Florian Pittis

Florian Pittiş s-a născut pe 4 octombrie 1943

..în prima parte a vieţii lui, era total dedicat teatrului. În anul în care nu a intrat la institut, el a stat la electrică şi a lucrat la lumini, de dimineaţa până noaptea şi de noaptea până dimineaţa. Cunoştea teatrul cu adevărat. Teatrul Bulandra. Era îndrăgostit de Teatrul Bulandra şi era total dedicat acestui teatru. După aceea lucrurile s-au mai schimbat. Cu vremea, cu vremurile. Muzica a avut la un moment dat acelaşi regim ca şi teatrul şi după aceea muzica a fost pe primul plan.

Din pacate insa, in muzica progresiva, Pittis avea doar reputatia impostorului. Simtise bine impactul pe care fenomenul pop il avea in randul tinerilor si avea o sensibilitate deosebita pentru poezie. Cand insa era prins in conversatii ce priveau marea muzica (Yes, King Crimson, E.L.& P., Zappa, Genesis) isi dovedea repede limitele si superficialitatea.

Pe vremurile alea ne-am intalnit in piata de schimburi si imi amintesc ca nu a vrut sa imi mai inapoieze discul "lamb lies down on broadway" oferindu-mi la schimb patru alte L.P.-uri (o rata nu chiar atat de socanta, caci era un dublu album si ulterior s-a dovedit o raritate din cauza tirajului redus - desi exemplarul meu suferise un accident).

Nici nu avea nevoie sa aiba si aici o recunoastere

In zona Stones, Dylan, E.L.O., Cream, Beatels, Faces, Free, Ten Years After, Grand Funk...debutul anilor '70, era foarte solid ancorat..dincolo de astea, doar mima...caci intr-adevar: era un excelent actor !!

Eu stiam ca a inceput ca electrician la teatrul Giulesti ??

...la bulandra...om de recuzita, electrician...

Am citit recent o cartulie interesanta. Boema de pe atunci incerca sa stranga randurile si erau foarte multi outsideri care veneau la masa unor nume in actualitate, oferind "un rand" doar pentru a se putea afisa cu idolii lor.

Pittis, a carui porecla era "Motu" taman pentru ca se dorea mereu in primul plan, a reusit repede sa se infiltreze...si ce era cel mai greu: sa si ramana acolo. Ca si azi, cand un instalator de la UNATC a reusit sa fie primit in anul intai la regie film, e de presupus ca si atunci apropierea de scena l-a ajutat foarte mult pe marele artist.



Sunt cu ceară picurate
Filele-n bucoavna mea.
Dar cetesc, cum pot, în ea.
Spune-acolo de-o cetate
Care "Neamţul" se numea
Şi-au zidit-o, spune-n cronici,
Nemţi, germani sau teutonici.

E ruină azi de veacuri.
Unde-o fi ? Vezi asta-i greu !
Cine credeţi că că sunt eu
Ca să ştiu atâtea fleacuri !
Cui va şti, îi dau un leu.
Zici că afli-n cărţi de şcoală ?
Aş ! Rămâi cu mâna goală.

Deci, în ceasul dimineţii,
Când prânzesc acei ce au,
În cetate-aici erau,
Lângă comandantul pieţii,
Toţi străjerii şi-aşteptau,
Povestind şi-ntinşi pe iarbă,
Chisăliţa să le fiarbă.

Dar, pe când Guzgan răstoarnă
Mămăliga din ceaun,
Din clopotniţă Tăun
Sun-afurisit din goarnă.
Unui-i strigă: — "Eşti nebun !"
Altul: — "Ce-au tu dacă strigă ?
I-o fi dor de mămăligă."

Dar se-ntorc spre zid plăieşii;
Văd pe şes un nor de oşti.
— "Măi Istrate, tu-i cunoşti:
Turcii sunt ?" — "Ba, parcă leşii,
Vin încoace." — "Păi, sunt proşti ?
Bat şi ei cel drum, ca mânzul,
Să ne strice nouă prânzul."

Leşi erau, Sobieski-Vodă
Rătăci pe-aici prin văi,
Căci pe-atunci era la modă
Vara, când plecau la băi,
Regii meşteri în bătăi
Să-şi ia drumul încotrova
Totdeauna prin Moldova.

Şi plecau fără merinde
Căci aşa era bonton
Să mănânce tot plocon,
Ce puteau ici-colo prinde.
Dar acest slăvit Ion
Îşi avu-n desagi slănina.
Şi-i pierdu, să-i bată vina !

Deci, cu oşti, vestitul rigă,
Cum umbla pe-aici flămând
Şi simţi, prin văi trecând,
Aburi calzi de mămăligă,
Ştiu şi eu ce-i dete-n gând,
Că-şi opri deodată pasul,
Tot trăgând în vânt cu nasul.

— "E vrun praznic în cetate.
Ştefan vodă... El mi-ar da !"
— "Cred că nu, măria ta,
Că-i un drac şi jumătate,
Nu prea dă, că-i el aşa."
— "Mie, nu ? Să-ncrunt sprânceana !
Eu ori el bătu Vieana?

