Justificarile Vanatorii

O sa imi fie foarte greu de unul singur, dar iata ca ma incumet daca imi promiteti ca nu vor fi folosite jignirile si ca tonul discutiei va ramane unul decent.

Sunt Hampu The Great, vanator declarat, la dispozitia dvs. pentru a dezbate cazul...

Sigur cel mai comod in anii 2000 este sa condamni vanatoarea ca fiind inechitabila, cruda, fara motiv si chiar diabolica.
O astfel de pozitie , pe langa faptul ca "da bine" prin umanitarismul ei, este si comoda si sigura. Este insa si plina de ignoranta.
Sa ma explic:
Vanatul in Romania este permis numai pe fondurile de vanatoare special amenajate (largi arii de teren, administrate, ingrijite, populate cu vanat toate acestea cu fonduri platite de catre vanatori).
Cu alte cuvinte din taxa anuala pe care eu o platesc asociatiei din care fac parte (cam 160$), se asigura curatenia padurilor in care am voie sa vanez, protejarea vanatului de aici, hranirea lui pe timp de iarna, chiar asigurarea unei minime asistente medicale, si cel mai important POPULAREA cu vanat . Retineti deci, ca in cea mai mare parte a lui vanatul pe care eu il "recoltez" a fost pus acolo de mine, a fost crescut acolo cu ajutorul meu, si a fost ingrijit atat cat se poate tot din banii mei.
Privite astfel lucrurile, gestul final al vantorului care impusca un iepure nu difera cu mult de gestul gospodarului care taie o gaina din curte pentru a isi prepara cina, gest pe care nimeni nu il condamna atat de virulent.

Dati-mi voie sa va pun acum o intrebare: Voi toti cei de aici care ati infierat asa tare aceasta practica, sunteti cumva vegetarieni ???
E o intrebare retorica, ea nu asteapta un raspuns...
Dar presupunand ca printre voi s-ar afla si un vegetarian, ii comunic acestuia ca este in mare eroare fata de organismul sau, si il rog sa studieze indeaproape in cartile de specialitate dependenta sanatatii organismului nostru fata de proteina animala.

Dar nu sunteti vegetarieni, si in aceasta situatie am vesti foarte, foarte proaste pentru constinta voastra, pentru ca daca eu mi-am asumat destinul pe care zeii mi l-au harazit, si anume acela de putea trai sanatos pe seama fratilor de regn, voi vreti sa ramaneti in necunostinta acestui fapt.
Pe cata vreme eu ucid ocazional cu propria mea mana, constient de valoarea si gravitatea gestului meu, voi o faceti institutionalizat, la scara mare, cu multa precizie si cu mare eficienta.
Toate abatoarele din lume ucid cu cinism fara nici un pic de sansa pentru ele, sute , mii, sute de mii si chiar milioane de animale pentru ca stiu ca voi sunteti acolo.
Pentru ca stiu ca voi preferati sa traiti in minciuna. Pentru ca voi preferati ca murdariile pe care destinul vi le-a harazit sa fie facute de alte maini. Pentru ca voi doriti sa nu aveti nimic de a face cu asta.

Pentru voi, in numele vostru, sunt curmate in fiecare zi milioane de existente care nu au avut niciodata vreo sansa.
Chiar credeti ca toate halcile alea din macelarii, sau salamii aia atarnati de cuie, sunca de pe sendwichul de dimineata sau cel din pachetul de la servici nu au un pret in viata unui animal ???

Vanatoarea are si cateva reguli stricte si o etica de care este foarte mandra. Animalele vanate au sanse foarte mari si eu as spune dupa multi ani de vanatore, ca au chiar sanse egale in fata marii majoritati a vanatorilor.
Nu iau in calcul aici "vanatorii" de tip Adrian Nastase , care pentru mine apartin categoriei braconieri, am in vedere acei vanatori iscusiti care stiu sa gaseasca vanatul si in gaura de sarpe, si care trag la fel de bine din orice pozitie. Numarul lor este extrem de redus, nu cred ca sunt mai multi de cateva zeci in toata Romania. In fata lor vanatul nu pre are sanse, dar un astfel de vanator, va folosi o arma de calibru mai mic (16, poate 20), sau o arma cu un singur foc pentru a restabili echilibrul sanselor pe care le are vanatul

Salutare prieteni, salutare tuturor....

X -- "Hampule, eu nu sunt o fire asa sensibila de felul meu, dar cu mana mea nu as taia nici un pui si nici n-as trage in mistret."
Mama ce ai mai trage...Ai vazut vreodata un mistret in padure...Nu e rusine sa recunosc ca atunci cand mi s-a intamplat prima data am uitat si de arma si de tot ; aveam urgenta nevoie de un copac.

Da din cate inteleg dintrun comportament uman generalizat nu ai ezita sa tragi intr-un atacator....mai exact intr-o fiinta umana.
Himmmm...Ciudat !!!

Y --"De ce ai pus tu vanatul acolo? Ca sa ai ce manca? Ca sa ai cu ce te distra? In ce ar consta mai exact distractia? Aici eu nu prea inteleg. Exclud totusi ideea ca tu vanezi pentru ca iti e foame".

Vanatoarea este un hobby ceva mai complex. Mai intii e un pretext pentru a te plimba prin padure. Apoi unul de a exersa tirul, nu neaparat pe animale. Acum trebuie sa sti ca scotocirea dupa vanat nu e o treaba usoara; ea reclama multe cunostinte temeinice legate de ritmul si obiceiurile animalelor, de cititul si interpretatul urmelor etc.

Daca vrei e ca rezolvrea unei probleme complicate de matematica. Aplici de fiecare data formula corecta, si pas cu pas, in final obtii rezultatul exact. In padure cand esti in urmarirea vanatului si sti ce inseamna o cracuta rupta, o urma prea usor imprimata, o movilita de ramatura, un excrement, sti si ce a facut si ce are de gand sa faca vanatul.

Fara sa il vezi afli locul unde l-ai putea intalni. Daca e acolo atunci inseamna ca ai obtinut rezultatul exact, si in general asta e motiv de mare bucurie.

Nu eu nu vanez de foame. Vanatoarea este un sport costisitor si nu prea mai e la indemana oricui, asa ca e greu de presupus ca ar mai vana cineva "de foame" in tara. Totusi intre vanator si gastronom exista o legatura foarte puternica.
Prepararea vanatului fiind si ea una din bucuriile traite de vanator.

Z --"Tu simti placere cand ucizi un animal? Ma tem ca da..."

Nu, nu e vb. de placere.

Am mult respect fata de vanatul doborat, acelasi pe care l-as avea fata de un partener de intrecere care dupa ce si-a aparat corect sansele pierde in final partida. Din cauza acestui respect deosbit am facut eforturi financiare importante pentru a imi achizitiona arme de foc performante, de calibre precise, care sa imi poata da posibilitatea unor lovituri cu mare capacitate omoratoare, in locul celor care ar putea doar ranii.

W --"Hampule...intre macelar si vanator, diferenta e doar de scula folosita, dar placerea e aceasi."
Nici pomeneala de asa ceva. Daca te intereseaza sa sti ca sangele imi provoaca o senzatie de mare dezgust.
Imi vine in minte o scena in care un camarad a trebuit sa dea lovitura de gratie unui tap ranit.
Fiind incepator, a tras din scurt (apropiere), cartusul brenneke (proiectil unic de mare putere), pe care il avea pe teava, spulberand practic capul bietului animal. Ala spectacol...am vomat trei zile..

Q --"De ce trebuie sa omori vanatul ? - poti sa-mi raspunzi direct la intrebarea asta?"

Pai sunt multe de spus , dar uite am sa aleg o poveste al carei erou am fost in parte si eu, ce raspunde cel mai bine intrebarii tale.
In anul 2000, am obtinut o autorizatie de vanatoare "la selectie" la tap pe fondul "Calareti- Jud. Calarasi".

E bine sa sti ca tapul face parte din familia "Caprior " (Capreolus...ceva pe latina). El este masculul, iar sotia sa legitima este capra.
Copilul e ied sau iada dupa caz. Ei bine aici e problema, pentru ca o capra naste cel mai ades doi iezi, de cele mai multe ori de sex diferit. Chiar daca nu se intampla asa, pana la urma toate caprele de pe un fond vor naste intr-un sezon un numar aproape egal de iezi si iede, ori asta nu e bine.

