Amestecate !

Poezia pentru care se presupune ca a fost omorat Vadim Tudor!



Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie: Scapă cît mai iute de masonerie!
Numai neamuri proaste, şmecheri, impostori Toţi sînt Mari Maeştri (în a trage sfori).
Poartă şorţ, galoane şi-alte tinichele Plini de semne sacre şi de lanţuri grele.
Ei se trag, cu toţii, din Hiram Abif Ziditori de temple, scrişi în catastif.
Sînt colegi cu Mozart, Franklin, Casanova Şi cu manelistul Jean de la Craiova.
Şi cu Fulgerică, zis şi Bragadel Care face-n spume bere caramel.
Ce solemnitate! Şi ce jurăminte! Toţi sînt Fraţi de Ordin şi de lucruri sfinte!
Plini de importanţă, nimeni nu-i ca ei Au ceva din puiul rumen, cu mujdei.
E o stare bună, de suficienţă Ei au luat caimacul, merg doar la esenţă.
Peste tot au oameni, siguri, la butoane Ei adoră, zilnic, altfel de icoane.
Dumnezeu le este ,,Mare Arhitect” Temple – nu Biserici, ce vreţi mai direct?
Cui jură credinţă, lăcrimînd pios? Forţelor oculte, nu şi lui Hristos.
Toţi vor să parvină, brusc, pe scurtătură Ei vor să răstoarne legile-n natură.
Funcţii şi onoruri aprig sînt vînate Prostul avansează doar pentru că-i Frate.
Eu cunosc prea bine lumea de ocară A masoneriei de la noi din ţară.
N-are idealuri, ci doar interese Intrigă, şi bîrfă, lupte tot mai dese.

Primitivi sînt unii, n-au nici o valoare Nu ştiu nici să scrie, hoţi de drumul mare
Iar de la o vreme, după cum se ştie Şi muieri fac parte din masonerie.
Doamne, ce ridicol! Şi ce degradare! Le priveşte lumea ca pe vrăjitoare.
Sînt femei cu barbă şi cu voce groasă Nu au altă treabă? N-au copii acasă?
Au schimbat şi şorţul de bucătărie C-un şorţ geometric, de masonerie.
Ele joacă rolul unor amazoane N-au feminitate – doar nişte şabloane.
Lume subterană e masoneria Şubredă ca fumul şi butaforia.
N-au zidit o casă toţi aceşti ,,zidari” Ei, de trei milenii, sînt doar panglicari
Ritualuri false, ce s-au perimat Ca o operetă într-un bîlci uitat.
Noi s-avem în viaţă doar un etalon: Împăratul Lumii nu a fost mason.
Templul Lui slujiţi-l, nu un zid surpat Mai e timp să puneţi capăt la păcat…

Un duet de mare valoare scenica...

,,Treisprezece ani de închisoare… Aveam doar o hăinuţă de puşcăriaş. Ne dădeau o zeamă chioară şi mămăligă friptă. M-au bătut… M-au arestat acasă. Nici nu ţin minte anul… Când m-au anchetat am leşinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari şi pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sunt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu laşitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase… Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi.

M-a întrebat un anchetator: De ce ai vorbit împotriva noastră, dom’le? – N-am vorbit, dom’le. – Cum n-ai vorbit? – Păi împotriva voastră vorbeşte tot poporul român. Ce să mai adaug eu? Şi mi-au dat 20 de ani muncă silnică fără motive. Mi s-a prezentat sentinţa de condamnare ca să fac recurs. La cine să fac recurs, la Dumnezeu?

Am fost solicitat, în închisoare, să scriu pentru revista Glasul patriei, ca şi Nichifor Crainic. Mi s-a părut ciudat să fii arestat şi să scrii, să meditezi. Adică să spui: vă mulţumesc că m-aţi arestat! Asta era o porcărie nemaipomenită, să obligi un deţinut să scrie. El poate să-şi scrie memoriile, dar nu pentru tine, ăla care-l persecuţi…

Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de ţăran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs. Şi toţi din generaţia mea au simţit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sunt tâmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit până la moarte. Eu nu ştiu dacă vom fi apreciaţi pentru ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic.

Am o legendă, dar legenda mea nu acoperă ideea de statuie. Nu sunt candidat la rangul de mare personalitate. Oricum, mi-e groază de o posteritate pur legendară. Înainte eram obsedat de ideea rămânerii a ceva după mine. Acum mă mai interesează ce rămâne după mine ca zăpada de anul trecut. M-am fâţâit aşa, un pic, în epocă… Eu nu îmi supravieţuiesc. Ca să rămâi în epocă trebuie să fii genial, or eu am fost numai inteligent.

Definiţia mea este: Petre Ţuţea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţa. Şi convingerea mea este ca suferinţa rămâne totuşi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.’’


