Istoria Filmului

Scurta Istorie a Cinematografiei
- episodul 1,

Inceputul


Speculatii pe marginea unor cercetari istorice indica utilizarea jocului dintre lumina si umbra ca forma de exprimare artistica inca din antichitate. Egiptenii si babilonienii mai intai, apoi chinezii si grecii (Platon si Aristotel au disertatii ample despre relatia dintre obiecte si lumina). De aici incolo, inventiile lui Leonardo DaVinci, lanterna lui Kilcher, inventiil lui Plateu, Roget, Stampfer, zoeotropul lui Horner, kinetoscopul lui Edison, animatiile lui Reynaud, sunt doar cateva jaloane al drumului pe care cinemaul l-a strabatut pana la intalnirea cu doi importanti inventatori.

Vorbim desigur de fratii fotografi Auguste si (mai ales) Louis Lumiere si de aparatul lor care filmeaza si proiecteaza imagini. O data cu el prima pelicula “La Sortie des Usines Lumière à Lyon”, prima proiecţie publica cu spectatori plătitori: 28 decembrie 1895, Salonul Indian de la Grand Cafe din Paris din Boulevard des Capucines. Apoi primele filme, "Farsa stropitorului stropit", "Sosirea Unui Tren in Gara La Ciotat" (cu panica pe care o produce printre spectatori locomotiva.. ce pare sa intre in sala prin ecran)…In fine, nasterea oficiala a unei noi arte, cea de a saptea, si a unei noi industrii: industria filmului.


Tentativa esuata a lui Georges Melies, (director al unui teatru de varietati, ce avea sa devina primul regizor de film) de a cumpara inventia, in care cei doi frati nu vedeau niciun viitor, nu se opreste aici. Tehnica se raspandeste fulgerator, asa ca intrezarind potentialul gaselnitei, Melies trece imediat la o noua abordare cumparandu-si un aparat din alta parte (GB). In teatrul pe care il coordona, presta frecvent numere de iluzionism si astfel cunostea interesul publicului pentru miraj ; asa ca incercarile lui vizau in principal aceasta directie. Desi obtine rezultate extraordinare in dezvoltarea tehnicilor de filmare, descopera trucajul cinematografic accidental. Filma o masina cand aparatul s-a blocat iar la reluarea filmarii in cadru a aparut un dric. La inceput se filma dintrun singur punct de statie (pentru a putea controla conditiile expunerii), asa ca developand a vazut cum in urma intamplarii in imaginiile proiectate masina se transorma miraculous in dric. Lui Melies cinemaul ii datoreaza insa mult mai mult decat atat: filmul SF - "Voiajul in luna", filmul fantastic - "Disparitia unei doamne", dar si filmul politic si de actualitati - "Afacerea Dryfus".

Toate aceste succese imping de la spate tehnica si apar aparatele Goumont ce permit marirea considerabila a duratei de filmare si proiectie. Urmeaza apoi scoala de la Brighton (Anglia), cu George Albert Smith, descoperitorul prim-planului si John Wiliamson inventatorul decupajului cinematografic. Edwin Porter, primul utilizator al procedeelor de topica cinematografica ce isi propun o structurare a naratiunii, in The Great Train Robbery si Life of a Fireman fiind folosite pentru prima data alternarea cadrelor, supraimpresiunea peliculei, compensarea unghiurilor.

In sfarsit, cinemaul trece oceanul si gaseste in America un mediu numai bun pentru a se putea dezvolta. Suntem in anul 1908 cand David Wark Griffith, paseste in lumea incipienta a filmului, mai intai ca actor si apoi ca regizor. Avea sa fie considerat parintele cinematografiei americane, fimele lui "Nasterea unei natiuni" si "Intoleranta" modificand substantial calitatea actului artistic filmat.

Serghey Eissenstein intregeste componenta narativa a cinemaului si il conduce magistral pe acesta in sfera expresivitatii si a subtilului.
In paralel Mack Sennet si Erich von Strohaim pun bazele unor directii noi de afirmare a celei de a saptea arte. Apar si primi actori specializati in film Mary Pickford, Surorile Gish, Mabel Noemand, Mae Marsh, Douglas Fairbanks ultimul, impreuna cu Charlie Chaplin si Griffith infiinteaza in anul 1920 compania United Artist Corporation.

