Repere pentru o călătorie reuşită

Ghinea... Stefan Ghinea,  ruda cu Alexandra, devenita prin casatorie (cu lipoveanul Vicol) mama lui Ivan..  Patzaichin.

Oameni peste medie in ce priveste avutul, inca de pe atunci... insa Stefan (Fane pentru amici) a impins lucrurile pana cel mai departe din neamul lor. Se parea ca tot ce atinge se transforma in bani.

Cu lovelele prin anii '70 nu prea aveai ce face, asa ca Ghinea ii ingropa in curtea casei de langa Piata Matache, invelind mai intai teancurile de 10.000 in pergament si apoi stivuindu-le in cutii din plastic confectionate pentru transportul branzei. Nu isi refuza nimic, dar nu avea voie sa bata la ochi, caci regimul era foarte vigilent, iar legea veniturilor ilicite facea ravagii printre mai micii si mai marii afaceristi.


Familia lui din Bucuresti era compusa doar din sotie. O persoana stearsa, cu un trecut echivoc, care acum nu ii iesea din cuvant si nu indraznea nicio initiativa. Se spunea ca e experta in arta amorului insa era si usor tampa, caci intr-o zi dorind sa sadeasca cativa arbusti si, uitand de comorile de sub stratul de flori din fata casei, a angajat doi vlajgani de la tarabe sa se ocupe cu plantatul... Cand astia au nimerit una dintre comori, au desfacut-o cu grija si i-au golit lacomi continutul in doar cateva secunde... Apoi au disparut.

Cum erau oameni fara caracter, au facut un pustiu de bine si au dat o anonima la militie, iar mai tarziu dupa niste ani s-au intors flamanzi si au spart casa... care avea in living un seif vienez de toata frumusetrea. S-au chinuit cu el o noapte intreaga fara sa observe ca una dintre chei se afla pe masa din mijlocul casei, intr-un fel de scrumiera cu un glob pamantesc deasupra, in care au si stins cateva tigari fumate cu naduf. Desi inauntru erau valori greu de imaginat (aur pietre si valuta) banditii au plecat cu coada intre picioare.

Desi azi pare greu de crezut Stefan Ghinea se imbogatea predominant din traficul cu alimente. Aria lui de actiune cuprindea intreaga tara, iar prin contrabanda de la gurile Dunarii, ii depasea de multe ori si granitele. Avea un stil unic de a evolua, spre exemplu, pentru comertul ascuns cu sturioni si icre negre devenise ad-hoc pescar amator, pentru vanzarile de carne devenise ajutor de cioban si parlagiu la abator...ca sa poata vinde tigari straine se angajase la distributia presei, gestionand un chiosc anonim de pe Calea Ferentari.. avea intotdeauna un cover perfect.

Reclamatiile pungasilor au avut efect doar atat cat a trebuit. Cei insarcinati cu perchezitia au primit cote rezonabile din ce au gasit si au tras concluziile necesare abandonarii cazului. In plus i-au devenit clienti abonati la intreaga oferta.

Ghinea a murit bolnav, cu putin inainte de revolutie. Sotia, ajunsa pe la 50 de ani, s-a recasatorit in mare graba, iar proaspatul ginere (de numai 28 de ani) a reusit sa valorifice depozitele predecesorului, investind puternic in haosul legislativ de dupa '90 (azi fiind unul dintre personajele de prim plan ale vietii politice).

Cu Ghinea si consoarta sa, ai mei (cu noi la remorca), au petrecut un concediu minunat in Eforie Nord, la o gazda. Excursiile in delta erau aproape zilnice, iar vremea a fost minunata. La intoarcere tata a facut socoteala ca pe durata sejurului s-au cheltuit mai multi bani decat castiga el intr-o jumatate de an...Si tata avea pe vremea aia un salariu urias. Noua...noua copiilor ni s-au facut toate poftele in zilele alea.

Imi amintesc cu mandrie de Stefan Ghinea si ma bucur ca l-am cunoscut.
Era reprezentativ pentru mentalitatea de "smecher" , una ce pastra vie o anumita latura a vietii din comunism...ceva vecin cu "speranta" in alte posibilitati ale succesului.

Pe la inceputul Secolului XX, Satul Bologa, Comuna Poieni, Districtul Huedin (actualmente Judetul Cluj), era locuit in majoritatea lui de doar doua familii: Potra si Merca. Increngaturile devenisera abracadabrante, foarte multe fete Potra casatorindu-se Merca, pentru ca generatia urmatoare de fete Merca sa se casatoreasca inapoi Potra. Una peste alta asezarea era plina de o imensa familie (circa 50 de gospodarii) in care nimeni nu mai putea spune cu exactitate cu cine, cum si in ce fel se inrudeste.

Cand cariera de piatra a inceput sa capete interes, atrasi de castigurile promise, in zona si-au facut aparitia tot felul de zilieri, cei mai multi din oltenia si moldova. Plecau la fel cum veneau, caci nu se putea integra in felul de viata al ardelenilor si nici acestia nu ii ajutau cu nimic, privindu-i cu circumspectie si reticienta.

Gavril, venea insa din apropiere, de pe la vreo 40 de km distanta. Era un flacau zdravan, voinic si plin de voie buna. A fost asimilat aproape imediat, iar confirmarea acceptului a sosit prin faptul ca satenii i-au dat repede un nume/porecla, asa cum obisnuiau sa faca doar cu ai lor. I-au spus Bilă, pentru ca avea capul rotund si fara niciun fir de par si i-au mai adaugat si un Tituchii in coada, intrucat vorbea foarte des despre tatal sau pe care il venera.

Gavril Bila Tituchii a intrat mai intai ca argat la Ghiurca Borzului si peste o vreme s-a insurat cu Irina Tilichii. Prin ’35 a batut palma cu bunicul meu proaspat devenit investitor, el realizand la marginea satului un mare atelier de tamplarie.

Bila Tituchii a fost numit sef de productie si se ocupa strict cu organizarea celor care munceau, fara sa participe in niciun fel la gestionarea afacerii, ori la intocmirea hartiilor.


Pe perioada ocupatiei hortiste stabilimentul a fost rechizitionat, iar Gavril investit oficial cu puteri decizionale absolute. Atunci a invatat, fortat de imprejurari, sa administreze. Pana sa se clarifice situatia de dupa eliberare, au sosit comunistii aducand cu ei nationalizarea.

Bunicul devenise legenda pe toate planurile, in timp ce ucenicul sau se acomoda cu lejeritate oricarei noi carmuiri. S-au revazut prin ’47 cand o concilierea amiabila a esuat grotesc, Bila Tituchii asmutind cainii pentru a ii alunga pe evaluatori tocmiti de instanta.

A apucat sa se si privatizeze dupa ’89, iar in 2005, la 99 de ani s-a stins brusc marturisind in fata preotului ca are pe constinta pacatul de a il fii inselat pe primul sau partener.. si binefacator.