Pentru simplificarea povestii sa presupunem ca intr-un an pe un fond s-au nascut sapte tapi, si sapte capre.
Pentru ca specia sa poata merge inainte, natura impune un numar de trei pana la zece capre pentru un singur tap.

Asa ca tapul cel mai puternic isi formeaza un card ( un ciopor) din cele mai aratoase capre, (in ipoteza propusa nu are ce alege) pe care le fecundeaza pe rand, alternativ, cu multa satisfactie (si neprotejat), pina cand acestea raman gestante.

In toata perioada rutului tapul castigator nu se ocupa decat de amor si de paza haremului propriu.
Toti ceilalti sase tapi din generatia lui care nu au fost in stare sa se impuna, incearca periodic sa il detroneze prin atacuri surpriza (dar si prin conspiratii, intrigi si uneltiri). Ei duc lupte aprige chiar si intre ei.

In final tapii inlaturati de mama natura de la procreere, alungati de turma, slabiti de lupta si macinati de neimplinirea rolului lor in viata, ajung victime usoare pentru animalele de prada (dusmanii cei mai frecventi: cainele hoinar, lupul, rasul, vulpea ). Statisticile arata ca in cazul ipotetic prezentat, maxim unul sau doi din tapii perdanti ajung sa depaseasca doi ani dupa atingerea varstei de maturitate sexuala.
Pentru un animal, indiferent care ar fi el, sa mori sfasiat de fiare, sau in neputinta de inanitie, sau de complicatiile infectiilor provocate de ranile rivalilor este un lucru groaznic.

Din acest motiv in fiecare sezon vanatorii participa la actiuni de selectie prin care animalele fara sanse reale, sau mai bine zis cele care au fost deja condamnate de mama natura, sunt eliminate.

Intr-o astfel de actiune consta si povestea mea.

Am identificat animalul cu probleme printr-o panda organizata la o hranitoare. E usor de deosbit. Trebuie sa aiba cornite, altfel e capra si e mare pacat sa impusti o capra (tragedie daca mai e si gestanta). Apoi are rani vizibile pe blana, sau burta anormal de supta, sau schioapata, sau se deplaseaza atipic. Utilizarea binoclului in aceasta faza se impune ca obligatorie.
E interzis sa vanezi la hranitoare, sau la adapat, asa ca m-am multumit doar sa il cunosc si apoi dupa ce a plecat sa ii invat semnul urmei, sa ii citesc semnatura.

Alegerea exemplarului nu am facut-o singur ci impreuna, si cu acordul paznicului de fond.
Au urmat trei sau patru zile in care am incercat sa ii deslusesc obiceiurile si rutele periodice de pasaj.
In a cincea zi am decis sa actionez, zeii insa nu au fost de acord. Hotarasera sa ii mai acorde un ragaz. Un vant din spate mi-a tradat pozitia si animalul m-a simtit cu cateva secunde inainte sa epolez (punerea armei in umar pentru a ochii).
In a sasea zi, desi erau foarte putine sanse ca tapul sa mai foloseasca acelasi drum dupa evenimentul din ajun, totul s-a terminat printr-un singur foc de carabina (cal .243 Winchester). Nu s-a chinuit si nici nu a mai apucat sa se deplaseze de la locul in care a fost lovit. A marcat lovitura printr-un salt pe loc, apoi s-a cabrat puternic, si asta a fost tot..

Tragic nu...Este tragic, nu fac misto (scuza cele cateva glume intercalate in poveste), vorba e daca nu cumva eu sau altul in locul meu nu i-a oferit bietului animal o moarte mai blanda decat ii pregatise destinul.

Din manualul vanatorului: "...........vanatorul modern este chemat, spre deosebire de cel de alta data, sa mentina cu arma echilibrul agro-silvo-cinegetic, precum si vigoarea si sanatatea vanatului. Cu alte cuvinte este chemat sa faca, din pasiune si pe cheltuiala proprie, un lucru care, altfel, ar trebui realizat prin munca salariata, de catre profesionisti special pregatiti in acest sens. Asa a devenit vanatoarea din zilele noastre un hobby util echilibrului in natura, dar si societatii din care face parte vanatorul."

Sa stiti ca atunci cand trebuie sa ucizi constient nu e deloc simplu.

As avea curajul sa fac pariu cu oricine, chiar si cu cel care se antreneaza permanent in poligon ca daca este capabil sa bage zece gloante din zece intr-o tinta de carton pusa la 100 de metri, intr-un animal viu nu ar nimerii nici macar doua (si asta considerand ca el al sta pe loc)..

Bine cei mai multi declara deja ca nu ar putea ucide un animal, dar am luat un exemplu ipotetic pentru al unuia antrenat la trageri.

Atunci cand tragi intr-un animal viu se intampla ceva cu tine, nu stiu sa explic dar nu e un sentiment placut...Daca ai cea mai mica indoiala asupra justificarii gestului sigur dai rateu.

Se spune despre vanatori ca in ascuns vor astfel ..." sa demonstreze semenilor lor forta, curajul si indemanarea pe care o dovedeau in lupta stramosii lor...[.]....ca pasiunea pentru vanatoare exprima defapt o dorinta cenzurata de dominare in raporturile cu natura si societatea...[.]..in aceasta dorinta isi are originea si tendinta unor mai mari ai zilei de a deveni vanatori."

Nu stiu cat de adevarat e asta, dar nu cunosc multe hobbyuri care sa implice in acelasi timp atatea domenii, atatea abilitati, atatea cunostinte si care sa dea rezultate atat de imediate. Poate imi spui tu macar doua....

Nimeni, nu discuta aici legislatia vanatorii.. ci ETICA ei.

Etica este stiinta care se ocupa cu studiul binelui si al raului.

E pacat sa ai pareri atat de preconcepute despre ceva despre ce evident ca nu cunosti suficient.

Atata timp cat refuzi sa iti clarifici problemele ar fi bine sa fi retinut in afirmatii.

Vanatoare "la panda", de pilda, e perfect etica si foarte legala.
As fi fost intr-adevar de o moralitate discutabila daca as fi pandit animalul la adapat sau la hranit.
Eu l-am asteptat acolo unde am dedus ca il voi gasii.

Basketul se paractica prin padure, necesita cunostinte speciale din viata animalelor, sau abilitatile fizice pe care le reclama tirul ???
Creatia artistica o practic deja....cu ceva rezultate avand in vedere personala din 1987 de la A35, dar si cele cateva expozitii de grup la care am participat.

Nu , e interzis sa ucizi puietul. Si apoi acum suntem in extra sezon. Animalele au vremea lor de iubit in aceasta perioada, si vanatorii au grija ca nimeni sa nu le deranjeze. Din pacate, ca si noi toti ceilati ele au si o vreme de murit.

E un mare pacat sa ucizi caprioare, totusi cate odata este necesar si acest lucru.

Iepurii trebuiesc rariti din multe motive legate de echilibrul ecologic, si de protectie a culturilor agrotehnice.
Peste tot in lume se procedeaza la fel.

Sigur ca unuia plin de constinta, dar complet lipsit de respect, i-ar placea o placinta din iepure, sau o friptura vanatoresca din carnea aceluiasi animal, dar el n-ar vrea sa auda nimic despre cum a ajuns ea in farfurie.

Deh principiile sunt haine prea stramte cateodata.

Sa iti spun si eu o poveste adevarata.

Am o cabana in Piatra Craiului, si o vecina de acolo a fost "calcata" acum doua ierni de o vulpe. Avea 23 de gaini ouatoare. Ai cea mai vaga idee ce inseamna asta pentru un om batran si amarat din varful muntelui, in toiul iernii ??

Vulpea le-a ucis pe toate. A mancat vreo doua, de ucis le -a ucis pe toate dintr-o ratiune foarte simpla. Intrase in sura pe la atic (sageac) unde gasise o scandura desprinsa de vant. Probabil ca odata ajunsa inauntru gainile au simtit-o si au inceput larma. Ca sa evite interventia tarancii a trebuit sa le suprime pana la ultima.

