Daruri de la ..MOSI !

In memoriam Greg Lake

Jeee......

[quote="fiatlux"]In memoriam Greg Lake

++++++++++++++++++++



Mesajul lui Bob !

Cere prea mult? Este raspunsul , surprinzator, al unui afro-american intervievat de Al Pacino pe ..strada, in NY !  
"When we speak without feeling, we get nothing from our society. We should speak like Shakespeare. We should introduce Shakespeare into our academics. You know why? 'Cause then the kids would have feelings. We have no feelings. That's why it's easy for us to get a gun and shoot each other. We don't feel for each other. If we were taught to feel, we wouldn't be so violent."

Si inca niste remarci interesante : Vanessa Redgrave deplange dificultatea intelegerii lui Shakespeare datorita faptului ca " "for centuries . . . word has been divorced from truth."?!
sau : "If we felt what we said, we'd say less and mean more"
sau, stilul diferit de filmare fata de cel de la Hollywood , MTV-ist e numit in text, e considerat de critici "demstificator prin deconstructie" avand ca efect demitizarea bardului. De fapt, lumea academica nu-l doreste coborat din tomurile prafuite de prin biblioteci, dovedind un egoism pe care-l suspicionez si eu. Revolutionara atitudinea lui Al Pacino e cu atat mai meritorie . Cred ca articolul merge pus la "Du-te si vezi"... In cautarea lui Richard  
Articolul.



 


William Shakespeare - Sonetul 5

Acele ore care cu nesatii
au faurit privirea-ti nepereche,
vor fi tiranii propriei creatii
si-o vor sluti ca pe o masca veche.
Ca timpul miscator taraste vara
si in hidoasa iarna va s-o-ndrume,
seve-nfraneaza cu, de gheata, gheara
si-i frumusetea ninsa, gol e-n lume.
Din distilarea verii ne ramane,
fluid captiv intre pereti de sticla,
al frumusetii duh, ajuns farame
si-apoi si el prelins in marea frica.
Dar florile ce iernii-i infrang casna
Doar chipu-si pierd. Ramane-le mireasma.

Dupa Shakespeare nu merge decat ceva la fel de valoros !





si tot ceva asortat ..

Mircea Ciobanu

"Vroiam sa fiu o ..carte" -Amos Oz! Mi-ar fi placut si mie ! Dar care ?


si inca trei..patru legende ..

Saul Steinberg




De ziua innemuririi lui

Happy Full Moon !  

Bonjour, les amis !
Cam asa se scrie istoria ! Unei vieti ! >>>





Nina Berberova



Daca nu v-ati inca ingretosat de politica !





Auguri !

mad days, crazy people but beautiful !  












Biserica St Joseph din Le Havre

O tema mult curtata, da' inca celibata !

Mama.....mesajul lui Dylan...Cretia, Weather Report si...Zappa..
Un Divertis de zile mari...Astea da  "daruri"...


******


....Sonny, un imgrant italian din perioada lor de glorie, a facut imposibilul sa se afirme, asaltand toate casele de discuri cunoscute cu scrisori care contineau compozitii muzicale intre bizar si comun. A reusit cu greu si numai in plan secundar. Unele piese i-au fost cumparate, altele le-a facut cadou....Intre cele din urma s-a numarat si celebra (ulterior) Needles and Pins ( afirmata prin The Searchers).

Cam tot pe atunci Sonny a cunsocut-o pe Cherilyn Sarkisian (16 ani...da prieteni, oricat ar parea de incredibil, fosila a avut odata si varsta asta). Initial s-au lansat sub pseudonimele Caesar and Cleo, iar primul lor single, „The Letter”, a fost un esec...dupa trei rateuri de rasunet: Ringo, I Love You, The Letter si Love Is Strange, si-au schimbat imaginea intr-una hippie și numele de scena in Sonny & Cher.

In vara anului 1965 Cher si-a lansat primul disc single sub acest nume, o preluare după Bob Dylan. Piesa a devenit un succes de top 20 în Billboard Hot 100 și top 10 în UK Singles Chart. Cher a continuat cariera solo in paralel cu cea de membră a grupului Sonny & Cher (care prin partea masculina capata tot mai multa notorietate)...un lucru lipsit de delicatete si motivat prin stilul vedetei ce nu refuza alcovul ca mijloc de promovare.

Bono a compus cel mai mare hit al lor, „I Got You Babe” abia in 1965.  Deși Atlantic Records a considerat ca „I Got You Babe” ar fi mai buna ca fața B a piesei „It's Gonna Rain”. Bono s-a opus, astfel ca a purtat separat negocieri cu unele posturi de radio și DJ-ei pentru a promova „I Got You Babe”..si a reusit:

Nea-ta ! Ningeee ..