Ca sa plece impacat, a lasat cu glas de moarte instructiunea ca toate utilajele initiale ale fabricii, acum doar niste ruginaturi stivuite de-a valma intr-un sopron, sa ii fie redate bunicului.

Prezent la inmormantare, mosul meu (foarte bolnav si el) nici macar nu a vrut sa vada mostenirea anuntata, ci intr-un cuvant lapidar declamat agale la capatul sicriului, i-a comunicat decedatului ca a renuntat de mult la toate activele ce i-au apartinut.. si a observat in treacat ca dupa toate, minciunile, ticalosiile, eforturile si compromisurile facute, Gavril Bila Tituchii a plecat de pe lumea asta tot cu mana goala.... dar cu sufletul intinat.

Dumnezeu sa il ierte si sa il ... "hodineasca in tigna'' ....

Cum au reactionat aia de la inmormantare, ca nu-i frumuos sa ii vorbesti de rau pe morti chiar de la capataiul lor, mai ales in ardeal ?

Bila Tituchii era foarte popular. L-am cunoscut personal si chiar daca veneam cu pareri preconcepute de povestile din familie, mi-a placut de el. Era şugubăţ.

Sigur ca satul ii era ostil bunicului ce aparea in ochii sai ca un asupritor, sau mai exact ca un exploatator. Uitasera ca el a creat afacerea, ca el a bagat banii si ca toate de acolo ii apartineau de drept. Era vazuta numai harnicia argatului si buna-vointa sa fata de comunitate, exprimata in mai multe randuri ba construind moca un gard la biserica, ba reparand pe propria cheltuiala magazinul cu de toate..

De aia buni nici nu a dorit sa isi mai recupereze proprietatile care ar fi fost foarte greu de utilizat intr-un mediu ostil, la varsta sa... caci noi, urmasii, ne declinaseram interesele.

Dar ca sa raspund precis: NU !... surprinzator, cei prezenti la funeralii nu au amendat discursul, ci l-au primit cu respectul cuvenit. Da bine sa amintesti de vremelnicie in opozitie cu lacomia la o ingropaciune... cred ca oratorul a si mizat pe asta.

Interesanta rubrica.
E jurnal cu amintiri ?
Putem participa si noi, cu expiratii nostrii ?

Desigur Musiu Autentikov... e un topic deschis, ce astepta cu mult initeres participarea oricui.

Intre toate chipurile istorice si capetele antice care s-au pastrat in panteonul umanitatii prin diverse fapte, atitudini, teoriii, inventii, ori descoperiri, cel mai de neinteles personaj, ramane pentru mine Nicolae Balcescu.

Fiul pitarului Barbu și al „serdăresei” Zinca Petreasca-Bălcescu, apartine unei familii numeroase cu doi frati, Costache și Barbu și trei surori: Sevasta, Eleni și Marghioala. Sunt os boieresc si nu au probleme de ordin financiar, iar nivelul social este chiar peste aceasta conditie de mijloc, asa ca educatia elevata si de calitate e aproape un lucru firesc. Normala imi pare si dragostea pe care tanarul Nicu o dezvolta pentru istorie si care s-ar fi putut lesne rasfrange peste oricare alt domeniu.

Implicarea inca din primii ani ai adolescentei in mediile progresiste, e iarasi o alegere ce pare sa tina de modernitatea vremurilor sale, mai mult decat de convingeri, ori de pasiuni; insa implicarea la numai 19 ani in Complotul Filipestilor intrerupe sirul actiunilor cu explicatii "natural omenesti". E o faza de alienare in care sentimentul datoriei fata de tara se substituie galopant fiintei si nevoilor spirituale.

Nationalismul exacerbat ca si populismul extrem sunt metehne comune perioadei de care discutam, iar patriotismul inflacarat era si el o "boala" frecventa, insa spre deosebire de Garibaldi, Lamartine si atatia alti iubitori de tara, la Balcescu totul se petrece altfel. Este organic...visceral.... anatomic.

Cand trece pragul varstei de 25 procesul de metamorfozare e complet, personajul devenind imposibil de inteles pentru toti ceilalti. E limpede doar idealul care il stapaneste si in cel mai neinsemnat gest, in rest ??

Confuzia din jur este atat de mare incat comunistii lui Petru Groza il revendica ca pe un precursor, Nicolae Iorga il considera initiatorul sistemului capitalist in principate, iar majoritatea istoricilor dezimplicati sunt de parere ca rolul sau in formarea Romaniei moderne este unul marginal si de convenienta.

Cu totii sunt de acord ca a fost o figura proeminenta a revolutiei de la 1848, cei mai multi considerandu-l insa pe un glas soptit: nebun. Oficial natiunea ii pastreaza un respect rezervat.

Eu il percep ca pe cineva diferit esential fata de toti ceilalti, fara a il putea defini, macar in linii generale.
Dragostea lui pentru aceasta tara, care este una intima si profunda (il banuiesc chair ca se impreuna carnal destul de frecvent cu Romania) este pe cat de bizara, pe atat de frumoasa si de inaltatoare.


Nicolae Balcescu, fara nicio indoiala un smintit, a fost capabil de o iubire nemaipomenita indiferent catre cine s-a indreptat ea.. De la Beatrice a lui Algheri, la Julieta lui Shakespeare, Pocahontas lui Otto Schmid si Esmeralda lui Quasimodo; De la Cresida lui Troilus, Isolda lui Tristan, Cleopatra lui Cesar... si inca multe alte amoruri definitive, nimic nu se compara cu felul sau de a adora...

La 33 de ani, pe moarte si in agonie, singurul cuvant pe care il mai poate articula cu mari eforturi, e repetat pana la ultima suflare: "Romania, Roamania....Romania " -  Ma... chi sara quella ...??  intreaba una dintre femeile care ii stau la cap, in garsoniera saracacioasa in care revolutionarul sta sa isi dea duhul.  Certamente la  sua moglie.. raspunde sigura pe sine a doua persoana aflata in incapere... pentru ca sunt doua ingrijitoare straine care il petrec din viata asta...si e alta tara...

Ma gandeam la Anca Dumea, o fata cu inclinatii spre studiu si din cale afara de evlavioasa. Cu un tata sef de aprozar si doua mame (intre care cea "de drept" era asistenta medicala, iar sucesoarea cofetareasa) Anca a urmat un curs evolutiv greu de imaginat.

Cand am cunoscut-o eu se antrena intens pentru admiterea in invatamantul superior. Ezita intre doua directii diametral opuse "fizica-atomica" si "filologie"... pana la urma le-a urmat pe amandoua... cu brio. Era stapanita de setea imensa pentru cultura si am fost bucuros ca mi-a permis sa o insotesc la toate cursurile alea deschise de la Universitatea Populara.. de a caror existenta, in absenta ei nici nu as fi aflat vreodata.

Dumea era si foarte atractiva, insa neglija ostentativ dimensiunea asta a sa.