Daca ai fi avut puterea sa intervi in vreun fel in povestea asta TU ce ai fi facut ???

....cautarea vanatului este doar o prima faza a vanatorii...

De fapt a doua, prima este pregatirea vanatorii, toate sunt la fel de frumoase si placute.

Imagineaza-ti o zi de toamna, inceputa pe la patru dimineata,incearca sa vezi drumul inegurat, linile stralucitoare ale marcajului care dispar sub masina in lumina farurilor, apoi deodata rasaritul surprins pe geamlacul lateral al masinii, frigul diminetii, gustul cafelei sorbite din paharutul termosului. In cele din urma padurea si ceata care se ridica din ea in primele ore ale diminetii....

Roua sclipitoare din diminetile inceputului de toamna alergand pe frunze si pe iarba. Aerul tare al diminetii...

Urmeaza mersul prin desisul padurii, scotoceala...Poate sa insumeze si 20 de kilometrii intr-o singura zi.... 20 de km. prin padurea deasa, nu pe drum asfaltat. .....Apoi controversele cu camarazii.... ce inseamna urma asta, dar aia ?? ...cum trebuie ea interpretata...pe unde o luam......ce avem de facut.....Brobanele de sudoare care se scurg pe frunte in tensiunea asteptarii...si musca aia care urca si coboara pe obraz si pe care nu o pot alunga pentru ca gestul mi-ar putea trada prezenta...Setea care "ma naruie" si amorteala ce mi s-a instalat in piciorul sting din cauza pozitiei in care trebuie sa stau nemiscat....Soarele pe asfintit si lumina lui care te orbeste exact pe directia pe care urmeaza sa apara vanatul....dar va vani el oare astazi ???


Ultimele minute; va trebui sa strangem si sa plecam...nu-i nimic maine vom incerca inca odata...si chiar atunci cand totul parea terminat, pentru doar cateva secunde apare .....Din clipa in care ai epolat este doar o chestiune de viteza in reactii intre tine si el ...intre doua animale care au amandoua aceiasi sansa, pentru ca el este la el acasa....si pentru ca el poate sa dispara printr-un simplu salt acolo unde mie imi trebuiesc minute lungi sa ajung....Am doar doua focuri si numaratoarea incepe din clipa in care am epolat, pentru ca asta e momentul in care amandoi stim exact dimensiunile situatiei.....Practic daca nu nimeresc din prima, a doua lovitura are mai mult sanse teoretice decat reale...Stii cata tensiune e in momentele alea...Cum sa tragi, unde sa tragi, poti trage un foc clar ???...Exista riscul sa produci doar rana ??.... sti cum iti tremura toate inchieturile ???

O pocnitura.....si gata...totul s-a sfarsit... Sansele au fost egale, miza insa a fost diferita.
De ce ,..... de ce nu ma multumesc sa il parasesc...L-am cautat, l-am gasit, l-am vazut...l-am invins..am fost mai tehnic..am fost mai siret..cu toate simturile ale ale lui care ii pernit sa "ma vada" de la distante de kilometrii am fost mai bun......
DE CE SA IL MAI SI OMOR ???

Pentru ca gestul asta final este momentul culminant si justificarea tuturor celorlalte gesturi pe care le-am facut pina acum in aceasta ipotetica vanatoare.

Nu am facut eu lumea...Asa este ea....

"In afara omului toate celelalte animale sunt nemuritoare !!!
Omul traieste in timp, in succesiunea lui. Omul traieste in ascensiune temporala, are un trecut,
un prezent, si un viitor in care il asteapta moartea de care e constient si avizat
..Animalele traiesc in actualitate, in eternitatea clipei....ele nu au grija mortii..."

Povestea cu vulpea....."se pune" pentru ca face parte din argumente. Vecina aia nu si-a pus ea casa acolo ca asa a vrut ea...A mostenit-o de la parinti, si ei de la parintii lor, si tot asa de cateva generatii. Ti-am spus este un om nevoias, si poate tocmai de aceea a avut mare grije de gainile ei. Sigur putea sa aiba casa si mai jos, adica mai in vatra satului. Vulpea ar fi venit si acolo, dupa cum a si fost de cateva ori.

Ideea este ca vulpea a venit, si vine mereu, peste om si nu invers.

Ar fi putut sa se multumeasca ca de obicei cu rozatoarele mici (hrana ei predominanta) cum sunt soriceii, cu pasarile zburatoare la prinderea carora este artista neantrecuta, cu cerealele si chiar cu legumele si fructele pe care le consuma deasemenea cu mare placere (dar pe astea nu avea de unde sa le ia in iarna aia). Totusi a preferat sa fure si sa distruga.

Vulpea este un daunator de temut, e suficient sa vezi resturile de puiet de iepure, puiet de fazan, sau puiet de iezi pe care le gasesti ades in jurul vizuinii.

Ca vulpea este complet lipsita de caracter este in deobste un lucru cunoscut. Mai putin cunoscut, pentru unii, e ca ea fura de multe ori vizuina gata sapata a viezurelui sau a pisicii salbatice, ca este extrem de jegoasa si dezordonata (vezi diferenta intre curatenia exemplara a vizuinei de viezure in comparatie cu cea a vulpii, plina de resturi de mancare in putrefactie si chiar de excremente), are intotdeauna purici, miroase groaznic, si nu se da in laturi de la nici o potlogarie.

Am trait si am auzit multe povesti vanatoresti legate de vulpe; si crede-ma daca e vre-un animal pe lume caruia nu merita sa ii iei apararea acela e vulpea.

Vulpea este un fel de "tigan" (rrom) al padurii.....

Acuma in mod particular cu vulpea asta eu am deja o problema personala.

Ea isi are vizuina cam la 30 de metrii de cabana mea. A fost usor sa o depistez si din pacate pentru mine cam tot satul ala stie treaba asta. Am condamnat-o definitiv si irevocabil acum exact sase anii, in urma mai multor reclamatii (ce s-au dovedit intemeiate) ale satenilor, dar si pentru tupeul de neconceput de care a dat dovada sterpelndu-mi dintr-o oala o frumusete de cocos pe care ma chinuisem vre-o doua ore sa il curat de pene si de maruntaie.

Din diverse motive sentinta nu a putut fi aplicata pana in prezent.

Nu, nu puteam sa afum vizuina, dupa cum nu pot porni o actiune de pedepsire chiar in zilele astea , cand vulpea este atat de prinsa in mrejele iubirii incat uita de orice masura de protectie.

Un vanator pur si simplu nu poate face asta.

Sigur urmatoarele doua luni va fi gestanta, si dupa aia va trebui sa ii dau voie inca patru, cinci luni sa isi creasca puii si sa ii invete sa vanaeze (si sa fure!) singuri.

Pana atunci va trebui sa indur in continuare glumele rautacioase ale satenilor, reprosul abia disimulat al vecinei, tachinarile prietenilor, si cel mai greu din toate promenada trufase a canidaei chiar pe sub nasul meu, caci de atatia ani a invatat deja cand trebuie sa ii fie frica de mine si cand nu.



Nu.....sentimentul de ucidere nu e unul de placere. Iti jur ca nu e de placere !!
As vrea sa il pot definii mai precis dar crede-ma nu reusesc asta nici macar in fata mea.
E ceva magic, aici in sensul de misterios..

Stii, atunci totul e mecanic. Ai numai cateva fractiuni de secunda, cel mult una sau doua secunde sa actionezi, si in timpul asta scurt ai multe de facut.

Totusi in clipa aia imediat premergatoare apasarii tragaciului timpul curge altfel...parca se opreste putin in loc intrebandu-te: Esti sigur ca vrei sa faci asta ??--Iar eu ma mai gandesc odata, apoi fara sa ii raspund apas pe tragaci...

E un sentiment de jena, mila, pretuire, izbanda, umilinta, teama.....toate la un loc.

"..in fata vanatului cazut, vanatorul se descopera cateva clipe si ramane cait, cu ganduri de pretuire si de mila; aceasta scurta ceremonie de cinstire poarta numele de "priveghiul vanatorului"....."