Studiourile de film capata identitate si forta incepand imediat sa dezvolte retele de tip corporatist prin impunerea unor contracte ferme de distributie ce monopolizeaza piata si reduc libertatea salilor de proiectie de a rula orice pelicula. De pe aceste pozitii se poate acum controla si activitatea artistilor, chiar si uniti in asociatii, sindicate, ori alte tipuri de organizare.

Pentru ca realizarea unei productii inca se poate face cu bugete minuscule, filmul isi continua evolutia prin explorarea altor domenii si/sau zone de interes, chiar daca acestea raman fara desfacere pentru publicul larg si doar in atentia cunoscatorilor, ori a celor ce urmaresc fenomenul indeaproape.

Procesul de stabilizare a relatiilor interpartinice majore ale industriei filmului poate fi considerat incheiat insa abia prin anii 1940, cand avem foarte limpede stabilite principalele reguli, marii jucatori si orientarile tematice de mare interes public.


Tot cam de prin acea perioada avem deja la dispozitie tehnica strict necesara, tehnologia minimala, organizarea de platou, structura echipei de filmare, definirea clara a raporturilor dintre poveste si scenariu , criteriile elementare ale limbajului cinematografic. Dar, putem afirma cu curaj ca abia dupa 1925 sunt asigurate premizele minim necesare, care sa permita libertatea creatiei in film.


Va urma.........................

Scurta Istorie a Cinematografiei
- episodul 2



Consolidarea

O data stabilit cadrul minim functional, cinemaul explodeaza in productii aliniate unor stiluri puternic marcate de calitatea ecranizarilor, popularitatea actorilor, personalitatea producatorilor, creativitatea regizorilor, generozitatea temelor alese, dar si de consistenta bugetului alocat.

Filmele lui Grifith, Sennet, Chaplin, Ben Turpin, Mauritz Stiller, Fritz Lang, Cecil DeMille, James Cruze, Thomas Ince, instituie incursiuni in directii noi : epopea, comedia de situatie (slapstick), filmul legenda, filmul horror, filmul western. Putem deja vorbi de primele doua curente clare ale filmului artistic :

-impresionismul francez care mizeaza totul pe transmiterea unui suport emotional cat mai dens prin Abel Gance-Roata, Marcel L’Herbier-Banii, utilizand pentru asta mijloace tehnice precum efecte de lumina, obiective specializate, miscari ale camerei, supraimpresionari si flashback-uri.

-expresionismul german (inventat de Fritz Lang si F.W.Murnau-Cel din urma om) care prin distorsiuni subiective al luminii, decorurilor, costumelor si interpretarilor sugera o lume haotica, ireala si incoerenta, insa cu un mare impact la public.

Dar si de inceputurile cinemaului neconvetional prin Serghei Eisenstein si Vsevolod Pudovkin ce au utilizat filmul in scop educativ, Dziga Vertov si Esfir Sub ce realizau juranle de actualitati, Jean Vigo si Walter Ruttmann materiale ideologice, iar Robert Flaherty film documentar.


*******


Tranzitia de la filmul mut la filmul sonor (1920-1929) aduce o reorganizare a ierarhiei valorilor de pana la acel moment, dar si ajuta la impunerea unor tendinte ce aveau sa se concretizeze curand in noi si noi curente si subcurente cinematografice, caci in opera inregistrata apare aceasta dimensiune artistica noua: coloana sonora...Si s-a vazut de ce e ea in stare, de la filmele de actiune si pana la musical.


**********

Toti acestia sunt germeni care evolueaza rapid, astfel ca la inceputul anilor ’30 avem deja un tablou complet in care filmul si-a capatat principalii promotori si principalele orientari.

