Sarbatori religioase

Black Friday (din engleză Vinerea Neagră) este denumirea informală a zilei care urmează după Ziua Recunoștinței în Statele Unite, și care deschide sezonul de cumpărături de Crăciun.

Termenul «Black Friday» a apărut pentru prima dată în Philadelphia și a însemnat blocaje grele de trafic vineri, după Ziua Recunoștinței. Interpretarea modernă a acestui termen în limba engleză este mai pozitivă - este asociată cu idiomul «în negru» (adică «echilibrul pozitiv», spre deosebire de «în roșu»), ceea ce înseamnă că mulți vânzători «vor fi în creștere» în această zi.

Deoarece Ziua Recunoștinței este a patra zi de joi din noiembrie, Black Friday este în ziua de vineri de după ea, și are loc în fiecare an între 23 și 29 noiembrie.

Black Friday este cea mai aglomerată zi de cumpărături din Statele Unite.

(wikipedia)

Botezul Domnului sau Boboteaza reprezintă una dintre cele mai importante sărbători pentru Biserica Orotodoxă și este sărbătorită pe 6 ianuarie, venind cu câteva tradiții și obiceiuri specifice:

Una dintre cele mai vechi și practicate tradiții pentru ziua de 6 ianuarie este aruncarea crucii în apă de către preot, în orașele sau satele care au ieșire la mal. Bărbatul cel mai curajos care aduce crucea la suprafață primește binecuvântarea de la preot și îi va merge bine tot anul.

O altă tradiție le vizează pe fetele tinere, care își pun busuioc sub pernă pentru a-și visa alesul. Acestea își leagă de inelar un fir roșu de mătase și o rămurică de busuioc, pe care o vor pune sub pernă. De asemenea, se spune că fetele care cad pe gheață în ziua de Bobotează se vor mărita, cu siguranță, anul acesta.

O altă tradiție spune că animalele din grajd vorbesc la miezul nopții dintre ajun și ziua de Bobotează despre locurile în care se află ascunse comori.

No comment

Două alimente sunt total interzise de tradiţie în aceste zile, inclusiv în Joia Mare, chiar şi pentru cei care nu ţin postul efectiv: oţetul şi urzicile. Se spune că, atunci când era răstignit pe cruce, Iisus a fost bătut cu urzici, înţepându-i rănile, şi stropit cu oţet, pentru a-i provoca şi mai multe usturimi. Mai mult, legenda spune că, atunci când a cerut câteva picături de apă, Mântuitorului i s-a oferit tot oţet: de aici şi obiceiul popular, care exclude cele două alimente de pe lista mâncărurilor recomandate în ultima săptămână de post, potrivit Mediafax. Tradiţia spune că din acest moment nu se mai bat clopotele, ci doar toaca.

În gospodăriile româneşti, în ziua de joi se înroşesc ouăle şi se pregătesc cozonacii şi pasca. Pasca se face din făină albă cernută în tava specială. Cojile de ouă folosite la pască nu se aruncau si nici nu se ardeau. Ele se strângeau cu multă grijă într-un vas special şi se aruncau în Sambata Paştelui pe o apă curgătoare crezându-se că, astfel, găinile si puii aveau sa fie paziţi de păsările prădătoare peste vară, conform creştinortodox.ro, citat de Mediafax.

Citește și: Oficial. Ce trebuie să știe credincioșii care merg anul acesta la slujbele de Florii, Denii, Înviere și Paște

Joia Mare mai este cunoscută drept Joia Patimilor, Joia Neagră, Joimăriţa
Până la această dată femeile trebuiau să termine de tors cânepa. Se spunea că vine Joimăriţa la femeile leneşe să vadă cât au lucrat, iar dacă le prinde dormind, le face neputincioase tot anul. Câteodată, o femeie bătrână mergea pe la casele în care locuiau fete mari şi dadea foc cânepii netoarse.

Uneori, copiii, unşi pe faţă cu negreală, mergeau să le îndemne la muncă pe fetele gata de măritat şi să primească oua pentru încondeiat de Paşte, spunând: "Câlţii / Mâlţii / Toarse câlţii; / Ori i-ai tors, / Ori i-ai ros. / Scoate ţolul să ţi-l văz! / Şi de-l ai, / Să te-nduri şi să ne dai / Cele ouă-ncondeiate / De acolo din covate".

