Acasa
2 participanți
Mistere la vedere
HTG- Mesaje : 2045
Puncte : 2076
Data de inscriere : 17/02/2015
HTG- Mesaje : 2045
Puncte : 2076
Data de inscriere : 17/02/2015
HTG- Mesaje : 2045
Puncte : 2076
Data de inscriere : 17/02/2015
HTG- Mesaje : 2045
Puncte : 2076
Data de inscriere : 17/02/2015
HTG- Mesaje : 2045
Puncte : 2076
Data de inscriere : 17/02/2015
HTG- Mesaje : 2045
Puncte : 2076
Data de inscriere : 17/02/2015
HTG- Mesaje : 2045
Puncte : 2076
Data de inscriere : 17/02/2015
HTG- Mesaje : 2045
Puncte : 2076
Data de inscriere : 17/02/2015
HTG- Mesaje : 2045
Puncte : 2076
Data de inscriere : 17/02/2015
HTG- Mesaje : 2045
Puncte : 2076
Data de inscriere : 17/02/2015
HTG- Mesaje : 2045
Puncte : 2076
Data de inscriere : 17/02/2015
HTG- Mesaje : 2045
Puncte : 2076
Data de inscriere : 17/02/2015
De mai multe sute de ani, nu a fost clarificat misterul de la Point of Pines, un sit arheologic din Arizona (SUA). Aici există un oraş părăsit, care se situează între dunele de nisip și stâncile roșiatice, într-un peisaj pitoresc; oricât au încercat nenumărați experți să lămurească misterul acestui loc, un singur lucru pare a fi clar în ziua de astăzi: orașul Point of Pines a murit din cauze misterioase, nenaturale!
Într-o seară, locuitorii orașului s-au dus ca de obicei la culcare. Totuși, în zorii celei de-a doua zi, toți bărbații, femeile și copiii au fugit. Și-au lăsat toate bunurile așa cum erau – armele, podoabele și chiar jucăriile copiilor. Oamenii și-au lăsat în panică oalele de lut fierbând pe sobele încă aprinse şi nu s-au mai întors niciodată.
Oare ce întâmplare ciudată i-a alungat și pe ei, le-a pustiit orașul, astfel încât trecerea timpului l-a transformat în ruine? Point of Pines a fost orașul anasazilor, o rasă de amerindieni avansaţi. Casele lor aveau două până la 3 etaje, cea mai mare construcție din oraș având o lungime de 400 m. Deosebit de remarcabile erau sistemele lor de irigare și îndemânarea la împletitul coșurilor, țesăturilor și producerea de obiecte din lut și instrumente casnice.
În decursul cercetărilor, s-a arătat că această civilizație nu a căzut victimă unor triburi nomade, jefuitoare. Căci peste tot pe unde aceste bande războinice își organizau jafurile, resturile acoperișurilor carbonizate cădeau peste cadavrele victimelor. Dar la Point of Pines nu s-a întâmplat ceva asemănător.
Se poate exclude și moartea prin înfometare. În magaziile amenajate pentru iarnă s-au găsit resturi de cereale și oase: existau destule alimente în oraș! Sau poate că o molimă i-a nimicit și i-a alungat pe oameni? Dacă s-ar fi întâmplat așa, atunci arheologii ar fi dat peste scheletele celor care au murit în timpul molimei. Însă și acestea lipsesc.
Atunci cum se poate explica exodul unei populații, ce număra cel puțin 20.000 de persoane? Nici ipoteza secetei nu ţine. De ce amerindienii au lăsat în urmă toate bunurile și chiar vasele fierbând în continuare pe sobe?
În plus, o întrebare de bază nu primește absolut nici un răspuns: unde s-au dus toți acei oameni? Și de ce au plecat la adăpostul nopții? Se poate ca anasazii să fi fost înspăimântați de un oarecare fenomen inexplicabil, care le amenința viața? Erau indienii amenințați de ceva ce i-a constrâns să-și salveze doar viețile și nimic altceva?
Într-o seară, locuitorii orașului s-au dus ca de obicei la culcare. Totuși, în zorii celei de-a doua zi, toți bărbații, femeile și copiii au fugit. Și-au lăsat toate bunurile așa cum erau – armele, podoabele și chiar jucăriile copiilor. Oamenii și-au lăsat în panică oalele de lut fierbând pe sobele încă aprinse şi nu s-au mai întors niciodată.
Oare ce întâmplare ciudată i-a alungat și pe ei, le-a pustiit orașul, astfel încât trecerea timpului l-a transformat în ruine? Point of Pines a fost orașul anasazilor, o rasă de amerindieni avansaţi. Casele lor aveau două până la 3 etaje, cea mai mare construcție din oraș având o lungime de 400 m. Deosebit de remarcabile erau sistemele lor de irigare și îndemânarea la împletitul coșurilor, țesăturilor și producerea de obiecte din lut și instrumente casnice.