-Pe continent avem un cinema metodic prin: Jaques Feyder, Fritz Lang, Jean Epstein, Abel Gance, Serghei Eisenstein, Marcel L’Herbier, Karl Heintz Martin, Friedrich Wilhelm Murnau, Dziga Vertov, Georg Wilhelm Pabst, Robert Wiene, Carl Dreyer ;

-In America o piata dominata de cinemaul comic/inteligent prin: Charlie Chaplin, Stan si Bran (prin James Home), Buster Keaton, Harold Loyd, Max Linder, Harry Langton, dar si un cinema plin de identitate stabiliti deja in studiourile de la Hollywood Allan Dwan, John Ford, Victor Sjostrom, Erich Von Stroheim, William Wellman, Ernst Lubitsch, Frank Borzage, King Vidor, Michael Curtiz.

-Iar undeva intre toate acestea, mai avem si pionierii rataciti, angajati in extinderea cadrului de expresie al artei cinematografice prin ceea ce s-a numit filmul de avangarda. Ei sunt Luis Bunuel, Man Ray, Rene Clair, Viking Eggeling, Marcel Duchamp, Hans Richter, Germain Dulac.

Acum, cat toate sunt cat de cat aranajate, urmeaza o alta incercare grea pentru cea de-a saptea arta : filmul color.

Desigur el a aparut ceva mai devreme, insa intr-o tehnica de post procesare ce utiliza doar doua culori, oficial intrarea pe scena a filmului color (tehnicolor in trei straturi de culoare) apare exact la sfrasitul perioadei la care ne-am referit in acest episod, inceputul anilor ’30, in plin boom al unei dezvoltari aflate in pronuntat progres



va urma....

Scurta Istorie a Cinematografiei
- episodul 3


Afirmarea


Nivelul atins de film, la capatul perioadei lui mute este unul cu totul remarcabil ; sta marturie « Luminile Orasului » a lui Charlie Chaplin din1931, filmul fanion al genului, care arata limpede cat de mult avansase cinematografia, insa nu cu mult mai prejos marturisesc acelasi adevar: Speedy lui Harold Loyd-1928, Laurel & Hardy Second Hundred Years - Fred Guyol 1927, The General – Buster Keaton 1927, dar si Un chien Andalou – Luis Bunuel 1929, Le sang d’un poete – Jean Cocteau 1930, Greva si Crucisatorul Potiemkin – Serghei Eisenstein 1925, The Tower of Lies – Victor Sjostrom 1925, Patimile Ioanei dArc – Carl Theodor Dreyer – 1928, Napoleon – Abel Gance 1927, Cabinetul Doctorului Caligari – Robert Wiene 1027, Metropolis - Fritz Lang 1927, Greed – Erich von Stroheim 1924, Ulita Durerii – Georg Pabst 1925, Robert Flaherty – Nanook 1922.

Toate aceste productii sunt momente de rascruce si centre de referinta pentru intregul fenomen ale celei de a saptea arte. Sunt ele cele care au ajutat-o sa existe si sa progreseze, sa devina ceea ce ea este azi : parte distincta si indisolubila din viata noastra de zi cu zi.

Toti acesti vizionari au fost spirite alese si increzatoare ce au experimentat, crezand in munca lor. Sigur, astazi privind inapoi oricare din filmele enumerate mai sus ne poate face sa zambim, sau sa credem ca putem obtine mai mult, mai bine si mai repede cu un simplu smartphone...Multi n-ar avea nici rabdarea unei vizionari de la un cap la altul..insa atunci, in zilele alea, fiecare dintre ele au insemnat eforturi uriase si adevarate cascade de creativitate.

La jumatatea anilor 30 cinematograful avea deja o traditie si un fundament artistic, alaturi de cele oferite de tehnica si de infrastructura...era pregatit si solid; nimic nu parea sa ii mai poata sta in cale...Pentru artisti era un taram neexploatat, plin de promisiuni iar pentru investitori o oportunitate deschisa si sigura.

Standardul de film cu sonorul sincronizat si incriptat pe marginea peliculei , alaturi de tehnicolorul in trei straturi de culoare isi intrasera pe deplin in drepturi iar publicul venera deja artistii de cinema fiind gata la mari sacrificiii pentru a nu scapa nicio pelicula noua, pe care apoi fiecare o revedea de cel putin trei ori...

A venit insa razboiul...




va urma....