Toate diplomele acumulate, felul binevoitor de a interactiona, dublat cu ambitia de a reusi ii promiteau o cariera sigura si importanta... insa ceva s-a intamplat.

Brusc si din senin Anca Dumea s-a calugarit. De fapt cred ca a trecut la islam sau ceva, caci umbla imbracata ca femeile arabe si avea acea atitudine definitorie a habotnicilor.

Cam prin aceasta perioada ne-am reintalnit accidental pe drumul de la statia de autobuz  spre casa. Am salutat-o si am intrebat conventional: "ce mai faci" ?...  "ma grabesc" a fost raspunsul si a si demarat din loc.

Dupa mai multi ani de ratacire, s-a maritat cu un tip sters si a dat viata la mai multi copii (sase, sau sapte imi pare).
Era complet izolata, nu vorbea cu nimeni, nu socializa si refuza constant orice contact cu trecutul ei academic.
Devenise prin definitie casnica.

In zilele ei, intr-o seara agitata din toamna anului 1985, pe cand se straduia cu calm si abilitate sa ma faca sa pricep implicatiile pe termen lung ale mecanicii cuantice, am fost sigur ca am zarit in ea o alternativa plina de speranta a planetei... poate chiar a universului... Anca Dumea m-a invatat in noaptea ce a urmat semantica cuvantului "incredere".

Oare ce a deturnat-o din drumul sau ??

Adevarul e ca Ferenz Rubert Zotta era ceangău. In zadar incerca el sa scape de acest trecut dubios vorbind minute in sir despre originea greceasca a numelui Zotta si degeaba arata tuturor o poza ingalbenita de vreme, in care mai multi domni spilcuiti din secolul trecut, in frac si papion, stateau relaxati la o masa bogata, spunand ca acolo ii  sunt strabunicii.

Era ceangău si pace, iar latura tiganeasca a neamului sau rabufnea mai mult decat evident in limbaj si in majoritàtda gesturilor care ii insoteau vorbirea. Pe de alta parte, nu erau putini, cei din sat care pretindeau ca stiu de la mosii lor, cum venirea din Moldova a primilor descendenti ai Zottenilor s-ar fi facut in carute cu coveltir din rogojina si cum asezarea s-a luptat din rasputeri sa nu ii primeasca pentru ca erau rai, violenti si ciorditori.

Ferenz Rubert Zotta nu mostenise tarele aste, dar se facuse remarcat in sat ca un mare fustangiu si trecea drept un aprig amant. Toate aventurile sale incepusera in forta si sfarsisera in scandal, la ultima dintre ele, amorezul alegandu-se cu capul spart si cateva saptamani de spitalizare, dar si cu unele sechele care ulterior aveau sa ii cauzeze moartea...

Pana sa se aseze printre predecesorii lui, a fost nevoit sa strabata o perioada destul de lunga in confuzie si sminteala in pauzele careia straluceau momente izolate de surprinzatoare luciditate.

Casa familiei fusese ridicata pe o coasta de deal ce se termina abrupt intr-un rau. In anul 1964 ploile de primvara au durat neintrerupt 18 zile, iar ca urmare pamantul de pe versant a inceput sa plece la vale. Ca sa stavileasca alunecarea si sa devieze apele ce veneau puhoi, Zotta s-a apucat sa faca un perete protector. A inceput lucrul la el imediat ce vremea i-a permis, iar dupa ce a ispravit cu partea care ocrotea casa, a continuat in ratacirea lui sa mearga mai departe... Satenii l-au lasat. Pana la urma lucrarea era in  folosul comunitatii, chiar daca terenul pe care construia de la o vreme apartinea deja altor proprietari. Una peste alta, ceangăul a realizat un zid lat de circa 15 cm, inalt de 100 cm si lung de aproximativ 300 de metrii.

Dupa inundatiile masive din 1970, valea s-a sistematizat si totul a fost acoperit cu un lac din care isprava ceangaului iesea la suprafata pret de vreo doua palme. Atat de ingust precum era, zidul devenise singura poteca pe care puteai taia intinderea de ape, din vatra satului si pana la sosea, altfel ocolul insemnand mai bine de un ceas.




Cand am ajuns in zona m-am amuzat teribil sa privesc coloana aia de tarani care faceau o echilibristica ilara si de neinteles, cu tot felul de papornite si bagaje unul mai caraghios ca celalalt, si care din departare pareau sa se deplaseze precum Isus pe luciul iazului.

Am aflat istoria de la un mucalit al locului care il luase de suflet pe Zotta, o leguma de acum, asezata intr-un colt al incaperii si incapabila de vreo reactie...Chiar si asa, nebunul a mai apucat sa aduage la finele relatarii: i-am facut sa se poarte ca-n viata... sa vada primejdia din fiecare nou pas...  sa mearga ca pe ace...mai da-i in ma-sa de parliti..


nu stiu daca mai exista, insa multi ani cararea s-a numit "muchia lui zotta"...

Hey Dude, n-a mai expirat nimeni ??

... olista intreaga, and counting

urmeaza:

Mai, ai sa razi, dar acum cateva zile m-am trezit imaginandul pe Gavrila Bila Tituchii

In braseria Romanta din statiunea Neptun, Vali Vartejanu a avut atunci numai cateva minute ca sa ia o decizie vitala. Putea sa intre de unul singur, sau poate sa scape de puscarie dand in primire intregul sistem. Fara sa ezite a luat cauza pe numele lui si a primit sase ani. I-a facut pe toti, ca asa era atunci.

Vali nu stralucea prin prietenie sau prin amabilitate. Era seful bufetului, iar bufetul era una dintre cele trei sectii ale restaurantului (alaturi de bar si de bucatarie). Bani negrii se faceau introducand in circuit alimente de alta provenienta, furand la cantar, ori, cel mai frecvent, materializand plusurile rezultate de la sistemul cu circuit inchis al turistilor (cantina si cartela).

Controalele erau mixte: militia + inspectori ai consiliului popular si se intamplau rar.  
De cele mai multe dati te puteai intelege, insa in ziua aia n-a mers.

Pe holuri, in vestiar, in birouri, toti erau cu sufletul la gura asteptand reactia lui Vartejanu si posibilele consecinte imediate. Cand l-au ridicat cu catuse la maini, in drum spre duba, a apucat sa faca un semn complice cu ochiul Responsabilului. Era de bine pentru toti ...


Dupa sase ani s-a intors erou si cei care mai lucrau inca in carciuma aia l-au sarbatorit ca pe un nemaipomenit personaj de legenda. Caty, contabila, intr-un exces de emotie si-a pus chiar si poalele in cap, exact acolo, pe masa unde mancau ospatarii in pauza.

Nu stiu cate a trebuit sa indure Vartejeanu la zbârnă, dar pot spune ca aura dobandita in civilie a meritat multe din umilintele indurate. Rar am vazut o persoana mai respectata.


Azi Vali Vartejanu odihneste la Belu.
A fost dorinta lui de o viata, sa nu fie inmormantat in alt cimitir.