Domn ca mine cât trăieşte
Nu-i deprins să-nghită-n sec.
Iar un general zevzec,
Răspunzând pe latineşte
Zise: — "Dobre ciolovec" ! -
Şi-ntinzând sub zid armata,
Iată-l ciolovecul gata.

Şi bum-bum apoi cu tunul,
— "Fire-ar ei de râs, poleci !
Mai pe vine să te pleci,
Cârlănaş ! Şi dă ceaunul
Mai deoparte, tu Berheci,
Că ni-l sparg cu-mpuşcătura -
Măi spancioc, mai ţine-ţi gura."

Dar plăieşii din cetate
Răspundeau vârtos şi ei:
Comandantul Onofrei,
Cel cu pletele-ncurcate,
Şi cu straiu-ncins cu tei,
Dând adânc zăvorul porţii,
Se zbătea ca-n ceasul morţii.

Şi-au bătut o săptămână
Leşii-n zid; dar zidul, prost,
Sta pe loc, pe cum a fost.
Însuşi riga, într-o mână
C-un pistol, din adăpost,
Da pe Ştefan la toţi dracii
Şi-mpuşca la rând - copacii.

Deci, văzând că nici nu-l lasă
Să se ducă-n treaba lui,
Şi nici pomeneală nu-i
De-a-l pofti la el la masă,
Şi flămând - vai, ce mai spui -
O luă mai pe departe,
pe genunchi scriind o carte

"Hai şi descuieţi odată !
Şi tovarăşi să vă fim.
Mândrul cântec ce mai ştim,
Marş francez, fără de plată.
Nu vi-e milă că pierim ?
Poate-o ploaie să ne-apuce...
Nu ştim drumul, că ne-am duce.

După ce-au cetit pitacul,
Onofrei ieşi pe zid:
— "Măi, poleci, eu vă deschid,
Dar să nu vă puie dracul
Să minţiţi, că - vă ucid !
Iar de marşuri mi-e cam scârbă,
Trageţi-mi mai bine-o sârbă !"

Iată poarta se descuie.
Leşii-n vale, pe sub plopi,
Se crucesc, se cred miopi -
Ce văd ei ? Din cetăţuie
Doi cu doi, vreo zece şchiopi.
Onofrei ridică tonul:
— "Un, doi, un ! Şi staţi, plutonul !

Cu sprâncenile-ncruntate
Strigă rex: — "Sto pojo boi ?
Cine dracul sunteţi voi ?"
— "Noi ? Plăieşii din cetate.
Zece-am fost, pieriră doi."
Rex făcu o mutră lungă,
De credeai că vrea să-mpungă.

— "Pentru voi a fost gâlceava ?
Dar boierii?" — "Ce gândeşti !
Noi să ştim ? Prin Tirchileşti."
— "Domnul unde-i ?" — "E-n Suceava."
— "Dar poporul ? — "La Plăeşti."
— "Drace, asta-i de poveste !
N-aţi ascuns prin turn neveste ?"

— "Noi ? Da' ce, ni-e mintea slabă ?
Noi suntem creştini curaţi:
Aştia nu sunt însuraţi,
Eu de zece ani n-am babă.
Voi după femei umblaţi ?
Zbârlea are-n Huşi, săracul,
Dar urâtă, goală-dracul!"

— "Dar comori ascunse-n oală
Şi-ngropate !" — "Oale, spui ?
Le-am lăsat să facă pui.
Una-i ştirbă, şi-alta goală;
Nici o pricopseală nu-i !
De le vrei plocon ori pradă -
Ia, fugi, Zbârleo, şi le adă !"

Rex atunci: — "Vă tai grămadă !"
Dar a stat cu mâna-n sus
Căci aminte şi-a adus
Că-i e teaca fără spadă:
În Liow zălog şi-a pus
Spada cea cu steme duble
Pentru-n pol şi două ruble !

Dând din mâini ca cel ce-alungă
Gânduri rele: — "Eu sunt bun.
Apropo, ce-am vrut să spun ?
Onofrei, te văd cu pungă,
Dă-mi o mână de tutun.
N-am fumat de-o săptămână,
Pune-l ici, te rog, în mână."

Şi-aprinzând chibritu-n pripă,
Mulţumit privea la fum.
— "Onofrei, să-mi spui acum",
Şi-apăsa cu unghia-n pipă,
"Cum mi-ai stat tu mie-n drum ?
Nu ştiai tu de-a mea faimă
Ca să stai năuc de spaimă ?

Dar glumesc aşa ! mă iartă,
Eşti erou, s-a hotărât,
Deşi porţi pe după gât
Traistă... hai, şi nu-i deşeartă ?
O văzui numaidecât -
Ai într-ânsa plumbi, de toate.
Brânză, caş şi pâne poate ?"

