Acasa
Jazz-ul cred ca nu respecta regulile muzicale . Este o..forta care te transfera din zona ..instinctuala in cea ..spirituala . Ritmul ramane in urma . Zic ! 
5 participanți
All that Jazzz....
The Dude- Mesaje : 6855
Puncte : 6988
Data de inscriere : 17/02/2015
The Dude- Mesaje : 6855
Puncte : 6988
Data de inscriere : 17/02/2015
.......oh les beaux jours
Vizitator- Vizitator
Dedicat lui Coltrane
"Many are called, few are chosen".
"Many are called, few are chosen".
Vizitator- Vizitator
Miles Davis is often associated with the late-1940s jazz that came to be known as The Birth of the Cool. But the blind Chicago pianist Lennie Tristano was just as significant a figure in that seismic shift. Unfortunately, most people outside the jazz loop don't know Tristano's name from a hole in the ground.
This ascetic, irascible and uncompromising genius took the implications of a "cool" jazz style – one that concentrated on quiet delivery, oblique effects, suppressed emotion and avoidance of theatricality – and pushed it to its purest extreme. But although Tristano might have been sidelined for his rejection of such popular jazz calling-cards as the big crescendo, the flashy technical display or the in-your-face swinging blues, he was by no means emotionally remote or cerebral.
Tristano's music was rigorously structured. He told horn players to avoid wailing effects and refine their melodic variation, while drummers were instructed to stick close to a more or less metronomic pulse (the better, in his view, to advance the other muscian's freedom to improvise). But if he was rigorous, his music was nonetheless full of surprises and dry wit, driven by restless curiosity, an argumentative disposition and great musical erudition. Bill Evans, one of the great jazz pianists and a key figure in the thinking behind Miles Davis's Kind of Blue, was a Tristano student.
Born in Chicago on 19 March 1919, Tristano was blind from childhood and first studied piano with his opera singer mother. Between 1928 and 1938 he learned piano, wind instruments and musical theory at a school for the blind. Graduating from Chicago's American Conservatory in 1943, Tristano began teaching privately (the still-active improvising saxophonist Lee Konitz was one of his first pupils) and playing his own advanced notions of bebop in Chicago clubs.
Tristano played with Charlie Parker and Dizzy Gillespie on his move to New York in 1946, began winning jazz magazine polls as a rising star, formed a groundbreaking sextet including Konitz in 1949, was an early explorer of the record producer's arts of overdubbing and speed-changing, and founded the first significant school of jazz in 1951. Its students have included the remarkable tenor saxophonist Warne Marsh and bassist Peter Ind (who was later to move to Britain, founding Hoxton's Bass Clef club in the 1980s).
Tristano increasingly concentrated on spreading his own particular word rather than performing himself, and his awareness of the technical demands of several instruments made him far more flexible than a piano teacher might normally be. But as his proteges flew the nest, Tristano withdrew to Long Island in 1956. His public appearances were rare after that, though many private recordings have been subsequently issued under his daughter's supervision. Many of them indicate a fascination with free-improvised music that anticipates the arrival of Ornette Coleman and other 1960s revolutionaries.
This ascetic, irascible and uncompromising genius took the implications of a "cool" jazz style – one that concentrated on quiet delivery, oblique effects, suppressed emotion and avoidance of theatricality – and pushed it to its purest extreme. But although Tristano might have been sidelined for his rejection of such popular jazz calling-cards as the big crescendo, the flashy technical display or the in-your-face swinging blues, he was by no means emotionally remote or cerebral.
Tristano's music was rigorously structured. He told horn players to avoid wailing effects and refine their melodic variation, while drummers were instructed to stick close to a more or less metronomic pulse (the better, in his view, to advance the other muscian's freedom to improvise). But if he was rigorous, his music was nonetheless full of surprises and dry wit, driven by restless curiosity, an argumentative disposition and great musical erudition. Bill Evans, one of the great jazz pianists and a key figure in the thinking behind Miles Davis's Kind of Blue, was a Tristano student.
Born in Chicago on 19 March 1919, Tristano was blind from childhood and first studied piano with his opera singer mother. Between 1928 and 1938 he learned piano, wind instruments and musical theory at a school for the blind. Graduating from Chicago's American Conservatory in 1943, Tristano began teaching privately (the still-active improvising saxophonist Lee Konitz was one of his first pupils) and playing his own advanced notions of bebop in Chicago clubs.