Crangasi. Cele mai vechi atestari documentare coboara existenta unei comunitati pe aceste locuri inca de prin anul 370 dupa Hristos. In 1835 el e confirmat prin  cartografiaterea a cinci gospodarii ce apar distinct  intr-o lucrare de specialitate. Putem vorbi de un cartier, in adevaratul sens al cuvantului, abia dupa 1952, cand orasul a fost oficial impartit in zone administrative.

Cartierul Constructorilor prelungire a Crangasilor incepe insa sa ia nastere abia dupa 1960, printr-o explozie de amenajari ce cuprindeau blocuri centre comerciale, scoli, dispensare, restaurante si cateva obiective industriale.

Scenariul, care s-a tot repetat la indigo pana tarziu dupa 1980, a fost urmatorul: un bloc se termina si ramanea o vreme cu lanturi si lacate pe usi. Treceau cateva luni bune, apoi, intr-o buna zi, un camion cu mobila oprea in fata scarii si incepea sa descarce. De la el si pana la ultimul locatar mutat, nu dura mai mult de trei saptamani. Apoi, dupa un anotimp (vara, iarna, cum se nimerea), noul stabiliment avea deja o identitate, iar cei care il ocupau pareau sa se cunoasca intre ei de cand lumea.

Cine erau ? Greu de spus... Persoane care se descurcau prin hatisul legilor ce ordonau atribuirea de apartamente. Veneau de peste tot, din tara, ori din Bucuresti. Erau de toate conditiile si de toate callitatile, din randul activistilor de partid si a boschetarilor sprijiniti social, deopotriva.

Cand m-am pus sa evaluez nivelul celor ce se stabilisera in blocul nostru, am constatat cu surprindere ca cea mai interesanta familie era de departe una ce parea a fi sub-modesta si de tigani.

Desigur aveam si cativa ingineri, chiar un director de fabrica; doua asistente medicale, un croitor de lux, cativa sefi de magazine... Insa cea mai importanta parea sa fie aceasta sirpe: Țânțu, despre care se credea ca ar fi de origine tatareasca, dupa aspectul mongoloid al fetei. Tatal Țânțu sustinea ca numele era de provenienta Moldoveneasca. Ca in Chisinau el ar avea chiar o larga circulatie si toti vecinii l-ar fi crezut daca nu ar fi existat si al doilea nume: Ciulan....

Ei asta l-a pus pe ganduri pe profesorul de istorie de la scara B, etajul IV, care intr-un elan disproportionat cauzei, intrigat de sonoritatile bizare ale identitatii familiei nevoiase a inceput sa faca un studiu documentat, chipurile “din amuzament”.

Cum dl Țânțu era un consumator patimas ce isi satisfacea zilnic viciul, nu s-a pus niciun pret pe declaratiile sale din capul locului. Insa anumite inflexiuni din vorbire ca si o particularitate vadita a modului de a gesticula au contat. In scurt timp si cu sprijinul celor de la Militie, domnul universitar Teofil a dovedit destul de clar ca Țânțu Ciulan este defapt Tan-Chu Xiulan copil roman, nascut dintr-o familie de chinezi aciuita in Braila si ramas orfan la scurt timp dupa.

Trec peste amanunte caci azi am vrut sa amintesc despre Țânțu Lucica, fiica mijlocie a familiei, de care m-a legat o prietenie periculoasa in perioada studiilor primare. Tan-Chu Li-Chang, cel mai probabil era o fata mignon, tare firava, extrem de delicata si cu un bun simt ce contrasta puternic cu modul general de a fii a celor din tagma Țânțu. M-a initiat in felul de a ma purta cu o fata si povetele au functionat.. in toate sensurile.

Am uitat sa spun ca, daca in ce priveste descendenta tatalui existau mai multe supozitii, mama era rrom getbeget, dincolo de orice dubiu si ca Lucica era mai mare ca mine cu patru ani.

In mai putin de doua decade de cand ne-au devenit vecini, tatal si mama Țânțu au murit de diverse boli, singurul fiu a parasit scoala de corectie doar pentru a intra putin mai tarziu in puscarie, mezina familiei a disparut pur si simplu, iar sora cea mare a suferit un groaznic accident ce a mutilat-o pe viata, obligand-o sa isi petreaca tot restul zilelor intr-un sanatoriu.

La revolutie, buna mea prietena Tan-Chu Li-Chang a emigrat in Franta si de acolo in Islanda. Recent am aflat ca este o mare comercianta care a reusit in afaceri si care inoata in bani.

...mi-ar fi placut sa ii pot zice hello, insa ar fi nepotrivit sa o caut.

Ar putea crede cine stie ce... presimt asta, pentru ca e tocmai ea cea care m-a invatat cum trebuie sa ma port cu fetele...


Vorba lui Chang "unele lucruri, chiar ca nu se face..."

....pai daca tac'su isi amintea o altfel de descendenta ? .. si cum i-ar fi dat prin cap sa isi numeasca fiica cu un nume adaptat din chineza, daca el nu se stia chinez ?

Povestea asta a ta are multe gauri.
O adevarata strecuratoare.

Kavarna a scris:    ....pai daca tac'su isi amintea o altfel de descendenta ? .. si cum i-ar fi dat prin cap sa isi numeasca fiica cu un nume adaptat din chineza, daca el nu se stia chinez ?

... .. transcedental... prin asceza... si ereditate a intelectului colectiv...

Povestea asta a ta are multe gauri.
O adevarata strecuratoare.

Exact... taman pentru ca nu e decat o poveste.
Numele personajului central este Țânțu Lucica.
Tan-Chu Li-Chang nu e decat o speculatie neasumata de nimeni.

Mai trebuia sa adaug ca Lucica nu era nicio frumusete, asa cum probabil ti-ai imaginat.
Intre chinezoaice si japoneze e o diferenta considerabila, iar intre chinezoaice autentice si cele pe jumatate tigan, exista inca si mai multe..

Exista insa componenta de baza pe care am si marsat in intreaga istorioara: bunul simt, adiica ceva ce aceasta fata, indiferent de predecesorii sai, de educatie de mediu familial, o avea in canditati industriale.

Marciuc Elena, sau mai corect Rața. a fost o tiganca trecuta de 40 care a functionat ca femeie de servciu intr-o fabrica de tricotaje din Bucuresti. Cu fata prelung alungita in jurul nasului, cu ochii mici, infundati si distantati pana aproape de urechi, cu un mers leganat si o lombara extrem de curbata; dar si cu un mod de a comunica ce avea intonatii si descresteri aleatorii, fara legatura cu replicile, porecla atasata era absolut perfecta;

Marginalizata si luata constant in zeflemea,  Rața insemna pe fond o imensa institutie alcatuita din frati, surori, cumnati si nepoti, adanc infiltrati in toate sectoarele economiei socialiste, cu scopuri interlope.

