AcasaInteresant.....Mai ales Adela.... 
3 participanți
Sculptura (pe nedrept neonorata separat )
The Dude- Mesaje : 6855
Puncte : 6988
Data de inscriere : 17/02/2015
- Mesaj n°26
Re: Sculptura (pe nedrept neonorata separat )
Scris de The Dude Lun Iul 25, 2016 11:19 am
Vizitator- Vizitator
- Mesaj n°27
Re: Sculptura (pe nedrept neonorata separat )
Scris de Vizitator Lun Iul 25, 2016 2:14 pm
Credeam ca Elisa, inginera ! Da', apropos de Adela , cum iti mai vede ochiul ?
~~~~~~~~~~~
Turnurile cu ceas din Transilvania ! Ce meseriasi ! au fost ! Si cum ..au stat cam toate ceasornicele !
Turnul cu ceas din Saschiz și al său Bogdan
Turnul clopotniță cu ceas din Saschiz este una dintre cele mai frumoase construcții medievale din Transilvania. Biserica a fost terminată la sfârșitul secolului al XV-lea, pe locul alteia mai vechi. În secolul al XVII-lea a fost construit și turnul clopotniță masiv, situat la 11 m de sacristie. Turnul seamănă cu Turnul cu Ceas din Sighișoara, pe care meșterii l-au avut ca model. A fost renovat în 1832, după incendii repetate, căpătând forma actuală, dar a fost serios avariat de cutremurul din 1986. Acoperișul Turnului, îmbrăcat în țiglă colorată, are forma unei piramide ascuțite.
În mod straniu, pe lângă ceas, sferturile de oră sunt bătute de o statuie de lemn numit Bogdan ce ține un clopot în mână. Stranie nu este prezența unei stauete pe turn, așa cum am văzut este un loc comun al bisericilor evaghelice din Transilvania, ci numele său este neobișnuit pentru o localitate săsească. Bogdanul din Saschiz este învăluit în mister, pentru că nici ghidul, nici locuitorii din Saschiz nu știu mai multe detalii despre această statuie, datând probabil din secolul al XVIII-lea.
Sebes
Un comentariu ca un ..eseu :
Rareș 19 iulie 2015 la 11:44 AM
Și, din păcate (fericire?), tot mai multe sunt electrificate parțial ori total, iar bătrânele mecanisme, la datorie fie că-i curent au ba, uitate într-un colț, odinioară asamblate și întreținute cu grijă și suflet, ajung să fie mâncate de rugină… Nu știu cât poate fi considerat acest fapt o îmbunătățire, însă ajungi să îți dai seama, dacă te uiți cu atenție, cum apar desincronizări dezamăgitoare între clopote și limbi; cum parcă cele electrificate se grăbesc mereu să anunțe ora, să termine mai repede și să tacă… cum sunt programate să nici nu mai șoptească noaptea.
Dar unde sunt ceasornicarii de altădată? Acum nu se prea mai urcă nimeni în turn la fiecare trei, cinci sau șapte zile să le tragă, să le mai ungă dacă plâng, să le ia pulsul, să vadă dacă le e frig ori cald, să le mai oprească ticăitul neobosit și să le îndrume brațele spre ora cât mai exactă, dar niciodată perfect exactă (ceea ce le face umane și pe ele, copii intransigenți ai lui Cronos, prelungiri în neființă ale comunității și la înălțime, reflecții ale conștiinciozității acesteia). Acum se mândresc orologiile cu exactitatea ceasului atomic… acum nu mai avem timp să pigălim rotițe dințate, să străbatem scări de stejar în mod regulat… Dar se mândresc cele care au fost suficient de norocoase să se afle în biserici de care încă se mai ocupă cineva, în care încă se mai investește ceva.
Și mi se pare foarte trist să ajungi pe la câte un burg și, chiar dacă cetatea în sine pare îngrijită, să vezi sus de tot, pe cadrane, orologiul dormitând – fie că-i pe bună dreptate bolnav (și atunci situația ar fi puțin mai justificată, căci e cam greu să aduci pe cineva să-l repare), fie că, din nepăsare, a fost lăsat să moară sau pur și simplu e tăcut din lipsa celor specializați în ale orologeriei… Multora li s-au decojit de tot și cadranele, multe au fost cel mai probabil furate și date la fier vechi. Uneori ai senzația că, și cele care mai ticăie, sunt ținute acolo doar de amorul artei, de oameni cu deschidere spre frumos, cu respect pentru tradiție și trecut în general.