Scurta Istorie a Cinematografiei
- episodul 4,





Gloria



Razboiul, dar si marea criza de peste ocean, au produs deturnari importante ale cursului pe care se angajase deja cinemaul si l-au fortat pe acesta sa urmeze doua directii pentru care nu aratase prea mare interes pana atunci.

In America fiecare al cincilea cetatean bun de munca e somer. Pe continent industria lucreaza integral, sau majoritar, doar pentru razboi. Banii sunt putini, lipsurile mari, tensiunea ridicata. Cu toate acestea si intr-o parte si in alta, cinematografele sunt asaltate si nu reusesc sa faca fata cererilor.

Cu o remarcabila viteza de raspuns productiile hollywoodiene incep sa se stabilizeze tot mai pronuntat in zona filmelor escapiste: povesti frumoase care se sfarsesc bine, cu eroi pozitivi ce reusesc de fiecare data, comedii, aventuri la capatul lumii si musicaluri.

Timid, genul filmelor propagandistice, ce au ocupat deja piata europeana, isi face simtita prezenta si aici, insa tot ce poate oferii o evadare din realitatea depresiva: monumentale realizari coregrafice, cascadorii de mare spectacol, gangsterismul si plotul de groaza, bufoneriile de vodevil, filmele cu efecte speciale, dar si lungmetrajele de animatie in care imaginatia depaseste orice limita, raman favoritele publicului.

Abia dupa atacul de la Pearl Harbor filmul militant intra in pas de defilare si pe portile studiourilor americane, prin povesti adevarate, pline de eroism, ce se pliaza pe subiecte din jurnalele de actualitati de la care si imprumuta imagini si chiar scene intregi.


Aceste doua directii predominante (escapsimul si propaganda) domina insa perioada si ele favorizeaza un fenomen ce deja exista, ducandu-l pe acesta pe culmi de pe care nu va mai avea sa coboare niciodata : vedetismul.

Daca in state stilul clasic hollywoodian reuseste sa isi stabileasca o puternica identitate tocmai prin diversificarea preocuparilor pe care le inglobeaza si prin asimilarea unor tendinte europene (de care beneficiaza ca urmare a regizorilor ce fugeau din calea razboiului si care aduc cu ei supletea si nota de cultura ce lipsea filmului american) in Europa documentarul si realismul, completeaza propaganda, imprimand tendinte care vor marca filmul european inca lungi decade si de care nu a reusit sa scape nici in prezent.

Incercarile extreme prin care lumea a trecut in perioada 1930-1945 nu au fost o piedica in dezvoltarea celei de a saptea arte, ci doar o reorientare a ei, una ce a prilejuit aprofundarea unor teme fata de care se distantase ori intentiona chiar sa le abandoneze.

Si nu numai in cinematografie, ba chiar in intreaga arta, ori cat de greu ar parea de crezut, datoram razboiului si crizei economice cateva dintre cele mai importante valori ale spiritului uman ; unele de care nici nu ne stiam in stare.


Filme si regizori care au marcat semnificativ perioada sunt : Leo McCarey – Duck Soup 1933 (cu fratii Marx), George Cukor - David Coperfield 1935, Marian Cooper Ernest Schoedsack – King Kong 1933, Walt Disney – Snow White 1937, Tex Avery – Bugs Bunny 1940, Tod Browing – Dracula 1931, Karl Freund – The Mummy 1932, James Whale – The bride of Frankenstein 1935 si Omul Invizibil 1933, Howard Hawks – Scareface 1932, William Wellman – The Public Enemy 1933, Ernest Lubitsch – The Love Parade 1930, Lloyd Bacon – 42nd Street 1933, Michael Curtiz – Angels With Dirty Faces 1938, Robin Hood 1939, Victor Fleming - The Wizard of Oz 1939, John Huston – The Maltese Falcon 1941.