(Petre Ţuţea, cugetări memorabile)

Am fost de toate și nimic
Am fost din Totul doar un pic
Am fost și aspru dar și drept
Am fost prezent, am fost absent.

Am mai făcut câte o beție
Am mai pictat o fantezie
Pe la femei am mai umblat
Am fost și sfânt, am fost păcat.

Am fost o emotivă notă
Am fost si pace și revoltă
Am și greșit adeseori
Am și murit de mii de ori.

Am și uitat, am și iertat
Am fost de soare sărutat
Am fost și noapte fără lună
Am mai iubit câte o nebună.

Am fost și cântec și delir
Am fost un zbor cu iz de mir
Am fost delict, am fost și mur
Am fost Desculțul trubadur.

Am fost și uite încă sunt
Aceași mâna de pământ
Același sentiment din lut
Desculț, pe jos, spre absolut.

Olga Riazanova a stabilit un nou standard de frumusete feminina.



Asociaitia membrilor juriilor de missworld, de-a lungul vremi a fost aproape unanima. Acestea sunt proportiile momentului.

George Topîrceanu a fost, … printre altele, iubitul poetei Otilia Cazimir
şi mulţi dintre contemporanii săi au susţinut că aceasta era de fapt
autoarea multora din versurile semnate Topîrceanu. Dar chiar dacă
acesta ar fi adevărul suntem siguri că veţi aprecia această fabulă cu
vagi conotaţii erotice.





Pe marginea unui proverb.

Eu pe domnul Nae, până acum un an,
Îl ştiam că este mare Don Juan,
Căci era de lume foarte cunoscut,
Ca un crai din ăia, tare de temut.
Avusese omul sute de metrese,
Şi-a gustat din taina marilor succese,
Ani şi ani de-a rândul, fără de rezervă,
De-a uimit o lume cum de se conservă
În serviciul acesta permanent de crai,
Căci la orice oră dacă-l întrebai,
Îţi spunea că-i veşnic tânăr şi ferice,
Şi-aştepta o probă proaspătă să-i pice.
Ah, dar asta merge până la o vreme,
Totuşi vrând să-arate, că el nu se teme
De sentinţa vârstei, şi că i-a rămas
Vlaga de pe vremuri când era el as,
A primit avansul, foarte insistent,
Al unei coniţe cu temperament,
Una ce de-o lună tot umbla hai hui
Căci era nebună după… dumnealui,
Prea-i mersese vestea de cuceritor,
Cu superlative, dornic de amor,
Însă ea, coniţa, prea era setoasă
De-o, pardon, şedinţă cât mai furtunoasă,
Căci doar nu degeaba e o femeiuşcă
Care-n chestii de astea geme, ţipă, muşcă,
Din talpă în creştet numai nervi şi spumă,
Şi ar vrea, fireşte, om solid, nu glumă,
Unde să găsească partener la fel,
Şi pe cin’ s-aleagă, dacă nu pe el,
Ea miza, naiva, pe aceste date,
Dar văzu, cu groază, că-n activitate,
Marele, ilustrul, falnicul Don Juan,
Curtezanul public, nu făcea un ban,
Că n-a fost în stare nici măcar să-nceapă,
Darmite să facă şi-o anume treabă,
Cea mai fost pe urmă, nici nu vă mai spun,
Că văzând că dânsul de nimic nu-i bun,
Şi că pierde vremea stând la rendez vous,
Ea să-nebunească şi mai multe nu,
Ca o apucată şi-a intrat în furii,
Şi-aşa în neştire şi-a dat drumul gurii,
Ce alai, ce ceartă, ce scandal cumplit,
L-a’njurat de mamă, l-a batjocorit,
Şi era atât de supra excitată,
C-a sărit la dânsul gata să-l şi bată,
A-ncercat el bietul s-o mai liniştească,
Să-i explice, să se dezvinovăţească
Dacă-n bătălie n-a fost la-nălţime,
N-a fost el de vină, chiar în întregime,
Şi nu poartă singur musca pe căciulă,
Căci bunăvoinţă a avut, destulă.
Dacă însă-n luptă arma nu ia foc,
Arma e de vină, soldatul deloc!
Ea până să creadă vorbele deşarte
Cum că din el vinovată este doar o parte,
S-a decis atuncea, după cum se spune
Să-i reteze vina, ca să se răzbune!
Cu-o mişcare iute, plină de mânie,
Înfăşcând o sabie dintr-o panoplie.
Repezi tăişul, arma asasină
A trecut ca vântul, chiar pe lângă vină
Fără s-o atingă nici măcar un pic
Şi nici el, nici partea, n-au păţit nimic!