În Joia Mare, dimineaţa, oamenii obişnuiesc să meargă la biserică să se spovedească şi să se împărtăşească. Seara, creştinii merg la Denia celor 12 Evanghelii, unde se îmbracă haine de doliu, făcute din pânză albă şi cusute cu negru. Tot în Joia Mare se duce la biserică pâine, care va fi sfinţită de preot, stropită cu vin şi împărţită enoriaşilor în noaptea de Înviere. În Vest, dacă o familie prepară painea pentru Paşte, aceasta este adusă cu vase noi.

Străbunii credeau că ouăle înroşite în Joia Mare nu se strică niciodată
Joia Mare este ziua dedicată copturilor pascale şi înroşirii ouălor, simbol al Sărbătorii Sfintelor Paşti. Străbunii credeau că ouăle înroşite în această zi nu se strică niciodată.

În Sudul ţării, în Joia Mare, fetele obişnuiesc să facă câte 12 noduri unei aţe, punându-şi la fiecare câte o dorinţă şi dezlegându-le atunci când dorinţa s-a împlinit. Uneori, fetele îşi pun aţa sub pernă seara, crezând că-şi vor visa ursitul. Tot în Sud aici se păstrează obiceiul de a spala picioarele celor din casă de către femeile mai în vârstă.

În tradiţia populară Joia Mare este considerată binefăcătoare pentru morţi. În acestă zi se face ultima pomenire a morţilor din Postul Mare. Trdiţia spune că în noaptea dinainte de Joia Mare, se deschid mormintele, iar sufletele morţilor se întorc la vechile lor locuinţe, unde rămân până în sâmbăta dinainte de Rusalii.

Uneori, se obişnuieşte să se dea de pomană apă, fie se aruncă pe mormânt o găleată de apă, fie se duce apă la femeile mai bătrâne. Se spune că nu e bine să speli rufe în această zi, pentru că la morţi, în loc să ajungă pomana, se duce apa murdară de la spălat.

În Oltenia se fac şi acum, în zori, în curti şi / sau la morminte, focuri pentru morţi din boz sau nuiele. Se crede ca ele închipuiesc focul pe care l-au făcut slujitorii lui Caiafa în curtea arhierească, să se încălzească la el, atunci când Iuda l-a vândut pe Hristos, sau focul unde a fost oprit Sfântul Petru, cand s-a lepădat de Iisus Hristos.

În Zona Clujului, de Joia Mare se striga peste sat. Însă strigarea o făcea Voevoda Ţiganilor - un flăcău căruia i se comunicau abaterile fetelor şi feciorilor din Postul Mare.

Drăgaica-Sânzienele Azi e ziua în care s-a născut În cultul nostru ortodox, Prorocul Ioan, ce-i cunoscut Că botezat-a pe Hristos. Tot azi, în ale noastre datini Ce-s moştenite de la daci, E ziua-n care fără patimi Drăgaica, vine ca un vraci. Din cultul soarelui, ea vine Cu-a iubirii sărbătoare. Noi o cinstim cum se cuvine Sânziana, zâna floare. Drăgaicele sunt zâne bune Ce prin păduri şi câmp trăiesc, Şi poartă florile-n cunune, Cu ele se împodobesc. Puteri magice dau la plante Şi pe bolnavi tămăduiesc, Când sunt de oameni respectate, Şi-n ritualuri le slăvesc. Dar se răzbună crunt în noapte Când ritualul nu-i făcut, Cu Ielele-s asemănate, Ca-n al Rusalilor cult. În a Sânzienelor noapte Se aprinde un foc mare, Se-aruncă ierburi aromate Cinstind Sfânta sărbătoare. Când peste sacrul foc se sare Acesta te purifică, Şi buciumu-i zice-o cântare Astfel slăvind-o pe Drăgaică. În Transilvania se spune Că-n ziua de Sânziene, Apar comorile străbune Când al nopţii văl se-aşterne. În acel loc se ivesc focuri Sub razele reci de lună, Iar Ielele cu-ale lor jocuri, Te prind în hora lor nebună. Ele te învârt şi te vrăjesc Nu mai şti nimic de tine. În a lor horă te ameţesc, Uitându-ţi de al tău nume. Dar asta-i o altă legendă, Ce o voi spune mai târziu, Căci nu-i trecută în agendă... Deci astăzi, eu nu o mai scriu. Datini străbune şi-înţelepte Ce de la daci v-am moştenit, Prin ele vrem să se respecte Credinţa-n Domnul mult iubit!

Craciun de basm tuturor !!