In 1934 Codul Hays interzice aluziile sexuale in filmele hollywoodiene. Ca reactie Frank Capra reconverteste sexualitatea transpunand-o in alte planuri ale narativului si ii sporeste cota de particpare din productiile sale. Apare un curent nou, care prinde bine la public si de unde nu putem sa nu amintim: Frank Capra - It Happend One Night 1935 si It’s a Wonderful Life 1947, Gregory La Cava - My Man Godfrey 1936, Howard Hawks – Twentieth Centuri 1935 si Bringing Up baby 1938, Ernest Lubitsch – Ninotchka 1939, To Be or Not To Be 1942, Preston Sturges – The Lady Eve 1941 si The Palm Beach Story 1942, George Cukor - The Philadelphia Story 1942, William Wyler – Jezabel 1938


Dintre autorii filmelor de propaganda: Ilia Kopalin si Leonid Varlamov – Moskow Strikes Back 1942, Frank Capra si Anatole Livak – Why We Fight 1945, Veit Harlan – Evreul Suss 1940, Leni Riefenstahl- Triumph of Willens 1935 si Olympia 1838.

Iar dintre cei care au impus realismul poetic din Europa: Jean Renoir – La Regle du Jeu 1939 si La bete umaine 1938, Rene Clair I Married a Witch 1942 si Quatorze Juilet 1933, Marcel carne Les enfantes du Paradis 1945, Les visiteurs du soir 1942 si Le Jour se Leve 1939..



va urma..........

Scurta Istorie a Cinematografiei
- episodul 5,





Maturizarea



Perioada posbelica inseamna, aparent, un moment de stationare pentru industria cinematografica. Consumata de atatea pierderi inutile de vieti, de atatea drame traite pe viu, de atatea grozavii, societatea umana se distanteaza de arta preferand in schimbul ei trairea directa si intensa.

Din cel mai indepartat sat si pana in centrul celei mai mari metropole, petrecerile se tin lant, relatiile interumane se strang, se intrepatrund si se adancesc.

Dezmeticirea din bahica euforie se produce mai intai economic, ea absorbind in final preocuparile si grijile cotidiene ce se aliniaza curand intr-o dogma care avea sa nasca consumatorismul. Pe seama afirmarii clasei de mijloc, lumea devine tot mai interesata de bunastare si confort si e tot mai dispusa la compromis pentru satisfacerea acestor nevoi.

Studiourile de film au un moment de ezitare pana sa inteleaga noile nevoi ale publicului si sa isi alinieze oferta la ele. Nu e un tempo pierdut, ci mai degraba unul extrem de bine valorificat; unul ce a permis redirectionarea cinemaului catre cea mai interesanta dintre toate alternativele care i se prefigurau. Asistam in acest punct de stagnare la o intoarcere catre calitate a productiilor si spre utilizarea cat mai eficienta in platou a tuturor tehnicilor cunoscute, dar si de identificare a altora noi.

Scenariile de film, utilizarea unor mijloace de décor, de eclaraj, de montaj, de incadrare si de sonorizare, capata foarte mult in profesionism, iar in cadrul echipelor de filmare apar pozitii corespunzatoare unor specializari noi (light designer, art director, clear head, etc.). Productiile de film se institutionalizeaza si isi deschid portile catre orice fel de investitie si catre orice fel de investitor, iar pe de alta parte, o selectie instituita pe criterii valorice confirmate dupa alte standarde decat ierarhia propusa de incasari, isi face locul autoritar si dictatorial, insinundu-se cu tupeu mai intai in concursuri si festivaluri, pentru ca apoi, prin intermediul mediei sa se impuna definitiv opiniei publice.

Structural, reteaua compusa din case de film, oameni de film si studiouri de proiectie se consololideaza si devine exclusivista, functionand strict numai pe un singur traseu. Apare si o migrare pronuntata a mijloacelor de expresie, segmente intregi de mesaj apartinand dialogului fiind preluate de imagine si invers, pasaje complete ale ambalajului vizual devenind conversatie (atunci cand redarea unor cadre era prea costisitoare, ori greu, sau imposibil de realizat).

Este limpede ca filmul se pregateste sa iasa din adolescenta, dar primul semnal ferm de alarma il trage productia Casablanca (Michael Curtiz-1942) cu Humphrey Bogart, acolo unde atentia spectatorului e disipata pe mai multe directii, care converg insa intr-un singur sens. E o poveste de dragoste intr-o poveste de dragoste, cu un atemporal succes. Din aceiasi forma Victor Flaming preia stafeta si repeta reteta in Ioana D’arc (1948) cu rezultate asemanatoare, dar cumuland si tehnicile ce au contribuit major la realizarea filmului Ninotchka (1939) a lui Ernst Lubitsh (si chiar din To be or not To be, a aceluiasi autor).