Tocmai de aceea mă simt profund recunoscător și împlinit când trec prin Rotbavul bunicilor și observ ceasul ținând piept cu noblețe vremurilor. Mai cu trei-patru minute înainte, mai cu cinci înapoi, dar bătrânul, ce nu-i upgradat, își îndeplinește sarcina. Mai suspină uneori când trebuie să se întrerupă din tors timpurile, uitat și netras, dar își revine… Și e întotdeauna o bucurie să „aud din pieptul unui turn / cum bate ca o inimă un clopot”, ca Blaga. Căci e din soiul ceasurilor de demult, e cum îl aveau și sașii în 1908, când l-au cumpărat și instalat. Este un orologiu încă „uman” — când se pornește să anunțe ora, nicio bătaie nu-i ca cealaltă, la fel ca inimile noastre, mai ales dacă îți ciulești urechile să-i prinzi trilurile din depărtări. Începe mai tare, mai forțos, parcă speriat de Timp, apoi devine mai cumpătat spre sfârșit, obosind, evident, de la venerabila vârstă, și dându-și seama că degeaba se agită – că degeaba ne zbatem cu toții; vreme vine, vreme trece. Pentru mine, e cel puțin la fel de frumos ca cele mai sus prezentate, chiar dacă nu se mai văd aproape deloc cadranele-i, iar turnul-clopotniță mai că stă să cadă. Știu că nu-l cenzurează nimeni, că Cenușăreasa sigur îl va auzi la 12 noaptea fix (fixul său), că am de ce să mă tot uit la el – e dramatic, ostensiv și știe ce și când vrea – minutarul îi trece pe următorul minut doar când se împlinește, el nu pășește cumpătat, pe ocolite aș zice, spre următoarea țintă, milimetru cu milimetru, de parcă i-ar fi teamă. Nu… el e bătrân… bătrânel… suficient de bătut de vânt și ploaie, aș zice.
Ah—mă impresionează și cel de pe Biserica Neagră, cele din Sibiu și cel din Sighilșoara (deși nu-s prea împăcate limbile cu clopotele). Îmi pare rău că cel din Saschiz, cu al său Bogdan, nu-i reînviat încă.
Erwin Schaal, ultimul mohican ..
~~~~~~~~~~~
Turnurile cu ceas din Transilvania ! Ce meseriasi ! au fost ! Si cum ..au stat cam toate ceasornicele !
Turnul cu ceas din Saschiz și al său Bogdan
Turnul clopotniță cu ceas din Saschiz este una dintre cele mai frumoase construcții medievale din Transilvania. Biserica a fost terminată la sfârșitul secolului al XV-lea, pe locul alteia mai vechi. În secolul al XVII-lea a fost construit și turnul clopotniță masiv, situat la 11 m de sacristie. Turnul seamănă cu Turnul cu Ceas din Sighișoara, pe care meșterii l-au avut ca model. A fost renovat în 1832, după incendii repetate, căpătând forma actuală, dar a fost serios avariat de cutremurul din 1986. Acoperișul Turnului, îmbrăcat în țiglă colorată, are forma unei piramide ascuțite.
În mod straniu, pe lângă ceas, sferturile de oră sunt bătute de o statuie de lemn numit Bogdan ce ține un clopot în mână. Stranie nu este prezența unei stauete pe turn, așa cum am văzut este un loc comun al bisericilor evaghelice din Transilvania, ci numele său este neobișnuit pentru o localitate săsească. Bogdanul din Saschiz este învăluit în mister, pentru că nici ghidul, nici locuitorii din Saschiz nu știu mai multe detalii despre această statuie, datând probabil din secolul al XVIII-lea.
Sebes
Un comentariu ca un ..eseu :
Rareș 19 iulie 2015 la 11:44 AM
Și, din păcate (fericire?), tot mai multe sunt electrificate parțial ori total, iar bătrânele mecanisme, la datorie fie că-i curent au ba, uitate într-un colț, odinioară asamblate și întreținute cu grijă și suflet, ajung să fie mâncate de rugină… Nu știu cât poate fi considerat acest fapt o îmbunătățire, însă ajungi să îți dai seama, dacă te uiți cu atenție, cum apar desincronizări dezamăgitoare între clopote și limbi; cum parcă cele electrificate se grăbesc mereu să anunțe ora, să termine mai repede și să tacă… cum sunt programate să nici nu mai șoptească noaptea.