Puteai de exemplu procura prin ea cele mai greu de gasit produse, insa pe un pret adecvat eforturilor necesare obtinerii lor de maniera ilicita (de la alimente diverse, la tigari straine - cel mai des; si pana la autoturisme, excursii in strainatate, sau televizoare color, la care se statea in rand pana timp de doi ani).


****

In vremurile alea, prin deschiderea comunistilor romani fata de cinematografia sovietica, ajunsesem sa fiu un mare fan al literaturii ruse clasice, din care nu reuseam sa ma eliberez. Frecvent erau prezentate acolo escapadele "la tigani", in care nobili, aristocrati, ori burghezi, credeau cu tarie ca metoda terapeutica impotriva depresiei ..si la care apelau constant.

Asa i-am devenit client Raței, pentru ca in diversitatea ofertei sale infinte exista si acest pachet, iar pe atunci localurile de consumatie inchideau devreme, erau monitorizate atent, aveau marfa putina si proasta (indoita cu apa, cand venea vorba de bauturi) si nu furnizau niciun oficiu conex (lautari, program artistic, dansuri, etc. - nu ca as fi avut vreodata nevoie de asa ceva).

Asezamintele rromanesti, organizate prin mahalale, aveau in schimb înlesniri multiple, garnisite cu tot ce trebuie si abundand in produse din gama cea mai cautata pe piata: bere straina poloneza sau ceheasca, alune - arahide, creveti, batog, ghiudem, masline, telemea, sardine.... tambalagii, acordeonisti, guristi si vilonisti de toate taliile si pentru toate buzunarele. Existau si servicii sexuale diverse, care in "epoca de aur" insemnau o mare raritate...

Nicaieri  nu chefuiai mai bine...


*****

A fost nevoie de un accident stupid, ca sa aflam dimensiunile retelei ce ii statea in spate. Un stivuitor manevrat gresit prin curtea intreprinderii a lovit-o superficial, insa marfa transportata s-a prabusit de-a valma peste victima cazuta la pamant (mai mult teatral).... Ranile provocate prin presare erau deosebit de grave, iar la ele s-a adaugat si nepriceperea binevoitoare a celor ce au sarit sa acorde primul ajutor.

Dupa mai multe zile de coma, in urgenta, Rața s-a stins fara sa apunce sa afle despre amploarea cercetarilor declansate prin rubedenii, prin "mijloace specifice" lumii suburbane, ce incercau sa identifice un vinovat si sa il faca sa plateasca.

Era o manevra atat de periculoasa incat militia insasi s-a ocupat de relocarea stivuitoristului in alt colt al tarii, cu intreaga familie, pentru a il proteja.

Amenintarile si unele represalii (incercarea de a incedia magazia de produse finite), au ajuns insa pana la conducerea fabricii, nevoita sa accepte pe final plata unor daune si angajarea pe posturi caldute a mai multi membri din clan (pentru ca acesta sa isi poata forma ulterior un succesor al Ratei)...



Marciuc Elena. Dumnezeu sa o odihneasca, caci pana la urma a fost o persoana care livra rezolvari...

Pentru ca nu s-a impacat niciodata cu numele de Vasile, pe care il gasea rural si nepotrivit, Dume (Vasile) a trait o mare bucurie atunci cand prietenii de batut mingea au catadicsit de l-au poreclit "Patalama" si chiar a inceput sa se recomande in felul asta.

Despre semnificatia termenului ? Dume credea ca are un alt sens, insa nici nu s-a preocupat prea tare de asta fiind intr-o prima faza multumit doar de sonoritatea sa aparte.

Mai tarziu cand a inceput sa priceapa ca Patalama nu e sinonim cu Diplomat, iar nu i-a pasat. Avea deja asigurat un drum in viata iar principalele tinte: casa, familie, copil, erau deja atinse.



*****  

Fara pretentia de a fi cea mai cuminte fata din cartier Carmen Buhaianau avea un iubit cam molău, caminist, original din Deva si un ibovnic ocazional in prietenul meu cel mai bun Dragos Marinescu; Era in acelasi timp sora dragutei mele si din toate aceste  motive devenisem confident si partas al secretelor ei.

Prin '74, cu prilejul unei invitatii la o participare expozitionala de fotogtrafie, i-am cerut lui Carmen sa imi pozeze intr-un proiect in care doar silueta ar fi urmat sa i se distinga. Era insa necesar ca pictorialul sa se realizeze in conditii de studio, Carmen sa renunte la o parte din haine, iar sedinta sa se repete de cateva ori, pe masura ce intram in posesia unor alte aparate, intrucat incercam sa utilizez mai multe tipuri si formate; Carmen era voluptoasa si avea un par blond natural, care ii aluneca pe umeri in niste zulufi de mare efect... Ar fi fost perfecta pentru ce planuiam.

Pana la urma cea mai grea dintre probleme s-a dovedit a fi identificarea unei locatii in care sa amenajam studioul si asa am ajuns la Patalama, al carui parinte detinea un garaj improvizat ce ar fi putut servi cauzei. Sa-il convingem a fost doar o formalitate.

Spre surprinderea generala (un astfel de shooting se realizeaza de o echipa, iar dintra noastra faceau parte sora lui Carmen drept cosmetician,  nepoata mea ca dressing attendant si Patalama ca luminist) modelul s-a arata foarte dispus sa se ofere nud, o atitudine ce imi convenea la superlativ, dar care ridica serioase impuneri de anonimat, caci exista riscul exmatricularii fetei.

Lucram asadar undercover si cum nu eram priceputi la asta, am fost descoperiti pe la a doua repriza de un vecin clevetitor atentionat de reflectoaeler ce bateau pe oberlihtul garajului. Acesta se ridicase pe o improvizatie pentru a arunca priviri inauntru..  Apoi, banuind ca e vorba de o productie pornografica, binevoitorul i-a anuntat pe parintii lui Vasile-Patalama, iar ei in modul cel mai stupid si ilogic cu putinta ... au chemat Militia !


******

Nu ne-au prins in fapt caci s-au miscat cu mare delay. Lipsa de profesionalism a gaborilor a permis si dosirea negativelor, ca si cum acestea nu ar fi existat niciodata. Ramanea doar marturia celui ce ne descoperise prin geamlac, insa si asta a fost repede demontata la randul ei prin faptul ca omul era cunoscut ca barfitor si colportor de tot felul de stiri false, sau exagerate.


Din toata tarasenia cel mai sifonat a iesit Patalama. Pe el nimeni nu l-a crezut ca n-a fost capul actiunii si ca nu ar fi avut un profit direct de pe urma ei... iar cel mai grav, parintii l-au expediat si la un control psihologic, punand in legatura intamplarea relatata si caracterul unor reviste gasite pe sub patul baiatului.



*******

Dume Vasile Patalama a emigrat dupa revolutie cu intreaga familie. A ajuns in Youngstown, Ohio unde functiona o puternica comunitate de romani. Gard in gard cu locuinta sa stau tot niste bucuresteni, pe nume Ruzici. Pe doamna Ruzici o cheama si Carmen (fosta Carmen Buhaianau... o tipa  voluptoasa si cu un par blond natural, care ii aluneca pe umeri in niste zulufi de mare efect...)

