Casele mele...

...ma gandesc cu melancolie si nostalgie la fiecare dintre ele.....

.................rasar misterios in minte, mai vii decat au fost vreodata si mai actuale decat cotidianul insusi.... e ca si cum ar astepta inca, in locul si in starea in care le-am abandonat, incremenite intr-un status ferm si implacabil....

Sunt casele pe care le-am locuit.

Mi-am vizitat o proprietate de care nu mai stiam nimic de doi ani. Acum cineva vrea sa o cumpere si am fost acolo.
Incaperea era intacta...cu ceasca de cafea pe masa, asa cum am lasat-o, in graba, la ultima mea vizita... La fel, un ziar inca deschis, aruncat neglijent pe fotoliul opus ferestrei, in care imi faceam lecturile.

Casa aceea, pe care n-am locuit-o niciodata mai mult de doua trei nopti, era destinata cititului.
Peisajul zonei nu-i cine stie ce...Vecinatatile sunt anoste....lumea destul de retrasa si putin comunicativa...

Cand aveam chef de literatura, luam volumul si plecam acolo....Avantajul urias al locului fiind neacoperirea cu semnal GSM, (inca e) iar asta e o adevarata binecuvantare cand vine vorba de parcurgerea unei tiparituri...


Propun sa discutam aici despre cladirile in care am trait perioade din viata.....

Casa bunicii, cu mustele ei, cu pamantul de pe jos, cu camera ei 'buna', cum beciul ei racoros si dezordonat, cu sala ei pe care m-am jucat o copilarie, ferita de ploaie si de arsita... cu posicile ei si cu 'goangele' ei iesind din peretii cu tencuiala sfaramicioasa in care imi placea sa scobesc cu degetul...

.....da..... casa bunicilor.....


eu mi-o amintesc ca pe un basm. si sunt convins ca era construita din turta dulce....

bunicii mei se iubeau....aveau dragoste......practicau iubirea....intre ei...cu semenii....m-au invatat lucruri.

Nu le-am locuit casa...Am vizitat-o doar.


Acum, aici....imi amintesc de camera din Kiseleff. Era atat de mica incat mi-a incaput in suflet.
....tre sa pun niste poze ceva....

La un moment dat am stat in gazda prin Obor.... Era mare vanzoleala noaptea in cartierul ala si multe fete dubioase.
In camera vecina aveam un pensionar care se exersa la muzicuta zilnic dupa orele 20,00, iar casa scarii mirose mereu a urina.

Numai fete dubioase prin blocul ala...

De nicio locuinta trecuta nu am sa imi amintesc vreodata cu atat oroare..

Noroc ca munceam cate 12 ore pe zi...

casa de pe soseaua alexandriei avea ferestre foarte frumoase..Erau mari, mari de tot...si luminoase. Pusesem jaluzele, perdea neckerman si draperii din catifea (subtilizata de la Suveica, imi pare)...si totul era grandios in aceea zona....contrastand grotesc cu restul une era un mare haos


aveam 23 de ani si locuiam singur.....

erau trei camere, iar in una stabilisem un studiou fotografic cu reflectoare "imprumutate" de la teatrul Giulesti

Mi-au trebuit vreo cinci ani sa ma prind ca de fapt eram robul ei...Ca imi consuma prea mult timp, cu curatenia, gatitul si micile reparatii..

a trebuit sa angajez o menajera, dar asta e alta poveste...

nu aveam o relatie speciala cu casa de pe soseaua alexandriei...ne toleram si convietuiam....


nu-i puteam ierta ca ma impiedica sa locuiesc la curte, unul dintre visurile vietii mele...

dupa ce am plecat de acolo a fost preluata de doi pensionari...dupa doi ani am revazut-o...sigur, le lasasem lor draperiile si perdelele, ca nu se potriveau cu noua locuinta, insa ei plecasera cu decoratul exact din acel loc....si dusesera treaba pana la capat..


acum arata sobru si distant Era la patru ace...si m-a privit superior, iar in ochii ei am citit limpede regretul ca si-a pierdut cei mai frumosi ani din viata cu un natang ca mine...

acasa mea de pe soseaua alexandriei.................

In orasul Mangalia (Pangalla sau Pancalia) am locuit in trei reprize, iernile '98, '99 si 2001. Niciodata vara. Cu exceptia a catorva saptamani, la inceput, intreaga perioada am petrecut-o intr-o mansarda (pe lucian blaga), in care totul era nu atat inghesuit, cat foarte straniu dispus. Firma gasise oportunitatea asta la pret neinsemnat si cum trebuia sa tina un om permanent in acel santier, asta era solutia cea mai buna. Bine inteles ca in perioada verii serviciile mele nu erau necesare. Plecau acolo, prin rotatie, cate doua trei saptamani, doar cei bine vazuti in ochii sefului.