Pentru mine jena vine din faptul ca nu am raspuns la intrebare, ca niciodata nu raspund la ea...
Iar teama pentru ca e un moment in care esti in prezenta mortii, indiferent de ce parte a pustii e ea, EA ESTE ACOLO !!!, si asta face ca totul sa fie serios si solemn..

Poate ca noi vanatorii... dam astfel mai usor curs liber ideilor sau tendintelor refulate in subconstientul colectiv de catre predecesorii nostrii, eliberandu-ne astfel de cosmar....ce stiu eu ?







"viata vanatoreasca aduce cu sine atingerea intima cu natura, cu lucrurile concrete din ea. Aceasta atingere intareste la vanatori simtul realitatii."

"..dincolo de legi si de statute, intre vanatori, cunoscuti si necunoscuti, se perpetueaza un sentiment de calda fraternitate si de respect reciproc care rezida mai mult dintr-o legatura de suflet, decat dintr-una bazata pe interese comune."
Nu am putu sa iti raspund cu propriile mele cuvinte...imi tremura glasul (...ma rog mana)
Ma bucur sa te cunosc...("si inca odata cuvintele mi s-au parut prea sarace...")

Pe curand,

In Romania, si in cea mai mare parte a lumii civilizate vanatoarea nu se practica dupa plac.

Cand ti se face de "una mica" trebuie sa te prezinti la asociatia de care apartii si sa soliciti o autorizatie. Ea contine ziua, sau zilele in care ti se permite accesul in padure, fondul pe care poti vana, animalele ce pot fi recoltate si numarul lor.

Vanatoarea in Romania se paoate practica in mai multe feluri: La picior, Organizata, Individuala, Cu caini gonaci sau pontatori etc....
Atunci cand soliciti o autorizatie nu inseamna ca automat si primesti una.

Autorizatia se emite numai pentru acele animale ale caror efective sunt in exces, pun in pericol culturile sau au adus stricaciuni si/sau au produs pagube gospodariilor taranesti.

Nu se emit autorizatii pentru caprioara cuminte, decat daca ea este ranita, bolnava, sau se afla in declin biologic pe un fond
pe care exista deja un excedent de caprioare.

Chiar daca ai autorizatie in regula la specia respectiva regulile vanatoresti interzic ferm executarea focului in urmatoarele situatii:
"--in iepurii care stau pe culcus, ori in cei opriti din fuga sa studieze imprejurimile;
--in fazanii care sunt opriti pe loc, fug pe jos, ori stau pe creaca;
--in potarnichile si sitarii aflati in stol;
--in pasarile de balta care sunt asezate pe apa;
--in toate animalele de mai sus de la apusul pana la rasaritul soarelui;
--in capriori, cerbi comuni sau lopatari, sau capre negre, la sararii, la adapatori sau la hranitori;
--in ursi din observatoare complet inchise, ori la locurile de nadire, unde li se creeaza reflexe conditionate;
--in femela mama de langa pui ori in conducatoarea de grup (card, ciurda, ciopor)
--in mistretii blocati in nameti, aflati in imposibilitatea de fuga;
--in vanatul care, impins de foame, intra in sate in iernile grele;

Tot etica vanatoreasca obliga vanatorul sa isi recupereze vanatul impuscat si pe cel ranit.
Vanatorului nu ii este ingaduit sa traga in conditii in care nu are certitudinea ca poate recupera vanatul. (de pe apa, din desisuri etc.)
Abandonarea vanatului ranit, care trebuie cautat cu perseverenta si gasit pentru a i se da lovitura de garatie si pentru ai curma astfel suferintele cauzate de un foc insuficient de corect tras, este o datorie sfanta pentru vanator."

Animalul pe care eu il impusc astazi in padure a fost condamnat cu mult timp in urma, in cu totul alta parte, de cu totul alta instanta. "Ce vina a avut ??? De ce a trebuit sa moara ???----Ce vina a avut bunicul meu ?? De ce a trebuit el sa moara???

Nu mai stiu, cred ca in ipotetica varianta cu inversarea rolurilor.....

Ceva de genul : "Ce ai simtii sa fi tu cel vanat ??"---

Raspunsul ?...-Ce simt si acum. Eu, si tu, si el, si noi.....Toti suntem vanati !!

Ne vaneaza viata... ne vaneaza milioanele si miliardele de virusi si bacili, ne vaneaza SIDA, ne vaneaza cancerul, ne vaneaza cutremurele de pamnt, catastrofele, tornadele, ne vaneaza guvernul prin fiecare lege cretina pe care o da, ne vaneaza taxele, impozitele, stresul de zi cu zii...

In adevar frate: nu e vietate mai vanata ca omul pe pamant...vorba poetului: "pe pamantul de cruci...numai om sa nu fii.....!!!"

Oamenii si animalele salbatice, exista pe Pamant in aceasta relatie pentru ca asa a fost stabilit prin proiectul divin !!


Cand se emite o autorizatie...de pilda la porc, pai atunci in nemernicia lui porcul din poveste a trebuit sa aduca mari prejudicii culturilor taranesti, sau puietului de fazan si iepure sau lastarilor de vie...nu ar fi ajuns altfel in atentia vanatorilor.

E surprinzator pentru mine cum cineva poate fii de acord cu pescuitul dar nu si cu vanatoarea ...
Oare gestul de a ademenii pestele cu mancare nu are nimic reprobabil in el ???

Este pestele mai putin animal ca iepurele, sau ca porcul din povestea ta ???


Pasiunea nu este pentru ucis, este pentru vanatoare !!
Momentul ucideri e doar un moment in cadrul unei vanatori.
Am discutat deja despre el.

Pentru animal vanatorul este o prezenta cunoscuta si acceptata. Vanatorul face parte din stilul lui de viata si se numara printre pericolele potentiale carora trebuie sa le faca fata zilnic.

Siiiiiiiiiiigur ca da !!!

Si eu zic ca e putina fatarnicie in atitudinea asta pescareasca.
Partea poate cea mai frumoasa a unei partide de pescuit consta chiar in ospatul ce ii urmeaza, de multe ori chiar acolo pe malul baltii....( sunt si pescar).

Nici vanatorul nu neglijaza acest aspect, ba chiar il impinge pana la superlativ facand din el o adevarata arta...
Am mai spus-o, vanatorul si gastronomul sunt cei mai buni prieteni, sau mai plastic: in fiecare vanator sta ascuns un gastronom.

Cineva remarca, pe buna dreptate, ca omul nu mai trebuie sa vaneze pentru a isi procura hrana.....
Totusi prin magazine nu prea se gaseste vanat, sau daca se gaseste el este ori foarte scump, ori "de crescatorie", ori preparat dupa retete imposibile...(am cumparat mai de mult niste carnati de mistret de la Metro; aveau atatea condimente in ei ca nu stiai efectiv unde mai e gustul carnii. Era ca si cum ai fi baut apa de colonie sau parfum).

As vrea sa vorbesc acum despre sansele vanatului in confruntarea cu omul inarmat.
Un lucru pe care putini il cunosc este acela ca vanatorul, in cele mai multe cazuri, poarta cu el atunci cand vaneaza o pusca ce trage cartuse incarcate cu alice. Pusca poate avea doua tevi alaturate (juxtapuse), sau supra puse (bock), sau poate avea o singura teva. Pustile de vanatoare pot trage astfel unul, doua, sau trei focuri fara a trebui reancarcate.

Pusca de vanatoare cu alice este eficace pentru o distanta de 30-40 de metrii. Incarcatura de alice pleaca desfasurat in forma de con, cu varful pornind de la gura tevii si ajungand ca la distanta de 35 de metri ele sa se desfaca pe un cerc cu o raza de circa 1,5 metrii.
Sigur asta e doar o prezentare generala, pentru ca exista si cartuse Magnum ce pot fi eficiente pe distante ceva mai lungi, dupa cum pot exista si cartuse ca cele folosite la vanatoarea de porumbei, sau gugustiuci, eficiente doar pana la 25 de metrii; poate deasemenea exista o distanta optima, una maxima si alta minima.

Deci ca sa poata da o lovitura cu efect omorator, vanatorul trebuie sa ajunga la o astfel de distanta fata de vanat, ceea ce nu e deloc un lucru usor.