Tot in context, o tema originala e lansata de Preston Sturges in Sullivan’s Travels in anul 1941, acolo unde sunt aduse pe ecran, ca pe o satira acida, culisele studiourilor de film americane (..o linie de scenarii ce se va dovedi extrem de prolifica) dar si ca pe o introspectie sumara, specifica varstei a doua.

Contributii substantiale sunt asezate precum caramizile intr-un zid, de Gaslight-ul lui George Cukor (1941), Frank Capra - It’s a Wonderful Life (1947), un fel de remake dupa Christmas Carol-ul lui Dickens, William Wyler - Roman Holiday (1953), cu Gregory Peck si Audrei Hepburn.

Insa momentul fundamental al acestei etape este super filmul lui Orson Welles – The Citizen Kane (1941), o adevarata perla a carei stralucire pare sa eclipseze totul in jurul ei. Welles nici nu vroia sa faca un film, ci doar sa experimenteze tehnici noi care sa permita altora care se pricep mai bine la acest lucru sa avanseze. Insa s-a intamplat sa pice si pe un story fascinant si generos. Legenda spune ca intreaga echipa a fost socata de prima proiectie, ce a depasit chiar absolut orice asteptare. Caci tehnicile de focalizare profunda, de filmari in plonjon, din unghiuri joase, dominatia contrastului clar/obscur si coloana sonora, sporesc emotiile prin contradictia (de alt mare efect) cu montajul sacadat si abrupt (coloana sonora care pentru prima data refuza sa mai ramana doar un accesoriu si preia curajos fraiele unor scene, pe care singura le scoate la capat in cel mai exemplar mod) . Efectiv totul, in acest film, se armoniza si se imbina perfect…


Cinderella lui Walt Dysney (1950), Der Blaue Engel – Josef von Sterenberg (1930-cu Marlene Dietrich), The Treasure of The Sierra Madre (1948 cu Humphrey Bogart), La Bete Humaine – Jean Renoir (1938- dupa Zola, si precursor al filmelor noir), I Married a Witch-ul lui Rene Clair (1942) culminand cu Le jour se Leve – Marcel Carne (1939), care iarasi instiga la o abordare vizuala distincta si personala ("realismul poetic"ce avea sa fie reluat decade bune mai tarziu de alte curente), sunt ultimele convulsii ale perioadei de maturizare a cinematografiei, care se opreste o clipa pe loc, pentru a isi trage gospodareste sufletul…

......si bine face, caci in 1951, Andre Bazin scoate pe piata revista Cahiers du Cinéma (Jacques Doniol-Valcroze and Joseph-Marie Lo Duca sunt coautori si cofondatori).



O revolutie de mari proportii incepe de aici….

Va urma…

Scurta Istorie a Cinematografiei
- episodul 6,

Critica de film



Reasezarea ierarhiilor din toate domeniile de activitate, pe fondul relaxarii minimale si circumspecte, produce importante mutatii si radicale busculari in scarile de valoare. Asteptand asezarea socialului, cinema-ul isi revizuieste pasi facuti in prea mare graba, insa intoarcerea catre sine cauta de fapt resursele necesare pasului urmator..intr-o directie pe care nici macar nu o poate prefigura.

...momentul e benefic…

Pentru consumatorul de arta el e chiar unul de mare importanta, caci aceasta este etapa reinventarii unor genuri, operatiune ce se deruleaza in cascada, din mers, si dupa principiul dominoului, dar pe indelete:

-John Ford il impune pe John Wayne in 24 de filme de mare valoare. Ineditul situatiilor, continuitatea unor tipologii si asocierea desertului cu cadrele lungi reorienteaza perceptia generala asupra istoriei statelor unite, acuzate atat de des ca nu au una. Caci, prezentata asa cum trebuie, cucerirea vestului salbatic este o izbanda la fel de importanta ca miile de ani de istorie a civilizatiei Europene..Pana cand Ford sa reuseasca sa il aduca intr-o noua lumina, filmul western nu s-a insinuat niciodata atat de adanc in "visul american" .