Tristano played with Charlie Parker and Dizzy Gillespie on his move to New York in 1946, began winning jazz magazine polls as a rising star, formed a groundbreaking sextet including Konitz in 1949, was an early explorer of the record producer's arts of overdubbing and speed-changing, and founded the first significant school of jazz in 1951. Its students have included the remarkable tenor saxophonist Warne Marsh and bassist Peter Ind (who was later to move to Britain, founding Hoxton's Bass Clef club in the 1980s).
Tristano increasingly concentrated on spreading his own particular word rather than performing himself, and his awareness of the technical demands of several instruments made him far more flexible than a piano teacher might normally be. But as his proteges flew the nest, Tristano withdrew to Long Island in 1956. His public appearances were rare after that, though many private recordings have been subsequently issued under his daughter's supervision. Many of them indicate a fascination with free-improvised music that anticipates the arrival of Ornette Coleman and other 1960s revolutionaries.
Vizitator- Vizitator
Un tanar talentat de origine cubaneza, intre timp ..azil-at de americani, asimilat pt creativitatea melodica cu ...Keith Jarrett , tuseul lui Thelonious Monk, Bill Evans , etc ..pianistul ..Alfredo Rodriguez !
Vizitator- Vizitator
Kavarna- Mesaje : 1770
Puncte : 1819
Data de inscriere : 17/02/2015
Varsta : 43
Daaaa, Cuba.
Foarte muzicala pe toate coordonatele.
Foarte muzicala pe toate coordonatele.
The Dude- Mesaje : 6855
Puncte : 6988
Data de inscriere : 17/02/2015
bine, e Brazil...dar tot pe acolo...
Vizitator- Vizitator
Happy Birthday CARLOS SANTANA !!
Vizitator- Vizitator
WOW WOW WOW In seara asta la h 20 Jack DeJohnette trio la Sala Radio !!!! Aveti timp sa ajungenti, daca nu sunteti deja acolo !! Mergeti !!
Vizitator- Vizitator
Pat Martino dupa cativa ani de la amnezia datorata unei intrventii pe creier !
Vizitator- Vizitator
nu suflati ...nu respirati... MILES DAVIS 
Vizitator- Vizitator
Ieri seara Oregon a concertat la Timisoara la Festiv de jazz !
Vizitator- Vizitator
Bill Laurance
Bill Laurance, pianistul Snarky Puppy concertează la Jazz Nouveau în Control pe 27 martie!
‘The natural evolution of contemporary instrumental music. Flawless’.
criticaljazz.com
Un nou concert din seria Jazz Nouveau organizată de Control Club în parteneriat cu Twin Arts îl are ca invitat pe Bill Laurance, pianist și membru fondator al senzației americane a jazz-ului, grupul Snarky Puppy.
Născut în Marea Britanie, Bill Laurance a studiat din copilarie muzica clasică, la doar 14 ani devenind muzician profesionist. Talentul său remarcabil l-a purtat în turnee pe toate continentele alături de artisti de calibru precum Morcheeba, David Crosby, Salif Keita, Bobby McFerrin, Susana Baca, Laura Mvula, Musiq Soulchild, The Metropole Orchestra, și bineinteles Snarky Puppy, grup cu care a vizitat România în premieră în 2013.
Câștigător a două premii Grammy cu Snarky Puppy în 2014 și 2015, și al premiului Breakthrough acordat de JazzFM, Laurance a fost nominalizat în 2016 la MOBO Best Jazz Act.
Multi-instrumentist, compozitor și producător, britanicul a lansat patru albume solo care plutesc cu usurință peste orice încercare de încadrare muzicală, libertatea sa creativă fiind totală. Povestite pe armonii de jazz, pop, funk, electronică, sau muzică tradițională africană, călătoriile sonice ale lui Bill Laurance vin la pachet cu un groove și o virtuozitate irezistibile, o experiență live aproape futuristă.
Un pionier și un adept al aventurii muzicale el insuși, Bill Laurance a dedicat albumul Aftersun (2016) explorării spațiului cosmic. În luna noiembrie a acestui an, muzicianul a înregistrat un live cd/dvd în legendara Union Chapel din Londra, unde i-a avut alaturi pe Michael League la bas și Robert Sput Searight la tobe, colegii săi nu mai puțin celebri din Snarky Puppy.
Aflați în turneu european, Bill Laurance – clape, Felix Higginbottom – percuții, Chris Hyson – bas, Joshua Blackmore –tobe vor concerta în Control Club la o nouă seară Jazz Nouveau.