Dar unde sunt ceasornicarii de altădată? Acum nu se prea mai urcă nimeni în turn la fiecare trei, cinci sau șapte zile să le tragă, să le mai ungă dacă plâng, să le ia pulsul, să vadă dacă le e frig ori cald, să le mai oprească ticăitul neobosit și să le îndrume brațele spre ora cât mai exactă, dar niciodată perfect exactă (ceea ce le face umane și pe ele, copii intransigenți ai lui Cronos, prelungiri în neființă ale comunității și la înălțime, reflecții ale conștiinciozității acesteia). Acum se mândresc orologiile cu exactitatea ceasului atomic… acum nu mai avem timp să pigălim rotițe dințate, să străbatem scări de stejar în mod regulat… Dar se mândresc cele care au fost suficient de norocoase să se afle în biserici de care încă se mai ocupă cineva, în care încă se mai investește ceva.
Și mi se pare foarte trist să ajungi pe la câte un burg și, chiar dacă cetatea în sine pare îngrijită, să vezi sus de tot, pe cadrane, orologiul dormitând – fie că-i pe bună dreptate bolnav (și atunci situația ar fi puțin mai justificată, căci e cam greu să aduci pe cineva să-l repare), fie că, din nepăsare, a fost lăsat să moară sau pur și simplu e tăcut din lipsa celor specializați în ale orologeriei… Multora li s-au decojit de tot și cadranele, multe au fost cel mai probabil furate și date la fier vechi. Uneori ai senzația că, și cele care mai ticăie, sunt ținute acolo doar de amorul artei, de oameni cu deschidere spre frumos, cu respect pentru tradiție și trecut în general.
Tocmai de aceea mă simt profund recunoscător și împlinit când trec prin Rotbavul bunicilor și observ ceasul ținând piept cu noblețe vremurilor. Mai cu trei-patru minute înainte, mai cu cinci înapoi, dar bătrânul, ce nu-i upgradat, își îndeplinește sarcina. Mai suspină uneori când trebuie să se întrerupă din tors timpurile, uitat și netras, dar își revine… Și e întotdeauna o bucurie să „aud din pieptul unui turn / cum bate ca o inimă un clopot”, ca Blaga. Căci e din soiul ceasurilor de demult, e cum îl aveau și sașii în 1908, când l-au cumpărat și instalat. Este un orologiu încă „uman” — când se pornește să anunțe ora, nicio bătaie nu-i ca cealaltă, la fel ca inimile noastre, mai ales dacă îți ciulești urechile să-i prinzi trilurile din depărtări. Începe mai tare, mai forțos, parcă speriat de Timp, apoi devine mai cumpătat spre sfârșit, obosind, evident, de la venerabila vârstă, și dându-și seama că degeaba se agită – că degeaba ne zbatem cu toții; vreme vine, vreme trece. Pentru mine, e cel puțin la fel de frumos ca cele mai sus prezentate, chiar dacă nu se mai văd aproape deloc cadranele-i, iar turnul-clopotniță mai că stă să cadă. Știu că nu-l cenzurează nimeni, că Cenușăreasa sigur îl va auzi la 12 noaptea fix (fixul său), că am de ce să mă tot uit la el – e dramatic, ostensiv și știe ce și când vrea – minutarul îi trece pe următorul minut doar când se împlinește, el nu pășește cumpătat, pe ocolite aș zice, spre următoarea țintă, milimetru cu milimetru, de parcă i-ar fi teamă. Nu… el e bătrân… bătrânel… suficient de bătut de vânt și ploaie, aș zice.
Ah—mă impresionează și cel de pe Biserica Neagră, cele din Sibiu și cel din Sighilșoara (deși nu-s prea împăcate limbile cu clopotele). Îmi pare rău că cel din Saschiz, cu al său Bogdan, nu-i reînviat încă.
Erwin Schaal, ultimul mohican ..
The Dude- Mesaje : 6855
Puncte : 6988
Data de inscriere : 17/02/2015
...ochiul ??...rau...recidiva dupa recidiva...a inebunit-o pe madam doftor... 
**********
**********
Vizitator- Vizitator
- Mesaj n°29
Re: Sculptura (pe nedrept neonorata separat )
Scris de Vizitator Lun Iul 25, 2016 3:44 pm
very sad !
Kavarna- Mesaje : 1770
Puncte : 1819
Data de inscriere : 17/02/2015
Varsta : 43
Gânditorul de la Hamangia si Cumintenia Pamantului.
The Dude- Mesaje : 6855
Puncte : 6988
Data de inscriere : 17/02/2015
****
marturisesc spre rusinea mea: nu-s mare fan al cuminteniei
****
...o replica la Moai:
Continut sponsorizat
|
|
|