Blow, blow, thou winter wind
Thou art not so unkind
As man's ingratitude;
Thy tooth is not so keen,
Because thou art not seen,
Although thy breath be rude.

Heigh-ho! sing, heigh-ho! unto the green holly:
Most freindship if feigning, most loving mere folly:
Then heigh-ho, the holly!
This life is most jolly.

Freeze, freeze thou bitter sky,
That does not bite so nigh
As benefits forgot:
Though thou the waters warp,
Thy sting is not so sharp
As a friend remembered not.
Heigh-ho! sing, heigh-ho! unto the green holly:
Most friendship is feigning, most loving mere folly:
Then heigh-ho, the holly!
This life is most jolly.

Blow, Blow, Thou Winter Wind
William Shakespeare

O melodie traditionala din Sardinia , cantata magnific in sarda de ..Maria Carta



Imaginile din clip provin de la biserica San Pietro di Sorres , o bijuterie din sec al XIIlea . AICI detalii.

Astazi este chiar ziua lui Zappa ! Un dar (din dar) pe masura !


Omagiu lui Zappa (născut 21 decembrie 1940; decedat 4 decembrie 1993)
Luna decembrie, cu schimbarea vremii, trecerea în alt anotimp și vîrtejul sărbătorilor de iarnă, este, pentru mine, una a sentimentelor amestecate, tristeți și bucurii pritocite toate într-un miraj. Unul cu nume simplu și tăios: Zappa. Am făcut cunoștiință cu muzica lui și cu el prin intermediul unui disc-document, adică o înregsitrare din concert, dublul album Roxy & Elsewhere despre care aveam să aflu mai tîrziu că este printre cele mai apreciate artefacte de acest fel. Era vara anului 1975 cînd, împreună cu prietenul și colegul de bancă din liceu Gogo, am cumpărat două discuri, ambele duble, ambele din concert, de la amicul nostru Erlend Krauser: Allman Brothers Band - Eat A Peach și Zappa/Mothers - Roxy & Elsewhere. Pînă la toamnă știam toate poveștile cu care obișnuia să-și introducă piesele, să le plaseze într-un cadru ficțional și să pregătească ascultătorul pentru cea ce urma să audă. Au urmat apoi și alte cîteva LP-uri obținute după multe insistențe de la cei care nu prea erau dispuși să se despartă de ele. Țin minte că Mothermania, o compilație din prima perioadă de acțiune a grupului The Mothers Of Invention, avea (are și acum) pe coperta interioară semnătura lui Victor Cârcu. Over-Nite Sensation a făcut senzație în micul nostru cerc de melomani pervertiți de alteritatea muzicii rock inteligente. Într-o perioadă, asemenea unui ceas deșteptător, în fiecare dimineață la ora 8 suna la ușă Adi Dinu ca să ascultăm pe repeat piesa Dinah-Moe Humm. Îl fascina povestea așa că mă punea să-i traduc la fiecare audiție textul. Apoi am ascultat maniacal Apostrophe (`), Hot Rats, Waka Jawaka, One Size Fits All. Devenisem fan al muzicii și personalității lui Zappa, adunasem pînă în 1989 vreo 30 de viniluri din discografia lui, decupam din reviste tot ce era în legătură cu el. În 1980, cînd amicul Gogo a emigrat în S.U.A., mi-a trimis Joe’s Garage, lucrare complexă, întinsă pe trei albume în două coperți fascinante, Vol. I și Vol. II, operă rock bazată pe o poveste dramatică: cum să faci muzică, să creezi, să cînți, în condițiile în care muzica este interzisă. Numai cînd mă gîndesc la acel imaginary guitar solo (piesa Watermelon In The Easter Hey) mi se chircește inima.
Se afirma că atitudinea lui Zappa, aparițiile scenice, textele, declarațiile erau voit șocante, gîndite să impresioneze cu orice preț. Mie nu mi s-a părut așa căci tot ce auzeam, vedeam sau citeam din creația artistului nu numai că avea noimă ci era, de multe ori, expresia unui adevăr supărător pe care establishmentul încerca să-l ascundă sub preș. Într-un interviu publicat cu titlul Madman Or Genius în revista Music Pulse, în iulie 1980, acordat lui Headley Gritter, Zappa a explicat de ce este atît de prolific (în 1980 au apărut opt albume cu muzica lui!): „Dacă publicul poate fi șocat, am zis-o și înainte, am fi cu toții într-o stare mai bună; căci dacă ar fi șocați, ar deveni furioși, iar dacă cineva este furios poate să facă ceva în legătură cu situația din țară și din lume. Dar cred că e aproape imposibil să șochezi un american. Poți să-l atingi, să-i bagi un electrod cum se făcea la lecțiile de biologie cînd puneau curent electric pe țîmpul broaștei moarte și acesta începea să miște, poți obține o reacție de genul acesta dar nu poți să-i șochezi și să-i determini să facă ceva pentru că de fiecare dată vor spune că guvernul le va trimite un cec mai tîrziu și lucrurile se vor îndrepta. O mentalitate de asistați.” Se cam aplică ceea ce afirma Zappa acum aproape cinci decenii despre americani și la consumatorii de sarmale și mămăliguță din arealul mioritic. Întrebat despre modul aproape maniacal de a scoate disc după disc pe o piață aproape saturată, cum a fost cea americană de la începutul anilor 80, Zappa a răspuns direct și sincer. „Fac asta pentru că-mi place să creez muzică iar dacă publicul n-o cumpără este liber să cumpere altceva, dacă nu iau discul meu anul acesta poate că îl vor descoperi la anul, va fi și atunci disponibi pentru amuzamentul lor. Nu mă gîndesc la posteritate. Singurul motiv pentru care fac asta este că îmi place ce aud. Dacă este pe bandă, pe disc pot să-mi ascult muzica și asta mă binedispune.”
Din 4 decembrie 1993 Frank Zappa nu mai e însă muzica lui și creațiile vizuale gîdilă serios posteritatea. Nu știu de ce, chiar dacă nu am avut ocazia să-l văd în carne și oase, îl simt atît de aproape, de parcă ar fi făcut parte din viața mea reală. Ba chiar și din vis. Am postat acum un an aici visul în care nu l-am văzut pe Zappa dar în care i-am simțit acut prezența, am respirat același aer și, evident, i-am ascultat muzica.
Mimo Obradov