În decursul cercetărilor, s-a arătat că această civilizație nu a căzut victimă unor triburi nomade, jefuitoare. Căci peste tot pe unde aceste bande războinice își organizau jafurile, resturile acoperișurilor carbonizate cădeau peste cadavrele victimelor. Dar la Point of Pines nu s-a întâmplat ceva asemănător.
Se poate exclude și moartea prin înfometare. În magaziile amenajate pentru iarnă s-au găsit resturi de cereale și oase: existau destule alimente în oraș! Sau poate că o molimă i-a nimicit și i-a alungat pe oameni? Dacă s-ar fi întâmplat așa, atunci arheologii ar fi dat peste scheletele celor care au murit în timpul molimei. Însă și acestea lipsesc.
Atunci cum se poate explica exodul unei populații, ce număra cel puțin 20.000 de persoane? Nici ipoteza secetei nu ţine. De ce amerindienii au lăsat în urmă toate bunurile și chiar vasele fierbând în continuare pe sobe?
În plus, o întrebare de bază nu primește absolut nici un răspuns: unde s-au dus toți acei oameni? Și de ce au plecat la adăpostul nopții? Se poate ca anasazii să fi fost înspăimântați de un oarecare fenomen inexplicabil, care le amenința viața? Erau indienii amenințați de ceva ce i-a constrâns să-și salveze doar viețile și nimic altceva?
HTG- Mesaje : 2045
Puncte : 2076
Data de inscriere : 17/02/2015
HTG- Mesaje : 2045
Puncte : 2076
Data de inscriere : 17/02/2015
Popoarele polineziene sunt cunoscute de mult timp ca fiind marinari incredibil de pricepuți, navigând în întinderea vastă și aparent goală a oceanului în căutarea unor noi insule pe care să se stabilească. Acest lucru l-au făcut cu un succes uimitor: polinezienii locuiesc acum o serie de insule, mari și mici, care sunt împrăștiate în jurul Oceanului Pacific. Unele dintre aceste insule sunt la sute și mii de kilometri distanță una de alta, iar acest lucru creează o mare întrebare: cum au traversat vechii polinezieni distanțe atât de mari doar cu abilități rudimentare? O enigmă de durată transmisă de-a lungul generațiilor ar putea fi răspunsul: luminile călăuzitoare Te Lapa.
Polinezienii mai în vârstă vorbesc de mult despre Te Lapa, un fenomen misterios care se presupune că i-au ajutat să găsească insule noi și îndepărtate. Termenul desemnează o lumină, de obicei reflectată pe suprafața oceanului, care a fost folosită de marinarii antici ca un ajutor de navigare la îndemână. Urmărirea luminilor i-ar fi dus la descoperirea de noi insule. Știința modernă, totuși, are probleme în a explica natura exactă din spatele lui Te Lapa.
În timp ce fenomenul era cunoscut de multă vreme printre polinezieni, abia în 1972 a fost realizată o cercetare a fenomenului, când David Lewis l-a descris în cartea sa „Noi, navigatorii”. Până în acel moment, știința putea explica toate metodele tradiționale de navigație oceanică, toate cu excepția lui Te Lapa. Așa că un specialist – dr. Marianne „Mimi” George – s-a angajat într-o căutare pentru a rezolva ghicitoarea acestei abilități pierdute polineziene.
Dr. George, un marinar experimentat și navigator, a călătorit pe insula polineziană Taumako din Insulele Santa Cruz, unde s-a întâlnit cu Te Aliki Kaveia, în încercarea de a studia practicile native de navigație. Kaveia a fost șeful insulei și un navigator veteran care a văzut Te Lapa de multe ori. Împreună cu Dr. George, el a pornit încă o dată pe calea veche, dovedind odată pentru totdeauna că fenomenele luminii misterioase există cu adevărat.
Dr. George a văzut luminile Te Lapa și a fost rapid fascinat de ele. Ele sunt un adevărat ajutor de navigație în toate sensurile, dar nu pot fi explicate. Unii au spus că ar fi vorba de bioluminiscență sau de lumină naturală electromagnetică. Alte fenomene naturale similare au fost rapid respinse.
Te Lapa a fost descrisă ca o lumină liniară care apare la orizont, fiind văzută cel mai bine noaptea și provenind din insule. Marinarii polinezieni urmau aceste lumini până la sursă, navigând astfel în siguranță către obiective atât de îndepărtate. Luminile au fost descrise ca „strălucitoare” şi „intermitente”, numele polinezian „Te Lapa” traducându-se prin „ceva care clipește” sau „lumină intermitentă”. Această lumină enigmatică, a remarcat Dr. George, este folosită pentru navigație la cel mult 200 km de țărm. Te Aliki Kaveia a confirmat acest lucru, adăugând că distanța de 160 de km este ideală pentru a urmări Te Lapa.