Morala :
Ştiţi pricina care l-a salvat pe Nae?
Capul ce se pleacă, sabia nu-l taie!”

...... totuşi nu e adevărat! Practica socială arată, cel puţin în democraţiile occidentale, că valorile sunt selectate până la urmă.
Nu ştiu, eu nu vreau să ofensez Occidentul, dar nu geme de mari oameni de stat, azi.
Asta e adevărat.
Şi nici Statele Unite nu plesnesc de prea mulţi mari oameni de stat.
Să nu provocăm un scandal diplomatic, nu?
Nu. Dar e real! Ceea ce înseamnă că în democraţie numai întâmplarea naşte un mare şef. De pildă, un mare conducător în democraţie a fost Clemenceau, care a condus primul război mondial politic.
Şi a scos Franţa la liman...
Nu, Europa la liman. Nu ştiu dacă el a declarat că cine, până la vârsta de 30 de ani, nu e „progresist“, nu e de stânga şi democrat, n-are inimă, dar dacă peste 30 de ani nu e conservator, e cretin.
Ăsta a fost Clemenceau...
Nu eu! E cineva, nu?

Domnul Ţuţea, aţi fost legionar, aţi îmbrăcat vreodată cămaşa verde aşa cum au făcut atâţia intelectuali români, unii dintre ei chiar recent prezentaţi la Televiziune?

N-am fost niciodată. În tinereţea mea, aşa cum v-am spus, am fost de stânga şi chiar am scos prin anii ’30, împreună cu Petre Pandrea, o revistă care se chema chiar „Stânga“.

Deci, nu numai că n-aţi fost legionar, dar nici măcar de dreapta n-aţi fost.
Ştiţi de unde vine acuzaţia asta? La comunişti, dacă nu eşti cu ei, sau nu mai eşti cu ei, înseamnă că eşti legionar. Eu n-am fost legionar, nici comunist, am fost antihitlerist pentru că ­ne-au luat Ardealul;nu antigerman, ci antihitlerist, pentru porcăria pe care ne-a făcut-o Hitler la Viena. Nu antigerman, pentru că sunt alături de germani care au aceleaşi interese vitale ca şi noi, românii:oprirea expansiunii slave.
Mai există un pericol slav?
Nu, nu mai există:astăzi slavii tind să intre în Europa şi să se subordoneze Europei de Apus...
Să revenim la acuzaţia ce vi s-a adus.
Să-ţi povestesc un fapt interesant. În timpul guvernului Antonescu-Horia Sima, ministrul meu, fostul liberal Cancicov, titularul de la Industrie, m-a propus să fac parte ca expert din delegaţia care pleca la Moscova pentru încheierea tratativelor economice. La Moscova ne-am întâlnit cu Mikoian, care era dictatorul sovietic pentru comerţ exterior. Ce om rafinat putea fi acest Mikoian...Nu ştiu dacă trebuie să spun eu asta, dar Mikoian avea o simpatie deosebită pentru mine, fapt pe care l-a făcut cunoscut şi celorlalţi membri ai delegaţiei. După un timp, când noi am declarat război Rusiei, Grigore Gafencu, care fusese ultimul ministru român la Moscova, a venit şi l-a întrebat pe Pandrea dacă nu cumva eu sunt bolşevic. „De ce, dragă domnule Gafencu?“, s-a mirat Pandrea. „Pentru că la banchet, când am încheiat negocierile cu Rusia, Mikoian închina numai cu Ţuţea şi-i tot dădea înainte cu noroc“. „Nu e, domnule Gafencu“, l-a asigurat Pandrea. „Ţuţea nu e bolşevic, el a fost diplomat“.
Deci, n-aţi fost până la urmă nici legionar, nici bolşevic. De ce acest sindrom legionar la bolşevicii noştri, domnule Ţuţea?
Fiindcă legionarii sunt singurii români care n-au avut la litera „g“cuvântul glumă şi când îi prindeau pe comunişti era vai de cozonacul lor.
Şi reciproca a fost valabilă.
E adevărat, numai că ei nu făceau confuzii...

Hubris ....este una dintre cele mai fundamentale, dar distructive trăsături ale noastre. Există chiar și un nume academic pentru aceasta: superioritate iluzorie. Practic, înseamnă că majoritatea oamenilor cred că sunt mai buni decât sunt cu adevărat, în majoritatea aspectelor vieții. Tindem să ne supraestimăm calitățile și abilitățile în majoritatea a tot ceea ce facem, spunem sau gândim. Tindem să ne supraestimăm abilitățile cognitive, obiceiurile de sănătate, abilitățile de conducere și inteligența.