Madalina Oanes si Gigi Kenda, sau deslusirea parabolica a mecanismelor ce tin lumea in miscare, motivand-o spre o directie sau alta ...


Mada, hazlie poznașa.... mignioana, cu parul negru lins si ochii negrii, negrii !!... in contrast flagrant tenului alb de lapte si fara nicio impuritate... Joviala, deschisa, cu un fizic de invidiat... Isteata, ingenua, provocatoare, dar neatenta la detalii si cu putina pretuire pentru aproapele dintro situatie, ori alta....  fiindca mediul ei e in continua schimbare... Dedicata unui scop adanc si comun al vietii: sa parvina.... Țel pastrat sub zeci de porti de fier, cu lacate prea bine ferecate, ca pe cel mai important mister al sau.. dar care razbate cand si cand in privirile celor ce se apleaca studios sa cerceteze subiectul

Madam Kenda, don'soara de pension, acvilinia, cu ochii in strafundul capului, parul de culoare difuza si permanent strans intro coada subtire... rezonand cu alura de prajina perfecta ce radiaza o imagine indecisa a sexualitatii. Cu mersul teapan de parca ar fi inghitit o coada de matura... Retrasa, tacuta... oportuna in interventii scurte, concise si atat de bine  țintite.. Replici in alcatuiri cu tenta literara formulate pe respectul  nemarginit al oricarui interlocutor.. meticuloasa si calculata...  plina pana la refuz de acea vie curiozitate a socialului si a vietii ca devenire...


Pe cata vreme Madalina e "Mada" pentru toata lumea, iar Gigi Kenda e doar "Madam Kenda" numai pentru cei ce aleg sa o observe  (desi intre ele diferenta de varsta e unul, cel mult doi ani), din toate motivele enumerate mai sus, alegerea barbateasca e simpla si fara dileme... Eu insa am dezvoltat aici  una... uriasa.

Bine, ca nici nu era cazul, intrucat nu ma prea bagau in seama.. insa fiind baiet de insuratoare, in sinea mea lucram intens tema. Care ar fi cea mai buna propunere ??



11 barbati din 10.. Ce zic eu ?? ....poate chiar 14, din 10... poate inca de doua ori pe atat, intrebati ar raspunde pe nerasuflate....

Si ne mai miram ca lumea a ajuns in acest impas emotional ??.....si ca ea merge in forta, de-an boulea, îndărătnic si obstinent tot pe  calea fundaturii, in ciuda evidentelor si a nenumartelor dovezi rasarite la tot pasul, care repeta obsesiv: drumul e gresit !!!... Drumul e Gresit !!! ....


Cand Mada (promisiune, placere, superficialitate, egocentrism si prosperitate imediata) castiga la scor confruntarile cu Madam Kenda (altruism, chibzuinta, politete, cultura, stima, planificare si responsabilitate), de fiecare data ... iar publicul spectator se bucura.... si are numai de pierdut...



Omenirea insasi face pasi mari inapoi cu orice noua Kenda-infrangere...

Nelu Spiridon. Intr-o zi de noiembrie a anului 1975, a dat foc depozitului de produse petroliere al autobazei din Giulesti. A amenintat de mai multa vreme ca va face asta, apoi in acea zi fatidica, a cerut portarului un chibrit (cu care acesta aprindea focul din soba, in noptile friguroase de acum) apoi a anuntat ca merge sa puna foc, dar nimeni nu l-a crezut...

Pagubele au fost importante iar Spiridon retinut imediat de organele militienesti. I s-a confiscat averea si dupa un an de detentie a fost transeferat la spitalul de nebuni din Campina. Eu l-am cunoscut mult mai tarziu si pentru ca imi parea o persoana echilibrata, fara sa ii cunosc trecutul, i-am facut multa incredere si l-am promovat ca sef de echipa.

Intr-un moment de intimitate, cand pazeam impreuna fabrica de atacurile elementelor teroriste (22 -25. decembrie 1989) Spiridon s-a confesat fara sa ii cer eu asta. A dat foc pentru ca Eli de la contabilitate sa il bage in sfarsit in seama. N-a spus nimanui asta, nici la ancheta, nici in celula, nici la tratament. Eram prima persoana si se destainuia intrucat avea presimtirea ca nu va termina anul acela in viata.

A functionat. Dupa eliberare s-a dus ata la Eli. Fusese sfatuit de medici sa fie mai curajos si mai deschis.
I-a cerut fetei o intalnire si aceasta a acceptat cu comentariul: "Te stiu, sigur ca te stiu. Tu esti ala de a dat foc la autobaza. Bine le-ai facut, ca erau doar o adunatura de hotomani."

Nelu Spiridon nu a murit la revolutie.
Traieste si azi, cu Eli, cu care au impreuna trei copii...

– Codrina Apetrei. Ar fi implinit 42 de ani saptamana viitoare, dar n-a fost sa fie. Era fiica tiganca a unei familii destramate de tigani. La 12 ani reuseste performanta sa ramana insarcinata cu tatal adoptiv. Legea afla, il condamna pe parinte si o avorteaza pe fata. Cand ispaseste pedeapsa, intors acasa barbatul incepe o relatie de concubinaj fara ascunzisuri cu tanara de acum majora. Au loc mai multe conflicte, iar in urma celui mai grav, sotia (si mama adoptiva) isi  mutileaza partenerul in zona organelor genitale. E randul ei sa plece la puscarie si asta naste o problema complicata intrucat este  principala sursa de venituri a caminului.

Codrina trenbuie sa se angajeze si la acest moment zeii ma introduc in joc, eu fiind cel ce trebuie sa decida in legatura cu cererea sa. Sigur ca nu ii cunosteam nici pe departe trecutul si sigur ca si pe atunci aveam retineri fata de rromi, insa am ajutat.

In mod neasteptat nu au existat niciun fel de probleme de disciplina, sustrageri, ori de alta natura, insa destinul dezastros a continuat implacabil pentru aceasta nenorocita. Dupa moartea tutorelui a intrat pe mana unor interlopi care o foloseau sexual, apoi i-au luat casa mostenita de la parinti si au lasat-o pe drumuri dupa. In ultima vreme lucra ca femeie de curatenie la scara unui bloc, unde in schimbul serviciilor primea gazduire intr-o fosta spalatorie.. Traia din pomenile locatarilor, iar cand ele lipseau: postea. Imediat dupa Pasti au gasit-o moarta cu o lumanare aprinsa la cap... nimeni nu putea spune de catre cine. Oare pentru ce a trimis Dumnezeu pe lume o asemenea soartă ??