O ipoteză interesantă cu privire la sursa lui Te Lapa a fost ridicată de George și Kaveia, fiind centrată pe valurile oceanice. Totodată, Dr. George a bănuit că emisiile electromagnetice din mișcările tectonice ar putea fi sursa.
Mulți oameni de știință s-au grăbit să respingă ipoteza că Te Lapa ar fi un fenomen inexplicabil. Ei l-au considerat pur și simplu prea obscur, prost documentat și cercetat pentru a fi studiat în detaliu. Dar tradițiile orale există, dovedind existența acestor lumini oceanice ciudate. În diferite insule așezate de polinezieni, există termeni diferiți, însă toți denotă aceeași apariție. Pe îndepărtata insula Nikunau este cunoscută sub numele de „Te Mata” sau „Gloria mărilor”, în timp ce în Tonga este cunoscută sub numele de „Te Tapa”, adică „A izbucni cu lumină”.
Oricare ar fi adevărata explicație științifică a lui Te Lapa, fenomenul încă ne dovedește că știința nu este atotputernică.
Polinezienii mai în vârstă vorbesc de mult despre Te Lapa, un fenomen misterios care se presupune că i-au ajutat să găsească insule noi și îndepărtate. Termenul desemnează o lumină, de obicei reflectată pe suprafața oceanului, care a fost folosită de marinarii antici ca un ajutor de navigare la îndemână. Urmărirea luminilor i-ar fi dus la descoperirea de noi insule. Știința modernă, totuși, are probleme în a explica natura exactă din spatele lui Te Lapa.
În timp ce fenomenul era cunoscut de multă vreme printre polinezieni, abia în 1972 a fost realizată o cercetare a fenomenului, când David Lewis l-a descris în cartea sa „Noi, navigatorii”. Până în acel moment, știința putea explica toate metodele tradiționale de navigație oceanică, toate cu excepția lui Te Lapa. Așa că un specialist – dr. Marianne „Mimi” George – s-a angajat într-o căutare pentru a rezolva ghicitoarea acestei abilități pierdute polineziene.
Dr. George, un marinar experimentat și navigator, a călătorit pe insula polineziană Taumako din Insulele Santa Cruz, unde s-a întâlnit cu Te Aliki Kaveia, în încercarea de a studia practicile native de navigație. Kaveia a fost șeful insulei și un navigator veteran care a văzut Te Lapa de multe ori. Împreună cu Dr. George, el a pornit încă o dată pe calea veche, dovedind odată pentru totdeauna că fenomenele luminii misterioase există cu adevărat.
Dr. George a văzut luminile Te Lapa și a fost rapid fascinat de ele. Ele sunt un adevărat ajutor de navigație în toate sensurile, dar nu pot fi explicate. Unii au spus că ar fi vorba de bioluminiscență sau de lumină naturală electromagnetică. Alte fenomene naturale similare au fost rapid respinse.
Te Lapa a fost descrisă ca o lumină liniară care apare la orizont, fiind văzută cel mai bine noaptea și provenind din insule. Marinarii polinezieni urmau aceste lumini până la sursă, navigând astfel în siguranță către obiective atât de îndepărtate. Luminile au fost descrise ca „strălucitoare” şi „intermitente”, numele polinezian „Te Lapa” traducându-se prin „ceva care clipește” sau „lumină intermitentă”. Această lumină enigmatică, a remarcat Dr. George, este folosită pentru navigație la cel mult 200 km de țărm. Te Aliki Kaveia a confirmat acest lucru, adăugând că distanța de 160 de km este ideală pentru a urmări Te Lapa.
O ipoteză interesantă cu privire la sursa lui Te Lapa a fost ridicată de George și Kaveia, fiind centrată pe valurile oceanice. Totodată, Dr. George a bănuit că emisiile electromagnetice din mișcările tectonice ar putea fi sursa.
Mulți oameni de știință s-au grăbit să respingă ipoteza că Te Lapa ar fi un fenomen inexplicabil. Ei l-au considerat pur și simplu prea obscur, prost documentat și cercetat pentru a fi studiat în detaliu. Dar tradițiile orale există, dovedind existența acestor lumini oceanice ciudate. În diferite insule așezate de polinezieni, există termeni diferiți, însă toți denotă aceeași apariție. Pe îndepărtata insula Nikunau este cunoscută sub numele de „Te Mata” sau „Gloria mărilor”, în timp ce în Tonga este cunoscută sub numele de „Te Tapa”, adică „A izbucni cu lumină”.
Oricare ar fi adevărata explicație științifică a lui Te Lapa, fenomenul încă ne dovedește că știința nu este atotputernică.
