Scris de Vizitator Mar Iul 14, 2015 9:41 pm
Dan SOCIU, in Cintece excesive,
Cartea Romaneasca, 2005
Bukowski e cel mai mare poet al editurilor independente (a se citi mici) din lume. Numai unei edituri cu exces de imaginatie si deficit de spirit mercantil ii putea trece prin cap sa-i ofere unui postas betiv o suta de dolari pe luna, pe viata, ca sa-si lase slujba si sa se tina de scris. Ca, datorita faptului ca betivul in cauza se numea Charles Bukowski, Black Sparrow a ajuns celebra in lumea editoriala e doar o intimplare… Niciodata atit de celebru si influent in America (cu toate ca acum e, pe drept, considerat gurul generatiei Beat – cu care, personal, in ciuda afinitatilor artistice, nu avea nici o treaba) cum e in Europa, Bukowski e accidentul literar fericit al unei existente proprii marginale, imbibate de bautura, femei, futaiuri si cautarea fericirii.
El e cel care a curatat genul poetic (cel putin in Europa si America) de lirism, metafora si cautarea metafizicului dincolo de conditiile pamintesti, transformindu-l intr-o grefa vitala a trairii de zi cu zi.
Poet (poet, desi in Romania a ajuns mai intii, prin primele traduceri din literatura sa, ca romancier) cu alergie nativa la melodrama ori sentimentalism si un acut simt al autoironiei, Bukowski scrie despre intilniri amoroase, batai, agresivitate, despartiri, frustrari, cu o constiinta precisa a inevitabilului lor, a propriilor limite si a „lipsei de durabilitate a relatiilor omenesti“. Ca-n toata marea poezie a lumii, ca-n toata marea literatura, de fapt, laitmotivul care-i traverseaza scrierile e iubirea – in cazul lui, fizica, fara pudibonderii de vocabular.
Banal pina la plictiseala, dragostea – sexul – e o cale spre poezie, iar poezia e singurul drum pe care Bukowski il recunoaste catre adevar si singurul drog care-l tine in viata: „Daca ma opresc din scris mor. Si asta-i singurul mod in care ma voi opri: odata mort.“ (intr-un interviu din 1994). Propria existenta ii e marcata de experiente erotice (deloc excentrice, de altfel), insa nici pe departe nu asta e tema principala a scrisului sau; tristetea singuratatii (in doi, in trei, in citi doriti), mizeria interactiunilor umane, absurdul ajuns de-a dreptul plictisitor de previzibil, „serviciul special al coincidentelor“, decrepitudinea sint ceea ce reveleaza toate aceste sexe peste sexe intilnite. Ce izbuteste Bukowski sa faca e sa gaseasca detaliul cotidian care da dintr-odata consistenta abstractului, trairii, punctul de plecare pentru acea vocatie a narativului care, exploatata, face substanta si a poemele lui epice, si a prozei; ce-l deosebeste pe el de cohorta de poeti ai nefericirii care l-au precedat si urmat e distantarea fata de sine si de ceilalti, care-i permite sa se vada, pe sine si pe ceilalti, fara patetism si fara iluzii, cu empatie si umor.
Daca cineva ar cumpara Dragostea e un ciine… pentru termenul erotic din subtitlul ei, s-ar putea sa sfirseasca intr-o mare dezamagire: erotice in antologia lui Bukowski sint doar desenele lui Gorzo si e posibil ca intilnirea dintre ei doi sa nu fi fost cea mai fericita. Oricum, nu atit de fericita precum cea dintre Bukowski si traducatorul poeziei lui, cu care imparte (iar Dan Sociu isi recunoaste deschis, in propriile texte, atractia pentru autorul american) simtul fin al limbii vorbite si sensibila capacitate de a umple de sens detaliile marunte, scabroase, penibile ale vietii dimprejur.
Cuvintele sint usor de tradus in poemele bukowskiene, dar nu la indemina oricui e transpunerea intr-o alta limba a ritmului, sunetului, poeziei lor, a intensitatii surprinzatoare si emotionante (printre altele, Bukowski are o extrem de teatrala tehnica a contrapunctului final – cum se intimpla intr-unul dintre poemele lui cu structura narativa, o idila literara, care curge altminteri lent printr-o intilnire cu o poeta proasta si virgina la maturitate, catre: „cred ca daca o femeie nu si-a desfacut picioarele/niciodata in 35 de ani,/e prea tirziu si pentru/dragoste si/pentru poezie.“). Dan Sociu regaseste, pentru aceste texte, sunetul si idiomul direct al concretului din propria literatura, avantaj pe care putine traduceri de poezie se poate spune ca-l au, in romaneste. Sigur ca e datat, daca nu chiar comic, sa-l citesti abia acum pe Bukowski tradus, ca sa nu mai vorbim despre a scrie „intimpinator“ despre poezia lui. Din ratiunea ca, daca „Geniu inseamna sa poti spune ceva profund intr-o forma simpla“, cum zise Bukowski in alt interviu (din 1981), pe planeta asta, in care sint „multi poeti/dar prea putina/poezie“, mai aproape de geniu e greu de ajuns.
Acasa