Camera avea intrarea dintrun hol si era singura locuita din toata mansarda. Fusese gandita ca loc de odihna pentru sluga din casa si avea ceva de basm in ea. Nu mai imi amintesc alte amanunte, insa stiu ca de fiecare data cand ajungeam in ea, ma cuprindea o stare de visare din care nu ma puteam smulge.

Santierul inainta foarte greu; iarna pe litoral vantul e dusmanul numarul 1 al oricui, ca e la munca sau in hibernare (o stare in care intregul oras pare sa pice imediat dupa jumatatea lui noiembrie.

In camera era o masina de cusut pe post de masuta, un pat de campanie furat din santierul naval si un dulap cu rafturi si suporti de atarnat haine. Cele doua scaune foloseau, unul ca noptiera (suport pentru ceasul desteptator si cartea aflata in lectura) celalalt drept scara pe care te puteai catara ca sa aerisesti sau ca sa mai arunci o privire afara prin lucarna absurd de sus pozitionata.

Am stat in camera aia mai mult de jumatate din timpul fiecarei zile fara sa fac mare lucru
Eram ca la conservat, si de aceea in sufletul meu ea a ramas asociata unei anumite starii de repaus dominate de liniste si de meditatii.

Multa vreme dupa nici nu mi-am putut imgina odihna altfel decat intr-o asemenea camera.

si cat de rece si de ostila mi se parea atunci..

de George Topârceanu



                       Trec anii, trec lunile-n goană

                       Şi-n zbor săptămânile trec.

                       Rămâi sănătoasă, cucoană,

                       Că-mi iau geamantanul şi plec!



                       Eu nu ştiu limanul spre care

                       Pornesc cu bagajul acum,

                       Ce demon mă pune-n mişcare,

                       Ce taină mă-ndeamnă la drum.



                       Dar simt că m-apasă pereţii, –

                       Eu sunt chiriaş trecător:

                       În scurtul popas al vieţii

                       Vreau multe schimbări de decor.



                       Am stat la mansardă o lună.

                       De-acolo, de sus, de la geam,

                       Şi ziua şi noaptea pe lună

                       Priveam ca la teatru, madam!



                       Când luna-mi venea la fereastră,

                       Oraşul părea că mă cheamă

                       Să-i văd în lumină albastră

                       Fantastica lui panoramă…



                       Mai sus, într-o cameră mică,

                       Făceau împreună menaj

                       Un moş, un actor şi-o pisică.

                       Iar dincolo, jos, la etaj –



                       O damă cu vizite multe

                       Şi-alături de ea un burlac,

                       Un domn serios de la Culte

                       Cu cioc şi cu ghete de lac.



                       De-acolo, pe-o vreme ploioasă,

                       Mi-am pus geamantanu-n tramvai

                       Şi-abia am ajuns pân-acasă:

                       Pe Berzei, la conu Mihai.



                       Ţin minte şi-acuma grădina,

                       Ferestrele unse cu var…

                       În faţă sta coana Irina

                       Şi-n curte, un fost arhivar.



                       Vedeai răsărind laolaltă,

                       Un colţ luminos de ietac,

                       Pridvorul cu iederă naltă

                       Şi flori zâmbitoare-n cerdac…



                       Pe-atunci înflorea liliacul

                       Şi noaptea cădea parfumată

                       Umplând de miresme cerdacul, –

                       Şi-avea arhivarul o fată…



                       Stam ceasuri întregi sub umbrarul

                       De flori, aşteptând neclintit

                       (C-avea obicei arhivarul

                       Să sforăie noaptea cumplit).



                       Târziu, când se da la o parte

                       Perdeaua, părea că visez…

                       Şi iar am plecat mai departe,

                       De teamă să nu mă fixez.



                       Străine privelişti fugare!

                       Voi nu ştiţi că-n inimă port

                       O dulce mireasmă de floare,

                       Parfumul trecutului mort…



                       Şi-am stat la un unchi, pe Romană,

                       Ţiu minte… dar unde n-am stat?

                       La domnul Manuc, o persoană

                       Cu nasul puţin coroiat;



                       La doamna Mary, pe Regală

                       (O, cum mă ruga să nu plec!

                       Mi-a scris chiar o carte poştală);

                       Pe strada Unirii la Şbeck;



                       Pe Grant, lângă birtul lui Sbierea;

                       Pe Witing, pe Tei la Confort, –

                       M-a dus pretutindeni puterea

                       Aceluiaşi tainic resort.



                       C-aşa mi-e viaţa – o goană,

                       Şi astfel durerile trec…

                       Rămâi sănătoasă, cucoană,

                       Că-mi iau geamantanul şi plec!

Povestea vietii mele...