Distrati-va !







Henry Moore




Noapte buna !

Hi !

Timisorenii si-au serbat cum stiu ei mai bine ..dorurile si durerile : cu PHOENIX ! Am gasit povestea la Florin Soicu .

TIMISOARA. PHOENIX. CALDURA LA MINUS TREI GRADE.
19 decembrie, Piata Operei, Timisoara
In ultimii trei ani nu i-am intalnit, pentru ca am fost plecat din tara, lucrand prin tinuturile Levantului. Dar au fost mereu cu mine, pe CD-uri, in lungile drumuri strabatute cu masina pe modernele autostrazi ale Israelului. Intersectiile se fac prin complexe sosele suprapuse, dar uneori marile autostrazi se intretaie cu banale semafoare. Ei bine, acolo unde masinile se opreau din goana lor grabita, pe geamurile deschise se revarsau sunetele orientale ale muzicii arabesti, ce se duelau cu ritmurile vesele ale muzicii evreilor impletite in eter dinspre alte masini. Doar ca in acele intersectii, itit din metafora Cantafabulelor, cantecul haiducesc leganat in fosnetul ierbii din muntii Carpati parea mai coplesitor ca orice ton tanguit sau saltaret oriental. Si in mod ciudat, acordurile Phoenix transformau mereu privirile surprinse in zambet complice de parca ei, evreii sau arabii, simteau o conexiune arhaica, hipnotica, pornita din subconstient. In clipele acelea catam cu privirea spre pulberea drumurilor dintre dealuri silueta calare si nemiscata a vreunui haiduc. Ecourile dintre muntii din Tara Sfanta sunau romaneste.
Aseara, dupa trei ani, pe un frig napraznic ce a coborat acul termometrului la minus trei grade, cu trei prieteni invitati pe scena, Bogdan Muntenita ca ajutor vocal a lui Costin Adam, Mircea Muntenita la chiara bass si vechiul prieten al trupei si a lui Nicu, Titi Dragomir ca backing vocals, am avut bucuria sa-i ascult din nou. Si tot trei lucruri vreau sa remarc din concertul ce ne-a incalzit aseara, pe un frig taios, inimile. Dar doar dupa ce voi spune ca Mos Nicolae (Covaci) ne-a adus cadoul de Craciun in ajun. Asa cum o face mereu in ultimii ani. Si pentru asta trebuie sa aducem multumiri Primariei, Marei Marcu si lui Nicu Covaci. Cadrul: In Piata Operei au fost 3-4 sute de oameni, poate o mie, nu stiu, pentru ca m-am apropiat de scena cat am putut de mult. Oameni de toate varstele. Majoritatea infofoliti in haine groase, dar si altfel. Am sa-l amintesc pe tanarul cu parul prins in coada, cu cercel in ureche, imbracat intr-un cojoc mitos, lung, asa cum au ciobanii, de sub care se iveau nadragii albi din panza de in. Sau pe tanarul de linga mine care, imbracat doar intr-un tricou cu maneca scurta, a dansat timp de doua ore de parca era pe nisipul unei plaje. Ori pe prietenul meu Ionut, acum domiciliat in Franta, care alaturi de sotia lui a dansat tinandu-si pe umeri fiul de trei ani. Si acum faptele: Primul. Andrei Cerbu, de acum component firesc al tinerei trupe Phoenix, a introdus in partea lui de etalare a virtuozitatii acordurile imnului national. “Desteapta-te romane” cantat pe chitara de un tanar de 14 ani, in Piata Victoriei din Timisoara, locul unde timisorenii au spus pentru prima data “nu” unui regim dictatorial in urma cu 27 de ani, cantat acum, dupa niste alegeri politice cu rezultat dezastruos pentru multe dintre sperantele noastre, intr-o seara cand prin lume armele si violenta scrasneau din nou. In feeria de lumini festive din centrul Timisoarei a sunat ca un simbol.