HTG- Mesaje : 2045
Puncte : 2076
Data de inscriere : 17/02/2015
HTG- Mesaje : 2045
Puncte : 2076
Data de inscriere : 17/02/2015
HTG- Mesaje : 2045
Puncte : 2076
Data de inscriere : 17/02/2015
HTG- Mesaje : 2045
Puncte : 2076
Data de inscriere : 17/02/2015
HTG- Mesaje : 2045
Puncte : 2076
Data de inscriere : 17/02/2015
HTG- Mesaje : 2045
Puncte : 2076
Data de inscriere : 17/02/2015
HTG- Mesaje : 2045
Puncte : 2076
Data de inscriere : 17/02/2015
HTG- Mesaje : 2045
Puncte : 2076
Data de inscriere : 17/02/2015
Un om de stiinta britanic a descifrat unul dintre cele mai mari mistere ale antichitatii, locul uneia dintre cele sapte minuni ale lumii, care a fost creata la Ninive, situat la 480 de kilometri de Babilon.Gradinile suspendate au fost construite la inceputul secolului al VII-lea i.Hr.Dupa 18 de ani de studiu, Stephanie Dalley de la Universitatea Oxford din Marea Britanie a ajuns la concluzia ca Gradinile suspendate au fost realizate de catre asirieni in nordul Mesopotamiei, actualul Irak, potrivit The Guardian;
Incapacitatea arheologilor de a gasi urme ale vestigiile antice ale Babilonului i-a determinat pe unii sa se indoiasca de existenta Gradinilor suspendate. Acum, Stephanie Dalley a gasit dovezi ca aceasta minune a lumii antice a fost construita de catre regele asirian Sanherib, mai degraba decat regele babilonian, Nabucodonosor.Dovezile prezentate de Dalley, un expert in limbile antice ale Orientului Mijlociu, au fost gasite in descifrarea unor scrieri cuneiforme babiloniene si asiriene si a reinterpretarii unor texte grecesti si romane.Acestea au inclus o inscriptie asiriana din secolul al VII-lea i.Hr., care a fost tradusa gresit in anii '20. Cercetatoarea a fost uimita sa gaseasca propria descriere a lui Sanherib a acestei minuni antice, ca fiind "un palat de neegalat si o minune pentru toate popoarele".
Gradinile suspendate au fost realizate cu ajutorul unui sistem complex de canale, baraje si apeducte care transportau apa la o distanta de 80 de kilometri, pana la cetatea Ninive.
Sapaturi arheologice recente au descoperit urme ale unor vechi apeducte. Unul din apropiere de Ninive poarta o incriptie cruciala: "Sanherib, imparatul lumii. Pe o mare distanta am avut un curs de apa indreptat spre imprejurimile de la Ninive".Dalley isi prezinta multimea de dovezi privind aceasta minune a lumii intr-o carte intitulata "Misterul Gradinilor suspendate ale Babilonului", care va aparea pe 23 mai la Oxford University Press.Palatul lui Sanherib, cu trepte de piatra semipretioasa si cu o intrare pazita de lei colosali din cupru, a fost magnific. Dalley a pus la cap cap textele antice si a descoperit existenta unei gradini care recrea un peisaj montan. Aici erau terase, plante si copaci exotici."Cele sapte minuni ale lumii antice apar in textele clasice scrise cu secole mai tarziu dupa ce Gradinile suspendate au fost create, dar Titus Flavius Iosephus, istoric din secolul I d.Hr, a fost singurul care a amintit ca Nabucodonosor a fost creatorul acestora", a declarat Dalley.Cercetatoarea a constatat multe erori in legatura cu nume si locuri scrise in textele antice, inclusiv in Cartea lui Judith.
Incapacitatea arheologilor de a gasi urme ale vestigiile antice ale Babilonului i-a determinat pe unii sa se indoiasca de existenta Gradinilor suspendate. Acum, Stephanie Dalley a gasit dovezi ca aceasta minune a lumii antice a fost construita de catre regele asirian Sanherib, mai degraba decat regele babilonian, Nabucodonosor.Dovezile prezentate de Dalley, un expert in limbile antice ale Orientului Mijlociu, au fost gasite in descifrarea unor scrieri cuneiforme babiloniene si asiriene si a reinterpretarii unor texte grecesti si romane.Acestea au inclus o inscriptie asiriana din secolul al VII-lea i.Hr., care a fost tradusa gresit in anii '20. Cercetatoarea a fost uimita sa gaseasca propria descriere a lui Sanherib a acestei minuni antice, ca fiind "un palat de neegalat si o minune pentru toate popoarele".
Gradinile suspendate au fost realizate cu ajutorul unui sistem complex de canale, baraje si apeducte care transportau apa la o distanta de 80 de kilometri, pana la cetatea Ninive.