— "Brânză nu, dar am pogace
Ş-usturoi, măria ta."
— "Usturoi ! Şi-l poţi mânca ?
Dar la urmă, cui i place...
Mon Dieu ! Nu te supăra:
Tot făcurăm noi doi pacea:
Ia să văd cum e pogacea ?"

Şi-apucând cu mâni grăbite,
Rupt de foame ca un lup,
Rupe rex, cu toţii rup, -
— "Onofrei al meu, iubite,
Vin la neica să te pup !"
Şi-l pupa viteazul rigă
Şi-ndopa la mămăligă.

Ce-a mai fost puţin ne pasă,
Au plecat polonii-n sus,
Iar plăieşii-n jos s-au dus
La Neculcea drept acasă,
Iar aceasta-n cărţi i-a pus.
Şi din Dorna până-n Tulcea,
Toţi cetesc ce-a scris Neculcea.

.pe 04.10.2015 ar fi implinit 72 de ani....


Era elev la Liceul Gh. Lazăr, în capitală, a cântat şi a jucat teatru fără să-şi propună să urmeze o carieră în domeniul artelor, lucru despre care spunea: „în şcoală eram mort după matematică, făcusem gimnastică de performanţă la Palatul Copiilor, băteam la tobă în orchestra şcolii, eram şi solist vocal, jucam în cercul de teatru al şcolii şi toate astea s-au adunat.”

În 1958, când l-a întâlnit pe Petre Gheorghiu, care lucra Teatrul „L.S. Bulandra” şi era instructor artistic la liceu, a fost momentul hotărâtor în destinul său în privinţa carierei. Acesta l-a determinat să dea admitere la Teatru, lucru despre care va povesti peste ani într-un interviu:

„A mai existat un moment foarte important în drumul meu, acela când am căzut la exemenul de admitere la Institutul de Teatru, pentru că aveam un defect de dicţie – graseiam. Până atunci eram răsfăţatul şcolii, toate îmi mergeau ca pe roate. A fost momentul când mi s-a arătat că viaţa nu e chiar atât de simplă şi de roză. În acel an am lucrat voluntar, adică fără plată, ca electrician la serviciul de lumini al Teatrului <<Bulandra>>. Asta mi-a dat posibilitatea să stau în teatru de dimineaţă până după miezul nopţii, să văd actorii în repetiţii, să văd monştri sacri ai scenei româneşti din acea perioadă. Am lucrat foarte mult pentru remedierea defectului de dicţie, pentru că, nefiind un defect organic, ci o proastă deprindere, a trebuit să înlocuiesc în vorbirea de toate zilele consoana <<r>> cu <<l>>.
Vorbeam de dimineaţa până seara precum copiii. Apoi, vorbeam cu <<d>> în loc de <<r>>, apoi <<dl>>, asta în discuţiile curente, pe lângă repetiţiile pe care le făceam acasă. Şi într-una din zile s-a produs saltul, mă corectasem şi am putut intra în institut. În anii de studenţie, un moment crucial a fost întâlnirea cu Andrei Şerban, cu care am împărţit gânduri de teatru, consolidate mai târziu, când am avut bucuria de a lucra două luni, la Paris, cu Peter Brook. De importanţă fantastică a fost întâlnirea de lucru cu extraordinarul om de teatru Liviu Ciulei. Iar momentul important de astăzi este întâlnirea cu mine.”

Debutul în Teatrul „L.S. Bulandra” a avut loc când lucra ca electrician, în 1962. A fost un moment norocos, când Petre Gheorghiu l-a propus lui Liviu Ciulei pentru înlocuirea unui actor care juca un rol secundar în spectacolul cu piesa “Cum vă place” de W. Shakespeare.
“M-au chemat de acasă – era într-o duminică – şi în cabină, înainte de spectacol, Liviu Ciulei a lucrat cu mine 20 de minute rolişorul acela.”

De atunci, drumul în teatru s-a conturat. A interpretat roluri mari şi grele. A fost un actor unic care preţuia simpatia publicului. „Pe actor nu-l cauţi nici în rafturile bibliotecilor, nici în muzee sau în alte depozite de bunuri culturale. El există numai în conştiinţa spectatorilor. Dacă la Sartre <<infernul sunt ceilalţi>>, pentru mine ceilalţi sunt paradisul. Pun mare preţ pe <<simpatia>> publicului, fără să fac din asta un scop în sine.”

In loc de ..buna dimineata ...un moment demential cu Pittis si M Vintila (LMA!) !




si un articol cu o ..schitza/portret in ..penita a lui Florian Pittis ! Of !

...in acelasi demers.....

...varianta de interpretare...

.....Lumineaza iar salvarea/ Cerul gol si cenusiu...

Dupa primii noua ani de nemurire ...

...mai actual ca oricand....

Azi ar fi implinit 73.....
Ne gandim la tine frate....

Festivalul Florian Pittis

Se implinesc 10 ani de la aceasta ireparabila pierdere




Un gand bun:

Azi l-am fi zarbatorit. E ziua lui.

La TVR Cluj