Al doilea. Aseara, mai mult ca niciodata, l-am simtit pe Nicu Covaci ca nu “interpreteaza” cantarea “In Umbra Marelui URSS”, ci ca isi rosteste raspicat naduful din versurile piesei devenite celebre. Era acolo, in Timisoara din care a plecat cu multi ani in urma, iar dezamagirile puse in vers il dureau. Nicu chiar ne vorbea direct.
Al treilea. Sinceritatea. Costin Adam este primul vocalist al Phoenix-ului care m-a facut sa nu mai regret absenta lui Mircea Baniciu. Desi recunosc ca iubesc vocea lui Baniciu si pe acordurile rock si in cantarile lui folk. Insa Costin aduce vocii Phoenix acea onestitate simpla, puternica si directa ce ajunge cu usurinta la ascultator. Asta pe langa aspectul pletos-haiducesc ce il face ca impreuna cu Cristi Gram sa para “copiii lui Nicu Covaci”. Intr-un anume fel, chiar sunt. Insa a fost impresionant modul in care Costin a transmis (nu doar rostit) cu mana pe inima respectul purtat timisorenilor. Iar ceea ce stie el cel mai bine sa faca, este exact ceea ce il caracterizeaza cel mai bine, in afara de vocea lui fantastica, transmiterea onesta si curata a ceea ce simte.
Bogdan Muntenita, cel care pune mereu umarul atunci cand Phoenix are nevoie, este cel care a salvat inceputul concertului, cand microfonul lui Costin nu prea dadea semne ca ar fi viu. Despre Cristi Gram este greu sa spui ceva la superlativ, atata timp cat prestatia lui este mereu la limitele de sus, imbogatind mult acordurile traditionale Phoenix si dandu-le complexitatea si prospetimea vremurilor de astazi. Este in momentul acesta, probabil, cel mai bun chitarist roman. Flavius Hosu, la cei 16 ani ai sai, te pune serios pe ganduri, intrebandu-te daca nu cumva ai in fata chiar cel mai virtuoz baterist Phoenix al tuturor timpurilor, lasand impresia ca duce la un alt nivel proverbiala “nebunie” a lui Tandarica. In partea din spate a scenei, drept si nemiscat ca un brad, cu modestie, intre celebrele lui “capre”, inaltate acum ca doua girafe moderne, Valeriu Sepi pare a fi dovada dainuirii si vesniciei Phoenix.
Mi-a fost teama ca nu voi rezista o ora de concert in frigul cumplit de aseara. Au trecut doua ore fara sa-mi dau seama cand, am cantat, am topait, apoi am plecat spre casa cu picioarele inghetate, dar cu sufletul cald.
Cu promisiunea lui Nicu de a reveni in Timisoara de cate ori ii chemam si cu bucuria copilului ce a primit deja cadoul de Craciun, fac o reverenta in fata pasarii rock-ului romanesc, Phoenix!

Masa Tacerii de la Sighet -Memorialul Durerii





Interviu cu Mircea Dinescu., un nebun frumos !

Sacul s-a golit ! Vreau sa va doresc un Craciun cu bucurii si caldura celor dragi in preajma! Petrecere frumoasa !

Jancy Körössy - Jazz Piano on Christmas Songs (2006)



https://www.youtube.com/watch?v=xDnTrSWHk8w&list=PLJ2I_U9XF3oAUHnMlHtDV3h_b0Vgcffx1

Multumim Gryphon !!

Craciun Fericit !!