Sapaturi arheologice recente au descoperit urme ale unor vechi apeducte. Unul din apropiere de Ninive poarta o incriptie cruciala: "Sanherib, imparatul lumii. Pe o mare distanta am avut un curs de apa indreptat spre imprejurimile de la Ninive".Dalley isi prezinta multimea de dovezi privind aceasta minune a lumii intr-o carte intitulata "Misterul Gradinilor suspendate ale Babilonului", care va aparea pe 23 mai la Oxford University Press.Palatul lui Sanherib, cu trepte de piatra semipretioasa si cu o intrare pazita de lei colosali din cupru, a fost magnific. Dalley a pus la cap cap textele antice si a descoperit existenta unei gradini care recrea un peisaj montan. Aici erau terase, plante si copaci exotici."Cele sapte minuni ale lumii antice apar in textele clasice scrise cu secole mai tarziu dupa ce Gradinile suspendate au fost create, dar Titus Flavius Iosephus, istoric din secolul I d.Hr, a fost singurul care a amintit ca Nabucodonosor a fost creatorul acestora", a declarat Dalley.Cercetatoarea a constatat multe erori in legatura cu nume si locuri scrise in textele antice, inclusiv in Cartea lui Judith.
HTG- Mesaje : 2045
Puncte : 2076
Data de inscriere : 17/02/2015
The Geto-Dacian Bronze Hexagon Matrix of Sarmizegetusa Regia was discovered in 2013: 3,000-year-old Zodiac or a press tool for constructing jewelry, maybe both.
Romania is much older than we currently perceive; there are layers of history hidden beneath its surface, artifacts from the Neolithic Era and older than recorded history.
However, like today's archeological discoveries, the Getae uncovered their earlier inhabitant's treasures and monuments, building around and over their ancestors. In my opinion, one key to understanding the ancient past is to acknowledge the civilization you are studying has an original history page and similarities with everyone else. Fortunately, the unearthing of the bronze Hexagon Matrix contributes many pieces to the Earth's and Geto Dacian's mysterious past.
The zoomorphic designs on the hexagon matrix were intended to be pressed into precious metals to make jewelry, showing the unique style or story of Geto-Dacia and Sarmizegetusa. For example, the matrix may be the layout or blueprint of Geto Dacian astrology. Next, the animals consuming each other on the matrix are called cusps, a person born towards the end of a zodiac sign. Also, a similar zodiac was found in central Egypt on the Hathors temple's ceiling dedicated to Osiris at Dendera with animal hieroglyphics. Even today, some religions use zodiacal animal notation and hexagons to showcase astrology. An example of this map is the Mosaic of Bir Chana in Tunisia, created by the early Christian religion through the Roman civilization in the 3rd century AD. Finally, by exploring the designs on the matrix, regardless of my interpretations, you can observe the elegance via art and mythology the Geto Dacians expressed 3000 thousand years ago.
https://www.facebook.com/stephen.izreal/videos/2422569924580989?idorvanity=4941321139301005
Romania is much older than we currently perceive; there are layers of history hidden beneath its surface, artifacts from the Neolithic Era and older than recorded history.
However, like today's archeological discoveries, the Getae uncovered their earlier inhabitant's treasures and monuments, building around and over their ancestors. In my opinion, one key to understanding the ancient past is to acknowledge the civilization you are studying has an original history page and similarities with everyone else. Fortunately, the unearthing of the bronze Hexagon Matrix contributes many pieces to the Earth's and Geto Dacian's mysterious past.
The zoomorphic designs on the hexagon matrix were intended to be pressed into precious metals to make jewelry, showing the unique style or story of Geto-Dacia and Sarmizegetusa. For example, the matrix may be the layout or blueprint of Geto Dacian astrology. Next, the animals consuming each other on the matrix are called cusps, a person born towards the end of a zodiac sign. Also, a similar zodiac was found in central Egypt on the Hathors temple's ceiling dedicated to Osiris at Dendera with animal hieroglyphics. Even today, some religions use zodiacal animal notation and hexagons to showcase astrology. An example of this map is the Mosaic of Bir Chana in Tunisia, created by the early Christian religion through the Roman civilization in the 3rd century AD. Finally, by exploring the designs on the matrix, regardless of my interpretations, you can observe the elegance via art and mythology the Geto Dacians expressed 3000 thousand years ago.
https://www.facebook.com/stephen.izreal/videos/2422569924580989?idorvanity=4941321139301005
HTG- Mesaje : 2045
Puncte : 2076
Data de inscriere : 17/02/2015
Partea I
Este nemurirea cuantică o posibilitate reală pentru ca oamenii să atingă nemurirea sau este doar o teorie controversată? Există o explicație științifică pentru ,,viața veșnică” pomenită în Biblie? Fizicienii Niels Bohr și Werner Heisenberg au lansat o teorie care bulversează lumea științifică.
Ați avut vreodată un accident inexplicabil în care „trebuia” să muriți, dar ați reușit să supraviețuiți datorită unei coincidențe norocoase? Sau ați fost vreodată atât de bolnav încât ați scăpat la limită de moarte? După aceea, v-ați amintit evenimentele în mod diferit față de cei din jur?
O posibilă explicație este că ați trăit de fapt moartea într-o altă linie temporală, dar conștiința dumneavoastră a continuat să existe într-o realitate alternativă. Posibilitatea acestui fenomen este cunoscută sub numele de nemurire cuantică și ridică multe întrebări filosofice interesante.