Chiar credem că suntem mai rezistenți la prejudecăți decât suntem de fapt. Cercetătorii îl numesc „punctul mort al prejudecății”, ceea ce înseamnă practic că ne descriem ca fiind mai puțin susceptibili la prejudecăți decât alți oameni. Dar dacă, de exemplu, 68 la sută din facultățile chestionate de la Universitatea din Nebraska se consideră în top 25 la sută în ceea ce privește abilitatea de predare, iar 94 la sută se consideră ca fiind peste medie, unii dintre ei trebuie să fie nerealişti despre ei înșiși, deoarece numerele pur și simplu nu se adună. Același lucru este valabil și pentru studenții de masterat în administrarea afacerilor de la Universitatea Stanford, dintre care 87% dintre aceștia și-au evaluat performanțele academice peste medie.

Una dintre explicațiile cheie pe care cercetătorii le-au găsit fenomenului superiorității iluzorii este, deloc surprinzător, egocentrismul. Cu alte cuvinte, majoritatea dintre noi suntem prea egoiști pentru a ne vedea în ceea ce suntem cu adevărat.

Hubrisul sau superioritatea iluzorie ar fi amuzant dacă nu ne-ar costa foarte mult. Ne face să credem că îi putem învinge pe ceilalți comercianți de pe piață, dar ajungem să pierdem bani. Ne face să credem că avem șanse mari să câștigăm la loterie, deci merită să cheltuim din ce în ce mai mulți bani pe ea sau pe alte forme de jocuri de noroc, atunci când, de fapt, șansele noastre sunt aproape zero. Ne face să ne angajăm în obiceiuri alimentare nesănătoase, crezând că putem depăși șansele și nu putem fi afectați de alimentația noastră proastă. De asemenea, ne face să asumăm riscuri inutile și neînțelepte pe drum, crezând că nu ni se va întâmpla nimic. Dar oamenii mor și sunt mutilați pentru tot restul vieții din cauza acestor judecăți greșite. Aceste erori nu afectează doar persoanele care le fac, ci și alte persoane, a căror singură „infracțiune” a fost că au fost prezente atunci când a avut loc judecata greșită.

Cu toate acestea, în timp ce egoismul este într-adevăr cauza principală a hubrisului, există un motiv bun pentru acesta și o soluție bună. Simțul unicității este comun pentru noi toți. Fiecare dintre noi este într-adevăr unic și este bine că este așa, cu condiția să folosim corect asta.

Așa cum nu există două celule la fel în corpul nostru, nici doi oameni din organismul umanității nu sunt la fel. Fiecare celulă din corpul nostru este unică, la fel ca noi, deoarece fiecare celulă are o sarcină unică. Când își îndeplinește sarcina, contribuie la întregul corp. Cu alte cuvinte, numai atunci când celula își folosește caracteristica unică pentru beneficiul întregului corp, unicitatea sa contribuie la bunăstarea colectivului, a organismului și devenim sănătoși. Dacă își folosește unicitatea în alt scop decât pentru a îmbunătăți binele comun, devine dăunător organismului și trebuie să fie evacuat din el.

La fel și noi: Când ne folosim de unicitatea noastră în beneficiul societății, ajutăm societatea, care la rândul ei ne susține și exprimarea noastră de sine unică. Când ne folosim unicitatea în orice alt scop, cum ar fi acumularea de avere sau putere, devenim dăunători societății. În acest caz, avem una dintre cele două opțiuni: fie ne schimbăm drumul și ne folosim de unicitate pentru binele comun, fie rămânem așa cum suntem, iar societatea, la un moment dat, ne va elimina. Prin urmare, singura modalitate de a defini pozitivitatea și negativitatea este prin a defini dacă acțiunile cuiva aduc beneficiu societăţii sau îi fac rău.

În prezent, ne folosim în mod clar trăsăturile în mod negativ. Nu este vina nimănui; este modul în care cu toții ne-am născut și cum am fost cu toții crescuți. Cu toate acestea, dacă vom continua acest lucru, ne vom distruge unii pe alții. De fapt, suntem deja la limită.

Pentru ființele egocentrice, considerarea reciprocă nu vine în mod firesc. Prin urmare, educația este un instrument necesar pentru a ne schimba mentalitatea de la „eu mai întâi” la „noi mai întâi”. Dacă aș putea sfătui conducătorii cu privire la cel mai esențial atu pentru țările lor, le-aș spune că educația pentru conexiune este cerința lor numărul unu pentru o guvernare reușită.

Mai ales astăzi, lipsa de conexiune, ura și înstrăinarea distrug totul. Suntem indivizi unici, vom rămâne unici și ar trebui să rămânem unici. Cu toate acestea, dacă nu suntem învățați să ne folosim unicitatea pentru binele comun, unicitatea noastră nu ne va aduce decât vărsare de sânge și moarte, în loc de prosperitate și bucurie.



HUBRIS-UL OMOARĂ !!!