-Fred Zinnemann ridica manusa si adauga genului cel putin doua abordari noi si interesante: musicalul-western (Oklahoma) si westernul psiholgic (High Noon). Mai mult decat atat, Zinnemann e primul care fimeaza in HD (Todd AO -70mm, ecran lat).

- Stanley Donen si Gene Kelly (Singin’ in The Rain), urmati indeaproape de Vincente Minnelli (Gigi, An American in Paris, The Band Wagon), de Robert Wise (West Side Story, The Sound of Music); dar si de Billy Wilder (Some Like it Hot, Sunset Boulevard, dar si The Apartment) preiau de aici si transfera musicalul direct in cel mai important segment al deveniri lui.

- Nicholas Ray (Rebel Without a Cause) vine cu o mediere interesanta, compensand tendintele si deschizand acestora o cale comuna. E un arhitect Ray, asa ca intelege ca nimeni altul spatiile, iar disponibilitatea ecranului lat (cinemascope) e o oferta pe care niciun arhitect/regizor nu o poate ignora. Acuzat de expresionism, cochetand cu noir-ul, cu muzicalul si cu filmul romantic, Ray incarca imaginile si reuseste o fluenta care il face pe Godard sa exclame entuziast in Chaiers du Cinema : Cinematograful inseamna Ray Niholas

Investigatiile lui Wise in zona SF(The Day The Earth Stood Still), fac loc celorlate directii : drama (Shadows – Casavetes ; All That Heaven Allows - Douglas Sirk ; Max Ophuls - Letter from an Unknown Woman) filmul ecranizare teatrala (Elia Kazan – East of Eden, On The Waterfront, A Streetcar Named Desire), filmul angajat (Richard Brooks – In Could Blood, The Last Time i saw Paris, Cat on The Hot Roof), thrillerul (Carol Reed - The Third Man; Henri Clouzot – Diabolique; Otto Preminger Anatomy of a Murder), horrorul introvertit (Alfred Hitchock – Vertigo, Psiho, The Birds, Reare Window), filmul psihologic (Louis Malle – Au Revoir Les Enfantes, Un Condamne a mort s’est echappe, dar mai ales Ascenseur pour l’echafaud), politiste (Jean- Pierre Melville – Le Samurai, Les Enfantes Terrilbles), comedia (Jaques Tati – Jor de fete, Trafic, Mon Oncle), social (Vittorio De Sica – Sciuscia; Federico Fellini – La Strada, La Noti di Cabiria, 8 ½; Luchino Visconti – Il Gattopardo, Morte a Venetia; Pier Paolo Pasolini – Salo a la Centovanti Giornate di Sodoma, Mamma Roma) filozofic (Kenji Mizoguchi – Sansho Dayu, Akasen Kitai; Akira Kurosawa - Ran, Rashomon, Yojimbo).

In paralel, asistam insa la o reformulare a elementului critic, ce se afirmase timid si care isi limitase prezenta doar la nivelul promovarii peliculelor pe care le lua in discutie, ori a barfelor de platou si buduar. El se rafineaza, incepe sa aiba opinie si isi castiga progresiv propria audienta. Daca pana la inceputul anilor ‘40 cronica de film era tratata ocazional si empiric, dincolo de aceasta etapa incep sa apara reviste specializate, iar in spatele lor tot mai constant, apar nume importante ale vietii culturale.

Filmul isi face astfel loc si in alta actualitate decat cea a programului salii de proiectie, iar mesajul cinematografic incepe sa fie explicat marelui public, mai pe intelesul sau. De aceea, adunand mai multe semnaturi celebre intre paginile sale, nu-i niciun fel de mirare ca publicatia Cahiers du Cinéma isi castiga popularitatea aproape imediat, surpriza mare este ceea ce urma sa faca cu ea…


