Debaraua cu Simturi

Rica din Obor


Bate vânt pe ulicioară
peste inima amară,
bate vânt prin ţigănie
peste inimă pustie,
vânt uşor de primăvară
cu parfum de domnişoară.
Poci, tu vântule, să treci,
căci focul lor n-o să-l seci
şi nici lacrămile lor
după Rică din Obor!
Îl făceau toţi zurbagiu,
dar altul ca el nu ştiu:
ăl mai prima barbugiu,
cuţitar, caramangiu,
ca un fante de spatiu.
Că nu era nici o fată
de el neamurezată,
nici nevastă cu bărbat
să nu-l fi râvnit la pat.
Şi-avea ochii de migdale
de cătau la el cu jale,
şi-avea ghiersul cântător
de cătau la el cu dor,
Rică - fante de Obor.

Când trecea prin cartier,
avea pasul de boier,
legănat şi nepripit
unde se ştia iubit.

De se lăsa cu bătaie
(că avea dușmani o droaie!),
atunci o făcea de oaie,
că până să scoți cuțitul,
el îți și lua piuitul.

N-avea pe lume păreche:
purta cercel la ureche
și-avea degetu-nflorat
c-o piatră de matostat.

Noaptea, când venea matol,
zicea din gură, domol,
ca un vânt care se duce
în inimă, s-o usuce,
ca steaua tremurătoare
de clipește-n bolta mare.

Uite-l, ăsta era Rică:
el de nimeni n-avea frică,
de nimeni nu se ferea,
cât este lumea de rea!

Şi cum venea într-o seară
senină, de primăvară,
un ţigan mai mărunţel
se tot da pe lângă el:
- "Dă, bă Rică, o ţigare!"
Când căta prin buzunare,
parşivul, cu mâna scurtă,
i-a vârât cuţitu-n burtă.
Rică s-a-ndoit niţel
da' l-a muclit pe mişel
de-a sunat şi baba-n el.

Văicăreală mare-n stradă,
au dat toţi buluc, să-l vadă:
sângele-i curgea şiroi
ca apa dintr-un butoi.
Toată partea muierească
a sărit să-l oblojească,
dar el nu vroia deloc;
se ţinea doar de mijloc
şi şi-a pus o barză-n cioc,
a aprins-o şi-a zâmbit:
- "Ce-o să mor dintr-un cuţit?"
Pân' vin ăi de la Salvare,
mai poci să trag o ţigare!"
Aşa era Rică - tare.

Se cruceau ţiganii toţi,
(mardeiaşi, giolari şi hoţi)
şi ţigăncile-nlemnite
se tânguiau pe şoptite.
Aoleo, ce n-ar fi dat
să-l vază pe Rică lat;
dar el, drept ca pălimarul,
îşi ţinea doar brăcinarul
cu o mână, apăsat
şi umbla în lung şi-n lat
Rică - fante-njunghiat.

Ieşea luna dintr-un nor
roşie ca un bujor
şi bătea un vânt de seară
subţirel, pe ulicioară
ca un plânset în suspine.

Dar Salvarea nu mai vine...

Rică s-a lăsat pe vine
şi s-a-ntins pe îndelete
rezimat de un părete.

Craii toţi, de bucurie,
se făceau că îl îmbie:
- "Vrei Rică, să joci barbutu?"
Dar el tot făcea pe mutul.
- "Spune bă, tot te mai doare?"
El tăcea cu ochii-n zare.
Una, când a dat să-l frece,
a ţipat - că era rece!
Şi când a venit Salvarea
din el mai ardea... ţigarea.

Cântă-l ghiers, lacrimă pică
peste inimă voinică!
Plânge-l inimă amară
că s-a dus în primăvară
ca o apă d-a uşoară
şi ca fumul de ţigară!
Cântă-l ghiers şi du-l departe
pe Rică - fante de Moarte



Miron Paraschivescu

“I know that I have less to live than I have lived.
I feel like a child who was given a box of chocolates. He enjoys eating it, and when he sees that there is not much left, he starts to eat them with a special taste.
I have no time for endless lectures on public laws - nothing will change. And there is no desire to argue with fools who do not act according to their age. And there's no time to battle the gray. I don't attend meetings where egos are inflated and I can't stand manipulators.
I am disturbed by envious people who try to vilify the most capable to grab their positions, talents and achievements.
I have too little time to discuss headlines - my soul is in a hurry.
Too few candies left in the box.
I'm interested in human people. People who laugh at their mistakes are those who are successful, who understand their calling and don't hide from responsibility. Who defends human dignity and wants to be on the side of truth, justice, righteousness. This is what living is for.
I want to surround myself with people who know how to touch the hearts of others. Who, through the blows of fate, was able to rise and maintain the softness of the soul.
Yes, I hustle, I hustle to live with the intensity that only maturity can give. I'll eat all the candy I have left - they'll taste better than the ones I already ate.
My goal is to reach the end in harmony with myself, my loved ones and my conscience.
I thought I had two lives, but it turned out to be only one, and it needs to be lived with dignity.”
Brilliant Anthony Hopkins
and free interpretation of Mario de Andrade’s poem

"Alone, alone, all, all alone,
Alone on a wide wide sea!
And never a saint took pity on
My soul in agony.
The many men, so beautiful!
And they all dead did lie:
And a thousand thousand slimy things.
Lived on; and so did I."

Coleridge, Samuel Taylor, The Rime of the Ancient Mariner



Artwork: 'Rime of the Ancient Mariner', by Gustave Dore