Accidentul Clarei Donici s-a produs in frageda copilarie... Scara pe care se ajungea la pod s-a debalansat, iar in cadere piciorul i s-a prins intre doua trepte, si au fost mai multe fracturi. Era un accident urat, insa a devenit dramatic prin atitudinea parintilor care i-au refuzat asistenta medicala de care ar fi avut nevoie. S-a intamplat dupa razboi, intr-un sat din Ardeal si oblojala a fost incredintata unei babe. Piciorul si soldul s-au sudat stramb, asa ca domnisoara Clara a ramas schioapa pentru tot restul vietii.

Evitata de ceilalti copii, din cauza incapacitatii fizice, fetita s-a retras in sine si a devenit extrem de sensibila. Cursul existentei a cotit insa brusc, atunci cand prin sat s-a ratacit un pictor de la oras. Impresionat de conditia Clarei, dar si de curiozitatea blajina el s-a apucat sa o invete desenul si pictura, cu rezultate incurajatoare. A trebuit sa plece insa mai inainte sa isi desavarseasca intruirea.

Sa tot fia avut vreo 25 de ani atunci cand Clara a ales surprinzator sa ia calea Bucurestilor, unde avea de gand sa traiasca din pasiunea ei. Cu chiu cu vai si mai mult din mila, a capatat gazduire in mahalaua Ferentarilor de la un crescator de porci pe nume Florea. Grupul de locuinte ce margineau o curte mare si inutila, era alcatuit din constructii precare si insalubre, adapostind o lume colorata, interlopa in majoritatea sa.

Clara era indragita de toti si vietuia pe seama acestei simpatii, intrucat nu reusea sa faca bani si accepta toate ofrandele din resturi de mancare ramase de pe la ceilalti. In camaruta sa minuscula exista insa un sevalet, tuburi de culoare si  tot felul de planse desenate in carbune, portrete executate la minut in parcul Carol, care apoi fusesera refuzate de clienti. Urmau sa fie albite prin nu stiu ce proces, pentru a putea fi refolosite poate cu mai mult noroc.

Intr-o buna zi Clara Donici a disparut fara nicio urma. Era prin 1968 cred.

Vecinii au anuntat Politia si aceasta a perchezitionat locuinta fara sa fie capabila sa gaseasca vreo explicatie, sau vreun indiciu.

La cateva luni distanta, mica incapere a fost repartizata de Florea unei vaduve alcoolice si imorale, iar ea a vandut sevaletul si a scos la gunoi toate lucrarile ramase. Din ele mama a ales cateva, iar dupa transfer ele m-au insotit permanent de atunci.

Ieri m-am trezit surpat in una dintre ele. Reprezenta un peisaj marin.. Stiam de la mama ca autoarea nu a apucat sa vada niciodata marea, asa ca acuarela asta imi este cu atat mai draga si mai apropiata decat alte marine .... a celor ce au pictat "dupa model"..

Clara Donici... oriunde ai fi...

Carmen Dima… sora cu Dani Dima, un fel de iubita din tinerete.. De o frumusete ravisanta Dani a fost o vreme personalitatea cea mai comentata intre elevii liceului nostru, iar insotirea noastra se datora strict situatiei mele sociale.. Intr-un parc, pe o banca milogindu-am dupa o sarutare Dani a acceptat rapid, insa numai in schimbul cruciulitei de aur pe care o purtam la gat.. Pentru ca imi era imposibil sa ma despart de acea amuleta cu multe semnificatii, Dani a supralicitat spunand ceva despre sutien.. si despre lantzicul de care atarana suvenirul.

Momentul s-a incheiat atunci fara vreun progress. La petrecerea Monei, cateva saptamani mai tarziu, Dani a venit imbracata intr-o rochie din panza topita, orange pastel cu imprimeu din buline cenusii de diverse dimensiuni; Farmecul putea fi evaluat la adevarata sa valoare numai prin complementaritatea atent anticipata. Dani ar fi trebuit sa intre la petrecere insotita de Angie ce urma sa imbrace o rochie identica cu acelasi imprimeu dar cu o nuanta blue pastel.. Insa Angie intarzia nepermis si Dani fierbea… In salaon Dani intreba din cinci in cinci minute cat e ceasul, iar eu agasat ii raspundeam nepoliticos din refelex, fara sa mai consult cadranul.. Toni insa, un baiat de bani gata, a sesizat bine cumpana si raspundea de fiecare data, ca si cum el era cel chestionat.. Facea asta cu un gest larg si lent, pentru ca toata lumea sa poata observa un Omega Timing de ultima generatie, ce ii atarna elegant la inchietura mainii..

In seara aia, oficial Dani m-a parasit. Nu mi-a mai acordat nicio atentie, a dansat numai cu Toni.. iar in zilele urmatoare se lauda peste tot cu acel ceas trecut de acum in posesia sa..

Carmen Dima era mai mare ca sora ei si era mult mai pe problema. Cele doua fete, locuind la casa, organizasera intr-o camera fara ferestre, un fel de sala de auditii ce aduna toata tinerimea progresista a cartierului.. Era nu mare du-te vino, iar cand sesiunile se desfasurau in cadru restrains se petreceau si alte lucruri.. Mama fetelor aplica o politica toleranta si isi incuraja fetele in frivolitate. Despre ea se povestea in targ ca ar fi fost o veche practicanta de la crucea de piatra… si nu ma pot pronunta in legenda asta, insa indicii ca ceva era deplasat in modul in care isi educa pupilele existau cu duiumul…

Dupa ruptura cu Dani am continuat sa frecventez acea locuinta numai cand eram informat ca ea lipsea si numai pentru a asculta vreun album de exceptie… iar in ziua de care spun se relua in continuu “Maters of Reality – Black Sabbath” proaspat ajuns pe piata subterana din Romania… Eram atat de preocupat si camera atat de obscura incat nici n-am observant cum am ajuns sa raman singur cu Carmen ce purtase pana in clipa aia o discutie animata cu un idivid, precipitat afara in mare graba si destul de sifonat.

Sedea pe o canapea asezata in celalalt colt al incaperii… Apoia venit spre mine si s-a desfacut la halat dezvelind un corset crem ce ii acoperea torsul pana sub sani… “Uite-i, nu e asa ca ti-ai droit din prima clipa sa te joci cu ei…” Surprinderea mea depasea orice alta traire… Observam acum ca nu avea nici chilotei, ci doar acei colanti albi… o mare raritate si un imens rafinament al vremurilor ceausiste…


De undeva din fundal, mama lui Carmen s-a auzit fara sa se vada “Carmen, Carmen… inceteaza.. Ti-o pui in cap pe Dani…”

Noi n-am apucat sa ducem pana la capat ce incepusem, fiindca era o problema de penetrare.. sau de lubrifiere.. In ciuda intensitatii trairilor nu era deloc placut desi incita…

Am plecat neterminat si fara sa mai revin vreodata.. pe Carmen am revazut-o la telvizor peste ani si ani ajunsa mare cercetator stiintific sau ceva… Incredibil pentru o asemenea tipologie.. Mult mai aproape de posibilitatile sale Dani a ajuns in Italia imediat dupa revolutie dezvoltand pana la paroxism personajul pe care il inventase inca din adolescenta.. Prin 1995 se putea cumpara si cu 10 euro la scurt…

Daca mai exista pe undeva Carmen si Dani Dima nu pot fi azi decat doua babe paradite, care probabil cresc la fel de libertin alte fete..