Nemurirea cuantică a început ca un experiment de gândire la sfârșitul anilor 1980 și a fost ulterior formulată mai pe larg de fizicianul și cosmologul Max Tegmark.
Am putea muri de mai multe ori în timpul vieții noastre
Max Tegmark sugerează că am putea muri de mai multe ori în timpul vieții noastre. De fiecare dată, conștiința noastră se mută, alunecă, sare sau se deplasează în următoarea linie temporală, foarte asemănătoare cu cea în care am murit. Aceasta înseamnă că putem experimenta moartea, dar rămânem în viață în următoarea linie temporală.
Fizicienii Niels Bohr și Werner Heisenberg au lansat o teorie controversată pe această temă, cunoscută sub numele de Interpretarea de la Copenhaga. Conform acesteia, fotonii și alte particule pot exista simultan în mai multe stări. Atunci când încercăm să le măsurăm, le influențăm; ele sunt transformate într-o stare observată, iar toate celelalte stări sunt eliminate și nu mai reapar niciodată.
Pentru a înțelege mai bine acest lucru, putem folosi exemplul unei pisici care a intrat în cameră. Până să o priviți, ea ar putea fi într-o stare de culcat, așezat sau în picioare. Acestea sunt stările posibile. Dar când vă uitați la ea, pisica se va afla într-o anumită stare, de exemplu, în picioare. Aceasta va deveni singura sa stare, iar celelalte vor dispărea ca posibilități.
Cu toate acestea, în 1957, fizicianul american Hugh Everett a dat glas interpretării Many Worlds Interpretation (MWI) pentru a contrabalansa interpretarea de la Copenhaga.
Potrivit acesteia, atunci când o persoană observă un foton, lumea este împărțită în două în acel moment. Într-o lume, fotonul merge drept, iar în cealaltă este ondulat. Noi cădem într-una dintre aceste lumi din întâmplare, fără niciun principiu.
Imaginați-vă că v-ați hotărât să mergeți la magazin. Înainte de asta, lumea ta exista în două stări. Puteai fie să mergi, fie să nu mergi la cumpărături. Dar de îndată ce ieșiți din casă și mergeți la magazin, lumea dumneavoastră se împarte în două. Când intrați în magazin, puteți fie să cumpărați ceva din magazin, fie să nu cumpărați nimic, multiplicând și mai mult lumile. Acest lucru înseamnă că există o infinitate de stări posibile în univers.
va urma
Este nemurirea cuantică o posibilitate reală pentru ca oamenii să atingă nemurirea sau este doar o teorie controversată? Există o explicație științifică pentru ,,viața veșnică” pomenită în Biblie? Fizicienii Niels Bohr și Werner Heisenberg au lansat o teorie care bulversează lumea științifică.
Ați avut vreodată un accident inexplicabil în care „trebuia” să muriți, dar ați reușit să supraviețuiți datorită unei coincidențe norocoase? Sau ați fost vreodată atât de bolnav încât ați scăpat la limită de moarte? După aceea, v-ați amintit evenimentele în mod diferit față de cei din jur?
O posibilă explicație este că ați trăit de fapt moartea într-o altă linie temporală, dar conștiința dumneavoastră a continuat să existe într-o realitate alternativă. Posibilitatea acestui fenomen este cunoscută sub numele de nemurire cuantică și ridică multe întrebări filosofice interesante.
Nemurirea cuantică a început ca un experiment de gândire la sfârșitul anilor 1980 și a fost ulterior formulată mai pe larg de fizicianul și cosmologul Max Tegmark.
Am putea muri de mai multe ori în timpul vieții noastre
Max Tegmark sugerează că am putea muri de mai multe ori în timpul vieții noastre. De fiecare dată, conștiința noastră se mută, alunecă, sare sau se deplasează în următoarea linie temporală, foarte asemănătoare cu cea în care am murit. Aceasta înseamnă că putem experimenta moartea, dar rămânem în viață în următoarea linie temporală.
Fizicienii Niels Bohr și Werner Heisenberg au lansat o teorie controversată pe această temă, cunoscută sub numele de Interpretarea de la Copenhaga. Conform acesteia, fotonii și alte particule pot exista simultan în mai multe stări. Atunci când încercăm să le măsurăm, le influențăm; ele sunt transformate într-o stare observată, iar toate celelalte stări sunt eliminate și nu mai reapar niciodată.
Pentru a înțelege mai bine acest lucru, putem folosi exemplul unei pisici care a intrat în cameră. Până să o priviți, ea ar putea fi într-o stare de culcat, așezat sau în picioare. Acestea sunt stările posibile. Dar când vă uitați la ea, pisica se va afla într-o anumită stare, de exemplu, în picioare. Aceasta va deveni singura sa stare, iar celelalte vor dispărea ca posibilități.