Un vanator mergand prin padure trebuie sa calce pe frunze moarte, si poate si pe eventualele uscaturi de sub ele, trebuie sa se strecoare printre tufe, sa fie atent sa aiba mereu vantul in fata, sa fie atent tot timpu la arma ce in situatia asta are cartusele pe teava.

Trebuie ca sa fie asemenea unui arc tensionat pentru ca vanatul poate aparea in orice clipa, din orice directie (pentru ca "nu sti niciodata de unde sare iepurele" cum se spune in popor)

........si atunci cand asta se intampla trebuie sa actioneze in fractiuni de secunda: sa se opreasca, sa inchida sau sa despiedice pusca, sa ia linia de ochire, sa isi controleze respiratia inaintea focului, sa calculeze si sa aplice corectiile necesare tirului impuse de situatie (vant, distanta, viteza de deplasare), sa evalueze consecintele focului pentru partenerii de vanatoare si pentru ceea ce se afla in spatele tintei (animalul in cazul nostru), sa stabileasca pe care teava va trage pentru ca nu amandoua trag la fel, si sa isi aseze degetul pe tragaciul corespunzator ; sa decida momentul focului astfel ca lovitura sa ucida nu doar sa raneasca. Am mai spus-o aici, daca vanatorul nu reuseste din prima lovitura, sansele lui sunt mai mult teoretice pentru al doilea foc, si aproape nule daca il poate da si pe al treilea. Lasand la o parte faptul ca nu mai are timp sa reia tot ciclul de mai sus pentru un al doilea foc, animalul alertat isi schimba complet atitudinea; iepurele "o intinde la fuga" renuntand la fuga in salturi pe care o practica pana la primul foc, la fel fazanul care a apucat sa se ridice destul, incepe acum zborul in linie franata, iar daca acesta e prea jos..... fuga pe picioare.

Vanatul pe de alta parte poate simtii omul de la distante de kilometrii (intr-o zi calma, in padure), poate reactiona asa cum am mai spus in fractiuni de secunda; o caprioara face un salt de 5 metrii practic de pe loc, si isi mai schimba si directia de deplasare in timpul "zborului". Animalul este la el acasa, deci cum s-ar spune joaca pe teren propriu.

Animalul cunoaste fiecare loc, fiecare calcatura....ce alta treaba are el cat e ziua de lunga ????

Padurea este prietena lui, este acasa lui...

Animalul are la dispozitie tot felul de mijloace de informare legate de existenta si deplasarea prin padure al vanatorului. O simpla gaita de exemplu, alerteaza prin strigatul ei vanatul de pe un cerc cu raza de 6 Km.

Animalele sunt si mimetice cele mai multe din acele vizate de vanatori isi schimba blana cu fiecare sezon; ele se pricep de minune sa exploateze acest avantaj ramanand de multe ori "stana de piatra" in tufis atunci cand stiu ca nu au fost observate de vanator....

Ar mai fi si altele....

La vanatoare sunt vanate doar animalele specificate pe autorizatie, putine la numar si alese cu multa atentie...Niciodata nimic in exces.

Au fost situatii in care la "vanatorile colective' de reducere a efectivelor de mistreti, vanatori dictate in primul rand de pagubele pe care mistretii le faceau, sa fie impuscati un numar mare de exemplare.

In situatia asta "surplusul" recoltat a fost preluat de AGVPS, care l-a vandut unor restaurante de lux pe bani grei (in alte vremuri pleca la protocolul de stat).

Cu banii dobanditi, ce s-au alaturat banilor din taxele anuale ale vanatorilor, sau de cei obtinuti din plata autorizatiilor de vanatoare, s-au asigurat cele necesare pentru ajutarea vanatului cu fan la hranitori in iernile grele, cu pastrarea curateniei in padure, cu asistenta medicala a efectivelor (atata cata e), cu aprovizionarea sarariilor etc...


Pe vremea cand eram doar pescar, pescuiam cat puteam de mult. Ar fi o mare minciuna sa nu recunosc asta.

De asemenea eu pestele il gateam in nenumarate feluri, nu imi amintesc sa fi eliberat vreodata alt soi decat cel de ciortan mai mic ca palma (din asta urmeaza sa creasca un crap de zeci de kile, asa ca e mare pacat sa il pui inca de pe acum in tigaie).

Cand pescuiam trei sau patru kile (de cele mai multe ori) mancam pestele de unul singur, prajit, ciorba, preparat taraneste sau saramura ....

Cand prindeam cinci kile, doua plecau la mama...Cand prindeam zece puneam de un chef cu prietenii, si mai duceam si pe la servici ...Cand am prins treizeci (32 de fapt, o singura data la Peris la crescatorie), l-am vandut mai tot.

E foarte necesar sa precizez ca eu am fost mare pescar in perioada 1980-1990...adica in epoca de aur, si s-a intamplat asa pentru ca am ajuns cu serviciul intr-un loc pe unde conditiile practicarii sportului asta erau optime...

Dupa 1990 am pescuit foarte rar, doar ocazional si demonstrativ...apeland din plin la fite din astea cu pupat pestele in bot si apoi eliberat...ma adresam unui auditoriu ce utiliza in principal ca articol vestimentar fusta, asa ca dadea bine

Criteriile ce trebuiesc implinite pentru a devenii vanator impun realizarea unei stagiaturi de un an de zile alaturi de o grupa a unei asociatii.

Candidatul ii urmeaza peste tot prin padure si incearca sa invete cat mai multe. Apoi el trebuie sa faca dovada ca a sustinut mai multe sedinte de tragere intr-un poligon specializat (minimul trei, si primeste o trimitere din partea asociatiei la care a aplicat catre poligonul respectiv).

Rezultatul tragerilor, alaturi de recomandarea sefului de la grupa cu care s-a "antrenat", alaturi de un cazier, un buletin medical, o solicitare scrisa, se constitue intr-un dosar care se depune apoi la asociatia la cre viitorul vanator doreste sa activeze blink.gif .

Apoi se da un examen care din cate stiam eu nu e cu test grila...In comisie sunt membrii vechii ai AGVPS, dar si reprezentanti ai Ministerului Invatamantului si unii de la Mediu mad.gif

E o lucrare scrisa in toata regula si examenul e foarte nasol.

Trebuie sa sti sa recunosti urme de animale, comportamente, perioade de cuibarit, de rut, sa cunosti legile care reglementeaza dreptul la arma, regimul vanatori in Romania...etc.
Raportul este de un admis din 12 pretendenti (editia 2002).


Acuma trebuie facuta o delimitare foarte exacta intre vanatori si purtatorii de arme.
In Romania cam singura cale de a intra in posesia unei arme de foc cu glont este aceea care implica existenta unui statut de vanator.
O lege care sa ocoleasca chestia asta este de multa vreme in discutia parlamentului, cand ea va fi data, si daca ea va fi data, atunci va aparea si o noua categorie de purtatori de arme cu glont.

Foarte multi oameni se fac asadar vanatori doar pentru a avea in casa o arma de foc cu gloante sau cu alice. Eu cunosc o gramada, care nici nu au vazut padurea (nu cu ochii vanatorului).

Sunt convins ca Ady Minune se numara printre astia, de altfel categoria asta cuprinde o gramada de interlopi.

Sunt indivizi care platesc sume mari de bani pentru ca altcineva sa se prezinte la examen in locul lor, sau ca lucrarea sa le fie substituita cu una de nota zece, sau care cumpara pur si simplu toata comisia ...Suntem in Romania si lucrurile astea nu ar trebui sa mire pe nimeni.. sad.gif
Din fericire intreaga categorie prezentata mai sus nu are mai nimic de a face cu vanatul. Adrian Minune isi va lua in cele din urma arma "pentru ca asa se face", pentru ca da bine, si pentru ca e indispensabila unei pozitii sociale la care el aspira.
Vanatul nu are nici un motiv de teama din partea lui..

Mai este din pacate si o alta categorie de "vanatori" (ghilimelele se impun)...cei care vor sa dovedeasca celor din jur dar si lor insile, ca au calitati ce le lipsesc...

