii din nou şi
din nou,
nu o face.
dacă e muncă grea
doar gîndindu-te despre ea,
nu o face.
dacă încerci să scrii ca
altcineva,
uită de asta.
dacă trebuie să aştepţi pentru
ca să răcnească din tine,
atunci aşteaptă răbdător,
dacă nu mai răcneşte
din tine,
fă altceva.
dacă dintîi trebuie să o citeşti
soţiei tale
sau prietenei sau prietenului
sau părinţilor tăi sau
oricărei alte persoane
nu eşti pregătit.


nu fi ca atît de mulţi scriitori
nu fi ca atîtea mii de
oameni care se consideră scriitori,
nu fi nasol şi
plictisitor şi pretenţios,
nu fi consumat cu iubirea de sine
bibliotecile lumii au căscat pînă
la adormire
din cauza acestui fel de scriitură
nu te alătura la asta
nu o face.
numai dacă vine din sufletul
tău ca o rachetă,
numai dacă stînd nemişcat te-ar
aduce la nebunie sau suicid
sau crimă,
nu o face.
numai dacă soarele din interiorul
tău îţi arde viscerele
nu o face.

cînd într-adevăr este timpul,
şi dacă ai fost ales,
se va face
de la sine şi va continua să
se facă
pînă cînd vei muri sau va muri
în tine
nu există o altă cale
şi niciodată nu a existat.

"M-am aşezat şi am aşteptat. Vizavi era o femeie elegantă, citind un ziar. Îşi ridicase rochia pe coapse, dând la iveală piciorul înfăşurat în ciorap de mătase. De ce făcea asta ? Aveam un ziar şi mă uitam, peste el, la picioarele ei. Avea coapse splendide. Oare cine avea parte de ele ? Mă simţeam caraghios că mă holbam aşa la ea, dar nu mă puteam abţine. Era bine făcută. Cândva fusese o fetiţă. într-o zi avea să fie moartă, dar acum îmi arăta picioarele ei frumoase. Curva dracului, ce-aş mai pompa la ea ! Şi-a încrucişat picioarele, iar rochia i s-a ridicat mai sus. Şi-a îndreptat privirea spre mine. M-a privit în ochi în timp ce eu mă uitam peste ziar. Avea o expresie diferită. A căutat în poşetăşi a scos o lamă de chewing-gum. A desfăcut-o şi a băgat-o în gură. O gumă verde. Mesteca guma şi eu îi priveam gura. Nu şi-a tras fusta mai jos. Ştia că mă uit. Nu puteam face nimic. Mi-am deschis portofelul şi am dat la iveală două bancnote de 50 de dolari. Ea a ridicat privirile, a văzut bancnotele, a lăsat din nou privirea în jos. Apoi, lângă mine s-a trântit un gras. Avea chipul foarte roşu şi un ditamai nasul. Era îmbrăcat într-un trening cafeniu. A tras un pârţ. Cucoana şi-a tras rochia în jos şi eu mi-am pus la loc bancnotele în portofel. P... mi s-a fleoşcăit. M-am ridicat şi m-am dus la ţâşnitoare să beau apă. "

Charles Bukowski - Căderea


prea mult

prea puţin



prea gras

prea slab

sau nimeni.



râs sau

lacrimi



duşmani

iubiţi



străini cu feţe ca

unghiile de la

degetele mari



armate alergând prin

râuri de sânge

fluturând sticle de vin

înjunghiind cu baionetele şi violând

virgine



sau un tip în vârstă într-o cameră ieftină

cu o poză a lui M. Monroe



în această lume există singurătate atât de multă

încât o poţi vedea în mişcarea lentă a limbilor

unui ceas.



oameni atât de obosiţi

mutilaţi

fie de dragoste fie de lipsa ei.



oamenii nu sunt buni

unii cu alţii



bogaţii nu sunt buni cu bogaţii

săracii nu sunt buni cu săracii



ne este frică



sistemul nostru de învăţământ

ne spune la toţi că putem fi

cu toţii învingători de super-căcat.



nu ne-a spus despre şanţuri

şi sinucideri.



sau teroarea unui om

îndurerat, undeva,

singur



neatins de nimeni

căruia nimeni nu-i adresează

nici un cuvânt



oamenii nu sunt buni unii cu alţii.

oamenii nu sunt buni unii cu alţii.

oamenii nu sunt buni unii cu alţii.





cred că nu vor fi niciodată.

nu le cer să fie.



dar uneori mă gândesc la asta.



mărgelele se vor clătina

norii se vor înnora

iar criminalul va decapita copilul

ca şi cum ar muşca dintr-o îngheţată pe băţ.



prea mult

prea puţin



prea gras

prea slab

sau nimeni.



mai mulţi cei care mă urăsc

decât cei care mă iubesc



oamenii nu sunt buni unii cu alţii

poate dacă ar fi

morţile noastre nu ar mai fi aşa de triste.



între timp mă uit la fetele tinere

lujere

flori de posibilităţi.



trebuie să existe o cale.



în mod sigur trebuie să existe o cale la care nu ne-am gândit încă.



cine mi-a pus creierul ăsta înăuntru?



urlă

cere

spune că există o şansă



nu va spune

nu.

“Mulţi bărbaţi cumsecade au fost lăsaţi pe drumuri de o femeie” motto pentru romanul Femei
„Aceasta este o operă de ficţiune şi nu se dedică nimănui" motto pentru romanul Posta

Desigur - Charles Bukowski

conform unor studii ştiinţifice
durează 325 de ani
până când moare şi
ultima celulă
din creier.

acu-mi dau seama că
majoritatea gagicilor
pe care le-am cunoscut
m-au minţit
în privinţa
vârstei
lor.

Confesiune - Charles Bukowski

aşteptând moartea
ca pe un pisoi
care-o să-mi sară
pe pat.
îmi pare atât de rău
pentru nevasta-mea
o să găsească
trupul ăsta
ţeapăn
alb
o să-l scuture o dată
apoi poate
încă o dată
Hank!
Hank nimic.
nu că o să crăp
mă îngrijorează,
nevastă-mea
singură cu grămăjoara
aia
de nimic.
aş vrea să ştie că
pentru toate nopţile
în care am dormit împreună
chiar şi cele mai inutile
certuri
au fost lucruri
întotdeauna splendide
şi că cele mai grele
cuvinte
pe care m-am temut
să i le spun
pot fi acum spuse:
te
iubesc.

Omul ar trebui să moară de câteva ori pentru a fi în stare a trăi cu adevărat. (Charles Bukovski)