Cu toate acestea, în 1957, fizicianul american Hugh Everett a dat glas interpretării Many Worlds Interpretation (MWI) pentru a contrabalansa interpretarea de la Copenhaga.
Potrivit acesteia, atunci când o persoană observă un foton, lumea este împărțită în două în acel moment. Într-o lume, fotonul merge drept, iar în cealaltă este ondulat. Noi cădem într-una dintre aceste lumi din întâmplare, fără niciun principiu.
Imaginați-vă că v-ați hotărât să mergeți la magazin. Înainte de asta, lumea ta exista în două stări. Puteai fie să mergi, fie să nu mergi la cumpărături. Dar de îndată ce ieșiți din casă și mergeți la magazin, lumea dumneavoastră se împarte în două. Când intrați în magazin, puteți fie să cumpărați ceva din magazin, fie să nu cumpărați nimic, multiplicând și mai mult lumile. Acest lucru înseamnă că există o infinitate de stări posibile în univers.
va urma
HTG- Mesaje : 2045
Puncte : 2076
Data de inscriere : 17/02/2015
Partea II
Rădăcinile conceptului de nemurire cuantică
Nemurirea cuantică își are rădăcinile în conceptul de interpretare a mai multor lumi (Many-Worlds Interpretation – MWI) a mecanicii cuantice, care sugerează că fiecare rezultat posibil al unei măsurători cuantice are loc într-un univers paralel separat. În contrast cu ideea de univers, teoria multiversului sugerează un număr infinit de universuri paralele care coexistă în linii temporale diferite.
Tot ceea ce se întâmplă într-un univers le poate afecta pe celelalte, inclusiv moartea. Prin urmare, dacă nemurirea cuantică este adevărată, atunci când murim într-o linie temporală, pur și simplu „trecem” la următoarea și continuăm să trăim în loc să murim.
Originile nemuririi cuantice pot fi urmărite până la lucrările fizicianului Hugh Everett III din anii 1950. Acesta a propus interpretarea „Many-Worlds Interpretation” pentru a rezolva problema măsurătorilor în mecanica cuantică, care se referă la modul în care actul de măsurare a unui sistem cuantic afectează starea acestuia.
Potrivit lui Everett, fiecare posibilitate a unei măsurători cuantice este realizată în propriul univers unic. Cu alte cuvinte, atunci când măsurăm ceva la nivel cuantic, universul se împarte în mai multe universuri diferite, fiecare cu propriul rezultat.
În 1997, renumitul fizician de la MIT Max Tegmark a publicat o lucrare revoluționară în care propunea un experiment pentru a testa validitatea interpretărilor „Multor lumi” ale mecanicii cuantice. În lucrare, Tegmark propunea că, dacă nemurirea cuantică este adevărată, ar trebui să fie posibil să supraviețuiești unui accident fatal.
Mai mult, el a sugerat că, călătorind prin multivers, cineva ar putea găsi un univers în care să supraviețuiască accidentului și să continue să trăiască. În ciuda controversei care l-a înconjurat de-a lungul timpului, testul rămâne un exercițiu captivant.
Pisica lui Schrödinger
„Pisica lui Schrödinger” este un experiment de gândire și, probabil, cel mai faimos experiment asociat cu nemurirea cuantică.
Pisica lui Schrödinger
Experimentul implică o pisică ipotetică plasată într-o cutie închisă cu o substanță radioactivă, un contor Geiger și o fiolă de otravă. După cum este detectată de contorul Geiger, substanța are o șansă de 50% să se dezintegreze într-un anumit interval de timp.
Dacă substanța se dezintegrează, contorul Geiger declanșează eliberarea otrăvii, ucigând pisica. Dacă substanța nu se descompune, otrava nu este eliberată, iar pisica supraviețuiește.
Dar până când deschidem cutia, pisica va fi atât „vie cât și moartă” simultan, adică într-o stare de superpoziție. Dacă vă gândiți bine, pisica se află într-o stare de superpoziție deoarece combină două stări simultan: vie și moartă.
Experimentul de gândire „sinucidere cuantică” este o variantă a experimentului pisicii lui Schrödinger. În experimentul de gândire „sinucidere cuantică”, o persoană stă în fața unei mașini care măsoară spinul unei particule cuantice.
Mașina este aranjată să tragă un foc de armă dacă spinul particulei este măsurat ca fiind „spin în jos”, dar nu și dacă este măsurat ca fiind „spin în sus”. Persoana activează apoi în mod repetat aparatul și observă rezultatul.
Conform interpretării de la Copenhaga a mecanicii cuantice, persoana există într-o superpoziție de stări, ceea ce înseamnă că este simultan vie și moartă până când mașina este observată.
Cu toate acestea, în interpretarea mecanicii cuantice în mai multe lumi, conștiința persoanei ar continua să existe doar în universul în care spinul particulei este măsurat ca fiind „spin up”, deoarece în toate celelalte universuri, persoana ar fi ucisă de armă.