Astfel de vanatori sunt cei de teapa lui Nastase, a lui Duvaz, a lui Dan Iosif, a lui Sarbu....Mai toata protipendada.
Pentru acesti indivizi participarea la vanatori cat mai opulente este obligatorie...

La o astfel de sedinta trebuie sa cada zece, douazeci de tapi, cerbi numai de la 300kg in sus si numai in grupe de cate trei, ursi numai de 500 de puncte etc.

Oamenii astia isi inchipuie ca vanatoarea e un mod de exprimare, ca vanand cat mai mult si cat mai spectaculos transmit un mesaj important semenilor, un mesaj menit sa impuna in primul rand respect.
Cum au ajuns insa ei vanatori ??

De ce nu sunt ei rejectati din comunitatea pe care prin comportamentul asta barbar nu fac decat sa o discrediteze ?

Adevarul adevarat este ca ei nu sunt vanatori...Nici un vanator adevarat nu va pronunta vreodata numele lui Nastase fara sa faca grimasa dezgustului in aceiasi clipa..

Ei s-au auto intitulat vanatori...Nastase ca sa fie mai sigur s-a mai si intronat in functia de prsedinte onorific al AGVPS.

Desi sunt nume sonore numarul acestor vanatori este din fericire destul de redus..Asa cum am mai spus-o deja si pe alt thread vanatorii de rand, vanatorii adevarati, sunt in totalitatea lor oameni simplii, cu slujbe modeste sau cel mult decente, cu mare respect fata de natura in general si fata de vanat in ceea mai mare masura.

...Nu, sunt prea "mic" pentru asa ceva. Am arma potrivita pentru o isprava ca asta, insa in mod special fata de urs am un respect deosebit, ce mi-a fost inoculat din frageda copilarie.

Sunt de acord cu impuscarea ursului "naravit", a ursului care s-a obisnuit sa atace oameni, gospodarii, stane de oi si grajduri de vite...Astia sunt foarte putini la numar..

Mi s-a mai relatat si povestea unui urs impuscat pentru a ii fi curmate suferintele...Un alt urs, sau poate un vanator nepriceput il ranise foarte grav si ursul se deplasa acum tarandu-si viscerele pe pamant. Facea treaba asta cam de trei saptamani si vanatorii au decis ca era un caz pierdut...

Am fost de acord si cu actiunea asta..insa in general sunt impotriva vanarii ursului.

Vanarea ursului la nada, la barlog, sau din ascunzatori sunt tehnici care contravin in modul cel mai flagrant eticii vanatoresti.
Nu e nevoie de nici o lege si de nici un regulament ca sa iti spuna asta. E o chestiune elementara....Ce fel de vanator e acela care isi lichideaza cu atata perfida premeditare victima.

Legea incearca sa le gaseasca o motivatie convenabila celor de teapa lui Nastase...Ei spun daca e un urs naravit atunci el este si extrem de periculos, si oricum trebuie sa moara cat mai curand, asa ca orice tehnica este admisa. Asta ii da lui Nastase justificarea si posibilitatea de a isi mai trece inca cateva trofee la colectie.

Vanatorul adevarat vaneaza...Nu doar ucide, vaneaza !!

Cand am spus de sanse egale, sa sti ca nu am mintit cu nimic. Eu cand vanez la panda, ma ridic intotdeauna in picioare si epolez intr-un gest larg. In felul asta animalul este informat atat de prezenta mea cat si de intentiile mele intr-un timp care ii da posibilitatea de reactie...Daca e istet si are prezenta de spirit si stapanire de sine va scapa...si chiar ca ala merita sa traiasca ! Daca e stupid va muri..
In plus locul in care se face panda este ales in padure...Nu la adapatoare, nu la hranitoare, nu la sararie...in padure acolo unde priceperea mea a stabilit ca animalul urmeaza sa treaca...Daca priceperea mea nu este buna atunci eu nu merit sa il gasesc....

Sanctiunile alea de 20, 30 de milioane sunt adevarate glume. Odata in poligon era unul care ii regla arma lui Tiriac...un superb Blaser cu tevi interschimbabile cu pret de catalog incepand de la 30 000 de coco in sus.

"Unde vreau sa ajung: atunci cand vanatorul indreapta pusca spre un urs se gandeste poate ca, din cauza ticalosilor care deocamdata au putere de decizie in Romania, impusca poate un urs care ar trebui sa ramana in viata?"

Vanatorul adevarat se gandeste mult la asta...Eu ti-am raspuns deja sunt impotriva vanarii ursului, in afara situatiilor alea enumerate mai sus si care sunt doar exceptii de la regula, si asta nu pentru ca "strugurii ar fi prea acrii" ci din felul in care am fost educat. Sunt convins ca cei mai multi vanatori gandesc la fel.

Exista optica asta tampita ca esti cu atat mai mare vanator cu cat ai doborat un animal mai periculos. Va jur insa ca eu ma simt cu mult mai fericit atunci cand reusesc sa impusc un iepure pe care l-am localizat dupa urme, la capatul unei zile intregi de batut padurea si l-a sfarsitul unei confruntari egale, in care el are timpul sa dispara si eu posibiltatea de a rata...

Patruzeci de mii de ursi impuscati de Adrian Nastase nu pot sa ii aduca atata satisfactie cat imi poate aduce mie amarartul ala de iepure vanat corect..!!!

Stie Nastase ceva din toate astea, intelege el cum stau cu adevarat lucrurile...Vai de curul lui !!

Ursii sunt foarte isteti...Toate animalele sunt...Am intalnit la ele gesturi care m-au lasat fara grai...
Unul din ele e tocmai asta: ursul stie exact cat poata sa intinda coarda, si mai stie iar foarte precis cand a facut o magarie peste masura de mare.

Am citit intr-o carte despre un urs condamnat la moarte de vanatori pentru ca atacase doi ciobani in zona Moeciului...Se spunea ca atunci cand s-a intalnit cu vanatorii a stiut imediat ca i-a venit sorocul si a avut o reactie foarte umana.
Toti cei de fata au ramas cu sentimentul ca ursului ii parea rau pentru ce a facut si ca astepta moartea ca pe o izbavire.

Cel mai interesant este insa cazul lupului...Acest mare nedreptatit...Lupul nu ataca omul. Contrar la toate povestile alea si la toate filmele in care haite de lupi ataca sania ratacita prin padure, sau casa izolata, sau cautatorul de aur din Alaska, contrar acestor povesti spuneam, atacuri adevarate ale lupilor impotriva oamenilor sunt foarte rare si destul de izolate in istorie.

Eu personal nu cunosc nici un animal care sa ocoleasca cu atat grije omul, asa cum este lupul autohton.

Urmaresc de mai multi ani comportamentul unor lupi din preajma cabanei mele din Piatra Craiului, si sunt pur si simplu stupefiat de masurile supradimensionate pe care aceste animale si le iau pentru a evita oamenii.

In repetate randuri au atacat manjii sau cateii stenilor pe care i-au devorat imediat ce au reusit sa ii scoata si sa ii indeparteze de curtea gospodariei...Nimeni insa nu i-a vazut niciodata.

Intr-o noapte de iarna m-am intalnit cu ei fara sa ii pot vedea....

M-au simtit si m-au lasat sa le trec pe alaturi (am aflat asta citind ulterior urmele de pe zapada)....Daca m-ar fi atacat as fi fost o victima sigura (lasa ca nu aveam decat un cutit la mine dar venem si de la un vecin cu care cinstisem mai multe pahare), totusi nu au facut asta. Am numarat urmele a patru exemplare, si mai tarziu am mai gasit si urmele celui de al cincilea...Asta venea mereu in spatele primilor la ceva distanta de ei..Parca i-ar fi supravegheat.

Au stiut ca pot fi o prada usoara si totusi au preferat sa ma ocoleasca cu multa grija si atentie.
De ce oare ??? Se gandeau ei la consecintele unuei astfel de actiuni ??

Sigur foamea ii scosese pe drumuri si totusi atunci cand hrana le era oferita pe tava au refuzat-o..De ce ???

Daca e cineva de care nu trebuie sa te temi in salbaticie ei bine acela este lupul !!

Am vazut mai demult la televizor un film facut prin anii ‘30 sau ‘40.

