Acasa
Dansul libelulelor
Mi-am făcut un obicei. Ca după ce-mi termin treburile în cetate, să ies ca să-mi găsesc liniștea în ceea ce Mama Natură a creat. A fost un drum anevoios prin societate, dar după ce am lăsat-o în spate au început pericolele privind securitatea trupului. Doi câini au venit în viteză către mine, întrucât le încălcasem teritoriul. Am luat două roci în mâna stângă. Pentru ca atunci când dau mâna cu cineva, acesta să mă vadă neînarmat. Câinii au cedat, și mi-am croit accesul către natură. Mă înseninam ori de câte ori vedeam fluturii care circulă prin aer în canalele de puritate. Am vrut să ascult apa, și să nu mă gândesc la nimic. Dar râul, era aproape de vărsare, era bătrân și nu făcea prea multă larmă ca să intru în starea de contemplare, așa cum se întâmplă cu pârâiașele zbuciumate, la început de drum. Am vrut să merg la confluența râului secundar cu râul care se varsă direct în fluviu, dar alte javre nu m-au lăsat. M-au avertizat de la distanță că e teritoriul lor, iar mie mi-a fost teamă... Să nu fi fost vreo stână pe acolo, a cărei câini nu mai țin cont de nimic atunci când trebuie să-și apere mieii. Am renunțat la aventura spre profunzimea Mamei Natură, și m-am adăpostit de caniculă la umbra unei sălcii de pe râul bătrân, negru și obosit. Am văzut un dans al libelulelor, un ritual care nu a dispărut din câmpul meu vizual multă vreme. Le urmăream mișcările. Apoi m-am uitat de jur împrejur... și era o mizerie... Vreau să ecologizez zona, nu-mi trebuie voluntari, o pot face de unul singur, dar depozitarea deșeurilor constituie contravenție, chiar dacă sunt în zonă, sau în cetate. Cine le-ar lua?
Libelulele dansau, se jucau, se urmăreau și au ieșit din câmpul meu vizual. Fluturii și-au continuat zborul spre tunelurile de puritate cu care mă intersectam uneori. La întoarcere, câinii au amuțit. Am pășit în cetate și am trecut la ale mele.
Mi-am făcut un obicei. Ca după ce-mi termin treburile în cetate, să ies ca să-mi găsesc liniștea în ceea ce Mama Natură a creat. A fost un drum anevoios prin societate, dar după ce am lăsat-o în spate au început pericolele privind securitatea trupului. Doi câini au venit în viteză către mine, întrucât le încălcasem teritoriul. Am luat două roci în mâna stângă. Pentru ca atunci când dau mâna cu cineva, acesta să mă vadă neînarmat. Câinii au cedat, și mi-am croit accesul către natură. Mă înseninam ori de câte ori vedeam fluturii care circulă prin aer în canalele de puritate. Am vrut să ascult apa, și să nu mă gândesc la nimic. Dar râul, era aproape de vărsare, era bătrân și nu făcea prea multă larmă ca să intru în starea de contemplare, așa cum se întâmplă cu pârâiașele zbuciumate, la început de drum. Am vrut să merg la confluența râului secundar cu râul care se varsă direct în fluviu, dar alte javre nu m-au lăsat. M-au avertizat de la distanță că e teritoriul lor, iar mie mi-a fost teamă... Să nu fi fost vreo stână pe acolo, a cărei câini nu mai țin cont de nimic atunci când trebuie să-și apere mieii. Am renunțat la aventura spre profunzimea Mamei Natură, și m-am adăpostit de caniculă la umbra unei sălcii de pe râul bătrân, negru și obosit. Am văzut un dans al libelulelor, un ritual care nu a dispărut din câmpul meu vizual multă vreme. Le urmăream mișcările. Apoi m-am uitat de jur împrejur... și era o mizerie... Vreau să ecologizez zona, nu-mi trebuie voluntari, o pot face de unul singur, dar depozitarea deșeurilor constituie contravenție, chiar dacă sunt în zonă, sau în cetate. Cine le-ar lua?
Libelulele dansau, se jucau, se urmăreau și au ieșit din câmpul meu vizual. Fluturii și-au continuat zborul spre tunelurile de puritate cu care mă intersectam uneori. La întoarcere, câinii au amuțit. Am pășit în cetate și am trecut la ale mele.