Dacă persoana continuă să activeze aparatul și să observe rezultatul, în cele din urmă se va regăsi doar în universul în care spinul particulei este întotdeauna măsurat ca fiind „spin în sus”. Din perspectiva persoanei, ar părea că supraviețuiește în mod constant, chiar dacă, de fapt, moare în multe universuri paralele.
Susținătorii nemuririi cuantice subliniază faptul că această teorie nu contrazice nicio lege cunoscută a fizicii (această poziție este departe de a fi unanimă în lumea științifică).
va urma
Rădăcinile conceptului de nemurire cuantică
Nemurirea cuantică își are rădăcinile în conceptul de interpretare a mai multor lumi (Many-Worlds Interpretation – MWI) a mecanicii cuantice, care sugerează că fiecare rezultat posibil al unei măsurători cuantice are loc într-un univers paralel separat. În contrast cu ideea de univers, teoria multiversului sugerează un număr infinit de universuri paralele care coexistă în linii temporale diferite.
Tot ceea ce se întâmplă într-un univers le poate afecta pe celelalte, inclusiv moartea. Prin urmare, dacă nemurirea cuantică este adevărată, atunci când murim într-o linie temporală, pur și simplu „trecem” la următoarea și continuăm să trăim în loc să murim.
Originile nemuririi cuantice pot fi urmărite până la lucrările fizicianului Hugh Everett III din anii 1950. Acesta a propus interpretarea „Many-Worlds Interpretation” pentru a rezolva problema măsurătorilor în mecanica cuantică, care se referă la modul în care actul de măsurare a unui sistem cuantic afectează starea acestuia.
Potrivit lui Everett, fiecare posibilitate a unei măsurători cuantice este realizată în propriul univers unic. Cu alte cuvinte, atunci când măsurăm ceva la nivel cuantic, universul se împarte în mai multe universuri diferite, fiecare cu propriul rezultat.
În 1997, renumitul fizician de la MIT Max Tegmark a publicat o lucrare revoluționară în care propunea un experiment pentru a testa validitatea interpretărilor „Multor lumi” ale mecanicii cuantice. În lucrare, Tegmark propunea că, dacă nemurirea cuantică este adevărată, ar trebui să fie posibil să supraviețuiești unui accident fatal.
Mai mult, el a sugerat că, călătorind prin multivers, cineva ar putea găsi un univers în care să supraviețuiască accidentului și să continue să trăiască. În ciuda controversei care l-a înconjurat de-a lungul timpului, testul rămâne un exercițiu captivant.
Pisica lui Schrödinger
„Pisica lui Schrödinger” este un experiment de gândire și, probabil, cel mai faimos experiment asociat cu nemurirea cuantică.
Pisica lui Schrödinger
Experimentul implică o pisică ipotetică plasată într-o cutie închisă cu o substanță radioactivă, un contor Geiger și o fiolă de otravă. După cum este detectată de contorul Geiger, substanța are o șansă de 50% să se dezintegreze într-un anumit interval de timp.
Dacă substanța se dezintegrează, contorul Geiger declanșează eliberarea otrăvii, ucigând pisica. Dacă substanța nu se descompune, otrava nu este eliberată, iar pisica supraviețuiește.
Dar până când deschidem cutia, pisica va fi atât „vie cât și moartă” simultan, adică într-o stare de superpoziție. Dacă vă gândiți bine, pisica se află într-o stare de superpoziție deoarece combină două stări simultan: vie și moartă.
Experimentul de gândire „sinucidere cuantică” este o variantă a experimentului pisicii lui Schrödinger. În experimentul de gândire „sinucidere cuantică”, o persoană stă în fața unei mașini care măsoară spinul unei particule cuantice.
Mașina este aranjată să tragă un foc de armă dacă spinul particulei este măsurat ca fiind „spin în jos”, dar nu și dacă este măsurat ca fiind „spin în sus”. Persoana activează apoi în mod repetat aparatul și observă rezultatul.
Conform interpretării de la Copenhaga a mecanicii cuantice, persoana există într-o superpoziție de stări, ceea ce înseamnă că este simultan vie și moartă până când mașina este observată.
Cu toate acestea, în interpretarea mecanicii cuantice în mai multe lumi, conștiința persoanei ar continua să existe doar în universul în care spinul particulei este măsurat ca fiind „spin up”, deoarece în toate celelalte universuri, persoana ar fi ucisă de armă.
Dacă persoana continuă să activeze aparatul și să observe rezultatul, în cele din urmă se va regăsi doar în universul în care spinul particulei este întotdeauna măsurat ca fiind „spin în sus”. Din perspectiva persoanei, ar părea că supraviețuiește în mod constant, chiar dacă, de fapt, moare în multe universuri paralele.
Susținătorii nemuririi cuantice subliniază faptul că această teorie nu contrazice nicio lege cunoscută a fizicii (această poziție este departe de a fi unanimă în lumea științifică).
va urma
|
|
|