Era din genul filmelor mute desi avea o coloana sonora aplicata poate ulterior, si care consta intr-un comentariu-poveste asa cum aveau Jurnalele de la cinematograf de prin ‘70.

Era povestea a doi renumiti vanatori ai epocii, care utilizand un fel de avion din ala antic cu eilce si cu posibilitatea de a aterizeza (sau de a decola) pe zapada, plecasera in cautarea unui exemplar imens de urs alb.

Erau prezentati ca fiind cei mai tari vanatori posibili ai momentului..

Erau "profesionistii" aclamati ai ignorantei si al arogantei (doua nesfariste regate, cu mii si mii de supusi...).

Ursul era ceva monumental ...Cred ca avea cam 3 metrii ridicat pe labele din spate.
Aflam din film ca este vorba despre un exemplar unic, si ca scenele pe care urmeaza sa le vedem reprezinta capitolul final al unui lant de intamplari anterioare, ce contin actiuni de cautare si localizare.

Imaginea este luata de o camera aflata pe o banchiza in deplasare.
La fel, la aparitia animalului el se afla pe o alta banchiza decat cea pe care stau cei doi vanatori...Aceast decor, cu cele trei puncte de interes aflate in deplasare unul fata de altul e o excelenta gaselnita cinematografica ce reuseste sa creeze o tensiune aparte.
Nu se poate spune ca situatia asta este dramatica, dar ea ameninta sa devina una dramatica.

Intelegem din comentariu ca vanatorii nici nu mai au alta posibilitate decat sa impuste cat mai curand ursul pentru a avea timpul necesar sa parasesasca locul fara a se pune in pericol din cauza miscarii banchizelor.

Ursul nu mai poate fi evitat, si nici timpul necesar unei decolarii imediate nu mai exista; e mult prea aproape.

Confruntarea este iminenta.

Urmeaza un sir de miscari evazive ale ursului, alterate cu scufundari in ochiurile de apa.

Este evident ca animalului nici prin cap nu ii trece sa se retraga; el si-a fixat atacul pe cei doi vanatori si actiunea este in plina derulare.
Cei doi inteleg tarziu manevra si atunci cand ea este deconspirata pe de-a intregul se despart in goana unul de altul.
Imaginile care urmeaza sunt cutremuratoare, ursul iese surprinzator dintr-un ochi de apa la numai 20 sau 30 de metrii de primul vanator...Se ridica pe picoarele din spate si putem vedea ca din unghiul din care se face filmarea vanatorul nu ajunge nici macar pana la jumatatea animalului.

Totusi este un vanator experimentat si neanfricat, toti vanatorii adevarati sunt asemeni lui.
Epoleaza cu calm, si desi lovitura care urmeaza poate sa ii hotareasca viitorul, ocheste pe indelete si trage...ratand tinta !!!

Pentru natangul care isi da cu parerea despre lucruri de care n-are nici cel mai mic habar, ratarea asta poate fi motiv de ironie sau chiar de ilaritate...

Pentru cel care doreste sa afle cate ceva despre vanatoare, pentru cel care se intreaba in mod justificat:
Cum e posibil sa ratezi o tinta cat un munte din numai cativa metrii, cand esti cel mai mare expert al timpului tau ??........pentru ei doar am sa dau explicatiile necesare……neghiobului oricum nu i-ar folosi la nimic.

Dar mai intai sa sfarsim povestea ramasa in suspans.

Vanatorul care a tras isi rearmeaza carabina...Vedem ca face lucrul asta nesigur si precipitat….cele cateva miscari sunt executate parca de maini tremurande....

Poate din cauza frici, sau poate din cauza ca inchizatorul a inghetat, nu avem de unde sa stim..

Totusi nu fuge, nu striga dupa ajutor, nu cade prabusit in genunchi sub imperiul groazei.

Distanta dintre urs si vanator este acum putin peste zece metrii..Un urs care are trei metrii poate sa o acopere din cateva salturi executate in decurs de 2 sau 3 secunde..

Vanatorul trage acum al doilea glont de data asta direct in inima ursului..Imediat se aud impuscaturile celuilalt vanator care trimite doua lovituri succesive, aproape suprapuse, probabil provenite dintr-un dublu express H&H.
Si ele sunt extrem de precise.

Primul vanator mai trage un foc....

Sau tras in total cinci gloante si animalul este in sfarsit oprit din atac...Il ma putem zari doar o clipa, in colaps, aplecat asupra lui, tintuit intr-un calm nefiresc.

Nu aflam cum moare...probabil ca s-a terminat rola de pelicula.

In ultimile cadre ale filmului ii vedem pe cei doi chinuindu-se sa ii indese blana (o chestie imensa) in interiorul avionului, si pe acesta pregatindu-se de decolare, cu mare greutate de pe banchizele in miscare, si intr-o vreme care se deterioreza rapid.

Ni se spune ca acesta a fost cel mai mare exemplar de urs polar vanat vreodata, si ca blana impaiata se gaseste si azi in muzeul din Anchorage-Alaska.

Permiteti acum sa ma intorc la punctul in care am promis explicatii celor interesati de justificarea vanatorii.
Toata povestea de mai sus, ca si cea care ne spune despre vanatorii romani prinsi la inghesuiala de un urs ar trebui sa indice clar, pentru observatorul obiectiv, egalitatea care exista intre vanat si vanator atunci cand acestia se intalnesc in padure.



Am spus-o in repetate randuri: in momentul in care apesi tragaciul unei arme indreptate inspre o fiinta vie se petrec in tine, in abisul tau, fenomene de neanteles pentru ceilalti si incomunicabile catre ei.

Nu este cu nimic mai putin profesionist vanatorul care nu nimereste o tinta imposibil de ratat; el si-a jucat cinstit cartea in fata animalului...

Poate ca animalul stapaneste tehnici hipnotice sau telepatice... ce stim noi ??

Sau poate ca mecanisme tainice din adancul subconstientului nostru, care odata au functionat cu mare precizie si care acum zac ruginite acolo, reintra pentru cateva fractiuni de secunda in functiune la comanda adrenalinei pentru a incurca putin lucrurile…..ce stim noi ???

Noi doar nu ne putem explica cum un vanator iscusit rateaza o tinta imensa din numai cativa metrii ??.... sau cum alt tragator experimentat care introduce in poligon la 100 de metrii distanta, zece din zece in punctul cel mai mic al tintei nu e in stare sa doboare cioara stationara de pe o creaca situata la 30 de metrii de el.

Sa tragi "in viu" este cu totul altceva...
Asta se invata in padure, nu in poligon...

Sa stiti ca armele nu sunt infailibile, si nu ii dau vanatorului un avantaj imens asa cum se crede.
Armele isi au limitele lor, isi au fiecare rostul lor.
Nu poti sa pleci la vanatoare de urs cu o arma cu alice, dupa cum nu poti pleca sa vanezi iepuri cu un Hollander&Hollander.

Si ar mai fi ceva de adaugat, in povestea de mai sus se intampla un lucru extrem de relevant pentru sustinerea onorabilitatii vanatoresti:

Desi conditiile sunt extreme, desi situatia este critica, cel de al doilea vanator nu executa focul decat dupa ce primul si-a epuizat cele doua lovituri la care traditia ii da dreptul.

El intelege dupa primul rateu ca partenerul sau este in dificultate, dar nu reactioneaza...

Trebuie ca partenerul sau sa duca lupta pana la capat (poate sa o piarda ratand si al doilea cartus), pentru ca etica vanatoreasca sa ii dea dreptul sa intervina....

Pentru ca trebuie sa aiba incredere pana la capat in tenacitatea si in iscusinta partenerului lui, si pentru ca este “unfair” fata de animal, chiar daca asta poate avea consecinte grave.

La vanatoare fiecare conteaza unul pe celalat pana la limita finala iar asta nu e intotdeauna atat de departe. …Nu exista prea multe sporturi care sa impuna o astfel de regula.

Hampu...ai scris frumos si "adanc"... totusi sa curmi voluntar o viata ?

Te las sa meditezi...

...da.... o viata anulata constient ??...Cat de constient...sau mai ales cat de onest ???