Ioana Teleaga era foarte frumoasa, foarte retrasa si complet inabordabila. Construise in jurul ei un sistem defensiv alcatuit dintro suita de bariere si baricade construite succesiv, in progresie de securizare de la una la cealalta. Multa vreme m-am intrebat ce anume o determina pe Ioana sa practice acest mod de a fi si mi-a fost imposibil sa gasesc macar un raspuns multumitor; cu toata atentia si cu tot timpul excesiv alocat tipei asteia pana la urma am abandonat, lasand totul balta undeva inapoi in timp.

Un film pe care l-am vazut relativ recent deznoada semnul de intrebare. Ioana face parte din acea categorie de timizi care din frica de a nu devoala o personalitate modesta (cu puternice accente rurale, in cazul ei particular) a apelat la acest tip de ermetism ce excludea neselectiv orice fel de apropiere. In scopul pastrarii unei distante tampon asiguratorii Ioana a fost singura care a avut curajul sa “ii puna la punct” si pe Prof Stoicescu si pe Prof Marica, replicand din multime la una din glumele piperate ale celui din urma “Un barbat civilizat nu istoriseste astfel de glume in prezenta doamnelor”, lasand fara grai intreaga audienta.

Abia acum am realizat si semnificatia gestului prin care Ioana Teleaga a venit sa imi reclame pe unul dintre subordonati, care ar fi hartuit o ingrijitoare din sectia de care se ocupa. Era mult mai mult acolo decat sesizarea unui act de indisciplina... Era o invitatie... un mic geamlac deschis pe care sa incerc o strecurare..

Iar pentru ca tentativa nu a reusit din cauza subtilitatii, cea la care s-a recurs ulterior, probabil ca a fost o actiune disperata.. Am fost invitat la apartamentul in care locuia impreuna cu familia, sa constat si sa imi dau cu parerea despre o infiltratie pluviala ce aparea ocazional pe unul dintre pereti. Era evident pentru orice natang ca apa patrundea cand ploua piezis printr-o fisura din perete, vizibila din strada.. Nu asta era motivul... dar iar n-am fost pe faza... Iar apoi dupa ce i-am cunoscut familia ar fi trebuit sa pricep iute intregul mecanism, insa imi pierdusem interesul.

Parintii Ioanei fusesera smulsi exact fix din viata agrara si aruncati de o imprejurare neasteptata din bojdeuca izolata in marginea satului moldovenesc, direct intr-un apartament de bloc din sectorul 3.. Ei fusesera cei ce imprimasera fiicei acest stil, fiindca din aceleasi temeri (de a nu aparea ca rudimentari, necizelati si mocofani in ochii vecinilor) instituisera un embargou irepugnabil in jur, singurul cu care acceptau un dialog sumar ramanand doar administratorul..

A fost relativ simplu, caci practicau munca la domiciliu si fiica castiga destul de bine..
Ioana Teleaga s-a pierdut.. Nurii ei au parasit-o inlocuiti de o statura bondoaca cu un chip ravasit.. Nu a reusit sa se marite, pentru ca nu a reusit nicio idila... In schimb s-a lasat prada complexelor cu care se lupta, reusind sa termine o facultate si sa obtina un post de conducere cu pretul frigidizarii totale.


De pe un stativ anonim si impersonal Ioana Teleaga ne propune acum un erou sters si remarcabil doar prin goliciunea din spatele sau.. Ce mai destin...

Alelei..... Fane Cashalete... scutierul meu devotat.. Se facuse revolta la sectia Finsaj.. Muncitorii s-au adunat printre utilaje si compuneau o lista de revendicari.. Era prin vara lui 1989, iar solicitarile vizau conducerea atelierului si modul in care fusesera reapartizate primele de export. Fusesera antrenati si oameni din departamentul coordonat de mine, cei care asigurau intretinerea si buna functionare din acel sector.. Tipau, se incurajau si cresteau in forta, taman fiindca o constientizau tot mai profund..

Disperat seful hulit se afla in cabinetul directoarei fix pe cand eu sosisem cu lista consumurilor energetice, cele ce trebuiau comunicate zilnic la minister.. Era atata tensiune in aer ... Si chiar si sefa era terifiata.. Speriata ingrozitor ne-a dat afara si s-a inchis in cabinet „Eu chem Militia, asa sa stiti...!!”

Am iesit impreuna cu acel domn incercand sa il linistesc, in drum l-am rugat pe Directorul Comercial sa se asigure ca nimeni nu va fi alertat, Militie, partid, securitate... caci asta nu ar face decat sa escaladeze si conflictul si sa il duca intr-o directie ireversibila. M-am angajat (inconstient) sa le vorbesc oamenilor.. sa ii calmez...


Pe drum spre Finisaj, soferul Cashalete, tremurand ca varga din grija pentru sanatatea mea tot incerca sa ma intoarca din gand.. Zicea cand una, cand alta, apoi in final, chiar in pragul porti de acces spre razmerita mi-a strigat de-a dreptul: „Aveti macar mila de copii mei, daca nu aveti de dvs... Stiti bine ca nu va pot lasa sa intrati singur acolo... Daca e sa sfasie, atunci sa ne sfasie pe amandoi..” Era bun la vorba.

Un an mai tarziu, , cu o revolutie in spate, de acum eroul Cashalete, devenit lider de opinie al clasei muncitoare, se adresa multimii din inaltimea unei platforme ridicate pe transpaleti, in curtea din fata centralei termice: „.. Pentru ca trebuie sa terminam o data pentru totdeauna cu sefismul asta.. cu ticalosia si abuzurile... Voi spuneti aici ca lucrand cu Hampu era mai simplu.. ca asta nu era de-a dreptul cu sistemul.. ca pletele, ca cerceii, ca nonconformismul.. Hidra are noua capete si adevarat va spun voua, asta era cel mai hidos dintre ele. Pentru ca toti ne-am lasat inselati de aparente mereu si de fiecare data... Nu fratilor, niciunul dintre cei care ne-au condus nu trebuie sa ne mai ramana alaturi.. Si inca, toti trebuie sa dea socoteala... Toti trebuiesc trasi la raspundere”

Fane Cashalete, scutierul si omul meu de incredere.. Bun de gura. Avea sa moara numai cateva luni mai tarziu, nu de bolile incurabile de care suferea ci din cauza unui stupid accident, survenit ca urmare a dezordinii ce se instaurase in toata fabrica imediat dupa '90.. Sotia m-a rugat sa vorbesc la inmormantare, dar i-am spus ca nu ar fi deloc o idee buna, fara sa intru in detalii; iar ea a crezut ca sunt inganfat, infam... si nerecunoscator.