Caci daca filmul a ajuns a saptea arta, in rand cu pictura, literatura, muzica, dansul, arhitectura si sculptura, acest lucru se datoreaza exclusiv acestui periodic, care nu se opreste aici, ci promoveaza si instiga la o revolutie de mari proportii….una care avea sa se numeasca: noul val francez…


va urma,

Scurta Istorie a Cinematografiei
- episodul 7,

Noul Val Francez



Socotit azi “una dintre scolile cele mai organizate si mai coerente din intreaga istorie a cinematografului” La Nouvelle Vague (numele acesta se datoreaza lui Francois Giroud ) se naste reluand conceptul “Kinoglaz” a lui Dziga Vertov din 1922. Anuturajul revistei “La Chaiers du Cinema” ,de care am vorbit in episodul trecut, (fondata in 1951 de Andre Bazin, prin Joseph-Marie Lo Duca si Jacques Doniol-Valcroze), propune o organizare noua a cinemaului prin instituirea statutului de demiurg creator, pozitie ce ar urma sa fie ocupata de regizorul de film.

Generic, curentul este o reactie (de contestare) la efectele filmului comercial, tot mai evidente si tot mai greu de ingerat de latura artistica a fenomenului cinematografic si introduce practic termenul de film de autor. El vine insotit de un adevarat manifest in care camerei de filmat i se atribuie functia de “ochi infailibil” iar tuturor celorlalte componente esentiale al imaginii roluri diferite de cele clasice (camera de fimat poate fi tinuta in mana, coloana sonora preluata in priza directa, cadrele devin lungi, decorurile de preferat cele naturale, lumina opusa eclarajului e acceptata si incurajata, iar prioritatea numarul unu revine surprinderii vietii reale “a societatii nude, a exprimarii filmice dezgolite de fictiune si make-up comercial “ .

Scenariile sunt vagi si cu final deschis, montajele nu se mai supun niciunei reguli, dialogurile contin multe adaptari de conjunctura, iar naratiunea se cere reconstituita. Actorii nu mai sunt obligatoriu profesionisti, iar rolurile nu se mai invata din partituri. Improvizatia devine stapana pe intreaga productie.

Primi critici de film de la “La Chaiers du Cinema” si sustinatori ai curentului, devin rapid primi regizori care promoveaza aceasta orientare. Ei sunt: François Truffaut, Eric Rohmer, Claude Chabrol, Jean-Luc Godard, Jaques Rivette, carora li se alatura Jacques Rozier, Louis Malle , Agnes Varda, si Jacques Demy.

Limbajul cinematografic propus cu surle si trambite este insa unul ermetic, frivol, conventional si superficial, iar dupa marele bum al impactului de piata (1970) curentul esueaza exact in zona din care s-a ridicat criticand, adica in filmul comercial (regizorii fiind pe rand atrasi in capacana rentabilitatii financiare). Nu in totalitate caci din el se desprind firav filmul politic (de stanga), psihologic si cel militant/fantastic.

Filmele Les Quatre cents coups, Fahrenheit 451, Tirez sur le pianist, La nuit américaine ale lui François Truffaut, dar si Alphaville, une étrange aventure de Lemmy Caution, Pierrot le fou, Made in U.S.A., La Chinoise a lui Jean-Luc Godard sunt reprezentative curentului , iar cei doi au fost denumiti: “ the Lennon and McCartney of the French New Wave”.



A influentat puternic cineasti ca:
1.Rainer Werner Fassbinder, Sofia Coppola, Martin Scorsese, Bernardo Bertolucci, Michael Mann, Abel Ferrara, Steven Soderbergh, Jim Jarmusch, Philippe Garrel, Pedro Costa, Edward Yang, Serge Daney, Gregg Araki, Apichatpong Weerasethakul, Wong Kar-wai, Abbas Kiarostami, Leos Carax, Olivier Assayas, Quentin Tarantino, si Steven Spielberg.

si a fost influentat decisiv de:
Luis Buñuel, Ingmar Bergman, Roberto Rossellini, André Bazin, John Ford, Jean Renoir, Karl Marx, Alfred Hitchcock, Robert Bresson, Jean Vigo, Kenji Mizoguchi, Carl Theodor Dreyer, Nicholas Ray, Orson Welles, Charlie Chaplin, Fritz Lang, Max Ophüls, Howard Hawks, Henri Langlois, Marcel Carné, Jean Cocteau, F. W. Murnau, D.W. Griffith, Bertolt Brecht, existentialismul ateu si crestin deopotriva....



va urma