Nu putem traii decat pe seama partenerilor de regn si prin canibalism fata de ei.
Daca nu-i ucide Hampu, ii va ucide altcineva, iar uciderea institutionalizata in abatoare imi pare mult mai groteasca decat cea ocazionala din padure....zic si eu..

... ba, eu nu ma impac cu asta...

Cred ca cel ce vaneaza azi are mari probleme la mansarda.

Nu putem salva animalele condamnate deja de nevoile noastre, insa salbaticiunile traiesc in libertate, si noi toti ar trebui sa le respectam norocul pe care l-au avut pe lumea asta, cu atat mai mult cu cat sa traiesti liber e un lux plin de riscuri pentru orice fiinta...

Nu-mi vine la socoteala nici perfidia asta de a te strecura prin habitatul lor, de a te insinua in obiceiurile si in traditiile lor, pentru ca odata ajuns acolo sa le asasinezi fara mila....

Kavarna, cel ce vaneaza e de departe cel mai fidel suporter al vietuitoarelor din paduri.

Salbaticia este intr-adevar forma cea mai completa a libertatii, insa libertatea comporta riscuri uriase.

Tapul pe care il ucid eu a fost deja condamnat de natura in alt proces.

Sentinta e definitiva.
Nimeni si nimic nu il mai poate salva.

Atunci cand a pierdut lupta pentru suprematia din ciopor, a fost obligat sa se izoleze de turma. Din ziua aia numaratoarea lui inversa a inceput; caci din ziua aia a ajuns deja o victima...Pradatorii il pot captura mult mai usor, locurile de hrana i s-au redus considerabil, iar rutele comune ii sunt inaccesibile....S-a trezit peste noapte intr-un mediu ostil si vitreg..

Cand il iau in catarea pustii, eu ma gandesc atent la toate astea, iar consecinta actului meu nu este crima impotriva libertatii, ci asigurarea ca sfarsitul lui, la care oricum a ajuns, sa fie unul rapid, demn si lipsit de suferinte.

Hampu The Great a scris:Kavarna, cel ce vaneaza e de departe cel mai fidel suporter al vietuitoarelor din paduri.

Pe bune ????...Si eu care credeam ca el e cel mai periculos dusman al lor...

Hampu, sunt de acord si eu: frumos scris si cu suficiente argumente . O adevarata apologie a vanatorii ca "sport", dar nu si a vanatorului !
Omul vana pe vremuri pentru supravietuire si, din pacate, o mai face si azi, nu ma intreba unde !!! Asta da scuza pentru cei care chiar au nevoie de acea hrana. Nu cred ca e cazul vanatorilor care isi permit arme care costa cat un apartament ...
Sa nu ma intelegi gresit, daca ar fi singura cale de supravietuire intr-o situatie limita, as fi perfect de acord cu actiunea de a sacrifica viata unei fiinte libere. Atunci chiar as putea-o lua ca pe un "joc" de care pe care . Dar sa pleci constient de acasa cu gandul de a ucide...sau sa ajungi acasa suparat ca nu a intrat nimic in catare si doar ai "admirat" padurea...
I-as admira pe "vanatori" daca i-as vedea plecand la vanatoare de ursi, sau mistreti doar cu cutitele in mana. Asta da vanatoare si sanse egale ! Imi vine sa vomit cand vad atasate pe armele "vanatorilor" ultimele tipuri de luneta, vizand prin ele un biet animal care nu e nici macar constient de prezenta "vanatorului". Vorbim de sanse egale, de CONDAMNARI, de executii ? Ce, vanatorii sunt CALAI oficiali ai padurii ???!!!

Ca fapt divers STUPID : un cretin de copil tocmai si-a omorat profesoara cu arbaleta. E la stiri.
Nu ma mira, avem in noi un instinct de ucigas. Numai ca unii mai incearca sa si-l si reprime.
Altii chiar reusesc.

Nu te supara pe mine, te rog. Ar mai fi si altele de spus...

Nu ma supar de fel...Spune-le si pe celelalte ca sa pot sa iti dau un raspuns complet..

Pana aici, ori de cate ori mergi la supermarket sa cumperi carne, esti un asasin ceva mai mare decat mine, atunci cand plec la o partida de vanatoare. "Prada" mea, are infinit mai multe sanse decat are a ta, care de multe ori nici nu paraseste cladirea abatorului de la nastere si pana la sacrificare.

In padure animalul e suveran...E la el acasa...cunoaste locurile, stie semnificatia oricarei adieri, e constient de toate pericolele pe care le poate intalni. E mereu pregatit, iar eu nu am voie sa il surprind in timp ce isi satisface nevoile (hrana, coopulare, adapat, etc.).. Trebuie sa il intersectez intr-o atitudine potrivita confruntarii..si nu-i deloc usor.. extraordinarele lui simturi care ii permit sa ma detecteze de la mare distanta contrabalanseaza avantajul armei pe care o port...iar sistemele avansate cu care ea e dotata (lunete, red-dot, lasere, telemetre) au numai menirea sa ii asigure o moarte cu cat mai putine suferinte..muuuult mai putine ca in situatia in care viata iar fi curmata intr-o lupta corp-la-corp purtata cu un cutit...

apoi, la fel ca si gospodarul care isi creste un porc pentru Craciun, in propria ograda, in mod identic, animalul acela a fost pus in padure de mine, ingrijit si crescut prin grija mea...In plus, din tot ce asez in fond prin populari, eu nu recoltez decat ceea ce mama natura a decis deja sa excluda....

Scuze iar,
Dar poate m-am aprins eu mai peste masura data trecuta... probabil de la cuvantul "sport", care nu trebuie asociat sub nicio forma cu vanatoarea, cu sensul de a ucide ceva, orice, oriunde, pe oricine. Parerea mea...

Mi-a placut sincer felul cum ai expus argumentele. Asta da talent, dar topicul bate spre publicitate facuta vanatorii si aici nu pot lauda in niciun caz actul in sine, sau finalitatea lui morbida.

Raspunsul meu este clar : Vanatoarea de animale vii NU poate fi SPORT niciodata ,daca mai traim intr-o lume sanatoasa psihic. Acelasi lucru vis-a-vis de corida. Stiu , nu e cazul aici, dar exista multe asemanari. Taurii aceea sunt crescuti in acelasi fel cu cei de care ai spus: "pus in padure de mine".

Intre timp, un celebru vanator, sau un inchiriat de lux pentru sprijin in vederea vanatorii, a fost omorat de elefantul pe care il urmarea pentru clientul sau. Interesant de urmarit reactia oamenilor care au citit stirea...pana si a celor care pana mai ieri vanau !!! Merita cautat pe net...eu nu am voie inca.
Oare cati elefanti omorase omul acela pentru ca el sa merite sa fie omorat in timp ce urmarea sa omoare un pui de elefant care deja fusese condamnat sa fie... omorat ?
Si eu cred ca exista , pana si aici, un echilibru divin. E mai greu sa-l vedem, daca excludem tot ce-i pur din ecuatia aceasta.

Iti doresc din suflet sa-ti pastrezi acelasi talent de tintas al literelor, fie si in paguba vanatorii...
Cred ca nu o sa se supere nimeni daca , din cand in cand, mai nimerim un 60, nu ?

Viata frumoasa si lunga iti doresc tie si tintelor tale !

..se eu la fel tie, frate Dani el....

si nu iti mai cere atatea scuze ca ai un punct de vedere diferit...cu atat mai mult cu cat el este unul atat de general impartasit...


problema condamnarii vanatorii vine insa cel mai mult din cunoasterea ei superficiala...de pilda cel care ucide un pui de elefant, cu exceptia cazului in care puiul acela nu este grav ranit, bolnav incurabil, sau destinat eutanasierii din cine stie care alt motiv..acela nu poate fi un vanator.

O lege fundamentala, interzice uciderea femelelor, ori a puilor...a scroafei care conduce turma, a exemplarelor reproducatoare de valoare...a animalelor aflate la adapat, hranit, in rut...

vanatorii sunt singurii care contribuie masiv cu fonduri financiare pentru protejarea acestor categorii de animale...


ei recolteaza doar piesele care au fost deja rejectate din comunitatea lor si expuse oricum unui regim egal cu condamnarea capitala..