Jazz Nouveau este o serie de concerte organizate de Control Club in colaborare cu Twin Arts, în care ne propunem sa aducem in atenția publicului bucureștean artiști locali și internaționali aflați din punct de vedere stilistic la confluența dintre jazz și alte genuri muzicale.
Concertul are loc pe 27 martie 2017, ora 20’00. Accesul se face de la ora 19’30.
Biletele costă 50 de lei și se pot cumpăra online pe www.eventbook.ro
Detalii pe paginile de Facebook Control Club și Twin Arts.
Video https://www.youtube.com/watch?v=6CDdcLdxlms
Bill Laurance, pianistul Snarky Puppy concertează la Jazz Nouveau în Control pe 27 martie!
‘The natural evolution of contemporary instrumental music. Flawless’.
criticaljazz.com
Un nou concert din seria Jazz Nouveau organizată de Control Club în parteneriat cu Twin Arts îl are ca invitat pe Bill Laurance, pianist și membru fondator al senzației americane a jazz-ului, grupul Snarky Puppy.
Născut în Marea Britanie, Bill Laurance a studiat din copilarie muzica clasică, la doar 14 ani devenind muzician profesionist. Talentul său remarcabil l-a purtat în turnee pe toate continentele alături de artisti de calibru precum Morcheeba, David Crosby, Salif Keita, Bobby McFerrin, Susana Baca, Laura Mvula, Musiq Soulchild, The Metropole Orchestra, și bineinteles Snarky Puppy, grup cu care a vizitat România în premieră în 2013.
Câștigător a două premii Grammy cu Snarky Puppy în 2014 și 2015, și al premiului Breakthrough acordat de JazzFM, Laurance a fost nominalizat în 2016 la MOBO Best Jazz Act.
Multi-instrumentist, compozitor și producător, britanicul a lansat patru albume solo care plutesc cu usurință peste orice încercare de încadrare muzicală, libertatea sa creativă fiind totală. Povestite pe armonii de jazz, pop, funk, electronică, sau muzică tradițională africană, călătoriile sonice ale lui Bill Laurance vin la pachet cu un groove și o virtuozitate irezistibile, o experiență live aproape futuristă.
Un pionier și un adept al aventurii muzicale el insuși, Bill Laurance a dedicat albumul Aftersun (2016) explorării spațiului cosmic. În luna noiembrie a acestui an, muzicianul a înregistrat un live cd/dvd în legendara Union Chapel din Londra, unde i-a avut alaturi pe Michael League la bas și Robert Sput Searight la tobe, colegii săi nu mai puțin celebri din Snarky Puppy.
Aflați în turneu european, Bill Laurance – clape, Felix Higginbottom – percuții, Chris Hyson – bas, Joshua Blackmore –tobe vor concerta în Control Club la o nouă seară Jazz Nouveau.
Jazz Nouveau este o serie de concerte organizate de Control Club in colaborare cu Twin Arts, în care ne propunem sa aducem in atenția publicului bucureștean artiști locali și internaționali aflați din punct de vedere stilistic la confluența dintre jazz și alte genuri muzicale.
Concertul are loc pe 27 martie 2017, ora 20’00. Accesul se face de la ora 19’30.
Biletele costă 50 de lei și se pot cumpăra online pe www.eventbook.ro
Detalii pe paginile de Facebook Control Club și Twin Arts.
Video https://www.youtube.com/watch?v=6CDdcLdxlms
The Dude- Mesaje : 6855
Puncte : 6988
Data de inscriere : 17/02/2015
Yap...Control Club e un conccept ultramisto.... si are, pana acum cel putin, o faima bine-meritata...
Da fiatlux, asta e jazz-ul de maine...Instrumentele performante au devenit accesibile, conservatorul scoate anual un numar de opt ori mai mare de muzicieni, decat scotea cu numai zece ani in urma; tehnicile digitale de prelucrare a sunetelor ofera si ele infinite posibilitati de expresie.... Bill Laurance asadar...
Da fiatlux, asta e jazz-ul de maine...Instrumentele performante au devenit accesibile, conservatorul scoate anual un numar de opt ori mai mare de muzicieni, decat scotea cu numai zece ani in urma; tehnicile digitale de prelucrare a sunetelor ofera si ele infinite posibilitati de expresie.... Bill Laurance asadar...
|
|
|